Poezii preferate...

[forever...]

Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină - Logos sfânt

[cristiboss56]

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.
N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

[cristiboss56]

Te caut ca pe-un vis din amintiri,
Rătăcitor în timp şi-ntre destine.
Mă urmăresc speranţe şi zidiri
Nestinse-n teama dorului de tine.
Să ne unim cărările târzii,
Pierdute-n colbul drumului de seară,
Respectul sfânt de-a-ncepe o nouă zi,
Să luăm singurătăţii din povară.
Şi-atâtea vorbe, gânduri şi dureri
Ce-am strâns în clipe singure şi mute
Le-om depana-n tomnaticele seri
Şi-om pune bătrâneţea să le-asculte.

[cristiboss56]

Mă-ntorc la tine
de Traian Dorz



Mă-ntorc la tine, dulcea şi scumpa mea cântare,
cum aş veni la mama şi sora mea din rai;
ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare,
şi-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai!


Mă-ntorc la tine, naltă şi-adâncă rugăciune,
ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu,
ca să m-adapi cu lacrimi, ca din izvoare bune,
să-ngrop înstrăinarea şi dragostea s-o-nviu.


Mă-ntorc la tine, sfântă şi unică iubire,
ce singură-mi ştii pune pe rana mea alin,
că numa-n curăţie şi-n plâns e fericire,
când, în genunchi, cu tine îmbrăţişat mă-nchin.


Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate
aceste sfinte feţe a lui Hristos le ştiu,
o, sfântă curăţie, dă-mi-le-mbrăţişate
şi-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu!

[cristiboss56]

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.


Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.


Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.


Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

( Traian Dorz )

[cristiboss56]

Rasai asupra mea...
de Mihai Eminescu


Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină!


Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta, de milă caldă plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.


Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.


Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

[ana0573]

Toamna de Rainer Maria Rilke


Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.
Cad nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.
Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,
Şi totuşi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată

[cristiboss56]

Daca as fi un bob de grau
Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte
Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.
Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce
De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.
Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.
Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!
Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.
Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.


Monahia Nicodema Stoica

[cristiboss56]

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
Nichifor Crainic

[cristiboss56]

Doamne, pentru ce mai curge
Sângele-Ţi din coastă iar?
Cine azi Te mai străpunge?
Înnoind al Tău calvar?
“Viaţa ta, răspunde Domnul
Cea cu duh nepocăit
Mă răneşte prin păcate
Şi mă ţine răstignit.
Ranele pricinuite
De păgâni şi de evrei
S-au închis, iar tu creştine?
Mă străpungi mai rău ca ei!
Sângele răscumpărării
Pentru tine s-a vărsat,
Scoală-te prin pocăinţă
Nu fi slugă la păcat!”
Nu te mânia, Stăpâne,
Tu cunoşti fiinţa mea
Că se pleacă totdeauna
Către lumea asta rea.
Uşurează-mi, Doamne, trupul
Căci apasă prea tiran
Şi-mi înăbuşă simţirea
Sufletului meu sărman!
Până mă pogor în groapă
Dăruieşte-mi Harul Sfânt
Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi
Întinatul meu veşmânt.
Sf. Ioan Iacob