DESPRE FUMAT

[veilur]

În prealabil postat de anita

Infranarea trebuie sa se faca in mod natural ,nu prin fortele noastre ci cu ajutorul lui Dumnezeu.Si atunci daca recunosti lucrarea lui Dumnezeu in tine nu ai cum sa te mandresti.

Nu, cred ca nu am precizat bine ce am vrut sa reliefez eu aici. Anita, eu nu am vorbit de mandria aceea in care spui: "A, astazi nu am mai facut cutare lucru", nu! Nu de mandria asta vorbesc, aici este vorba de o mandrie subtila si perfida, care actioneaza fara sa-ti dai seama si nici nu stii ca de fapt in tine domneste o superficialitate de neobservat, ca te trezesti facand totul din frica si nu numai asta, ba mai si tragi cu cele 5 simturi in stanga si in dreapta fara sa vrei si zici ca pacatuiesti involuntar, daaa, asta se intimpla! Este starea aceea in care constientizezi ca te despatimesti, chiar daca cu ajutorul lui Dumnezeu, dar cert este ca acest gand este insotit totodata si de constiinta de sine ca nu mai esti ca ceilalti pacatosi, (de parca eu nu as pacatui cu gandul in mod constant, poate chiar mai grav de cat o fac ceilalti pacatosi cu fapta), dar sa lasam asta, ca sa spun ca asta este greul de dus in carca: incerci sa faci ceva, iti iese cu ceva efort mintal si fizic, dar dupa aceea te lovesti de diferentierea nascuta din infranarea ta, lucru pe care ceilalti nu il fac, iar uneori ma gandeam ca ce folos sa mai fac toate acestea daca am aceste inselari in suflet si-n gand? Pur si simplu cand te gandesti ca tu ai scapat de oarece viciu, dar de fapt pacatele cu gandul se fac cu gramada, parca totul este in zadar! Cred ca genul asta de mandrie a dus multi credinciosi in iad. Este ceva incorigibil, oricat a-ti spune voi ca nu este, eu traiesc pe pielea mea si zic ca ESTE! Este ca si aerul: esti credincios, dracul se foloseste de credinta ta pentru a te osandi si mai greu decat pe un pacatos de rand care nu stie nimic. Si ganditi-va ca mi se intimpla asta la un nivel de incepator, nu as vrea sa stiu ce s-ar intimpla daca as posti si eventual sa scap de patimile mele, cred ca as ajunge sigur in iad dupa acest mod de a trai si simti credinta, ca doar dracul imi sopteste sporadic: "Vezi tu Stefane, cat de pacatosi sunt cei din jurul tau? Tu te-ai schimbat, nu mai esti ca ceilalti! Bravo tie, fii perseverent si da-mi mie motive sa trec in contul meu cat mai multe pacate de acest fel, ca sa am ce gasi in sufeltul tau atunci cand vei trece prin vamile mele! Vezi in ce mediu pacatos te afli? Ia smereste-te tu mai mult, ca sa te am eu la mana cu mai multa infranare si umilinta, ca sa poata creste in tine mandria faptelor crezand ca ai sa poti trece de vami". Si in acest fel ma amagesc in fiecare zi, crezand ca am facut ceva, pe cand nu am facut nimica, ba mai mult, ca mai multa osanda mi-am strans! Dar nici sa ma intorc la uratele obiceiuri nu mai vreau, dar nici sa ma gandesc ca eu sunt credincios fata de cei din jurul meu. Dar nici calea de mijloc nu e buna, ca nu trebuie sa fiu cu picioarele in doua luntre, pur si simplu trebuie sa traiesti in asa fel, incat sa nu se atinga nimic de suflet. Nu stiu cum trebuie sa traim, uneori ma gandesc sa mai pacatuiesc ca sa imi vina acea umilinta si smerenie, dar nici asa nu ajung nicaieri, ca de fapt la fac pe amandoua: si pacatul in sine si pacatul smereniei si umilintei false.
Cum oare sa procedam in acest razboi nevazut in care toate cate le faci se intorc inapoi ca un bumerang incarcat cu mai multa osanda, inscriind pacate cu noianul acolo pe lista lui azazel?

[veilur]

Si referitor la discutia despre ierarhia pacatelor, asa vad eu situatia: cred ca toate pacatele sunt la fel de grave, depinde pe care il dezvoltam mai mult, si cu care ne invoim mai mult sa prinda radacini in suflet. Pentru fiecare pacat sau viciu, exista o majoritate de oameni care il practica; fiecare pacat este venerat mai mult sau mai putin, astfel devenind mai grav sau mai putin grav, desi toate sunt ca niste constante lasate sa pluteasca in aer, iara noi le culegem si ni le insusim ca fiind actiuni absolut normale, astfel in timp dezvoltandu-le si transformandu-le in "balauri""! :(

[viviana]

Buna tuturor...fumatul ii afecteaza pe cei din jurul nostru,ei sunt pasivii, cat si propriul nostru corp...nu? sunt oameni minunati, de treaba,destepti, cu credinta f mare unii, dar asta e neputinta lor...si sporind in cele duhovnicesti cred ca or sa se lase,oricum,eu ma tin de cativa...:),dar despre cafea,poot oricand sa nu mai beau ca nu creeaza dependenta, si revenind, e mai induhovnicit omul care are aceasta mica patima, decatmine care precum ati si spun nu fumez,dar prin capul meu se perinda tot felul de ...pacate...iar cum spunea cineva cel mai iertat pacat e acela de care te lasi definitiv...:)

[Hartford]

În prealabil postat de Noesis

Si de unde sa se stie care preoti fumeaza? :D

Sa va spun un lucru. In Bulgaria (unde am stat cativa ani) e perfect normal ca un preot sa fumeze. Mergeam intr-o dimineata pe strada si din spate aud o tuse tabagica. Ma intorc -- si ghici ce -- un preot in reverenda si cu cruce pe piept tusea si tragea in piept de zor :D Eu am ramas inlemnita, asa ceva nu mai vazusem in viata mea. :D Ce soc ar fi in Romania sa vezi asa ceva pe strada.
Apoi eram tot in Bulgaria la o biserica, si preotul era la o tigara sub zidul bisericii :D Mi s-a spus ca e cu totul obisnuit ca preoti sa fumeze.

Eh.... Noesis betivii si fumatorii se cunosc dupa purtare, dupa miini, fata.
Vrei sa spui cind mergi la spovedanie nu simti pe parintele ca miroase a tigari?
Am citit eu undeva ca preotii au iadul lor.

Doamne iarta-ne pe noi pacatosii.