Universul

[Krautrock]

În prealabil postat de zonepeplay

Bine v-am gasit fratilor! As vrea sa imi consolidez si sa pun in discutie o supozitie la care ma gandesc si ma framanta de ceva timp. Ar putea exista cu adevarat in universul acesta material si alte fiinte umane ca noi sau poate putin diferite, care sa convietuiasca in cu totul alte galaxii, sisteme solare dar evident intr-o marja a timpului diferita?

Dacă universul acesta e finit, s-ar putea să existe sau să nu existe. Cu cât universul e mai mare cu atât probabilitatea e mai mare să existe. Dar aceasta nu înseamnă că e obligatoriu să existe.

Pe de altă parte, dacă universul e infinit, atunci ar fi necesar să existe, ba chiar mai mult, ar trebui să existe și copii identice ale noastre, deoarece într-un univers infinit ar exista părți ale sale care se repetă.

În realitate nu știm nici dacă universul e finit, nici dacă e infinit. Așa că un răspuns cert la această întrebare nu avem. Poate că vom avea sau poate că nu vom avea niciodată.

În prealabil postat de zonepeplay

Eu nu prea sunt convins ca noi am fi singurii urmasi a lui Adam, iar Dumnezeu a creat acest univers vast doar pentru noi, iar planeta noastra este singura care poate intretine viata??

Tocmai asta e, că nu putem fi convinși de o asemenea variantă. Doar în matematică poți demonstra că un anumit lucru nu există. Ar putea exista extratereștri. Dar nu știm asta până nu-i vedem. Până ce se întâmplă aceasta e la fel de probabil să nu existe.

Eu personal cred că și dacă ar exista și i-am observa, șansele să ne vizităm unii pe alții ar fi infime, deoarece vorbim aici de distanțe, nu glumă. Cel mult ne-am bucura că nu suntem singuri, deși s-ar putea ca în momentul în care i-am observa să fim deja singuri... că viteza luminii e finită și s-ar putea ca respectivii să fi dispărut deja.

Problema ar fi însă foarte serioasă pentru Biserică. Teologii ar trebui să-i caute prin Biblie, că altfel e bai. Și ar mai fi o problemă. Dacă universul e atât de mare și pe deasupra e și populat, înseamnă că noi suntem niște gâze insignifiante, așadar de ce Hristos a înviat la noi și nu în altă parte? Ăia nu meritau și ei o înviere? Deci mai bine să nu existe. Așadar e de preferat ca universul să fie finit și cât mai mic cu putință. Iar când mă refer la finit, mă gândesc inclusiv la faptul că timpul e finit, adică el începe odată cu lumea și înainte de aceasta nu există nimic și se va termina odată cu lumea, adică după aceea nu va mai exista nimic. Așa arată o lume finită. Că altfel ar fi o lume infinită în care ar exista extratereștri și un număr infinit de copii identice ale noastre. Și eventual un Dumnezeu în ea. Am zis în ea, deoarece în afara realității nu există nimic. Am folosit cuvântul realitate în loc de univers? Exact! Pentru că eu prin univers înțeleg tot ceea ce există, inclusiv lucrurile pe care poate nu le vom putem vedea vreodată.

Legat acum de infinit. Infinitul nu e un număr. E o idee, adică ideea că la ceva poți oricând adăuga altceva. De exemplu, în intervalul 0-1, există un număr 1/2. Între 0 și 1/2 există un număr 1/4 și așa mai departe, astfel încât nu se ajunge niciodată la situația de a nu putea adăuga un alt număr între două numere, oricât de apropiate ar fi ele. La fel și atunci când numărăm. Întotdeauna putem adăuga după un anumit număr un alt număr mai mare fără să ajungem vreodată la situația de a nu mai putea face acest lucru. Și mai e un lucru și mai ciudat. El e legat de numerele iraționale, adică cele ce au un număr infinit de zecimale ce nu se repetă, adică după fiecare cifră care apare după virgulă există o altă cifră, fără să existe o ordine. Un asemenea număr este pi. Iar cifrele lui pi după virgulă conțin fiecare număr natural posibil, adică în zecimalele lui pi există toate numerele naturale.


Dacă timpul e infinit, atunci el e atât de lung încât de-a lungul său se poate întâmpla orice din ceea ce se poate întâmpla. Iar dacă el nu are un început, atunci în el s-a întâmplat tot ceea ce s-ar fi putut întâmpla vreodată. Cu matematica nu ne putem juca. Ea se aplică la orice, inclusiv la lucruri infinite. Ați putea spune totuși că atunci când vorbim despre un timp infinit care era înainte ca Dumnezeu să facă lucrurile astea pe care le vedem nu putem aplica teoria numerelor iraționale. În acest caz trebuie să se fi petrecut un număr limitat de evenimente, adică Dumnezeu n-a făcut prea multe lucruri înainte de a ne face pe noi, adică, altfel spus, un univers infinit fără Dumnezeu are infinit mai multe stări față de un univers infinit cu Dumnezeu. Complicat, nu-i așa?

Așadar, atunci când vorbești despre realitate și introduci în ea un Dumnezeu care se apucă să creeze oameni, îngeri și astre, dacă realitatea e finită, atunci Dumnezeu nu există pentru că nu există nimic în afara realității, iar dacă realitatea e finită, fie se poate întâmpla orice din ceea ce e posibil și orice se întâmplă se poate repeta, deci inclusiv creația, fie se întâmplă un număr limitat de lucruri și însuși Dumnezeu e limitat.

E paradoxal. Asta atestă că nu putem ști precis cum stau lucrurile. Nu știm dacă există extratereștri, nu știm dacă suntem singuri în lumea asta și nici măcar nu știm dacă există cineva care a făcut-o. In realitate știm foarte puțin, iar cei care cred altfel n-au decât să creadă ce vor. Realitatea nu depinde de ceea ce credem noi.