cuvinte de folos

QUOTE=MarinaAlca;100260]Departe de mine sa ma gandesc la o comparatie in privinta credinciosiei lor!!!!!!!!!!!!!! Ci doar sa amintesc ca lsi ele erau hulite ca sunt sterpe si ce mare rusine pe neamul lor fara mostenitori, probabil ca si despre ele se spunea ca nu sunt placute de Dumnezeu atata timp cat nu au aceasta binecuvantare, si poate ca si ele au fost acuzate ca au grija in mod egoist numai de persoana lor....iar in final uite ce raspuns au primit la rugaciunile lor!! Frumoasa palma morala, data de Dumnezeu tuturor clevetitorilor lor!!!
[/quote]
Unde ai citit ca au fost clevetite? Da-mi te rog niste versete.

Eu nu am clevetit pe nimeni; am vrut doar sa aflu, din punct de vedere duhovnicesc, care e motivul ca cineva nu are copii. Cum stiu ca orice neregula in corpul si sufletul nostru se datoreaza pacatelor, am intrebat despre ce pacate e vorba in acest caz.
Intelegi ca nu am vrut sa pun pe nimeni in inferioritate?
Pentru infloritura fiecaruia nu sunt eu responsabila.
Si repet, nu ne comparam nici una din femeile din zilele noastre cu Femeile Sfinte din biblie.

Voi repeta de cate ori e nevoie aceasta explicatie, doar, doar vor intelege toti de ce am intrebat si la ce imi trebuia raspunsul:
pentru o prietena de-a fiicei mele, care vrea copii si nu poate face. E clar acum?
La o intrebare simpla, am asteptat un raspuns simplu si la obiect. Cer oare prea mult?

Marina, chiar e greu de inteles ca remarca cu "egoismul" era adresata unei singure persoane, care nu apreciaza ce inseamna sa fii mama? Nu vad de ce se simt atinsi si altii de pe forum de ceva ce nu le era adresat. Era o replica la o alta replica. Sa facem diferenta.cand e spus ceva la modul general si e valabil pentru toti, si atunci cand se refera la o singura persoana.

[MarinaAlca]

[quote=Anca-Miha;100284]
[COLOR=Red]Unde ai citit ca au fost clevetite? Da-mi te rog niste versete.


[/COLOR][SIZE=4] In vietile Sfintilor am citit draga mea Anca, iata :[/SIZE]
[SIZE=4]"[SIZE=3]Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute,[/SIZE] [SIZE=3]şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului[/SIZE][SIZE=3]dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce[/SIZE] [SIZE=3]biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi străini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci[/SIZE] [SIZE=3]de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît[/SIZE] [SIZE=3]Isaac, pe atît mai mare este[/SIZE][SIZE=3] vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui Avraam şi a Sarei. [/SIZE][SIZE=4]Dar la această[/SIZE] vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. [COLOR=Red]Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine bucuria. Şi[/COLOR] [COLOR=Red]înainte mergătoare a cinstei este necinstea [COLOR=Black]şi[/COLOR][/COLOR] povăţuitoare spre cîştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.
Cînd se mîhneau ei mult şi se tînguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusalimului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. [COLOR=Red]Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi [SIZE=5]l-a defăimat[/SIZE] cînd le-a adus,[/COLOR][COLOR=Red] [SIZE=5]ocărîndu-l[/SIZE] [SIZE=5]pentru nerodire: "Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare,[/SIZE][/COLOR][SIZE=5][/SIZE][COLOR=Red][SIZE=5]pentru oarecare tăinuite păcate ale tale"[/SIZE][SIZE=5]. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducînd darurile sale cu ceilalţi oameni, a [/SIZE][SIZE=5]ocărît [/SIZE][SIZE=5]pe Ioachim, zicîndu-i: [/SIZE][/COLOR][SIZE=5][COLOR=Red]"De ce apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?"[/COLOR][/SIZE]
Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, [SIZE=5][COLOR=Red]ruşinat şi defăimat [/COLOR][/SIZE]şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru [SIZE=5][COLOR=Red]nero[/COLOR][/SIZE][COLOR=Red][SIZE=5]dire[/SIZE] [COLOR=Black]şi pentru[/COLOR][/COLOR][COLOR=Red][COLOR=Black] [/COLOR][SIZE=5]defăimare şi ocară[/SIZE].[/COLOR] Apoi, aducandu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, [SIZE=5][COLOR=Red]ca să se ridice ocara lui dintre oameni[/COLOR][/SIZE] şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, [SIZE=5][COLOR=Red]iar nu ca un neroditor şi lepădat de[/COLOR][/SIZE] [SIZE=5][COLOR=Red]Dumnezeu să rabde de la oameni ocară.[/COLOR][/SIZE] Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".
Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că [SIZE=5][COLOR=Red]arhiereul nu a vrut să primească[/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire,[/COLOR][/SIZE] şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - [SIZE=5][COLOR=Red]sînt mai ticăloasă decît toţi: d[COLOR=Red]e[/COLOR][/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată[/COLOR][/SIZE] şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîngîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!
Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezînd sub un copac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a început a striga: "Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcătoasă între fiicele lui Israel! [SIZE=5][COLOR=Red]Eu singură decît toate[/COLOR][/SIZE][SIZE=5][COLOR=Red] mai defăimată între femei.[/COLOR][/SIZE] Toate îşi poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! [SIZE=5][COLOR=Red]Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată.[/COLOR][/SIZE] Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta".
Unele ca acestea cu plîngere şi cu tînguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: "Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecuvînta toate seminţiile pămîntului. Printr-însa se va da mîntuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria".
Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd numele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale". Apoi, umplîndu-se de negrăită bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă."
[/SIZE]

[MarinaAlca]

În prealabil postat de Anca-Miha

Unde ai citit ca au fost clevetite? Da-mi te rog niste versete.

Si ptr a spulbera orice urma de indoiala am dat si definita din DEX ptr a vedea ca e sinonim cu A DEFAIMA.. exact termenul folosit in descrierea Vietilor Sfintilor Parinti Ioachim si Ana
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. - Din sl. klevetati.Sursa: DEX '98



Cu ani in urma cand am citit ptr prima oara viata Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, tocmai asta a fost lucrul care m-a impresionat cel mai tare si m-a facut sa plang... ocara si rusinea ce au trebuit sa o indure de la oamenii acelor vremuri.

Multumesc foarte mult Marina. Foarte edificatoare cuvinte de folos. E vorba insa de Vechiul Testament; acolo asa era privita o femeie stearpa.
Noi traim in Noul Testament. Nu se mai pune problema urmasului, ci a mantuirii prin nastere de fii.

Oricum celor fara copii va doresc ca bunul Dumnezeu sa le binecuvanteze cu copii.

Toata discutia a pornit de fapt de la afirmatia unui preot:
"Niciodată femeia nu-i atât de aproape de Dumnezeu ca atunci când este mamă; niciodată nu-i un rug de iubire, un rug al tuturor iubirilor mari şi sacre ca atunci când e mamă; viaţa însăşi nu se înnoeşte decât atunci când femeia devine mamă. Toate caracterele substanţiale ale femeii se împlinesc prin urmare în mamă".

Marturisirea taie drepturile diavolului
�Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se îndeparta înrîurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gîndi putin. Acum nu pot nici macar gîndi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai înainte a venit în Sfîntul Munte un vrajitor si a îngradit în tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat.
>Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se împartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapînire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Însa asupra unuia ce nu e credincios si îi da drepturi, are mare stapînire. Îl poate omorî; are dinti si îl sfîsie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapînirea diavolului asupra lui.
Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa închidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sînt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si îti va face pagube. Diavolul intra în om, cînd exista noroi în inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu.
Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cînd nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are în inima curata si smerita ? Daca vedem însa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste în ea, trebuie îndata s-o darîmam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cînd pacatul se învecheste în om, diavolul, fireste, dobîndeste mai multe drepturi.

Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce îl rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.
cuviosul Paisie Aghioritul

“Caci porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei. Caci zice:
“Graieste si nu tacea” si: “Daca se va da deoparte, nu va binevoi sufletul Meu intru el” (Avac.2, 4) si: “Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40).

Asa incat, atunci cand e vorba despre credinta, nu trebuie a spune: <<Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Capetenie? Nici aceasta. Ostas? Dar unde? Agricultor? Nici macar acest lucru. Sarac sunt, care se preocupa numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvant si grija nu am pentru chestiunea pusa in discutie>>.

Vai! Pietrele striga, si tu taci si esti fara de grija? Firea cea nesimtitoare l-a ascultat pe Dumnezeu si tu te clatini? Ceea ce nu a fost insufletit, nici i s-a cerut socoteala la judecata, temandu-se ca de o porunca, glasuieste, iar tu cel ce va sa dai seama inaintea lui Dumnezeu in ceasul cercetarii chiar si pentru un cuvant desert, desi vei fi intrebat spre a da socoteala, spui ca unul fara de minte <<Ce treaba am eu cu acest lucru?>>.

“Acestea“, o, stapane, zice Pavel, “le-am infatisat din pricina voastra, in ce ma priveste pe mine si pe Apollo, ca sa invatati a nu cugeta, in ce ne priveste, mai presus de ceea ce s-a scris” (cf. I Cor. 4, 6). Asa incat chiar si saracul e lipsit de orice aparare in ziua judecatii si va fi osandit ca unul care acum nu graieste, caruia si osanda ii va fi sigura, fie si numai pentru acest lucru - [ca sa nu mai vorbim] de vreunul din cei de sus pana la cel ce poarta coroana. Caci cei puternici vor fi cercetati ca niste puternici, zice [Scriptura] si judecata aspra va fi celor sus pusi”.

[tigerAvalo9]

[SIZE=2][COLOR=#000000]nca de la inceput, Dumnezeu a vrut sa se reveleze pe Sine creatiei Lui. In primul secol, Dumnezeu a ales sa se reveleze prin oameni care au vorbit calauziti de Sfântul Duh (2 Pt 1.20-21; Gal. 1.11-12). In ziua Cincizecimii, apostolii au primit "fagaduinta Tatalui" (Lc. 24.49; F.A. 1.4) sau a "Sfântului Duh" (F.A. 2.4) care i-a calauzit "in tot adevarul" (Ioan 16.13). Prin acest proces, Dumnezeu i-a revelat omului tot ce vroia ca acesta sa cunoasca si tot ce are el nevoie (2 Tim. 3.16,17; 2 Pt. 1.3). Sfântul Duh, prin apostoli, a revelat mintea si voia lui Dumnezeu in om. Mesajul apostolilor era confirmat prin miracole (Mc. 16.20). Odata cu incetarea miracolelor, a incetat si revelarea Cuvântului lui Dumnezeu (1 Cor. 13.8-12). Din moment ce numai apostolii puteau transmite abilitatile miraculoase altora (F.A. 8.14-19), stim ca atat miracolele, cat si revelarea Cuvantului lui Dumnezeu au incetat imediat dupa vremea apostolilor. Am putea spune ca perioada scrierii inspirate este aproximativ 40 d.C. - 100 d.C.

Dorinta lui Dumnezeu ca, Cuvantul Lui sa fie in forma scrisa a existat de la creatie. Cele zece porunci au fost scrise pe table de piatra (Deut. 10.4-5). Legea lui Dumnezeu a fost scrisa de Moise intr-o carte (Deut. 13.24-26). Când a terminat de scris, Moise le-a poruncit levitilor sa puna cartea in chivot (Deut 13.26). Au fost facute copii ale legii (Deut. 17.18). Profetii lui Dumnezeu au scris intr-o carte (1 Sam. 1.25). Scrierea Cuvântului lui Dumnezeu a fost intotdeauna o metoda de a-L pastra pentru generatiile viitoare (Ex. 40.20; Deut. 4.2; 6.1-9).

Prin barbati calauziti de Sfântul Duh, Dumnezeu a facut cunoscuta vointa Lui in primul secol. Scrierile inspirate luau forma cartilor sau a epistolelor. Putem uita usor ca Biblia este alcatuita din mai multe carti. Fiecare carte din Biblie a fost scrisa pentru o anumita persoana sau pentru un grup de oameni. De exemplu, Efeseni 1:1 spune- "Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, catre sfintii cari sunt in Efes". Totusi, stim ca Dumnezeu a vrut ca aceste epistole sa fie date si altora, sa fie copiate si adunate. Noul Testament spune despre el insusi ca este un volum complet si plin de autoritate pentru totdeauna (Gal. 1.6-9; 2 Tim. 3.16-17; 2 Pt. 1.3; Iuda 3; Ef. 4.4-6).
[/COLOR][/SIZE]

[cristiboss56]

"Cautati ce este bine in celalt. Nu mai vedeti raul, iertati. Cine stie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sanatate. E mai morocanos pentru ca asa-i el, dar sti ce face el in chilia sa ? Poate bate si el metanii, plange la icoane, ii pare rau si cred ca ii e rusine si lui de felul cum este si ii e greu sa vina sa-si ceara iertare. Parintii ne ziceau asa:"Cand cineva iti greseste, te cearta,tu da vina pe diavol."Pentru ca nimeni dintre noi nu vrea sa faca raul. Nici noi nu-l vrem pentru ca toti credem in Hristos si vrem sa-I slujim Lui. Dar noi facem si rau. De ce ? Pai, de ce ? Cu voie? Nu cu voie, pentru ca diavolul ne invata sa facem rau. Da vina pe diavol si scuteste-l pe aproapele tau de vina asta. E un accident. Raul pe care il face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie sa ne facem impresia despre el si sa-l vedem prin prizma acestui rau pe care il face. Asta inseamna a judeca. Ce inseamna a judeca? Inseamna a-l vedea pe cel din fata noastra prin prizma faptelor rele, socotind ca ele il caracterizeaza. Sa iubim pe fiecare in toata nebunia lui, pentru ca fiecare avem niste "pasarele"ale noastre, dar ni le iertam. Si pe celalt trebuie sa-l ierti !De ce pe tine te accepti asa cum esti, dar pe celalalt vrei sa-l faci ca la carte, ca asa scrie in Evanghelie, ca asa scrie la Sfintii Parinti. Vezi-l si pe el in toata complexitatea lui, in toate nebuniile lui, pentru ca Dumnezeu si pe el l-a chemat la botez, i-a dat o gramada de daruri si nu sti tu cum il judeca Dumnezeu." ( Savatie Bastovoi - a iubî inseamna a ierta).

În prealabil postat de dorinastoica14

Nu stiu cat de folositoare vor fi cuvintele mele [COLOR=black](spun aceasta pentru a fi in contextul numelui topicului pe care postez)[/COLOR] dar, citind in acesta si in cel intitulat "Cu ce om v-ati casatori" nu m-am putut abtine sa nu adaug si eu ceva!
Din trairile mele eu am invatat un lucru: Dumnezeu ne da viata de care avem nevoie pentru mantuirea noastra iar neimplinirile si necazurile sunt pentru sporirea noastra in cele duhovnicesti.
Atunci cand acestea apar noi trebuie sa fim inarmati ci rabdare,cu credinta si cu dragoste pentru a le putea depasi si pentru a inainta pe anevoiosul drum al vietii care este doar anticamera in care stam pentru a ajunge la judecata lui Dumnezeu.
Cand pasesti in viata de familie totul pare usor si frumos dar, a ramane impreuna si cand apar lipsuri, neintelegeri, boli, necazuri cu serviciul, necazuri cu copii, cu socrii cu parintii reprezinta totusi "argint lamurit in foc,curatit de sapte ori".
Eu nu-i cred pe cei care spun ca la ei totul merge struna si ca sunt perfect multumiti de relatia lor! Daca este asa de ce sunt atatea divorturi?
Ca femeie casatorita atunci cand barbatul tau este bolnav si nu-ti mai poate oferi nimic oare a avea grija de el si a ramane langa el nu este o jertfa? Sunt atat de diferiti oamenii si fiecare are problemele lui de aceea nu este bine sa judecam pe nimeni niciodata!

foarte intelepte si de folos cuvinte.

[tigerAvalo9]

Persoana istorică – Matei (în greacă Maththáios sau Mattháios, de la aramaicul Mattai, care la rândul său provine de la ebraicul Mattatyah, =”darul lui JHWH”) este numit în lista celor doisprezece Apostoli în Mt 10,3; Mc 3,18; Lc 6,15; Fap 1,13.
Numai Evanghelia după Matei îl califică ca perceptor (vameş; păcătos public; zbir) (10,3), adică colector de taxe în favoarea romanilor, şi prezintă chemarea lui la apostolat chiar în timpul exercitării oficiului său: de la „taraba lui de vameş” (9,9).
Celelalte evanghelii sinoptice îl numesc pe acest păcătos public Levi, (cf. Lc 5,27-28) fiul lui Alfeu (cf. Mc 2,13-14).
Tradiţia antică îi atribuie prima Evanghelie canonică. Alte tradiţii – necontrolate – îl prezintă, după anul 42 evanghelizator în diferite regiuni ale Persiei, Siriei, Macedoniei.
Moartea lui – despre care nu avem date sigure – s-ar fi petrecut în Etiopia, ca martir.
Este sărbătorit în biserică la data de 21 septembrie.

Scriitor/ul – cea mai veche informaţie o avem de la Papias, episcop de Ierapolis (jumătatea sec. al II-lea). Conform acestei mărturii Matei ar fi scris Evanghelia în limba ebraică sau aramaică. Această mărturie îşi găseşte ecoul în scriitori bisericeşti ca Irineu de Lyon, Tertulian, Origen şi Ieronim, care îl şi identifică pe Matei cu perceptorul Levi. Cercetătorii de astăzi consideră improbabilă, istoric, atribuirea dată de Papia unei prime forme în ebraică. Într-adevăr, Evanghelia pe care o posedăm a fost scrisă direct în greacă şi nu este, nu poate fi, o traducere din ebraică sau din aramaică: mărturie stă prezenţa unei terminologii lingvistice, cu forme stilistice şi cu jocuri de cuvinte posibile numai în limba greacă.
Autorul, foarte probabil, un iudeo-creştin din cea de-a doua generaţie, care cunoaşte foarte bine limba greacă şi pare la fel de bine familiarizat cu gândirea rabinică; în plus, este legat de o tradiţie care a asimilat cuvintele lui Isus într-un orizont de concepte, de categorii şi de problematicii caracteristice culturii iudaice din diaspora. În acelaşi timp, este marcat de un orizont universalist care-l depărtează de iudaism.