DOAMNE AJUTA

[Traditie]

Sf. Petru a trait în orientul apropiat si a murit cel mai probabil la Ierusalim prin 66 d.Hr..

Dupa distrugerea Ierusalimului (70 d.Hr.) crestinii s-au refugiat la Antiohia si în alte parti. Asta a dus la lipsa unor date scrise despre moartea apostolului, desi unii credinciosi cunosteau unde murise Sf. Petru.



Sf. Ioan stia ca Sf. Petru murise crucificat, în evanghelia sa el spune de proorocirea facuta de Mântuitorul, întinderea bratelor din proorocire referindu-se la crucificare.

La Roma sunt date sigure ca Sf. Petru nu a fost pâna în anul 63, când Sf. Pavel a fost acolo si exista relatarea din Faptele Apostolilor (de asemeni epistolele lui Pavel, scrise catre Romani în 58 sau scrise din Roma în anii 61-63 arata ca Sf. Petru nu fusese pâna atunci acolo).



Sf. Clement se refera în epistola sa catre Corinteni la Sf. Pavel si Petru, ca exemple de martiri, victime ale invidiei. Din epistola se poate deduce ca Sf. Pavel ar fi murit la Roma, fiindca spune ca a murit sub prefecti. Despre moartea lui Petru, de care stia cum se desfasurase, vorbeste vag. Din pricina acestei alaturari în epistola a celor doi (epistola se pare ca a fost scrisa prin anul 90, desi poate fi scrisa si mai devreme, chiar în 70) corintenii (despre care avem stire ca o reciteau deseori) au dedus ca Sf. Petru ar fi murit la Roma. La aceasta a contribuit si epistola catre Romani a Sf. Ignatiu de Smirna, care de asemeni se refera la cei doi apostoli împreuna, spunând "nu va învat asa cum Pavel si Petru v-au învatat". Dar Ignatiu se refera la epistolele celor doi apostoli, fiindca si el prin epistola se adresa romanilor.

Spre jumatatea sec. 2 deja credinta ca Sf. Petru mersese si murise la Roma se raspândise. A fost "descoperit" si mormântul lui si înaltat în monument (monumentul dateaza de pe la 150), care se pastreaza pâna azi în cripta bazilicii Sf. Petru din Roma, pe locul unde a fost ridicat.

Cea mai veche mentiune scrisa a traditiei despre prezenta lui Petru se afla la Irineu de Lion, fiind bazata pe istorisirile care circulau în comunitatile de crestini.

Aparitia unor traditii false este documentata chiar de unul din documentele pe care catolicii le aduc ca dovada, epistola catre Romani a lui Dionisius din Corint, scrisa pe la mijlocul sec. 2, în care afirma ca comunitatile crestine din Roma si Corint ar fi fondate de Petru si Pavel.


Astfel, traditia adevarata despre moartea lui Petru la Ierusalim a fost înlocuita de cea a mortii la Roma.

[stef_sumner]

În prealabil postat de MariaB

credinta crestina catolica nu se bazeaza pe faptul ca Petru ar fi fost sau nu la Roma
(ti-am spus-o de muuulte ori - dar te tot faci ca nu intelegi!!!)

daca suntem secta sau biserica depinde de definitiile date acestor termeni si de cine le aplica

indulgentele nu se obtin de la Papa
tu chiar nu stii nimic despre (indulgentele in) Catolicismul actual?!?

Si totusi doctrina infailibilitatii se bazeaza pe "faptul" ca Sf. Petru a murit la Roma. Am putea spune ce acum credinta catolica se bazeaza mult pe asta.

God bless!

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie

Legenda cu crucea întoarsa e falsa, folclor aparut în sec. 2. Nu a fost la Roma si nu a murit acolo.

Când am spus ca nu are rol sacramental special am vrut sa zic ca nu are ceva deosebit mai mult decât ceilalti apostoli.

Atunci când s-au certat apostolii între ei care e cel mai mare, Mântuitorul le-a pus un copil între ei si le-a zis ca cine se va smeri ca acel copil va fi cel mai mare în împaratia cerurilor.


E drept ca Sf. Petru a fost cel mai însemnat dintre cei doisprezece si conducatorul lor (si al comunitatii crestine din Ierusalim, fiind patronul spiritual al orientului apropiat) dar asta nu implica diferentierea lui fata de ceilalti apostoli.

Faptul ca el era verhovnicul celor doisprezece nu înseamna ca patriarhia Ierusalimului trebuie sa fie superioara celorlalte.

Nu stiu care sunt sursele tale cu privire la sfarsitul Sfantului Apostol Petru. Din cunostintele mele stiu ca el ajunge la Roma in timpul celei de a doua captivitati a Sf. Apostol Pavel, sau cel mai devreme dupa revenirea acestuia din Spania si inainte de a face calatoria de ramas bun in Asia Mica si Macedonia. Aici, la Roma, s-a savarsit prin moarte martirica, alaturi de Sf. Pavel, in timpul persecutiei lui Nero, in anul 68, de aceea Biserica ii praznuieste in aceeasi zi.

Sfantul Clement Romanul
Viata.

Sfantul Clement, parinte apostolic aflat pe scaunul episcopal al Romei (sf sec. I - sec II), se pare ca ar fi cunoscut personal pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. El este unul dintre primii urmasi ai Sfantului Apostol Petru (dupa informatii de la Irineu), insa nu se poate stabili cu certitudine cine era acesta. Din opera sa reiese ca a fost un iudeu elenist. Despre moartea lui, Irineu nu precizeaza nimic, insa Eusebiu si Ieronim o pomenesc, neprecizand ca a fost una martirica.

Opera.

Dintre toate operele puse sub numele Sfantului Clement, numai una este autentica, si anume "Scrisoarea I catre Corinteni". Este o opera intinsa, pastrandu-se in limbile greaca, latina, siriaca si copta. Numele acestuia nu se afla nici in introducere "Biserica lui Dumnezeu cea care peregrineaza la Roma, catre Biserica lui Dumnezeu cea care peregrineaza la Corint, celor numiti sfintiti in vointa lui Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos. Harul si pacea sa vi se inmulteasca de la Atotputernicul Dumnezeu, prin Iisus Hristos". El e insa recunoscut ca autor al acesteia de unii istorici ca Eusebiu si Ieronim si mai ales de episcopul Dionisie al Corintului (pe la 170), intr-o scrisoare adresata episcopului Soter al Romei.

Motivul redactarii acestei scrisori catre corinteni au fost tulburarile iscate in comunitatea crestina din Corint, de catre unii membri tineri, care au alungat din functie pe preoti. Biserica din Roma intervine pentru a solutiona tulburarea (anuntata fiind de unii crestini romani din Corint).

Cuprinsul - scrisoarea are doua parti si o recapitulare:

- partea intai da instructiuni si sfaturi generale (cap. 1-36); se critica aspru invidia si se indeamna la practicarea virtutilor, mai ales a pocaintei in umilinta si a ascultarii, intarindu-le cu exemple din istoria Vechiului Testament;

- partea a doua (cap. 37-61) atinge problema corinteana. Se vorbeste despre ierarhia bisericeasca, subliniindu-se necesitatea supunerii catre autoritatile bisericesti si se indeamna la dragoste reciproca. Cei care au provocat tulburarea sunt indemnati la pocainta si supunere.

- recapitularea (cap. 62-65) - este o rezumare a cuprinsului scrisorii, o recomandare pentru cei care o aduc si o speranta ca, la intoarcere, i se va aduce vestea restabilirii linistii bisericesti la Corint.

Doctrina.

1. Problema primatului papal: invatatii si patrologii romano-catolici vad in Scrisoarea Sfantului Clement un document de o importanta exceptionala in sustinerea primatului papal. Interventia episcopului Romei in treburile Bisericii din Corint fiind interpretata prin admiterea primatului juridic si spiritual al acestui episcop peste toate Bisericile crestine. Este insa de luat in seama faptul ca nici un autor vechi care cunoaste aceasta Scrisoare sau se ocupa de ea, nu atribuie autorului ei calitatea pe care i-o atribuie catolicii moderni. De asemena, daca scrisoarea ar fi avut o asemenea greutata, nu ar fi fost posibil ca episcopul Romei sa nu-si spuna numele in aceasta. Discretia aceasta a papei Clement ne da de gandit.

2. Ierarhia - tema centrala - e subliniata in mod deosebit. Ea e alcatuita din episcopi si diaconi. Episcopii sunt cuprinsi uneori si sub denumirea de presbiteri (44, 5 si 57,1). Ierarhia bisericeasca are o autoritate indiscutabila, fiind de origine divina.

3. Unele capitole trebuiesc tratate in parte: cap. 20 - descrie ordinea, frumusetea si finalitatea lumii; cap. 24 - trateaza despre invierea mortilor, folosind si o seama de analogii (intre ele - scurta prezentare a pasarii Phoenix); cap. 59-61, 3 - o minunata rugaciune de multumire.

Pe seama lui Clement s-a pus uneori si o "a doua Scrisoare catre Corinteni", despre care Eusebiu zice ca cei vechi nu o foloseau, iar Ieronim afirma ca-i contestau autenticitatea.

Tot lui i s-au mai atribuit si alte "doua Scrisori catre Fecioare" care, in realitate, sunt o singura scrisoare adresata ascetilor (fara deosebire de gen). E redactata in sec. III de o persoana cu experienta duhovniceasca. Lucrarea combate traiul in comun al barbatilor si al femeilor duhovnicesti in afara casatoriei.

"Pseudoclemetinele" reprezinta o alta opera neautentica, dar de mare rasunet in vremei ei. Are forma de roman (apostolic), in el povestindu-se calatoriile Sfantului Petru, controversele sale cu Simon Magul si convertirea lui Clement. Clement povesteste ceea ce a vazut si experiat, ca insotitor al Sfantului Petru."

de pe site-ul Patriarhiei Romane:

CAND EPISCOPUL ROMEI ERA ORTODOX,
ATUNCI ERA PRIMUL INTRE PATRIARHI

COMUNICAT

Întrucât presa a prezentat în mod denaturat şi tendenţios documentul comun privitor la primat în Biserică, precizăm următoarele:

Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano‑Catolică, care şi-a început activitatea în anul 1980, are scopul de a analiza aspecte ale învăţăturii de credinţă aflate în divergenţă între cele două Biserici, în vederea „restaurării comuniunii depline dintre cele două Biserici, bazată pe unitatea de credinţă, potrivit experienţei şi tradiţiei comune a Bisericii primare”. În măsura în care această Comisie ar găsi soluţiile necesare concilierii, ea nu are mandatul de a se pronunţa asupra posibilei uniri a celor două Biserici, decizia revenind, în ceea ce priveşte partea Ortodoxă, Sinodului Panortodox.
Membrii Comisiei de dialog, întruniţi la Belgrad (septembrie 2006) şi Ravenna (octombrie 2007) au dezbătut rolul episcopului şi al sinoadelor în viaţa Bisericii, la nivel local, regional şi universal, documentul comun adoptat precizând următoarele: „Ambele părţi (n.n. cea ortodoxă şi cea romano catolică) sunt de acord că în vremea Bisericii nedespărţite (până în 1054), această ordine canonică (taxis) (n.n. Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) era recunoscută de toţi. (n.n. Cele două părţi) mai sunt de acord că Roma, care potrivit expresiei Sfântului Ignatie al Antiohiei este Biserica care „prezidează în iubire” (Ep. Către Romani, prolog), ocupa primul loc în această ordine canonică (taxis) şi, prin urmare, episcopul Romei era primul (protos) între patriarhi. (n.n. Cele două Biserici) nu sunt de acord însă în ceea ce priveşte interpretarea dovezilor istorice din prezent cu privire la prerogativele episcopului Romei drept protos, o chestiune care era deja înţeleasă în moduri diferite în primul mileniu” (paragraf 41 din Documentul întrunirii de la Ravenna).
Delegaţii Bisericilor Ortodoxe şi cei ai Bisericii Romano Catolice nu au luat în discuţie şi nu au căzut de acord asupra faptului că episcopul Romei ar fi, în acest moment, primul între patriarhii lumii. Acest lucru ar fi imposibil, de vreme ce actualul episcop al Romei a şi eliminat, la începutul anului 2006, dintre titlurile sale pe cel de patriarh al Occidentului.
Primatul papal va fi luat în discuţie de această comisie în următoarele două etape: 2007-2009 „Primatul în primul mileniu creştin”; 2009-2011 „Primatul în cel de-al doilea mileniu creştin”.

† Petroniu Sălăjanul
Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei,
Delegat al Bisericii Ortodoxe Române la dialogul teologic internaţional
între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică