cu ce ramane elevul dupa ora de religie ?

[AlinB]

În prealabil postat de Iorest

Altfel se va ajunge la concluzia pe care o exprima si un jurnalist si anume ca ora de religie nu cultiva moralitatea, ca dupa 12 ani de religie nu a crescut gradul de moralitate la fel cum orele de etica din Occident au o eficienta redusa, sau elevii se vor retrage de la ora dupa vreo 5-6 clase, daca totul e predictibil si nu mai simt o provocare.

Multi chemati...

[ioan67]

In urma cu cativa ani, cand participam la intrunirile AA, am cunoscut un anonim cu totul neobisnuit. (E drept ca pe acolo sunt tot felul de oameni "originali", in ciuda abstinentei - personalitatea omului nu se schimba doar pentru ca nu mai consumi alcool. E nevoie de mult lucru cu sine, ani si ani...)
De ce era special colegul acela?
Mai intai pentru ca era mereu vesel, binedispus, senin. Un barbat cu chip luminos, avea mereu intelegere pentru orice marturisire si relata, in completarea povestii altuia, cu mult haz din propriile patanii. Nu facea bascalie, nu era nimic de glumit, insa facea cum facea si scotea la iveala absurdul din intamplarile lui asa incat izbucneam cu totii in ras! Ne recunosteam propria nebunie a obsesiei bautului distructiv, fiecare in felul lui...
El insa era fericit ca scapase din robie si asta ne contamina pe toti. O bucurie de om!

Mai era special pentru ca tinea mereu sa citeasca din Biblie sau din vreo carte duhovniceasca. Citea putin si comenta tot putin dar interventia lui avea mereu efect (mangaietor si stenic) asupra noastra. Chiar si asupra celor care se declarau, cu incapatanare, atei sau agnostici.
In fine, ciudatenia lui cea mai mare era ca, in ciuda veseliei si seninatatii, cand citea din Scriptura... plangea. Citea ce citea si deodata nu se mai putea abtine si il podideau lacrimile, apoi plangea de-a binelea... Uneori avea un plans tacut, sugrumat...

Ei bine, acest om a fost unul dintre cei care m-au intors la credinta. Modul cum citea si cum comenta Scriptura ne facea sa renuntam la toate barierele noastre constiente sau latente. Pur si simplu el reusea sa ne deschida inima, asa incat uneori se lasa o atmosfera uluitoare, de mare pace si caldura sufleteasca. Simteai, participind acolo, ca esti cu adevarat iertat si intarit de Dumnezeu. Si nu te puteai supara pe nimeni din grup, orice ar fi povestit... Atmosfera de acceptare si sprijin era evidenta, aproape materiala - nu stiu cum sa spun...:)

Ce vreau sa zic cu evocarea asta?
Ca mi se pare foarte important, decisiv chiar, modul in care profesorul/invatatorul prezinta mesajul. Daca o face in duh potrivit, din inima infranta si smerita, cu o caldura si onestitate anume, atunci impactul asupra celorlalti este semnificativ. De piatra sa fii si tot te atinge!
Iar copiii sunt, in mod evident, foarte sensibili prin natura lor la onestitate si afectiune.
Daca, insa, omul e rece/detasat de miezul mesajului pe care ar voi sa-l transmita, atunci impactul scade sau poate genera efectul contrar scopului urmarit.

Cred ca invatatura crestina ar trebui raspandita de oameni cu adevarat pregatiti pentru asta. Nu neaparat care sa planga atunci cand citesc din Biblie sau cand intoneaza o cantare (in definitiv, acolo eram la balamuc! sau pe-aproape...), dar macar sa aiba o minima expresivitate emotionala consonanta cu Evanghelia, care sa deschida inima ascultatorului spre sentimentul de dragoste.
Pentru ca, dupa opinia mea (sa fiu iertat) credinta e o afacere a inimii, mai intai. Doar pe acest fundal vin firesc si celelalte. Si invers, cand inima se tulbura sau, vai, se impietreste - o iau razna si invatatura si toate faptele...

Ce profesori voim, deci, pentru ora de Religie? Cine le poate "evalua" inima, mai degraba decat cunostintele?...........

[ortodoxia_e_Adevarul]

da sa fie profesori traitori,sufletisti,cu dragoste...dar si cu adevarul ortodoxiei, fara ecumenism

[ioan67]

Numai că vorbim despre un proces care se petrece în şcoli.
Iar când spunem şcoală, zicem implicit multe influenţe şi presiuni, fireşti sau nefireşti, câtă vreme şcoala nu e ruptă de viaţa lumii.
Să vedem ce spun despre şcoală, despre cea românească mai intâi, doi psihologi şi profesori universitari clujeni dintre care unul a fost ministrul Educaţiei iar celălalt e un fost "copil minune" (fără nici o ironie) al şcolii...:)

http://economie.hotnews.ro/stiri-fin...explicatii.htm

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Parintele Calistrat, simpatic ca intotdeauna ,ferice de cei care ii stau prin preajma :)

Care mai este situatia religiei in scolile din Romania? Cand se incepe studiul,in ce clasa?
Cate ore/saptamana se studiaza?

Este normal,sunt incepatori in ale religiei,nu elevi avansati cu cate 4-6 ani de materie in spate.
Totusi, elevii care frecventeaza biserica destul de des stiu din practica ce este o prescura si alte notiuni elementare.
Daca practica religia numai ca teorie ,in clasa ...este ca si cum ar invata teoretic despre pictura,neincluzand actul picturii propriu-zise.

Să dai sens vieţii tale, să te descoperi pe tine, să descoperi oamenii din jurul tău, să priveşti cu ochii minţii şi să dai culoare universului tău... Să mergi dincolo de cuvinte, să le descoperi taina... Să le acorzi libertatea să şi le dezvăluie singuri pe toate acestea. De asta au nevoie tinerii şi o cer. Ora de religie este singura în care nu ţi se impun anumite bariere, spre care tu nu ai voie să priveşti sau să le depăşeşti. Este ora de libertate, aici având şansa să descoperi şi să te descoperi pe sine, să fii descoperit de ceilalţi, în ideea unui parcurs cât mai lin în viaţă.

[sophia]

Iar nu pot sa citez. Nu inteleg ce se intampla.

Cristi, tu te referi aici la ora de religie? Nu-mi vine sa cred ce scrii tu.
Eu tocmai ca o vad mai severa si mai cu bariere, la fel ca si credinta in general si la biserica.
Poate poti sa explici putin ce-ai vrut sa spui.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Iar nu pot sa citez. Nu inteleg ce se intampla.

Cristi, tu te referi aici la ora de religie? Nu-mi vine sa cred ce scrii tu.
Eu tocmai ca o vad mai severa si mai cu bariere, la fel ca si credinta in general si la biserica.
Poate poti sa explici putin ce-ai vrut sa spui.

Groaznic , dar atât de adevărat, tot timpul vezi numai lucrurile in gri si negru , bariere si obstacole peste tot :)


s

[sophia]

Te-am rugat sa explici putin la ce te referi in postarea ta. Poate am inteles eu ceva gresit.
Ai preferat sa ma critici. Dar da, este adevarat. Pentru mine este severa credinta.
Sunt niste reguli aspre si cand mai vezi si formularea canoanelor...
M-am invatat asa, le respect. Respect preotii.
Dar nu vad asa o veselie.
Ca in sufletul meu simt totusi si ceva pozitiv, este altceva. Vad si partea pozitiva.
Pai ce fac copiii la scoala cu profesorii...La biserica ii vad totusi mai respectuosi cu preotii. Este o diferenta.
Tu chiar vezi la fel la lucrurile?
Acum depinde si de om, de preot.

Cum spui tu ca ora de religie nu-ti impune bariere cand sunt atatea reguli aspre in credinta si este si asceza?
Eu nu stiu ce se invata totusi la ora de religie si cum, ca n-am facut asa ceva.
Am invatat credinta cum am putut, singura, de la unul si altul.

Uite iti pun aici o listuta cu lucruri care nu inseamna libertate si sa fii tu insuti:
- smerenie, cap plecat, sa vezi in toate numai pacatul
- imbracaminte speciala (basmaua)
- postul, asceza
- femeia are oprelisti
- femeia sta separat de barbat in biserica (chiar cei casatoriti)
Ma opresc aici.

Este un drum pe care daca il alegi, trebuie sa fii altfel. Sunt niste renuntari. Nu este o distractie.
Acum poate ca unii vad altfel lucrurile, mai ales calugarii/maicile.

Da, exista, sau asa ar trebui sa fie si o latura mai calda in credinta, si unde asa cum spui tu sa te poti pune in valoare, eventual sa fii tu insuti.
Este implicarea in social, iubirea aproapelui, samarineanul. Dar nu prea este...
Si mai este arta bisericeasca (pictura, muzica, scris). Dar si acolo nu este asa libertate ca in arta laica.

Si depinde si despre care tineri vorbim.
Eu ii vad altfel in viata de zi cu zi (pe majoritatea). Si nu mi-i imaginez in regulile astea severe.
Dar...sunt si unii, putini dupa parerea mea, care sunt altfel si pe care ii vad si in biserica, in credinta.

P.S. Imi place ce scrie Ioan67 aici.

[DragosP]

Iar nu merge citarea.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Te-am rugat sa explici putin la ce te referi in postarea ta. Poate am inteles eu ceva gresit.
Ai preferat sa ma critici. Dar da, este adevarat. Pentru mine este severa credinta.
Sunt niste reguli aspre si cand mai vezi si formularea canoanelor...
M-am invatat asa, le respect. Respect preotii.
Dar nu vad asa o veselie.
Ca in sufletul meu simt totusi si ceva pozitiv, este altceva. Vad si partea pozitiva.
Pai ce fac copiii la scoala cu profesorii...La biserica ii vad totusi mai respectuosi cu preotii. Este o diferenta.
Tu chiar vezi la fel la lucrurile?
Acum depinde si de om, de preot.

Cum spui tu ca ora de religie nu-ti impune bariere cand sunt atatea reguli aspre in credinta si este si asceza?
Eu nu stiu ce se invata totusi la ora de religie si cum, ca n-am facut asa ceva.
Am invatat credinta cum am putut, singura, de la unul si altul.

Uite iti pun aici o listuta cu lucruri care nu inseamna libertate si sa fii tu insuti:
- smerenie, cap plecat, sa vezi in toate numai pacatul
- imbracaminte speciala (basmaua)
- postul, asceza
- femeia are oprelisti
- femeia sta separat de barbat in biserica (chiar cei casatoriti)
Ma opresc aici.

Este un drum pe care daca il alegi, trebuie sa fii altfel. Sunt niste renuntari. Nu este o distractie.
Acum poate ca unii vad altfel lucrurile, mai ales calugarii/maicile.

Da, exista, sau asa ar trebui sa fie si o latura mai calda in credinta, si unde asa cum spui tu sa te poti pune in valoare, eventual sa fii tu insuti.
Este implicarea in social, iubirea aproapelui, samarineanul. Dar nu prea este...
Si mai este arta bisericeasca (pictura, muzica, scris). Dar si acolo nu este asa libertate ca in arta laica.

Si depinde si despre care tineri vorbim.
Eu ii vad altfel in viata de zi cu zi (pe majoritatea). Si nu mi-i imaginez in regulile astea severe.
Dar...sunt si unii, putini dupa parerea mea, care sunt altfel si pe care ii vad si in biserica, in credinta.

P.S. Imi place ce scrie Ioan67 aici.

Curios, şi mie îmi place tot mai mult ce postezi tu de-o vreme. Ce să fie, ce să fie?...:)