Despre problemele tinerilor

Am inceput de curand sa citesc aceasta carte "Underground-Despre problemele tinerilor"de Danion Vasile(carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Pr. Galaction,Episcopul Alexandriei si Teleormanului)si mi se pare f.educativa.M-am gandit sa redau cateva pasaje care mi s-au parut interesante si care cuprind problemele tinerilor de azi.Sper sa aveti rabdare sa cititi si sa va fie de folos.Eventual sa va spuneti parerile.

"Liceu,facultate,somaj?

Cum il vezi pe tanarul crestin,pe tanarul ortodox,in scoala,la facultate?
Din pacate,mi se pare prea aerian.Spre deosebire de tanarul care e iubitor de patimi si vrea sa-si faca un rost in viata precis:sa aiba bani,sa aiba post,functie,sa iasa inainte, sa fie mai tare ca ceilalti,tanarul crestin pare atat de transfigurat si de preocupat de cele duhovnicestI, incat nu le face cum trebuie pe cele lumesti.Si de asta pierde olimpiade,pica la concursuri,nu e angajat cand sunt date concursuri pentru avansari,chestii de genul acesta.
Atunci crestinismul lui e un handicap in relatia cu studiile?
Nu pentru ca asa ar trebui sa fie credinta crestina,ci pentru ca e traita intr-un mod deviat.Suferim de un maniheism,impartim viata intr-o lupta intre bine si rau in mod arbitrar,fara sa intelegem ca multe din cele pe care noi le consideram rele sunt bune.Asa cum unii eretici negau unirea trupeasca intre barbat si femeie si Biserica a zis:”anatema sa fie cine dispretuieste unirea trupeasca intre sot si sotie”-ei tot asa,aceasta se poate extinde asupra celor care au o viziune maniheica asupra studiilor,asupra locului de munca,ptr ca in fond viata noastra nu e o viata in interiorul cladirii bisericii.E o viata in Biserica, dar trebuie sa traim in Biserica cea mare,una sfanta,soborniceasca si apostoleasca,si la scoala,si in pauzele de la scoala,si la facultate si in pauzele dintre cursuri,si la locul de munca si-n pauza de cafea de la locul de munca.
Mai concret:ce face diferentierea intre tanarul crestin si tanarul obisnuit al zilelor noastre?

Energia pe care o depune ptr implinirea scopului pe care il are.Nu de putine ori tanarul crestin zice:”Doamne,e o mandrie sa ma lupt ptr a fi cel mai bun!”Tanarul necrestin zice:”Ba eu ma lupt sa ajung cel mai bun”,si se lupta si ajunge olimpic.Tanarul crestin zice:”A, nu trebuie sa ma lupt!Cum o da Domnul” Si greseste,ptr ca nu pune la fel de mult efort ptr a deveni specialist intr-un domeniu sau altul.Ii lipseste ambitia,din pricina falsei smerenii.
Acesta e o calitate a tanarului crestin?
Nu cred,ptr ca el o sa ajunga doctorul de maine nepriceput,el o sa ajunga fizicianul de maine nepriceput,o sa ajunga chimistul de maine nepriceput si nu e bine.Trebuie sa te lupti nu cu ceilalti,trebuie sa te lupti cu tine insuti.Sa fii mai bun decat tine.Eu imi doresc ca fiul meu sa se lupte sa fie tot timpul mai bun decat el insusi,intr-un fel asa cum ne invata si Jet Li in filmul “Fara teama.”Asa il si pregatesc:”Tot timpul sa lupti sa fii mai bun decat tine”. M-a intrebat:”De ce ma mint bunicii si-mi spun ca sunt cel mai destept din clasa?Asta ma supara ca eu stiu ca nu sunt cel mai destept din clasa.”I-am spus:”Nu conteaza cum sunt ceilalti din clasa,conteaza ca tu sa te lupti sincer sa fii mai bun decat tine.”Or,lupta asta nu-i la fel de palpitanta ca lupta amantelor pentru acelasi barbat.Lupta femeii de a fi o sotie si mai buna,si mai buna,si mai buna ptr sotul ei nu e la fel de apriga.N-are concurenta.Concurenta iti da asa,o posibilitate de stare de harţa permanenta.Or,noi trebuie sa recuperam,cu Harul lui Hristos,aceasta energie pe care ti-o da harţa si sa devenim cei mai buni in domeniile pe care le avem, fara a ne lupta cu cei din jurul nostru,ci luptandu-ne cu noi insine.Diferenta dintre doctorul crestin si doctorul necrestin e ca doctorul necrestin se lupta sa fie primul din spital,sa aiba functia cea mai inalta,banii cei mai multi faima cea mai mare.Doctorul crestin trebuie sa ajunga primul la spital ca sa fie cu adevarat cel mai bun si sa se foloseasca cat mai multi oameni de el.Ceea ce e dramatic e ca uneori gasesti doctori care merg la biserica,doctori crestini,dar care au mai putina dragoste ptr pacienti decat doctorii necrestini.Si-i vezi pe doctorii necrestini sacrificandu-se mai mult ptr pacientii lor,nu ca sa aiba bani sau ca sa obtina faima,ci din dragoste curata ptr pacientii lor.[…] In scoala romaneasca se propune reducerea volumului de information pe care le asimileaza elevii,preluandu-se modelele occidentale:”Uite ce bine e in Occident,copii invata mult mai putin,le e mai mult mai simplu,si uite ce groaznic e la noi cu atatea si atatea capitole,subcapitole,tone de informatii din care elevii nu raman cu aproape nimic.”E foarte important,pana la urma chiar si exercitiul acesta al mintii pe care-l foloseste elevul in procesul de studiu.Mie mi-a fost foarte,foarte greu la 30 de ani sa ma apuc de cursul de limba greaca,unde aveam de invatat foartre multe cuvinte zilnic,gramatica limbii grecesti,care e dificila.Am avut o stare de durere de cap aproape permanenta.De ce?Pentru ca n-am fost antrenat sa invat cum trebuie in scoala generala,unde m-am eschivat de la a invata.[…]"

"Pentru tanar,viata in familia crestina e un rai?
E un rai daca familia respectiva e chiar familie crestina.Problema e ca exista situatii in care parintii sunt cam exagerati cu ceea ce la impun copiilor lor si desi parintii considera ca actioneaza ca parintii crestini,de fapt sunt un fel de mici dictatori care,in loc sa-l convinga pe tanar ca frumusetea vietii e in Hristos,il conving pe tanar ca e obligat sa faca si asa,si asa,si,la un moment dat,copilul fuge de toate obligatiile si porneste pe calea pacatului.
Care ar fi aceste derapaje ale parintilor care il determina pe copil sa aleaga situatii din acestea,destul de dure?
Derapaje ale parintilor ultra-ortodocsi?
Da.
Faptul ca incearca sa le impuna copiilor o viata de sfintenie despre care ei au citit in carti,pe care ei insisi,de cele mai multe ori,n-au practicat-o cand erau tineri.Fiind speriati de avalansa pacatelor in societatea contemporana,incearca sa-i creasca pe copii intr-un fel de iglu.Asa cum se zice ca a fost crescut Buddha,departe de boala,departe de moarte,departe de tot ce i-ar fi putut da sansa sa se gandeasca ca viata-i trecatoare,sa nu se gandeasca la ce se intampla dupa moarte.Exista parinti care-i inchid pe copiii lor intr-un fel de iglu si,la un moment dat,copiii tot raman putin nesupravegheati.Si in momentele respective descopera frumusetea vietii in pacat,care,la inceput,pare o frumusete reala,ptr ca dupa ce ai trait realmente in lanturile privarii de libertate esti socat ca poti actiona asa cum doresti.Pentru tine conteaza mai putin ca ceea ce faci e rau,mai ales ca nici n-ai constiinta faptului ca e rau,ci conteaza bucuria de a trai,ptr ca libertatea e unul din darurile pe care Dumnezeu i l-ea facut omului.Si daca omul nu gusta libertatea in Hristos si gusta doar obligatia de a face asa-asa-asa ptr ca parintii doresc astfel,obligatia asta nu duce niciunde.In filmul Barfuss e o situatie iesita din comun:o fata este inchisa la psihiatrie ptr ca si-a ucis mama care incerca sa o tina departe de orice pacat,de orice patima si s-o creasca f. curat.Dar,la un moment dat,fata,intr-o criza de identitate,isi omoara mama.Imaginatia mi s-a parut reprezentativa ptr toti parintii care construiesc astfel de iglu-uri,ptr ca ei insisi marturisesc ca Hristos a murit.Ptr ca,daca Hristos n-a murit,atunci copilul poate sa creasca liber in Biserica.Si invata sa guste libertatea de a-si face canonul,libertatea de a posti.Daca tu,ca parinte,doar ii impui norme crestine,il convingi ca nu se mai poate trai intr-o relatie vie cu Hristos,Fiul Lui Dumnezeu cel viu care S-a facut om ptr mantuirea noastra.Adica,nu obtii nimic.Unii profesori de religie cu care am vorbit mi-au spus ca cele mai mari probleme-si o sa repet ideea aceasta ori de cate ori am ocazia,doar,doar vor ajunge la cat mai multi parinti,prin intermediul copiilor de la care afla ce spun-cele mai mari probleme nu le-au avut cu copii din familii atee,ci cu copii din familii ultra-crestine.Pentru ca,dupa ce in copilarie,de nevoie,copiii i-au ascultat pe parinti,cand au crescut au devenit extrem de razvratiti si porniti impotriva religiei pe care au perceput-o pe pielea lor ca pe un dusman al vietii,al vietii pur si simplu,nu al vietii in Hristos,dar ca pe un dusman al vietii.Au ajuns la concluzia ca religia este ceva ce-ti aduce doar plictiseala,nemultumire,transpiratie si minciuna.Pentru ca viata,viata cea adevarata,care e Hristos,e si adevar.Or ei negustand viata adevarata,care e adevar,au cunoscut reversul,care e o viata falsificata,denaturata,si care e atinsa de minciuna,intr-o oarecare masura.
Unde e ruptura de Dumnezeu in aceasta ecuatie?Adica ma refer la faptul ca majoritatea parintilor de genul acesta de care vorbim,foarte rigurosi,tin randuiala Bisericii,si intentia lor era sincera…
Da,corect,tradusa in metanii,in paraclise,in acatiste facute ptr. copii.
Intentia lor era de a imprima si copiilor acelasi ritm duhovnicesc.
Vina nu e a lor,in primul rand,poate.Cred ca problema,cauza,nu e la ei-vina e la ei,dar cauza nu e la ei.Cauza e ruptura care a aparut in perioada comunista intre generatia matura si generatia tanara.Pentru ca atunci s-a pierdut continuitatea educatiei crestina,care a functionat sute si sute de ani si a dat rezultate f. bune.Dar in momentul in care partidul comunist a interzis misiunea crestina,a interzis catechize tinute la biserici cu tinerii,in momentul in care parintii s-au temut sa-si mai educe copii crestineste,s-a pierdut exact aceasta continuitate,aceasta intelepciune,aceasta experienta,pe care oamenii din biserica au pastrat-o sute si sute de ani.In satul crestin,cand aveai o problema cu un copil,daca nu te pricepeai tu ce sa faci,vorbeai cu preotul,cu matusa,cu nasii,cu cei din sat,care cunosteau din experienta parintilor si a bunicilor lor care era solutionarea unei astfel de probleme.Chiar daca erau si atitudini care nou ni se par astazi deplasate.De ex.:strabunicul sotiei mele a auzit ca unul din fiii sai e la carciuma.L-a asteptat si,cand a iesit din carciuma,tatal l-a batut cu biciul pe tanar in vazul tuturor si nimeni din sat n-a protestat.Si-mi spunea sotia mirata:”Ce-I mai de mirare e ca nici fiul n-a protestat,desi era in putere.Sau putea sa fuga,dar nu a facut-o”.Daca,in ziua de azi,un tata i-ar da doua palme fiului care iese dintr-un club ametit de bautura,tanarul ar fi in stare sa sara la bataie in vazul celorlalti,ca si cum ar face o mare fapta de eroism.Or,atunci exista mult mai mult respect fata de cuvantul parintilor si mult mai multa incredere in sfatul parintilor,ptr ca stiai ca daca parintele,din copilarie pana a ajuns mare,a crescut cu Hristos,puteai avea incredere in experienta lui de viata duhovniceasca si-l ascultai altfel.Nu zic,erau si atunci exagerari,erau si atunci situatii limita,dar erau mult mai putine.[…]”