Spovedanie

În prealabil postat de cezar_ioan

"Mă mir de tine, fiule... Să ştii că dintr-o inimă curată nu pot izvorî astfel de gânduri..."

Dintr-o inima curata nu pot izvori asemenea ganduri; dar si o inima curata este ispitita. Totul e sa lasam sa plece gandul, asa cum a venit, fara a-l alimenta cu alte ganduri de acelasi fel.
Spunea un parinte, ispitele sunt precum avioanele: vin rapid si pleaca. Totul e sa nu ne insusim acel gand.

[anita]

În prealabil postat de fallen

De fiecare data dupa ce o fac, la un timp variabil, zic ca n-artrebui s-o mai fac niciodata, pentru ca, dupa o vreme, destul de scurta de obicei, incep sa-mi vina ganduri din cele mai urate, adica nu dinastea lumestiu, de desfranare, etc, ci ganduri cu adevarat urate, pe care prefer sa nu le destainui aici si acum. Stiu ca e "normal" sa se intample asta, dar pana cand? Cand o sa "evoluez" indeajuns? Unii dintre dvs ati mai afirmat ca ar putea fii si vina duhovnicului, insa nu prea vad ce amestec ar putea avea d-lui in treaba asta, gandurile se formeaza in capul meu, nu are el nici o treaba, nici macar nu cred ca l-am mai vazut de atunci, deci chiar nu mi se pare ca ma influenteaza cu nimic in sens negativ.

Cat timp stati necununata ,spovedania nu poate fi completa
Ca si cum as marturisi ca fur si am iesit din biserica si incep iar sa fur
Spovedania e un medicament pentru vindecare ,trebuie lasate pacatele ,macar cele de voie
Pentru ca mai sunt si pacate facute fara voie ,aici cel putin avem o scuza.
Diavolul isi bate joc de d-voastra .

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Miha-anca

Dintr-o inima curata nu pot izvori asemenea ganduri; dar si o inima curata este ispitita. Totul e sa lasam sa plece gandul, asa cum a venit, fara a-l alimenta cu alte ganduri de acelasi fel.
Spunea un parinte, ispitele sunt precum avioanele: vin rapid si pleaca. Totul e sa nu ne insusim acel gand.

De acord. Asta spune şi Gheron Iosif într-unul din materialele la care am făcut trimitere.
Aceasta-i lupta nevoinţei, printre altele.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

http://www.razbointrucuvant.ro/categ.../gheron-iosif/
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...-folos-postul/

Multumim frate Ioane , multumim frumos !
Vreau sa adaug si eu ceva care pe mine nu numai ca ma mira , dar ma pune pe ganduri , ma doare efectiv sa mai aud pe la unii oameni scoliti in toate cele , ca ce rost mai are marturisirea daca nu se savarsesc pacate mari , sau chiar deloc ! ! ! Am auzit chiar o discutie odata ca ce poate fi mai grav : sa te spovedesti mereu , regulat savarsind mai mereu aceleasi pacate , sau sa te marturisesti rar , foarte rar , evitand sa gresesti si alte bla , blauri ciudate . . . !
Pentru toti care gandesc astfel , am gasit un cuvintel de folos , chiar daca nu-l citesc sau il ignora voit , eu imi fac datoria . . . :

<<Dacă vederea păcatelor proprii ar fi fost ceva uşor, atunci Sfântul Efrem Sirul nu s-ar mai fi rugat cu aceste cuvinte: „Aşa, Doamne împărate, dăruieşte mie, ca să văz păcatele mele.”
„De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare. Să se mărturisească cei ce au ucis, au jefuit, au săvârşit nelegiuiri sau vreun alt fel de păcat.”
În cea dintâi împrejurare, omul nu crede că va fi iertat din pricina apăsătoarei conştiinţe a păcătoşeniei sale, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei.
„Nu am păcate mari...” Dar este, oare, cu adevărat aşa? Dacă un om stă mai multă vreme închis într-o cămăruţă, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nici nu simte cât este de neplăcut. Însă de va intra cineva de afară, nu va putea răbda duhoarea adunată în cameră şi va ieşi îndată.
Să răspundă cei ce spun „Nu am păcate mari” dacă Îl au pe Hristos în inima lor? Acestuia îi place să locuiască în inimi curate. Sunt, însă, inimile lor curate? Greu de zis! Ei se închipuie curaţi, însă închipuirile nu pot fi luate drept adevăr.
„De vom zice că păcat nu avem, pre noi înşine înşelăm şi adevăr nu este întru noi.” 1 In. 1,8 Şi acolo unde este minciuna, nu se află Hristos!
Ce este, atunci, de făcut? Să ne spovedim. „De vom mărturisi păcatele noastre, credincios este şi drept (Domnul), ca să ierte nouă păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.” In. 1,9
Sfinţii Părinţi ne învaţă că anevoie lucru este pentru om să-şi vadă păcatele. Acest lucru se tâlcuieşte prin orbirea pe care-o pricinuieşte diavolul.
Dacă vederea păcatelor proprii ar fi fost ceva uşor, atunci Sfântul Efrem Sirul nu s-ar mai fi rugat cu aceste cuvinte: „Aşa, Doamne împărate, dăruieşte mie, ca să văz păcatele mele.” Nici Sfântul Ioan din Kronstadt nu ar fi spus: „Este, cu adevărat, un dar de la Dumnezeu să-ţi vezi păcatele în mulţimea şi josnicia lor.” Astfel, cei ce socotesc că nu au păcate mari sunt, de fapt, orbi. Ei ar trebui să se roage lui Dumnezeu ca să le dăruiască vederea păcatelor lor şi ca să-i izbăvească de această pierzătoare neştiinţă ce i-a cuprins, cum că n-ar avea păcate mari. Chiar de le-ar fi păcatele precum firele de praf, dacă nu se vor curăţi prin spovedanie neîncetată, acestea se vor aduna şi vor murdări cămara inimii, încât înaltul Oaspete Ceresc nu va mai putea intra în ea.
Păcatele mărunte sunt adesea mult mai primejdioase decât cele mai mari nelegiuiri, căci cele din urmă apasă greu cugetul şi vor fi în cele din urmă răscumpărate, mărturisite, îndreptate şi şterse, pe când păcatele mărunte nu apasă sufletul în chip anume, însă au o însuşire ucigătoare - îl fac nesimțitor față de harul lui Dumnezeu si față de mântuire.
Mai puţini oameni au pierit răpuşi de fiarele sălbatice, decât de microbii cei mici si nevăzuţi cu ochiul liber. Păcatele mărunte, fiind socotite neînsemnate, sunt adeseori, din nebăgare de seamă, trecute cu vederea. Ele sunt lesne uitate şi, pe deasupra, slăbesc cugetul moral şi nasc în om cel mai cumplit obicei - deprinderea de a păcătui. Astfel, păcătosul cel vrednic de milă ajunge la înşelarea de sine cum că nu este păcătos, că în el totul se află în rânduială, pe când, de fapt, nu este altceva decât un jalnic şi vrednic de milă rob al păcatelor.
Păcatele mărunte nasc în viaţa duhovnicească a omului un adevărat pustiu. Aşa după cum pendula de pe perete se opreşte din pricina depunerii prafului mărunt, la fel şi pulsul duhovnicesc al omului se stinge treptat sub stratul gros de păcate mărunte, lăsate să se adune. Pentru ca să pornească din nou ceasul, trebuie curăţat praful. Pentru ca omul să se însufleţească spre o viaţă duhovnicească, trebuie să-şi spovedească şi cele mai mici păcate.>>
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 107)

[cezar_ioan]

Zice poporul, din bătrâni, că: încet, încet şi vinul se face oţet...
Să luăm aminte!

[cristiboss56]

Uşurându-se neîncetat de mulţimea păcatelor sale, prin deasa mărturisire, acestea rămân tot mai puţine.

Cine se spovedeşte des, are mare uşurinţă întru a-şi cerceta cu amănunţime cugetul şi a-şi afla numărul păcatelor sale.
Deoarece, uşurându-se neîncetat de mulţimea păcatelor sale, prin deasa mărturisire, acestea rămân tot mai puţine. Pentru aceasta, poate şi el să le găsească mai bine şi să şi le amintească.
Iar cel care nu se mărturiseşte des, datorită numărului mare de păcate care se îngrămădesc asupra lui nu poate nici să le afle ca amănunţime şi nici să şi le amintească, ci, de multe ori, uită multe şi grele păcate de ale sale care, dacă rămân nemărturisite, rămân, prin urmare, şi neiertate.
Pentru aceea, diavolul are să i le amintească în ceasul morţii sale, şi atât de mult îl va stânjeni, încât îl vor trece sudorile morţii şi va plânge, sărmanul, dar fără nici un folos, fiindcă atunci nu mai poate să le mărturisească.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare pentru suflet, Editura Fotini, 2007, p. 179)

[fallen]

Ce pot sa fac daca am fost la spovedanie si nu am reusit sa inteleg prea bine ce a vrut sa spuna duhovnicul???
Stiu ca ideal ar fii sa ma intorc la el sa il rog sa mai imi explice o data, dar e posibil sa nu mai am nici eu ocazia sa ajung si nici dansul timp (mai sunt putine zile de post si multi enoriasi). Si cu siguranta pana in postul Craciunului o sa uit si or sa intervina altele. Cu toate ca mi-a m propus sa nu omit lucruri importante, sa marturisesc chiar si ce am uitat in trecut, tot am reusit sa uit cel putin o chestiune importanta.

[Ekaterina]

Chiar daca este ocupat, singura rezolvare este sa mergi sa vorbesti cu parintele, alta solutie nu exista. Poate nu va dura foarte mult discutia, tinand cont ca te-ai spovedit deja, si te vei putea strecura printre oamenii care asteapta sa se spovedeasca. Cu ocazia asta ii poti spune si ceea ce ai uitat.

Despre spovedanie un cuvant de mare folos al Parintelui Savatie Bastovoi care te va ajuta sa aprofundezi anumite lucruri.
http://www.youtube.com/watch?v=BQDRzeA-PMk

[adam000]

În prealabil postat de fallen

Ce pot sa fac daca am fost la spovedanie si nu am reusit sa inteleg prea bine ce a vrut sa spuna duhovnicul???

In cartea sa Celalalt Noica, parintele Rafail Noica dadea un sfat (pe care nu am cum sa il redau cu exactitate intrucat nu mai am cartea linga mine, asa ca am sa exprim ce am inteles eu), cum ca noi ar trebui sa ne rugam pt duhovnicii nostrii - atunci cand mergem la spovedanie, sa mergem cu rugaciune la Dumnezeu pentru duhovnic, ca sa ii puna Dumnezeu duhovnicului nostru cuvant folositor pt noi. Si zicea parintele ca daca noi ne rugam asa la Dumnezeu (pentru ca duhovnicul si el se roaga pt noi), sa retinem primul cuvant pe care ni-l spune duhovnicul ca este de la Dumnezeu si sa nu cerem explicatii detaliate si amanuntite, ca nu cumva sa il fortam pe duhovnic sa intervina el ca om si sa incerce sa ne explice el ca om, ci sa punem acel cuvant al duhovnicului in inima noastra si sa incercam cu rugaciune sa il implinim, caci Dumnezeu ne va descoperi intelesul acelui cuvant care a fost pentru noi, chiar daca mai tarziu, daca ne rugam.

Deci data viitoare cand mergi la spovedanie roaga-te la Dumnezeu sa iti dea cuvant de folos prin duhovnicul tau. Si apoi retine sfatul si roaga-te la Dumnezeu sa te ajute sa intelegi cum sa il implinesti si sa te ajute sa il implinesti.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cezar_ioan

http://www.razbointrucuvant.ro/categ.../gheron-iosif/

Si pentru ca am intinat mintea noastra si inima noastra si trupul nostru cu cuvantul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem indrazneala. Nu avem haina de nunta. De aceea trebuie sa ne curatim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere in suflet; si peste toate, cu rugaciunea, care curateste si desavarseste pe om.

Deci și Gheron Iosif confirmă că, pe lîngă Spovedanie, și rugăciunea curățește și chiar desăvîrșește pe om.

Apropo, cine nu are acasă ”Mărturii din viața monahală” să caute cele două volume și să le cumpere neapărat.