![]() |
![]() |
|
#841
|
|||
|
|||
![]()
Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipsește de bunătățile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit și nu a deznădăjduit, s-a ridicat și a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar și pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii despre pocăință |
#842
|
|||
|
|||
![]()
Un om este cu adevarat liber, atunci cand accepta sa devina robul lui Dumnezeu.
Sfantul Maxim Marturisitorul |
#843
|
||||
|
||||
![]()
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, și viiața mea, Dumnezeu știe, cu ce dragoste pururea la istorii, iată și pănă la această vârstă, acum și slăbită. De acéste basne să dea seama ei și de această ocară. Nici ieste șagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu.
Făcutu-ț-am izvod dintăiași dată de mari și vestiți istorici mărturii, a cărora trăiescŭ și acum scrisorile în lume și vor trăi în véci. Și așa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână și din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânșii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăța, ei suntŭ povața mea, ei răspundŭ și pizmașilor neamului acestor țări și zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ți dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noștri, cânduva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăți, cu cetitul pentru greșalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înțelégem minunate și vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiața, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul și Dumnezeu Hristos, ne învață, zicândŭ: Èńïèòàèòć ïèńàíià, adecă: Cercați scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noștri ne învață, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéște cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală. De toate fericii și daruri de la Dumnezeu voitoriŭ Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#844
|
|||
|
|||
![]()
În cele trecătoare, nu poți deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul.
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur |
#845
|
|||
|
|||
![]()
Postul ocroteste orice virtute. Postul te invata linistea si el precede celelalte fapte bune.
Sfantul Isaac Sirul |
#846
|
|||
|
|||
![]()
''Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica''
|
#847
|
|||
|
|||
![]()
Ai păcătuit? Nu-ți cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică și spune-I cu pocăință lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur |
#848
|
|||
|
|||
![]()
Când noi înșine nu suntem convinși de adevăr, cum să-i convingem și pe alții?
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur Last edited by NECTARIE; 05.01.2011 at 13:29:32. |
#849
|
|||
|
|||
![]()
A-I mulțumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I mulțumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoștință.
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur |
#850
|
|||
|
|||
![]()
Credința întărește ceea ce rațiunea clatină!
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Poezii preferate... | silverstar | Generalitati | 878 | 10.10.2023 20:27:07 |
Cugetari din Dharma | florin.oltean75 | Alte Religii | 1983 | 10.01.2018 09:08:51 |
Cugetari ORTODOXE ! | cristiboss56 | Pocainta | 80 | 02.07.2015 21:05:47 |
Cugetari si Citate Ortodoxe | adorcrysti | Generalitati | 90 | 12.11.2014 21:55:18 |
Vorbe de duh | mena2376 | Intrebari utilizatori | 6 | 27.06.2012 01:45:50 |
|