Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 05.12.2016, 02:27:47
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tabitha Vezi mesajul
Multumim pentru împărtăsirea acestor gânduri si amintiri. o duminică frumoasă si cu pace îti doresc. Doamne ajută!
Până la Parusie rămânînd oleacă de timp, m-am gândit să evoc o altă personalitate a școlii românești de Psihologie și Psihopatologie, pe profesorul nostru din anii IV și V: George Ionescu.
http://www.romjpsychiat.ro/article/p...eorghe-ionescu

Spre deosebire de celălalt celebru Ionescu, prezentat aici, http://www.psikoloji2016.org/Yabanci-Konusmalar
profesorul nostru a ales să rămână în țară (în materialul de mai sus, doctorul Marcu, unul dintre discipolii Profesorului evocă o parte din activitatea științifică, clinică și academică a maestrului).
Cei doi Ionescu ne-au fost nouă de mare folos, deoarece colaborau strâns iar noi, studenții și apoi psihologii eram la curent cu mai toate mișcările semnificative din Europa și Canada în ceea ce privește evoluția disciplinelor psi.

Îl evoc pe Prof. G. Ionescu nu doar pentru că a fost cel mai îndrăgit dascăl al nostru (era genul de profesor-actor, juca extraordinar rolul unuia sau altuia dintre bolnavi așa încât, doar văzîndu-l cum imită pe pacienți înțelegeai esențialul bolii; era însă foarte concentrat pe "buchea cărții" astfel încât, pe doar două pagini noi "prindeam" trăsăturile esențiale ale vreunei categorii nosografice, precum și tipul de terapie potrivit, complicațiile și indicațiile pentru abordarea acestora etc. La examene era extrem de exigent: ori știai de 9 sau 10, ori te pica. Iar când te pica trebuia să faci practică o vară întreagă la Obregia, altfel nu te primea în examen. Nu-i plăceau deloc tocilarii, hoții și proștii! Nu suporta mita ori pilăraia.)

Profesorul mi-a făcut cândva o propunere directă:"vreau să te dedici studiului reprezentării sociale de la noi privind Psihologia și să te apleci asupra tulburărilor de personalitate."
Cu reprezentările sociale eram familiarizat, Proful cunoștea probabil o lucrare de-a mea publicată tocmai pe chestiunea aceasta și mă voia colaborator pe o temă care îl preocupa serios. Căci ne spunea mereu la cursuri că românii au o reprezentare socială curioasă referitor la psihologie... Sublinia erorile din "nucleul tare" al R.S. și căuta căi de modificare a acesteia, iar eu îi spuneam mereu că nu se poate modifica nucleul decât prin fenomene cu amploare socială mare, cu impact puternic. Ori singurele întâmplări cu reverberații sociale de la noi privind psihologia erau că Sue Ellen mergea la psihanalist iar Meditația Transcendentală (care nu avea treabă, de fapt, cu psihologia, deși prinsese în mrejele ei câțiva psihologi de marcă) dăduse mulțime de victime și dusese la desființarea Psihologiei în România. Ce reprezentare socială să ai aici? Firește, una caricaturală, cum e dealtfel și astăzi....

Atunci ne-am concentrat discuția pe tulburările de personalitate (vechea denumire e "caracteropatie" sau "psihopatie" sau "sociopatie"). Acestea sunt mai puțin abordate de psihiatri și mai mult de psihologi și psihoterapeuți - în țările civilizate, desigur...
Profu vroia să convingă pe unii studenți să se dedice acestei condiții aflate pe muchia dintre normalitate și nebunie.
I-am dat ascultare, până azi. Desigur, nu m-am axat cu predilecție pe asta, ca un discipol foarte ascultător, însă am dat mereu atenție acestei chestiuni. Tulburările de personalitate sunt cea mai răspândită condiție omenească în ansamblul populației. Fiecare dintre noi avem o serie de trăsături specifice sau secundare dintr-o tulburare sau mai multe... Fie că suntem conștienți de asta sau (de obicei) nu. Ele sunt dificil de diagnosticat și încă mai dificil de tratat, pentru că omul cu o tulburare de personalitate nu se simte "bolnav" - deși multe necazuri i se trag tocmai de aici.

Scriu despre tulburările de personalitate aici, și ținînd cont că Ecclesia este formată din oameni de tot felul. Noi toți, cei ce formăm Biserica, suntem înclinați fie spre a ne comporta ca anxiosul prăpăstios, fie ca depresivul morocănos și tentat spre deznădejde, fie ca paranoidul suspicios etc.
În biserică vom întâlni, astfel, mereu pe unii care se sperie din orice, văd un semn rău în orice întâmplare (aoleu, s-a mișcat candelabrul: ce-o fi? s-a împiedicat popa: vai, semn rău... etc. etc.), care pun mereu răul înainte, care întâmpină totul cu neliniște și văd mereu posibile catastrofe... Uneori devin gălăgioși, turbulenți, crezînd că vine sfârșitul lumii. Ei nu știu că timpul sfârșitului nu e dat nouă a cunoaște și că numai Tatăl din Ceruri știe taina lui. Li se pare că semnele vădesc, indiscutabil, sfârșitul... Sunt anxioșii, eventual depresivii.
Alții "știu" (cu o certitudine apăsătoare) că lucrurile nu sunt ce par a fi... La ei "ghicitura" e o imensă ghicitoare, descompusă în ghicitori mai mici pe care ne pun unii răi să le canonisim noi. Ei cred că mereu cineva pune ceva la cale: sioniștii, frăția cutare din umbră, antihristul care tocmai s-a arătat colo sau dincolo înconjurat de francmasoni etc. etc. Conspirații peste conspirații le chinuie cugetul și îi presează și pe ceilalți să se "trezească", să își "de-a seama" că, de pildă, Sinodul din Creta e musai francmason și vrea să ne pregătească, conform unui plan secret (evident!) pentru ecumenismul cel pierzător. Evident, e vorba despre oameni cu înclinații paranoide.
Mai sunt unii care cred că Biblia și alte cărți sunt de la ...extratereștri. Aceștia ne observă zi și noapte și ne conduc destinele... Ei lucrează cu energii speciale, cu arme subtile, operîndu-ne mintea. Sunt schizotipalii.
Narcisicii sunt cei care, mascați sau nu cu vopseala "smereniei", au mereu impresia că importanța lor sub soare este unică, excepțională și de neînlocuit și că fără ei Tainele nu ar mai fi valide etc. Își fac loc cu multă diplomație în centrul atenției, acolo fac pe rezonabilii și umilii, iar când prind momentul favorabil dau o lovitură sub centură sau pe la spate (cu o inocență admirabilă! și înalt justificată) celui pe care mai nainte îl numeau "frate". Și eventual îl lăudau cum se pricepeau ei mai bine (și se pricep băieții ăștia, cum de nu!). Ei sunt împătimiții puterii (compensație proastă e unui complex de inferioritate ascuns), pe care, desigur, consideră că o merită, pentru că li se cuvine în mod firesc și pentru că, nu-i așa, au făcut unele sacrificii care îi recomandă. Adeseori merg cu nasul pe sus, la propriu, iar când te privesc își lasă capul pe spate...
Evitanții, mereu retrași și palizi, tremurînd ca o frunză la apropierea oricărui necunoscut, mai ales dacă nu au lângă ei, în chip simțit, o persoană protectoare care să le dea girul pentru a mișca, măcar - sunt cunoscuți ca deosebit de "pioși". Nu te poți baza pe ei, din păcate, în anumite situații mai dificile. Nu au încredere în oameni - "doar în Dumnezeu putem avea încredere", consideră ei...
Desigur, există și categoria aparte și nu tocmai rară a ... canaliei. Dar aceasta nu e prinsă ca atare în tipologia tulburărilor de personalitate, pe de o parte pentru că are o condiție mixtă și pe de altă parte, probabil, din sila autorilor. Atunci când se manifestă și devine clar ce hram poartă, canalia trebe să treacă pe lista absolut necesară de persoane periculoase. A se evita cu orice preț! Pentru că nu se schimbă niciodată și vor recidiva la prima ocazie.

În prezent am mare neîncredere că modul concret cum decurge viața în bisericile noastre, adică între noi (dincolo de activitățile sacramentale prinse în cultul nostru, care se defsășoară în continuitatea sfântă a Tradiției) are vreo eficiență asupra unor astfel de persoane. Ar putea să aibă, în cea mai înaltă măsură întrucât, de fapt, patologia aceasta e una care ține de moralitate. Or, esențial, lucrarea din Biserică e centrată ȘI pe acest aspect. Deși nu e vocația principală sau singulară a Bisericii.
Dar la noi se pare că în Biserică s-a făcut, pentru unii, o ascunzătoare teribilă. Nici vorbă de vreo lucrare serioasă, care ar putea merge mai bine ca oriunde tocmai în Casa Domnului Milei ci, dimpotrivă, profitînd de înțelegere se pare că la noi lucrează nestingherite tot felul de patologii, tulburînd viața de credință a fiecăruia și a celorlalți.
De aici un rol secundar, însă prin forța împrejurărilor tot mai pregnant căci lumea presează spre a produce noi și noi forme ale tulburărilor de personalitate, ar putea reveni tocmai psihologilor. Poate nu întâmplător, așa cum semnala un coleg de forum, unii dintre preoți se îndreaptă și astăzi spre psihologie. (Rămâne de văzut, în viitor, ce eficiență aduce această specializare suplimentară.) Însă reprezentarea socială a psihologului este cum este în România, astfel de tulburări sunt foarte greu/migălos de tratat și, în fine, din moment ce la noi nu prea contează ce fel de oameni suntem ci doar să meargă treaba, cum o merge, apăi .... merge și-așa.
Credem noi!

Aici o carte, de pionierat cândva, a Profesorului G. Ionescu despre tulburările de personalitate:
http://www.slideshare.net/paulmarian...personalitatii

Și încă una, excelentă pentru nespecialiști dar folositoare în viața de zi cu zi:
http://www.elefant.ro/carti/lecturi-...sp-152817.html

Last edited by ioan67; 05.12.2016 at 05:01:23.
Reply With Quote