singura in doi.

[cozia]

În prealabil postat de mihaela75

la ideea asta m-am gandit de foarte multe ori.daca trebuie sa ne macelarim interior pentru a nu destrama o familie,atunci inteleg ca asta ar fi calea noastra pentru orice situatie.si ca popor in fata unei dictaturi sau in fata unor cotropitori!renuntarea totala,nu?voi ce spuneti?asa trebuie sa fie?

Mihaela, daca nu suntem atenti, si mai ales treji, de macelarit tot ne "macelarim" interior cu sau fara casnicie nefericita. Pentru asta are grija viata pe care o ducem...

Iar in privinta renuntarii totale si a cotropirii...intreaba-i pe irakienii care zilnic trec printr-un genocid organizat ce si-ar dori in acest moment si o sa fi uimita. Eu am doi baieti din Irak care au familii acolo si cu care vorbesc aproape zilnic...si cite imi spun , vai de capul lor... In situatii extreme vedem cu adevarat cit valoreaza parerile noastre...

[mihaela75]

În prealabil postat de cozia

ACUM, mai nou, am aflat, si stiu ca problema este in mine, in totalitate. Daca am fost cununat cu o asemenea persoana, o sa-mi duc aceasta cruce pina la capat chiar daca acest pas inseamna renuntare la "fericire". Dar din nou, asta este parerea mea personala.
In schimb daca sotul/sotia doreste sa paraseasca casnicia atunci nu prea as avea ce face...

scuza-ma ca imi permit sa te intreb asa ceva:daca te-ar si bate pe deasupra si ar speria si copiii,ce ai face?

[mihaela75]

În prealabil postat de cozia

Mihaela, daca nu suntem atenti, si mai ales treji, de macelarit tot ne "macelarim" interior cu sau fara casnicie nefericita. Pentru asta are grija viata pe care o ducem...

Iar in privinta renuntarii totale si a cotropirii...intreaba-i pe irakienii care zilnic trec printr-un genocid organizat ce si-ar dori in acest moment si o sa fi uimita. Eu am doi baieti din Irak care au familii acolo si cu care vorbesc aproape zilnic...si cite imi spun , vai de capul lor... In situatii extreme vedem cu adevarat cit valoreaza parerile noastre...

poate ai dreptate.dar nu mi-ai raspuns la intrebarea:"ca popor in fata unei dictaturi sau in fata unor cotropitori,renuntarea totala,nu?"

[cozia]

În prealabil postat de mihaela75

scuza-ma ca imi permit sa te intreb asa ceva:daca te-ar si bate pe deasupra si ar speria si copiii,ce ai face?

As plinge,si m-as jelui... dar rau de tot! dupa care nu stiu ce s-ar mai intimpla dar nu m-as misca de acolo. Mindria , ingimfarea , parerea buna care o am despre mine, toti acesti demoni rai mi-ar spune fugi, du-te la shelter, nu mai sta o clipa, insa eu personal, din ce am vazut cu ochii mei,din ce am invatat si am aflat... as plinge in continuare...

[cozia]

Iar in privinta copiilor, situatia celor care nu ASCULTA de parinti sau de Biserica, de Duhovnic, este oricum jalnica. Deci daca este sa aleg intre un copil care este oricum cu sufletul devastat din cauza divortului, a computerului non-stop, a impietririi inimii si lipsa sufletului,insa privit din afara pare "fericit", prefer sa am un copil care simte si trece prin ceva real, adevarat, si plinge si sufera alaturi de mine cind se mai produc miscari seismice in familie. Sufletul creste si se caleste prin suferinta reala nu prin ABSENTA, prin a ne minti pe noi mai ales si pe copii ca totul este OK si pozam in familie "fericita"

[cozia]

În prealabil postat de mihaela75

poate ai dreptate.dar nu mi-ai raspuns la intrebarea:"ca popor in fata unei dictaturi sau in fata unor cotropitori,renuntarea totala,nu?"

"da-i Cezarului ce-i al Cezarului....nu?
Toate regimurile politice si conducatorii sunt de la Dumnezeu, si ni se spune clar ca trebuie sa ne rugam pentru conducatorii nostrii, chiar si pentru cei care ne prigonesc.
Nu inteleg ce vrei sa spui prin renuntare totala? Iudeii au fost sub stapinire totala, daca nu renuntau sa se opuna si alegeau sa lupte ar fi fost toti decimati pina la ultimul, ...si pe de alta parte nici nu li s-a impus o alta religie, au trait linistiti alaturi de romani...deci care este problema?

[mihaela75]

În prealabil postat de cozia

Iar in privinta copiilor, situatia celor care nu ASCULTA de parinti sau de Biserica, de Duhovnic, este oricum jalnica. Deci daca este sa aleg intre un copil care este oricum cu sufletul devastat din cauza divortului, a computerului non-stop, a impietririi inimii si lipsa sufletului,insa privit din afara pare "fericit", prefer sa am un copil care simte si trece prin ceva real, adevarat, si plinge si sufera alaturi de mine cind se mai produc miscari seismice in familie. Sufletul creste si se caleste prin suferinta reala nu prin ABSENTA, prin a ne minti pe noi mai ales si pe copii ca totul este OK si pozam in familie "fericita"

dar nu e de preferat un copil care sufera are parintii despartiti,dar ii poate vedea pe amnadi,decat unul care ajunge sa se sinucida de disperare?ce parere ai de copiii care se sinucid?aici parintii au vina cea mai mare...eu ma gandeam la sinucidere cand nu mai suportam scandalurile de acasa!Doamne iti multumesc ca nu am ajuns sa o fac!dar sunt multi COPII care merg pana la capat.lor ce le-ai recomanda?sau parintilor lor?

[lilia]

Toata ziua m-am chinuit sa postez, nu s-a putut din cauza retelei prea ocupate.
Vroiam sa raspund fiecaruia...

La intrebarea daca a fost asa de la inceput...Da asa a fost. Era scump la vorba, l-am aceptatat crezand ca e mai bine, dar din pacate, ulterior, s-a dovedit a fi chiar insuportabil. Nu era atent la discutii, nici nu ma privea in ochi, lucru de care am "murit" cate putin pana m-am obisnuit cu acea "moarte", ba chiar disparea din fatza, isi facea de treaba si ma lasa vorbind. Vorbe indiferent de continut, cotidiene(povestiri de la serv sau altele) pe el nu il interesau niciodata. Doar copilul a fost cel cu care ma sfatuiam si dezbateam pb casei, insa nu puteam sa spun tot ce aveam pe suflet.
Plus ca, lipsea de acasa pana tarziu, 12-1 noaptea... ma infuriam ca o furtuna intr-un pahar si atat. Cu femeile...nu stiu cum a reusit sa imi spuna ceva, ceva. Luandu-l cu frumosul, mi-a marturisit ca ar fi fost cu una, dar mai mult pentru ca ea vrut. Nu stiu ce sa mai zic, oricum, nu am bagat mana in foc ca nu ar fi mai fost si cu altele, dar nu am fost geloasa, macar sa fi fost altfel in familie…
Cert este ca nu am fost lovita absolut niciodata. Un "sprijin" a fost si mama in pastrarea casniciei "lasa, mama, ca daca nu te bate...daca gasesti pe altcineva care o sa-ti rupa oasele..." iar, eu fata cuminte, am ascultat cu lacrimi in ochi.

Copilul si-a vazut de pb lui, nu s-a implicat in ale noastre, n-a fost lipsit de mangaiere, l-am protejat cum am stiut mai bine sa nu-i afecteze sanatatea fizica, si sufleteasca. Ne rugam amandoi, eu pentru sanatatea si viitorul lui iar el pentru sanatatea mea.

Acum nu mai e chiar asa, insa eu nu pot sa uit ce mi-a facut in tinerete...practic s-a cam intors roata. Si nu stiu daca mai e la sufletul meu dupa atata zbucium. Sunt o persoana iertatoare, insa NU uit.

[veilur]

Lilia, ce apreciez eu la tine este ca nu ti-ai inselat sotul, in ciuda faptului ca este asa cum ai afirmat. Spun asta pentru ca sunt femei care au barbati fideli lor, iar ele ii inseala doar pentru a avea parte de noi experiente, la fel cum si barbatii isi inseala sotiile pentru ca s-au plictisit de femeia lor, sau pt ca ele nu mai vor sa aibe relatii intime cu ei. Imagineaza-ti ca numai faptul ca ai avut puterea de a trai in abstinenta denota faptul ca Dumnezeu nu te-a lasat prada pacatului desfranarii. Dar acest sacrificiu este greu de dus, dar gandeste-te ca nu degeaba suferi aici ducandu-ti crucea de atata amar de vreme, gandeste-te ca dupa ce vei muri se va sfrsi totul si poate Dumnezeu te va ierta si te va primi in prea inalta Lui Imparatie Cereasca.

[veilur]

Un lucru e clar: as vrea sa am atata rabdare si ingaduinta fata de cei din jurul meu cata a avut Lilia fata de sotul ei!