|
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#41
|
|||
|
|||
Mut aici discutia despre termenul de "nefiinta" ca sa-l legam la parintele Galeriu de la care vine critica.
Ma uitam acum sa vad daca este corect ceea ce intreleg eu prin fiinta, si cel putin in dictionar este asa. Fiinta inseamna vietate, ceva ce are trup si se misca, traieste. Nefiinta definesti la fel ca in dictionar, dar atunci acest termen nu este inversul lui "fiinta". Fiinta este cumva sinonim cu viata si atunci ar trebui ca nefiinta sa fie sinonim cu moarte. Acum e drept ca in credinta moartea nu este recunoscuta ca atare si este altfel definita si privita. Eu si probabil si altii, atunci cand folosim termenul de a trece in nefiinta (in sens poetic), ne referim ca moare, ca trup cel putin. Deci nu spun ca dispare o persoana, ca si cum nu ar fi existat. Moare trupul, iar sufletul se duce la cer. Persoana a existat si mai exista in sufletul unora si registrele altora. Persoana nu mai traieste, nu mai este printre cei vii (care misca). Mai departe nu merg si nu ma bag la sensul filozofic. Dar de ce trebuie sa privim totul in sens filozofic? De ce asa complicat? Pentru noi oamenii este mult mai simplu. Moare cineva, nu mai este cu noi, il plangem pentru ca nu mai este cu noi. Punct. Restul, nu stiu cum sa spun, ca sa nu lezez credinta, nu este pe intelesul nostru. Pentru Dumnezeu probabil ca este o existenta continua a noastra, pentru ca de la el venim, la el ne ducem... Dar noi suntem totusi oameni si asa putem privi lucrurile.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#42
|
||||
|
||||
Citat:
FIÍNȚĂ, ființe, s.f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ♢ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ♢ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință. Am dat și peste un comentariu al părintelui Bartolomeu Anania cu privire la această expresie. Este, și acesta, filosofic. Nu poate fi altfel dacă vorbim de existență și non-existență. El se află pe blogul lui Răzvan Codrescu, care spune, în preambul: Citat:
Citat:
|
#43
|
||||
|
||||
Iar pentru întrebarea „la ce bun filosofia, pentru ce să ne complicăm?”, cred că răspunsul este: Nu putem altfel, pentru că suntem ființe gânditoare și ne punem mereu întrebări.
Cred că așa dialogăm cu Dumnezeu, pentru că El este cel care oferă răspunsurile la întrebările noastre, chiar prin ceea ce ni se pare că este propria noastră cugetare. Tot părintele Galeriu spunea, atunci când cineva i-a spus că tot ce contează este iubirea, să iubești: „Iubire în adevăr și în lumină”. Cu alte cuvinte, nu poți avea o iubire adevărată, curată, dumnezeiască, fără o gândire cu aceleași atribute și, mai ales, fără ca ambele să fie purtătoare de lumină dumnezeiască. |
#44
|
|||
|
|||
Mai intai as vrea sa spun clar ca eu nu contest parerea parintelui Galeriu sau a altui teolog. Nu ma masor cu ei.
Citatul din Razvan Codrescu ma deranjeaza, ba mai rau, ma indurereaza. Da cu oameni de pamant si ma intreb mai intai daca el este chiar nevinovat (adica daca a inteles el insusi aceasta controversa)? Vad aici, in postarea ta (deci nu critic postarea ci arat doar locul unde sunt adunate mai multe idei) trei sensuri ale expresiei "nefiinta" si a trece in "nefiinta": - sensul pur lingvistic (definitia din dictionar), sensul teologic si sensul filozofic (ele se intrepatrund la preotii amintiti de tine). In citatul parintelui Anania eu vad ca se ajunge la ceea ce spuneam eu in postarea de mai sus. Adica nu-i inteleg revolta. Spunem ca Varlaam si Barncoveanu au murit, nu mai traiesc fizic, nu mai sunt fiinte vii. Si cred in final ca nu trebuie judecat aici nimeni. Fiecare vede aceasta expresie in alt fel. Nimeni nu este aici necrestin, neortodox pentru ca o foloseste in alt sens. Eu am sa evit de acum in colo sa mai folosesc acest termen. Marturisesc ca nu inteleg argumentele, dar am inteles ca nu este corect. Am sa spun ca persoana X a murit. Nimic poetic. Punct. Dar am impresia ca nici asta nu este corect, din moment ce Biserica nu recunoaste moartea ca atare. Te, ma si intreb si pe altii, atunci cum sa spunem corect ca sa fie si acceptat de preoti? Iar cu iubirea...este alta discutie mai mult sau mai putin filozofica. Si ea are atatea sensuri si profunzimi. Dar hai sa n-o faramam si pe ea. In Corinteni este cel mai frumos citat despre iubire al omenirii. Si simplu.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#45
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
În privința citatului din R. Codrescu, cred că el numește această expresie, între altele, o „vorbă proastă”, fără ca prin aceasta să-i atingă pe cei care o folosesc. Folosim cu toții, fără să ne dăm seama, astfel de vorbe, de care e bine să ne dezvățăm atunci când înțelegem mesajul pe care-l poartă. |
#46
|
|||
|
|||
"Toată suflarea să laude pe Domnul"
"Ce se întâmplase? La strană cântăreții cântau cu multă însuflețire, dar cântarea nu se auzea ca venind dintr-un loc (de la ei), ci se petrecea ceva cu totul minunat și cu neputință de explicat. Cântarea parcă se materializase. Tot văzduhul din biserică, însăși biserica și toate cele dintr-însa cântau. Eu însumi, trupul tot, mâini și picioare, se transformaseră într-o minunată cântare. Și eu mă simțeam ca și cum pluteam pe o întindere nesfârșită și elementul pe care mă aflam și în care eu însumi mă transformasem cu totul era acea nemaiauzită cântare. Nu visam; eram cu totul treaz și conștient de sine."
Reiau un pasaj din postarea care mi-a plăcut atât de mult și iată, fie și pe ultima sută, adică la sfârșit de an bisericesc, îți întorc "mingea" cu un cuvânt dintr-o carte dragă ("Starețul meu Iosif Isihastul" - pag. 277). Îmi cer iertare pentru off-topic, însă cred că vei trăi bucurie citind mărturisirea următoare: "Ceva asemănător s-a petrecut odinioară, când Sfântul Nectarie se afla la mănăstirea sa din Eghina, iar monahiile din obște i-au cerut să tâlcuiască cuvintele "Toată suflarea să laude pe Domnul". Atunci el le-a răspuns "Vă voi răspunde în timp, așteptați". Și într-o noapte de vară cu lună plină au ieșit pe câmp pentru a face Pacevernița cu Acatistul BUnei Vestiri. Sfântul, după terminarea Paceverniței, le-a spus monahiilor să-și continue rugăciunea în genunchi, după care el însuși s-a dus puțin mai departe și a îngenunchiat. Pentru o clipă, monahiile, într-un chip mai presus de fire și de netâlcuit, au auzit și au simțit că fiecare piatră, arbust sau floare de noapte, fiecare stâncă și toate bisericuțele de pe acel versant de munte, stelele și luna, întreaga zidire neînsuflețită a început să laude pe Dumnezeu într-un chip de negrăit. Iar când la acestea s-a adăugat doxologia adusă de greieri, de cucuvele și de celelalte păsări de noapte, uimirea pricinuită de belșugul de Har a topit inimile maicilor. Astfel, cu puterea rugăciunii Sfântului Nectarie au primit înștiințare în chip simțit despre tâlcuirea stihului din psalmi. Toată zidirea lăuda pe Domnul, Creatorul și Ziditorul, într-un singur glas." |
#47
|
|||
|
|||
Domnule profesor, iata, de asta, si de multe altele, eu, prin natura mea ultrasceptic in privinta infailibilitatii ecleziale si a cultului sfintilor, il consider pe Sf. Nectarie din Eghina cel putin intocmai cu apostolii. Petru a apostaziat, Toma s-a indoit. Aveti idee cati bolnavi de cancer, unii pe patul de moarte, au fost adusi inapoi in lumea celor vii, si cu o noua sansa de mintuire implicita (=timp de pocainta), de minunile facute de Dumnezeu prin acest minunat si drag sfint?
|
#48
|
||||
|
||||
Citat:
Iar dacă ar fi să caut o legătură cu „înnoirea minții”, cred că într-un mod asemănător trebuie să se petreacă și ea, adică nu cu putere de la noi, ci cu foc și lumină de sus. Câteva versuri (de T. S. Eliot) dragi părintelui Galeriu: „Până ochiul nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi văzut; Până urechea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi auzit; Până limba nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi numit; Până inima nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi iubit; Până mintea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi cunoscut“. Last edited by CristianR; 30.08.2014 at 16:03:51. |
#49
|
|||
|
|||
Frumos, frumos....
Amin! |
#50
|
||||
|
||||
Citat:
Urechea ia foc atunci cand iL aude pe Dumnezeu Limba ia foc atunci cand iL gusta pe Dumnezeu Trupul ia foc antunci cand iL simte pe Dumnezeu Mintea ia foc atunci cand se cufunda in Dumnezeu Inima ia foc atunci cand cel putin una din acestea ia foc. Prin focul inimii toate se curatesc, Minte si trup Caci inima este manunchiul In care se intalnesc toate simtirile. Cand rugaciunea atinge subtirimea "critica", Un simt poate lua foc din cele mai obisnuite experiente Contemplatia unui cer senin, Mirosul unei flori, Adierea vantului, Susurul unei ape Si de la un singur simt toate celelalte iau foc, Mistuind cele vazute si nevazute Astfel ajunge omul in Tara Fagaduintei, Unde nu exista robie, ci libertate deplina. In Imparatia nesfarsita a Lui Dumnezeu.
__________________
|
|