Libertatea crestinilor

[Lavrentiu]

În prealabil postat de Traditie1

Sf. Ioan Scararul spune ca oamenii patimasi dau impresia ca sunt strapunsi la inima, iubitori iar cei înfrânati dau impresia ca sunt reci dar ambele aparente sunt false.

Iubirea decurge din înfrânare si din nimic altceva. Înfrânarea e baza tuturor virtutilor.

Draga Traditie, citeam undeva un interviu cu Parintele Teofil, in care cel care lua interviul tot pomenea de "Sfantul Ioan Scararul zice ca..." .... , "da, dar Sf. Ioan Scararul ... " etc, la care la un moment dat Parintele Teofil ii raspunde: " Dar mai lasa-ma domne cu Sf. Ioan Scararul, ca el a scris pentru calugari". Daca vrei, pot sa si reperez interviu pe crestinortodox.

Toate modelele mele pe care le-am vazut de jertfelnicie si dragoste au fost extrem de calde, nicidecum reci.

Tu zici ca iubirea decurge din infranare. Eu zic ca iubirea este manifestarea cea mai apropiata de existenta Sfintei Treimi, si ca de aici decurge ea, cum zice si Sf. Ioan (Evanghelistul): "Dumnezeu este iubire".

Infranarea este, dupa cum stii, inceputul virtutilor, dar dragostea face ca omul sa avanseze pe scara indumnezeirii. Corinteni 13 exprima cred cel mai bine relatia aceasta intre dragoste si libertate, cred ca acolo este cheia. Nu trebuie scoase lucrurile din context, cred ca tocmai in contextul iubirii trebuie intelese pentru mireni si scrierile Sfintilor asceti. Altfel, noi riscam sa nu intelegem nimic.

[MariS_]

În prealabil postat de Traditie1

Tot Scripura spune ca nu vom fi judecati:

Ioan 12, 47: Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.


Scriptura nu ne-a fost data ca material de informatie sau manual de mântuire. Ea vorbeste de legi duhovnicesti pe care le putem întelege doar pe cale mistica. Trebuie sa depasim nivelul rational si sa intram sub lucrarea harului ca sensul acestor legi duhvnicesti sa ni se descopere. Aceste legi decurg atât din decizia lui Dumnezeu cât si din urmarile implacabile ale unor faptuiri sau nefaptuiri ale omului.



Poruncile nu sunt croite la întâmplare, ele sunt o proiectie în planul nostru de existenta a planului divin pentru fericirea omului. Porunca de baza e renuntarea la viata de acum, fara asta nimic nu se poate cladi fiindca un om lipit de cele de acum nu va suferi transformarea mântuitoare.

Matei 6
19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.


Porunca iubirii de aproapele urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult. Toate aceste osanale aduse iubirii decurg poate si din confuzia între iubirea între barbat si femeie si iubirea evanghelica. Prima este o tulburare puternica care a impresionat oamenii de-a lungul vremii si a facut artistii sa închine numeroase opere (în muzica cele mai multe lucrari sunt închinate acestei iubiri) în care s-a creat un mit al iubirii, vazuta ca ceva mistic sau magic, o alta exagerare. Si de la acest cult al iubirii între barbat si femeie s-a trecut la cultul iubirii evanghelice.

Sf. Ioan Scararul spune ca oamenii patimasi dau impresia ca sunt strapunsi la inima, iubitori iar cei înfrânati dau impresia ca sunt reci dar ambele aparente sunt false.

Iubirea decurge din înfrânare si din nimic altceva. Înfrânarea e baza tuturor virtutilor.

Sunt multe idei care ne par bune, avem tot felul de initiative la care însa trebuie sa renuntam. Ispitele nu sunt numai din partea stânga ci si din dreapta, ispite ale faptelor bune din initiativa sau dupa mintea noastra.

Mi se pare trista viziunea ta, Traditie1, despre iubire. Daca Dumnezeu
e iubire, asa cum spune Ioan, si daca noi trebuie sa castigam asemanarea
cu Dumnezeu inseamna ca trebuie sa iubim asemenea Lui Dumnezeu. N-am
spus egal, ca n-ajungem noi la masura Domnului, dar macar asemenea. Or
Dumnezeu ne iubeste infinit, a jertfit pe Unicul Sau Fiu pentru noi, si noi
ce facem, taiem iubirea dintre noi si punem buna intelegere? Unde e atunci
asemanarea?
Inteleg ca exista deosebire intre iubire omeneasca si cea duhovniceasca,
dar numai pentru ca unii le confunda sa le scoatem pe amandoua?
Iertare.

În prealabil postat de Fani71

As vrea sa deschid acest thread pentru a discuta despre ce se intelege in crestinism prin libertate, pentru ca am observat ca exista multe neintelegeri despre acest subiect.

Multi, cand citesc cuvantul libertate in legatura cu credinta, se gandesc imediat la permisivism, la libertinaj, la neascultare. Eu nu cred ca libertatea se opune credintei si ascultarii. Cred dimpotriva ca, pe masura ce innaintam in credinta, devenim mai liber si ne potrivim mai bine spuselor lui Hristos din Evanghelie: 'Adevarul va va face liberi'.

Mai intai cateva texte din NT despre libertate:

Ioan 8, 31-36: 31. Deci zicea Iisus catre iudeii care crezusera in El: Daca veti
ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei;
32. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
33. Ei insa I-au raspuns: Noi suntem samanta lui Avraam si nimanui niciodata n-am fost robi. Cum zici Tu ca: Veti fi liberi?
34. Iisus le-a raspuns: Adevarat, adevarat va spun: Oricine savarseste pacatul este rob al pacatului.
35. Iar robul nu ramane in casa in veac; Fiul insa ramane in veac.
36. Deci, daca Fiul va va face liberi, liberi veti fi intr-adevar.

2 Corinteni 3,17: 17. Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.

Galateni 5, 13-14: Caci voi, fratilor, ati fost chemati la libertate; numai sa nu folositi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiti unul altuia prin iubire.
Caci toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Iacov 2, 12-13: Sa vorbiti si sa lucrati ca niste oameni cari au sa fie judecati de o lege a slobozeniei: caci judecata este fara mila pentru celce n'a avut mila; dar mila biruieste judecata.

1 Petru 2, 16: 16. Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.


Suntem liberi in masura in care credem in Hristos si ne eliberam de pacat. Si nu trebuie sa facem din libertate un pretext pentru 'a sluji trupului', ci pentru dragoste. Libertatea crestina este deasupra Legii precum este si dragostea crestina.

Dumnezeu ne-a facut asemenea Lui. El este liber, asemenea si noi. Iar prin libertate ne putem desavarsi dragostea fata de EL, daca vrem sa ne intoarcem ca niste fii/fice vrednici.

Fara libertate nu exista iubire si fara iubire nu exista viata.

În prealabil postat de luchian

Dumnezeu ne-a facut asemenea Lui. El este liber, asemenea si noi. Iar prin libertate ne putem desavarsi dragostea fata de EL, daca vrem sa ne intoarcem ca niste fii/fice vrednici.

Fara libertate nu exista iubire si fara iubire nu exista viata.

De unde stii ca el e liber?
In general, de unde stim care proprietati sint comune si intra in sumul asemanarii cu Dzeu?

În prealabil postat de topcat

De unde stii ca el e liber?
In general, de unde stim care proprietati sint comune si intra in sumul asemanarii cu Dzeu?

De la El si le gasesti in cartea aia de-ti starneste atatea nedumeriri :)

În prealabil postat de eduardd

"In dragostea noastra catre aproapele se ascunde marea noastra dragoste catre Dumnezeu"
Pr. Paisie Aghioritul. (Cartea "Patimi si Virtuti")

Iti multumesc, Jenica. Cat de simplu si cat de exact exprimat.
Cat de mare este smerenia lui Dumnezeu vedem si din aceste randuri ale lui Gheronda Paisie, caci Dumnezeu accepta ca marea dragoste, pe care I-o datoram, sa poata fi cuprinsa in semnele de dragoste, mici si mari, fata de aproapele. Un cuvant, un gest, un suspin, un gand pot ascunde marea noastra dragoste pentru Dumnezeu. Chiar si numai din aceste cuvinte ale Pr Paisie vedem marea, infinita dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii.
Nu voi uita aceste cuvinte. Inca odata multumiri, Jenica, si un Post binecuvantat si tie,

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Sunt lucruri pe care omul nu trebuie sa le faca, pentru ca prin savrasirea lor isi pierde libertatea, devine un rob al patimilor. Stiu, vor veni multi si vor spune ca daca nu fac anumite lucruri, inseamna ca nu sunt cu adevarat liberi. Dar nu-i asa. Sfantul Apostol Pavel spune: "Toate imi sunt ingaduite", "dar nu toate imi sunt de folos..., dar nu toate zidesc..., dar nu ma voi lasa stapanit de ceva (1 Corinteni 6,12; 10,23). Pacat ca omul nu-si mai da seama ca prin libertate, isi poate pierde libertatea.

Da, asa este Costele ! Cele spuse de Sf. Apostol Pavel , sunt atat de adevarate si mai ales actuale ca nici cand. Simplu si la obiect ! ! !

[Lavrentiu]

Iata un mic citat din Vladimir Lossky, care imi place foarte mult, despre acest subiect, din Introducere in teologia ortodoxa:

"O fiinţă personală este capabilă să iubească pe cineva mai mult decât propria sa fire, mai mult decât propria sa viaţă. Persoana, adică chipul lui Dumnezeu în om, este, prin urmare, libertatea omului faţă de propria sa natură, „faptul de a fi eliberat de necesitate şi de a nu fi supus stăpânirii naturii, ci capabil de a hotărî liber” (Sfântul Grigorie de Nyssa). Adeseori, omul acţionează sub impulsuri naturale. El e condiţionat de temperamentul, de caracterul, de ereditatea sa, de ambianţa cosmică sau psiho-socială, de însăşi istoricitatea sa. Însă adevărul omului depăşeşte orice condiţionare, iar demnitatea sa constă în a fi în stare să se elibereze de propria natură, dar nu prin irosire sau prin abandonare în voia ei, aidoma înţeleptului antic sau oriental, ci transfigurând-o în Dumnezeu.

Ţinta libertăţii, după cum explică Sfântul Grigorie de Nazianz, este ca binele să aparţină cu adevărat celui care îl alege. Dumnezeu nu doreşte ca el să rămână în posesia binelui pe care El l-a creat. El aşteaptă din partea omului ceva mai mult decât o participare oarbă, pe de-a-ntregul naturală. El doreşte ca omul să-şi asume în mod conştient propria natură, să o stăpânească în mod liber ca pe o natură bună, să descopere, cu recunoştinţă, în viaţă şi în univers darurile iubirii divine."

[Langu]

În prealabil postat de topcat

E ceva ce nu inteleg: esti in fata unui strain, ai un cutit in mina stinga si un puf de gisca in cea dreapta; trebuie sa alegi, infigi cutitul sau incepi sa il gidili. Ce alegi mai usor?

Intri in dialog.Asa eviti sa infigi cutitul si in acelasi timp nu-i provoci nici o neplacere gadilindul,in cazul in care are alergie la puf.

În prealabil postat de Langu

Intri in dialog.Asa eviti sa infigi cutitul si in acelasi timp nu-i provoci nici o neplacere gadilindul,in cazul in care are alergie la puf.

Asa eviti tu raspunsul, care avea doar doua variante
Altfel, cazul cu alergia e corect, insa cred ca cutitul e mai tragic.