un sot...intretinut

[ory]

În prealabil postat de heaven

Iubire nu inseamna sa te faci pres de sters pe jos in fata unei persoane si nici sa te distrugi pe tine ca om.Nu aceasta este menirea unei casnicii.

Da, rezumat, asta am vrut sa spun si eu...nu as admite o casnicie fara incredere, respect si iubire , de fapt, ceea ce este dincolo de acestea nici nu se poate numi casnicie, ci cu totul altceva.
Oricum, este evident faptul ca ne supunem unor legi care, intr-un fel sau altul ne depasesc, mai facem compromisuri, mai lasam de la noi...dar, de aici, pana a deveni presul si bataia de joc a cuiva, este cale lunga.

[mihailt]

Pai daca sora Catalina ar fi avut un sot care sa mearga la servici 11-12 ore pe zi probabil ar fi venit sa se planga ca sotul ei o neglijeaza ca petrece prea putin timp cu ea.
Daca si-a gasit un servici pe care ea nu il considera corespunzator - anume cel de vanzator e foarte clar ca l-a tot batut la cap sa se lase de acel servici; practic sora Catalina se plange ca sotul ei nu are un servici la care sa castige un salariu foarte mare si se vede destul de clar ca isi considera sotul nedemn de ea ; i se pare ca e prea buna pentru el.

[zaharia_2009]

Eu am spus ca greselile tale de ideatie si atitudine au fost sesizate si de altii ! Ei te-au atentionat politicos dar ai ramas indirjita.Te cred ca nu ma suporti dar ma intreb : tu te mai suporti ?
Vezi lesne prin alte parti asocierea naturala dintre idei si emitentii acestora dar ...la tine nu vrei sa o vezi.Nu este obligatoriu.Nu este obligatoriu nici sa consideri (respecti)parerile altora dar procedind in felul tau aproape obligatoriu te situezi pe pozitii jenante si contradictorii cu notiunile crestine. De fiecare data revii la ce ai spus facind traduceri din romana in romana,ceea ce nu este firesc,mai potrivit cred ca ar fi sa te exprimi clar si in acord cu trairile tale, de la inceput.
Sa nu crezi ca multi ti-ar fi contrari si fatarnici afisind o falsa modestie si bunacuviinta crestina.Gresesti,te afli intro extrema de interpretare. Ce legatura exista intre realismul dus catre margini si duhul crestin ? Nici una. Vazindu-ti atitudinea constanta,de neclintit m-am gindit ca pt. tine si pt. mine si si pt. toti fratii topic-isti sa ne aducem aminte de cite vorbe alese ale marelui Cleopa :
,,... Acum oamenii sunt orbi si robi,orbiti de lumina falsa din ei,robiti de materia in care cred.Traim vremuri apocaliptice !" = Ioan Ioanolide; Intoarcerea la Hristos.

Poate ne va fi de folos noua tuturor si mai ales surorii care-si cauta rezolvarea crestineasca a problemei sale familiale!

În prealabil postat de catalina24680

Eu si Gabi, sotul meu ne-am casatorit acum doi ani cu binecuvantarea duhovnicilor. El a pornit cu o iubire ca un foc, eu putin cam rationala... M-a atras la el faptul incearca sa duca o viata placuta Domnului, ca e un om sensibil, ca ma iubeste si ne-am hotarat sa facem pasul. Cand ne-am cunoscut, era o diferenta mare intre noi in plan financiar-profesional, adica eu imi terminasem facultatea, masterul cu medii mari, ma angajasem intr-o trans-nationala pe un salariu mare care tot crestea in timp. El cam pierde-vara....a facut o facultate la idd, incercase sa faca un master, a renuntat, lucra ceva gen vanzator,desi e un tip inteligent, dar mai chiulea si de acolo...In fine, am trecut peste si m-am gandit ca nu are mediu favorabil unei cresteri profesionale si implicit si financiare si ca inca nu are motivatia care sa-l puna in miscare, sa-l faca responsabil.(am intalnit cazuri de baieti total pe nicaieri care cand au gasit o fata pe care sa o iubeasca si cu care sa-si in temeieze o familie, s-au schimbat la 180grade). M-am gandit ca e importanta baza are suflet bun, il iubeste pe Dumnezeu si Biserica si restul se construiesc in timp. Insa, au trecut doi ani si sotul meu pe care il iubesc e neschimbat! Pe unde a lucrat a lasat numai impresia ca nu se implica destul, ca nu-si da silinta, a incercat sa-si faca o firma pe cont propriu dar a ajuns si ea in faliment tot pentru ca nu s-a ocupat 100%...si nu aduce nici un ban acasa, e intretinut de mine si parintii mei si incepe sa se obisnuiasca si ma doare acest lucru ENORM ! Mi-a promis toate promisiunile posibile : o sa ma schimb, o sa-mi dau silinta,o sa muncesc, nu o sa mai intarzii, nu o sa mai dorm pana la 10, nu voi mai fi lenes, o sa te fac mandra de mine, o sa-mi depasesc conditia, de data asta o sa mearga, etc.... Are 31 de ani, deja mi-am pierdut increderea in vorbele lui, sunt toate la fel, le traieste de fiecare data cand le spune, dar apoi revine la stilul lui de viata cu care era obisnuit....Ce parere aveti, ce e de facut? Bine, nu am trecut toate detaliile vietii noastre aici poate unele isi au importanta lor, dar cred ca lungesc povestea prea mult. Daca ma intrebati : "ce a zis duhovnicul?" va raspund ca nu a zis nimic, sa asteptam,sa vedem, depinde de noi, sa ne rugam.... Dar eu deja imi pierd respectul pentru el , ne certam din ce in ce mai des, pentru faptul ca nu intreprinde nimic, sau daca ii gasesc eu un loc de munca ma face de ras acolo prin neseriozitate, neimplicare. Of ! Cateodata mi-e rusine de mine ca simt rusine fata de el si ma doare pentru ca e sotul meu si il iubesc ! Ce e de facut?

Ma gandesc draga Catalina daca e chiar asa de grav... E bine ca poti intretine tu acest aspect financiar din viata voastra, poate ca el are alte daruiri de la Dumnezeu, nu uita ca sunteti un trup si un suflet. Poate ca el nu este facut pentru sistemul acesta de munca, nu stie sa se descurce pentru bani, poate ca face tot ce face cu daruire dar nu neaparat pentru bani. Ma vad pe mine in pielea lui, nu imi place cum este organizat sistemul, daca as avea putere as desfiinta genul asta de sclavie (care se numeste munca in societatea noastra), as darama si as reconstrui totul pe alte fundamente. Sa luam un domeniu, vanzarile sa zicem... Cei care se ocupa stiu ca ei trebuie sa vanda, sa gaseasca noi clienti sa tina reteaua in functiune. Dar daca ceea ce vand ei e daunator? Un exemplu, terasele si localurile care folosesc ingrediente de calitate indoielnica. Sunt ferm convinsa ca nu-si permit sa arunce ceva daca a expirat (doar in conditiile in care stiu cu siguranta ca se apropie un control iminent si ca totul trebuie sa fie in regula) . Nu stiu daca as putea sa lucrez intr-un astfel de loc, as fi obligata sa mint, sa fac lucruri care nu imi plac, compromisuri... Afacerile inseamna compromisuri, spaga, mita. Sistemul este asa cum este.... Rar gasesti un loc de munca in care sa fii pe deplin multumit, sa ai satisfactia deplina a muncii tale.... Poate ca sotul tau are un suflet prea sensibil si nu reuseste sa se integreze. Iti dau alt exemplu: pictorii (din orice epoca), geniile muzicii clasice... au fost niste neadaptati, dar sufletele lor erau intr-o relatie mai adanca cu Dumnezeu. Cred ca ai rupt o bucatica de ansamblu si o judeci in mod separat, nu stiu daca m-am facut inteleasa..., incerc sa ii gasesc "circumstante atenuante". Toti oamenii au ceva bun in ei, Hristos se oglindeste in toti, suntem facuti dupa chipul Lui. Si daca il iubesti trebuie sa ai rabdare sa se plamadeasca acest un singur trup, ca sunteti un singur trup, sotul tau se va mantui prin rabdarea ta si reciproc, "bubele" unuia se pot vindeca prin faptele bune ale celuilalt.

[anna21]

În prealabil postat de heaven

Nu sunt de acord...aici iarasi este o hiba legata de mentalitate,pe care si femeile au adoptat-o in defavoarea relatiei cu sotul.
Evident ca nimeni nu este perfect,este firesc sa facem compromisuri,toti avem defectele noastre,insa aici discutam de unele destul de grave,care impiedica o relatie sa isi urmeze cursul firesc,armonios.
Deci,mi se pare hilar sa spun: bine ca e lenes si duc tot greul in spate singura,dar nu ma inseala sau ...ei,ma inseala,mai umbla si el ca e barbat,dar imi aduce bani in casa si tine la familie.

Iti inteleg indignarea, Heaven.. Nu aprob ce face sotul Catalinei, mai degraba am vrut sa-i arat ca fiecare familie are problemele ei. Am ajuns sa cred ca o casnicie este un sir de incercari. Pana acum eu nu am vazut cupluri fara probleme (poate doar cei care se afla inca in luna de miere).
Cat despre sotul Catalinei, eu cred ca daca el nu realizeaza singur ca are o mare problema, nu se va schimba! Trebuie sa-l doara destul de rau ca sa faca ceva (sau dimpotriva sa incerce sa munceasca si sa simta o mare satisfactie in ce face.. dar mai putin probabil).

(Cred ca un pas ar fi ca parintii sa nu-i ajute cu bani.)

[catalina24680]

Am mai citit cateva mesajele voastre,dar nu am reusit pe toate...Of ! M-au cam intristat unele reactii. Mi-a fost totusi foarte de folos sa va scriu despre problema mea si sa ascult parerile voastre. Inima mea a ajuns la o concluzie: Gabi ma iubeste si eu il iubesc si orice ar fi vom trece impreuna ca asa ne-a unit Domnul. In nici un caz nu ma gandesc sa divortez pentru ca daca nici macar cu sotul meu nu am noblete, cu cine voi avea? Daca Domnbul mi-a purtat atatea mizerii si atata m-a asteptat in toate si inca ma mai asteapta, oare nu sunt macar datoare sa port si eu greutatea sotului meu si sa-l astept? Si oricum ar fi , nu ma vad fara el nici in viata asta nici in vesnicia pe care nadajduiesc sa fie in Hristos.

Iata hotararea mea luata in doua directii : cea lumeasca si cea duhovniceasca.

Lumeste :
1.vom merge la un psiholog (avem binecuvantare de la duhovnic) pentru partea tehnica ca sa zic asa, pentru stabilirea cauzelor care au dus la aceasta situatie (problemele din copilarie mai ales) si corelarea lor cu problemele prezente. Dupa parerea mea si a lui un psiholog bun poate fi de mare ajutor pentru ca Domnul lucreaza si acolo. Bine-nteles "raportam" duhovnicului si el are ultimul cuvant.

I-am zis lui Gabi de solutia cu psihologul si a acceptat bucuros.

2.vom cauta un loc de munca care sa fie pe masura lui si pe inclinatia lui si vom astepta pana vom gasi(acum se gasesc din ce in ce mai greu) . A fost vina mea la capitolul asta pana acum , recunosc,pentru ca l-am impins catre locuri de munca unde se castiga binisor 18-20mil+masina dar care nu erau pe "croiala" lui. Adica nu erau pe ce a studiat el si nu numai ca nu era pasionat deloc dar ii era total peste mana ce facea. Sau daca a fost ceva de care el era pasionat eu ii tot ridicam stacheta sa faci asa, sa dregi asa, sa fii asa... Am gresit.

Intr-adevar daca nu ai ce manca nu mai trebuie sa faci mofturi, te duci si dai la sapa si tot faci ceva, asa e, dar nu analizam cazuri fictive aici "daca, daca..." ci un caz concret, iar la noi nu se pune problema ca nu avem ce manca. Asa ca am luat aceasta hotarare chiar daca va fi un serviciu mai modest dar vreau sa fie un serviciu ales de el si sa faca acolo cat poate, fara presiuni din partea mea.

Duhovniceste :

1. cred ca mai intai trebuie sa ma uit bine in oglinda cum ati spus si voi, sa cer Domnului sa-mi arate asa cum numai El stie, cu blandete, punctele mele gresite si sa incepem sa lucram la ele. Puncte gresite pana acum ar fi : reprosurile, presiunea, asteptarile mari care poate nu sunt in concordanta cu asteptarile Domnului de la El, lipsa de respect care poate se manifesta prin privire sau gestica sau chiar prin tacere.

2.mai multa rugaciune si bucurie ca ne avem unul pe altul si pe Domnul.

Nu ma consider o norocoasa ca nu bea, nu merge cu femei, nu se drogheaza, ma consider o norocoasa ca toti oamenii de altfel pentru ca Domnul ma iubeste si a dovedit asta chiar prin faptul ca mi-a dat sa port neputinta sotului meu. E un paradox, ca toata ortodoxia de altfel, ca sotul meu e intristat de "handicapul " lui dar nu se schimba. Dar oare eu nu fac la fel?! Oare eu nu vreau sa ma rog macar PUTIN mai mult si uit cu zilele....si vreau sa ma rog, dar tot nu ajung sa ma rog zilnic, daramite neincetat ?!?!?! Oare eu nu vreau sa ma aseman cu Dumnezeu?! Dar totusi nu ma aseman....ci am mai mult "trasaturi" dracesti nerabdare, ura, manie, etc.....Si atunci daca eu nu-mi iert sotul, daca eu nu-l inteleg, daca eu nu-l rabd, cum sa ma astept ca Domnul sa faca acestea cu mine?

Da, discutand cu voi (multumesc ca mi-ati acordat atentie) am realizat ca durerea pe care o simt eu fata de neputinta sotului meu e si durerea lui Dumnezeu fata de mine. Oare pe Domnul nu-l doare inima ca eu sunt mai mereu absenta, ca gandesc de multe ori lumeste, ca nu dau atentie oamenilor din jurul meu ca El a zis o cale : "iubeste! " si eu nici o bag in seama?!

Mai fratilor , mai ! Va multumesc din tot sufletul pentru cele scrise, cu lacrimi va multumesc ca asa mi-am dat seama ca eu imi iuebsc sotul asa cum e si nu as vrea pe nimeni altcineva in locul lui si cu el vreau sa petrec si vesnicia, cu sau fara serviciu nu stiu de care !

E o mare binecuvantare ca a lasat Domnul aceasta "greutate" in relatia noastra ca sa iasa cele urate la iveala si El sa le vindece.

Iar draga Ory, ma bucur ca ai realizat atatea in viata ta si te-ai zbatut. Te admir ! Dar oare nu de la Domnul s-au facut acestea ?! Oare nu sunt acestea acel "bagat in traista " de care pomeneai? Puterea de a te zbate in viata de la cine e? De la noi insine? Vointa de a te zbate de la cine? Sunt daruri minunate de la Dumnezeu pe care El ti le-a bagat in traista , daruri cu care El ne binecuvanteaza. Insa un lucru imi este mai clar acum dupa ce am citit parerile voastre, darurile nu sunt pentru noi insine ci pentru celalat, ca sa-l fericim pe celalalt, ca sa se implineasca porunca : "iubiti-va unii pre altii precum Eu am iubit pre voi"

Intr-adevar nu trebuie ca unul sa lesine muncind si celalat sa stea la soare si sa doarma, dar sotul meu isi recunoste vina, se caieste si vrea sa se schimbe numai ca puterea vointei la el s-a imbolnavit pe parcurs din cauza mai multor factori pe care nu mai e cazul sa-i prezint. Si avand o vointa slaba vom cere de la Domnul ca cele ce sunt cu neputinta la noi, sa nu fie cu neputinta si la El, dupa cum nemincinoasa lui gura ne-a promis.

Va multumesc inca o data mult, mult mult pentru ajutor !!!!
Hristos in mijlocul nostru !

[Anna]

Apoi eu nu mai imi fac probleme. O sa se rezolve :) Ca se observa ca-l iubesti si apelezi la Dumnezeu, asa ca totul o sa fie bine.

[heaven]

În prealabil postat de catalina24680

Am mai citit cateva mesajele voastre,dar nu am reusit pe toate...Of ! M-au cam intristat unele reactii. Mi-a fost totusi foarte de folos sa va scriu despre problema mea si sa ascult parerile voastre. Inima mea a ajuns la o concluzie: Gabi ma iubeste si eu il iubesc si orice ar fi vom trece impreuna ca asa ne-a unit Domnul. In nici un caz nu ma gandesc sa divortez pentru ca daca nici macar cu sotul meu nu am noblete, cu cine voi avea? Daca Domnbul mi-a purtat atatea mizerii si atata m-a asteptat in toate si inca ma mai asteapta, oare nu sunt macar datoare sa port si eu greutatea sotului meu si sa-l astept? Si oricum ar fi , nu ma vad fara el nici in viata asta nici in vesnicia pe care nadajduiesc sa fie in Hristos.

Iata hotararea mea luata in doua directii : cea lumeasca si cea duhovniceasca.

Lumeste :
1.vom merge la un psiholog (avem binecuvantare de la duhovnic) pentru partea tehnica ca sa zic asa, pentru stabilirea cauzelor care au dus la aceasta situatie (problemele din copilarie mai ales) si corelarea lor cu problemele prezente. Dupa parerea mea si a lui un psiholog bun poate fi de mare ajutor pentru ca Domnul lucreaza si acolo. Bine-nteles "raportam" duhovnicului si el are ultimul cuvant.

I-am zis lui Gabi de solutia cu psihologul si a acceptat bucuros.

2.vom cauta un loc de munca care sa fie pe masura lui si pe inclinatia lui si vom astepta pana vom gasi(acum se gasesc din ce in ce mai greu) . A fost vina mea la capitolul asta pana acum , recunosc,pentru ca l-am impins catre locuri de munca unde se castiga binisor 18-20mil+masina dar care nu erau pe "croiala" lui. Adica nu erau pe ce a studiat el si nu numai ca nu era pasionat deloc dar ii era total peste mana ce facea. Sau daca a fost ceva de care el era pasionat eu ii tot ridicam stacheta sa faci asa, sa dregi asa, sa fii asa... Am gresit.

Intr-adevar daca nu ai ce manca nu mai trebuie sa faci mofturi, te duci si dai la sapa si tot faci ceva, asa e, dar nu analizam cazuri fictive aici "daca, daca..." ci un caz concret, iar la noi nu se pune problema ca nu avem ce manca. Asa ca am luat aceasta hotarare chiar daca va fi un serviciu mai modest dar vreau sa fie un serviciu ales de el si sa faca acolo cat poate, fara presiuni din partea mea.

Duhovniceste :

1. cred ca mai intai trebuie sa ma uit bine in oglinda cum ati spus si voi, sa cer Domnului sa-mi arate asa cum numai El stie, cu blandete, punctele mele gresite si sa incepem sa lucram la ele. Puncte gresite pana acum ar fi : reprosurile, presiunea, asteptarile mari care poate nu sunt in concordanta cu asteptarile Domnului de la El, lipsa de respect care poate se manifesta prin privire sau gestica sau chiar prin tacere.

2.mai multa rugaciune si bucurie ca ne avem unul pe altul si pe Domnul.

Nu ma consider o norocoasa ca nu bea, nu merge cu femei, nu se drogheaza, ma consider o norocoasa ca toti oamenii de altfel pentru ca Domnul ma iubeste si a dovedit asta chiar prin faptul ca mi-a dat sa port neputinta sotului meu. E un paradox, ca toata ortodoxia de altfel, ca sotul meu e intristat de "handicapul " lui dar nu se schimba. Dar oare eu nu fac la fel?! Oare eu nu vreau sa ma rog macar PUTIN mai mult si uit cu zilele....si vreau sa ma rog, dar tot nu ajung sa ma rog zilnic, daramite neincetat ?!?!?! Oare eu nu vreau sa ma aseman cu Dumnezeu?! Dar totusi nu ma aseman....ci am mai mult "trasaturi" dracesti nerabdare, ura, manie, etc.....Si atunci daca eu nu-mi iert sotul, daca eu nu-l inteleg, daca eu nu-l rabd, cum sa ma astept ca Domnul sa faca acestea cu mine?

Da, discutand cu voi (multumesc ca mi-ati acordat atentie) am realizat ca durerea pe care o simt eu fata de neputinta sotului meu e si durerea lui Dumnezeu fata de mine. Oare pe Domnul nu-l doare inima ca eu sunt mai mereu absenta, ca gandesc de multe ori lumeste, ca nu dau atentie oamenilor din jurul meu ca El a zis o cale : "iubeste! " si eu nici o bag in seama?!

Mai fratilor , mai ! Va multumesc din tot sufletul pentru cele scrise, cu lacrimi va multumesc ca asa mi-am dat seama ca eu imi iuebsc sotul asa cum e si nu as vrea pe nimeni altcineva in locul lui si cu el vreau sa petrec si vesnicia, cu sau fara serviciu nu stiu de care !

E o mare binecuvantare ca a lasat Domnul aceasta "greutate" in relatia noastra ca sa iasa cele urate la iveala si El sa le vindece.

Iar draga Ory, ma bucur ca ai realizat atatea in viata ta si te-ai zbatut. Te admir ! Dar oare nu de la Domnul s-au facut acestea ?! Oare nu sunt acestea acel "bagat in traista " de care pomeneai? Puterea de a te zbate in viata de la cine e? De la noi insine? Vointa de a te zbate de la cine? Sunt daruri minunate de la Dumnezeu pe care El ti le-a bagat in traista , daruri cu care El ne binecuvanteaza. Insa un lucru imi este mai clar acum dupa ce am citit parerile voastre, darurile nu sunt pentru noi insine ci pentru celalat, ca sa-l fericim pe celalalt, ca sa se implineasca porunca : "iubiti-va unii pre altii precum Eu am iubit pre voi"

Intr-adevar nu trebuie ca unul sa lesine muncind si celalat sa stea la soare si sa doarma, dar sotul meu isi recunoste vina, se caieste si vrea sa se schimbe numai ca puterea vointei la el s-a imbolnavit pe parcurs din cauza mai multor factori pe care nu mai e cazul sa-i prezint. Si avand o vointa slaba vom cere de la Domnul ca cele ce sunt cu neputinta la noi, sa nu fie cu neputinta si la El, dupa cum nemincinoasa lui gura ne-a promis.

Va multumesc inca o data mult, mult mult pentru ajutor !!!!
Hristos in mijlocul nostru !

Bravo,felicitari pentru deciziile luate!Esti o femeie inteleapta si cred ca daca si din partea lui vei gasi vointa de a se schimba,veti rezolva problema cu brio.

La psiholog.... ?!! Eu stiu ce sa zic.... sa nu cazi din lac in put. Iti doresc sa gasesti un psiholog care sa poata lua problema in tot ansamblul ei, numai ca s-ar putea sa gasesti un "profesionist" rece si rational care ii va incadra "problema" intr-o categorie standard care se "trateaza" cu anxiolitice si antidepresive. Da un search pe google si scrie "atac de panica" sau "depresie", o sa te ingrozesti ce vei citi, cate experimente fac doctorii pe bietii pacienti, la unii nimeresc medicatia la altii ba, e o chestie de nimereala... Si iti garantez ca nu vei pleca de acolo fara medicatie alopata care este mai mult nociva decat buna. Cunosc si oameni care au recunoscut ca tratamentul le-a fost benefic dar acestia sunt relativ putini in comparatie cu cei care s-au adancit in starile lor negative, sau care sanatosi fiind au inceput sa aiba diverse probleme in urma tratamentului. Tu singura ai spus ca l-ai "impins" spre locuri de munca nepotrivite, care nu erau pe "croiala" lui. Faptul ca nu are incredere in el iar nu-l vad ca pe o "problema" (ai spus tu la un moment dat lucrul asta). Ba chiar as putea spune ca increderea in sine este un efect al mandriei, al orgoliului. Increderea trebuie sa fie deplina in Dumnezeu si atat, noi nu putem sti ce ne rezerva ceasul care vine. Asadar aveti grija cu "psihologul" si mai mare grija la tratamentul prescris. Dupa parerea mea duhovnicul e mai psiholog decat psihologul cu conditia sa-l nimeresti.

[Anna]

Ionela, de ce nu citesti tot? Nu vezi ca scrie ca are binecuvantare de la duhovnic si el are ultimul cuvant?