Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 13.02.2009, 13:56:06
Tia's Avatar
Tia Tia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.08.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 245
Implicit

[SIZE=3][COLOR=black]Îmi voi aminti mereu zorii racorosi ai zilei în care am patruns în Biserica "Sfantul Siluan". Totul era scaldat într-o luminoasa penumbra radiind din candele si din icoane, iar tace­rea era însufletita doar de cantecul pasarilor razbatand prin ferestre. Si, timp de doua ore, în nenumarate graiuri (slavona, greaca, franceza, engleza), aceasta rugaciune psalmodiata: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pre noi". Daca la început am recitat-o aproape ca pe o mantra [/COLOR][COLOR=black][[/COLOR][COLOR=black]formula sacra hindusa ori budista, "condensand" divinitatea pe care o invoca], "rugaciunea inimii" avea sã-mi devina cu timpul o întalnire personala cu Hristos, vie, aducatoare de pace si purificatoare, un mijloc de comunicare cu Dumnezeu în stra­fundurile inimii si totodata o arma în lupta anevoioasa, adesea istovitoare, împotriva patimilor si a gandurilor straine. Ma fas­cina faptul ca aceasta rugaciune se nascuse în desertul Egip­tului într-al IV-lea secol crestin - prima întalnire cu Ortodoxia ma întorcea la radacinile crestinismului, la Biserica una si nedespartita a primelor secole. Am fost desigur impresionat si de frumusetea serviciului liturgic, oficiat cu o profunzime care (aveam s-o înteleg mai tarziu) era expresia simultana a bucu­riei pascale si a durerii crucii. Fie în rugaciunea inimii, fie în cadrul liturghiei, m-a fascinat imediat rolul trupului, determinat sa participe plenar: cu vederea - de catre icoane si lumanari, cu auzul - de catre cantari, cu mirosul - de catre tamaie, precum si printr-o serie de gesturi: semnul crucii, metaniile... India îmi descoperise, prin socul realitatii sale neascunse, nu numai ca aveam un trup, dar si ca eram unul. Ortodoxia urma sa ma învete, prin slujbele sale liturgice, prin traditia sa misticã si ascetica, prin tineretea deloc rara a credinciosilor, ca întalnirea si unirea cu Dumnezeu se petrec inclusiv în trup, care este templu al Duhului Sfant. În timpul acestei prime saptamani n-am reusit sa-l întalnesc pe parintele Sofronie, pe atunci bolnav, înainte sa plec, unul dintre calugari mi-a daruit un sirag de metanii din lana neagra, lucrat în Muntele Athos; l-am primit ca pe o încurajare în rugaciune, dar mai ales ca pe un angajament spiritual. Voi trece sub tacere ce mi-a fost dat sa traiesc la întoarcere. Voi spune numai ca inima mea ranita de iubire se întredeschisese asemenea unei porti înaintea lui Dumnezeu, ca sa-mi vad eu neantul si tenebrele sufletesti. "Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia cerurilor!" (Matei 4, 17) - vesteste Hristos la începutul Evangheliei Sale. Evident, nu m-am cait îndata, dar am învatat ca aceasta metanoia [în gr. - "primenire launtrica", "întoarcere a sufletului catre Dumnezeu"] este cheia vietii duhovnicesti. Dimpreuna cu smerenia si cu frângerea inimii, metanoia antreneaza transformarea vechiului om într-unul nou, deschiderea catre Duhul Sfant. Cu adevarat, numai marturisindu-ti slabiciunile, nedesavarsirile, recunoscându-ti starea de mizerie a sufletului, mai poti sa te deschizi milostivirii lui Dumnezeu, iubirii Sale iertatoare si rabdatoare. Numai iubirea, compasiunea pe care mi-a fost dat sa o descopar dintr-o data în Biserica Ortodoxa, poate schimba însasi substanta lucrurilor.[/COLOR][COLOR=black]Cum parasisem cu totul firesc practica Zen pentru Rugaciunea lui Iisus, m-am avantat cu pasiune în lectura car­tilor recomandate la manastire: pe langa Evanghelie si Psalmi, în primul rand cartea parintelui Sofronie despre staretul Siluan, apoi o lucrare despre rugaciunea inimii de Briancianinov si Eseul asupra teologiei mistice în Biserica de Rasarit al lui Vladimir Lossky. Rafinamentul teologic ma depasea, însa doua chestiuni rezonara în mine numaidecat, cu putere, întai, unita­tea profunda, de nezdruncinat, între teologie si mistica, expri­mata prin celebra formula a lui Evagrie Ponticul: "Daca esti teolog, atunci te vei ruga cu adevarat, iar daca te rogi cu adevarat, esti teolog". Cu alte cuvinte, nu exista teologie ade­varata fara cunoasterea dumnezeiestilor taine. Dar a cunoaste aceste taine înseamna a le trai prin experierea Duhului Sfant, care se ridica deasupra ratiunii, o crucifica si o transfigureaza! Al doilea lucru care mi-a spus foarte multe este conceptia orto­doxa despre mantuire, considerata "transfigurare" si "îndumnezeire", iar nu simpla "rascumparare" sau "izbavire". Astfel, "Dumnezeu s-a facut om pentru ca si omul sa se poatã face Dumnezeu!", declara Sfantul Atanasie din Alexandria (sec. [/COLOR][COLOR=black]IV). [/COLOR][COLOR=black]Parintii Ortodoxiei privesc fiinta umana raportând-o la imaginea divinitatii din om, iar nu la pacatul din el. Iar pacatul nu este definit ca transgresare juridica a unor norme etice, ci ca refuz al iubirii Tatalui, ca îndepartare de Dumnezeu pricinuita de mandrie si de celelalte boli spirituale, sufletesti si trupesti, de unde decurge o abordare terapeutica, iar nu una culpabilizanta a pacatului, ca si o viziune ontologica asupra sfinteniei. "Sfant nu este acela care s-a ridicat pana la o treapta înalta a moralei omenesti, sau care a ajuns sa aiba o viata de asceza, chiar de rugaciune (si fariseii posteau si ziceau rugaciuni lungi!), ci acela care are întru el Duhul Sfant", ne spune parin­tele Sofronie. Întelegem astfel crestinismul nu în primul rand ca etica, ci ca mod spiritual de a fi, cale de unire cu Dumnezeu, de jertfire pe cruce întru înviere, care ne transforma într-o fiinta noua. Cererile lui Hristos, adresate noua, nu sunt lungi, în genul "ai voie asta, n-ai voie asta", ci energii dumnezeiesti cu ajutorul carora putem deveni (în viata si constiinta noastra) asemenea lui Hristos. În ce priveste Biserica, ea nu e doar o instanta morala, nici numai o organizatie de caritate sau umani­tara, ci marele spital al sufletelor, locul unde suntem siguri ca-L primim pe Dumnezeul viu si ca participam la împaratia Sa. Descopeream treptat fata ascunsa a crestinismului, care ma cucerea si ma fermeca. Mai presus de toate, departe de a fi ceva abstract, crestinismul se vadea a fi viu! La reîntoarcerea în Manastirea "Sfantul Ioan Botezatorul", cateva luni dupa prima mea vizita, am avut nespusa bucurie sa-l întalnesc pe arhimandritul Sofronie; întalnirea a însemnat, evident, o cotitura în viata mea. Ar fi nenumarate lucruri de spus despre acest om al lui Dumnezeu, recunoscut de întreaga comunitate drept un staret adevarat, însa, respectandu-i dorinta, voi tacea despre acestea. Nu voi dezvalui decât un singur fapt, capital pentru împlinirea mea ulterioara: aveam în fata ochilor dovada vie a vietii întru Hristos si a cunoasterii Sfintei Treimi; vedeam în acest batran ce înseamna cu adevarat sa fii "persoana", adicã în comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Atata iubire, atâta libertate, atata luminasi forta crea­toare m-au facut sa ma încredintez Caii si Traditiei al carei mostenitor era si parintele. Treceam cu încetul de la credinta mostenita în copilarie la dreapta credinta, adica la o relatie vie, personala, cu Hristos.[/COLOR][COLOR=black]Mi-am facut destul de repede cunoscuta dorinta de a deveni ortodox, însa parintele Sofronie mi-a temperat elanul, socotind ca trebuia "pur si simplu" (!) sa ma straduiesc sa "îmi petrec zilele fara de pacat" si ca aceasta puteam s-o fac oriunde (din perspectiva acestor întâmplari, nu cred sa existe Biserica mai putin preocupata de prozelitism decat cea ortodoxa). Mi­-au trebuit, prin urmare, mai bine de doi ani pana ce-am facut pasul. Privind înapoi, cred ca atitudinea rezervata a parintelui, de chemare la rabdare si perseverenta, a fost plina de întelep­ciune. Acest timp al asteptãrii, adevarata kenoza ["golire", "ta­iere a voii"] s-a dovedit într-adevar foarte folositor si fecund, permitandu-mi sa-mi adancesc credinta, sa-mi rãspund la anu­mite îndoieli, sa-mi împlinesc cateheza, sa-mi abandonez de la sine anumite prejudecati asupra Bisericii Ortodoxe, sa-mi pun la încercare profunzimea dorintei mele. De asemenea, mi-am clarificat problema originilor mele confesionale.[/COLOR][COLOR=black]Am încercat totusi, la un moment dat, parintele Sofro­nie refuzandu-ma, sa ma întorc la Biserica Catolica, în ciuda eforturilor mele, în ciuda persoanelor remarcabile cu care am stat de vorba, maioneza, cum se spune, nu s-a mai prins... Ma aflam deja cu sufletul în alta parte, irezistibil atras de spiri­tualitatea crestina a Rasaritului, acolo unde respiram din toti plamanii. Si apoi, într-atat de organic apropiat ma simteam fata de teologia si eclesiologia ortodoxa, si într-atat ma poticneam de unele aspecte ale catolicismului roman, cum ar fi mai ales institutia papala, sau conceptia despre Duhul Sfant, sau un anume formalism juridic, încat...[/COLOR][COLOR=black]Am petrecut Saptamana Luminata a anului 1990 în Manastirea "Sfantul Ioan Botezatorul". Si a fost o adevarata moarte întru înviere împreuna cu Hristos, ceea ce a facut ca trecerea mea (în sens pascal) la Ortodoxie sa fie pe cat de evidenta, pe atat de inevitabila. Aceasta "trecere" (de care eram sigur) era o necesitate interioara, nu o simpla chestiune de convenienta, nici o alegere pur si simplu subiectiva, super­ficiala. Parintele Sofronie a înteles si câteva saptamani mai tarziu eram primit în comunitatea sacramentala a Bisericii Ortodoxe. [/COLOR][/SIZE]
__________________
Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu Numele cel Sfant al Lui
Reply With Quote
  #12  
Vechi 13.02.2009, 13:56:49
Tia's Avatar
Tia Tia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.08.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 245
Implicit

[SIZE=3][COLOR=black]Pentru a marca acest "Paste" personal si a-mi încu­viinta într-un mod aparte dorinta de a începe o viata noua, parintele Sofronie îmi dadu prenumele de Maxime, asezandu-ma sub patronajul Sfantului Maxim Marturisitorul (sec. VII), mare discipol al Sfantului Sofronie al Ierusalimului.[/COLOR] [COLOR=black]Sa fie limpede: "trecerea" mea la Ortodoxie nu este rezultatul unei reflectii intelectuale, nici al unei fascinatii mai mult sau mai putin exotice, ci rodul unei îndelungi formari spirituale, în "trecerea" mea nu este nici renegare, nici tradare a unei alte confesiuni. Data fiind îndelunga mea îndepartare de Biserica Catolica, nu era vorba de o schimbare, si cu atat mai putin de o ruptura, ci de o reintegrare în alta parte, dar în tru­pul lui Hristos, care este unica Biserica. Nu am ales o confe­siune opunând-o celeilalte, dupa savante comparatii între masurile de adevar ale fiecãreia. Nu, ci pur si simplu mi-am urmat calea ce se deschidea pasilor mei, supunandu-ma irezistibil unei lumi de o stralucire si de o puritate nepamantesti, în acest sens, convertirea mea este, în mod esential, o împlinire. De fapt, nu m-am convertit la Ortodoxie, ci la Hristos, Care este Adevarul si Calea.[/COLOR][COLOR=black]Trebuie sa se distinga limpede între a fi ortodox si a trai în ortodoxie. Cu alte cuvinte, esti ortodox prin "încadrarea" ta sacramentala si prin credinta pe care o marturisesti, dar devii crestin prin viata pe care o duci, prin capatarea Duhului Sfant o data cu împartasirea cu Sfintele Taine. Este cert ca aceasta viziune contrazice o marturisire de credinta multumita de sine, exclusivista, nationalista, etnica sau triumfalista. Personal, ma simt întâi crestin si abia apoi ortodox. Sau, mai degraba, nu concep Ortodoxia decat ca sinonima vietii crestine, plinatatii evanghelice, în acest sens, a deveni ortodox nu înseamna doar sa te acoperi cu haina noua, tesuta-n rituri si formule teologice, ci înseamna sa te învesmantezi cu însusi Hristos. Dar a te învesmanta cu "Noul Adam" ce altceva este dacã nu a accepta sa mori vechiului Adam, sa-ti schimbi si firea, si viata?[/COLOR][COLOR=black]Am spus ca intrarea mea în comunitatea sacramentala a Bisericii Ortodoxe a fost o împlinire. Concluzionând, as vrea sa adaug ca a fost de fapt un început. Caci adevarata conver­tire, si singura ce conteaza dincolo de orice aparenta spirituala, este abia metanoia, adica întoarcerea întregii noastre fiinte, a simtamintelor noastre celor mai ascunse, catre mila lui Dum­nezeu. Or, în masura în care raman un pacatos, aceasta revo­lutie este una fara de sfarsit, care nu se opreste si nu-si atinge capatul niciodata. Este o miscare infinita, o devenire care nu înceteaza din devenire, înseamna cale în urma Celui ce este Calea, a Celui ce calatoreste cu mine si în mine: Hristos, Cel ce pe toate le înnoieste! A fi ortodox, pentru mine, înseamna a-mi repeta în fiece dimineata, precum Sfantul Antonie: "Astazi încep!". [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
__________________
Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu Numele cel Sfant al Lui
Reply With Quote
  #13  
Vechi 13.02.2009, 16:50:51
Geony's Avatar
Geony Geony is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.02.2009
Mesaje: 908
Implicit

Totusi ...sa nu credem ca dumnezeu a murit.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 19.02.2009, 18:24:55
lacrimi's Avatar
lacrimi lacrimi is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 19.02.2009
Locație: LONDON
Religia: Ortodox
Mesaje: 624
Exclamation Am cunoscut adevarata credinta

M-am nascut intr-o familie de "pocaiti" penticostali din jud. Bacau. Am avut o copilarie in care credeam ca sunt "aleasa Domnului", pentru ca asta imi insuflase familia si adunarile la care participam. Pacatele credeam ca imi sunt iertate printr-o simpla rugaciune si ca tot raul ce se intampla era incercarea Domnului si nu rasplata pentru nesabuinta si necredinta mea. Obisnuiam sa facem glume despre ortodocsi, preoti si biserica. Icoanele insemnau semne diavolesti, semnul crucii imi provoca rasul. De-abia asteptam sa iau "botezul"... Dupa ce am implinit varsta de 18 ani, pastorul, parintii si toti batranii au inceput sa ma invete despre cum se procedeaza la botez... Cica toata lumea incepe sa vorbeasca in "limbi", iar eu aveam sa spun ceva in limba greaca. Am inceput sa invat cuvintele, iar ai mei ma ascultau in fiecare seara, de parca aveam taza la romana! Nici acum nu stiu ce inseamna cuvintele acelea. Important e ca totul trebuia sa para real... Dupa botez, in loc sa ma simt implinita cum credeam ca se va intampla, am fost foarte dezamagita si incepusem sa ma intreb daca intr-adevar exista Dumnezeu??! Am inceput sa ma indepartez de membrii grupului, chiar si de parinti. Am plecat de acasa, la bunica din partea tatalui, care era ortodocsa. Am inceput sa ies la discoteci, sa ma intalnesc cu baieti, sa fumez si chiar sa beau. Nu imi mai pasa de nimic. Apoi, intr-o seara, plecand de la discoteca cu un prieten cu masina, am avut un teribil accident. Am sfarsit in coma la spital, iar dupa ce mi-am revenit (dupa 3 luni), aveam sa constat cu stupoare ca nu voi mai putea merge niciodata. Ma simteam sfarsita, vroiam sa mor. Dupa ce am plans o saptamana intreaga, in care am refuzat sa mananc si sa imi iau tratamentul, am decis sa imi pun capat zilelor. Planuiam ca a doua zi de dimineata sa iau flaconul cu pastilele pe care avea sa mi le aduca asistenta si sa le beau pe toate. Dar cu o noapte inainte, un miracol avea sa se intample. Am visat ca Maica Domnului ma mangaia pe cap si toata durerea mea disparuse. Plangeam amandoua, iar ea imi spunea ca Domnul Iisus este cu mine si ca trebuie sa aprind lumina credintei si sa intru in casa Domnului pentru a ma impartasi. A doua zi dimineata, am rugat asistenta sa-mi aduca o icoana cu Maica Domnului. Am sarutat icoana si o lacrima a aparut la ochiul stang. Am cerut atunci sa vina bunica. EA a inceput sa imi vorbeasca despre Maica Domnului, pentru ca eu nu stiam nimic de ea. La penticostali, ea efectiv nu exista, e o unealta folosita de Dumnezeu pentru a-l aduce in lume pe Domnul Iisus. Asa am aflat importanta ei si puterea dumnezeiasca pe care o au rugaciunile adresate ei. Am cerut sa merg la biserica. Cand am intrat in casa Domnului, am simtit ceea ce nu am reusit sa simt pana atunci vreodata. Am simtit ca Domnul Iisus si Dumnezeu sunt prezenti acolo. Bunica mi-a dat o lumanare, pe care atunci cand am aprins-o, am simtit-o ca legatura intre mine si Dumnezeu. Am simtit ca plutesc de atata fericire, chiar daca eram paralizata intr-un scaun cu rotile. Bunica i-a povestit preotului despre mine, iar discutia pe care am avut-o cu el, m-a facut sa inteleg ca ortodocsii nu au nimic cu penticostalii (eu credeam ca ii urasc penrtu ca ei sunt "turma Domnului"), ca ei considera ca fiecare e liber sa aleaga in ce si cum sa creada. M-am spovedit, iar asta m-a facut sa realizez ca trebuie sa te caiesti mult pentru greselile tale, ca o simpla rugaciune nu este raspunsul, ca "pocait" inseamna sa iti recunosti pacatele, sa te caiesti amarnic pentru ele si sa incerci sa urmezi calea Domnului, sa ai relatia ta personala cu EL si niciodata sa nu te consideri "ales"... Acum o luna de zile m-am botezat la ortodocsi si am simtit intr-adevar eliberarea dintr-o lume a necunoasterii si intrarea intr-o lume a credintei adevarate. Nu am "vorbit in limbi", dar am simtit cum Sfantul Duh patrunde in toata fiinta mea... Acum stiu ca exista Dumnezeu!!! Iar casa mea e plina de icoane. Incerc sa le arat parintilor si fratilor mei adevaratele mesaje ale bibliei, dar nu vor sa ma asculte. Ma condamna ca "am facut pact cu satana" pentru ca am trecut la ortodocsism, dar eu ma rog Domnului si Maicii Domnului care m-a salvat, sa-i salveze si pe ei. Nimic nu m-a facut vreodata mai fericita si mai implinita decat intalnirea cu adevaratii "frati" intr-u Domnul. De asta as vrea sa le spun tuturor sectantilor: TREZITI-VA FRATILOR! NU SUNTETI VOI ALESII, NICI NOI, CI DOAR ACEI PE CARE II VA VREA DOMNUL. NU VA MAI AMAGITI SI CAITI-VA PENTRU PACATELE VOASTRE, CA SFARSITUL E APROAPE.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 19.02.2009, 18:44:26
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2006
Locație: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit

Citat:
În prealabil postat de lacrimi Vezi mesajul
M-am nascut intr-o familie de "pocaiti" penticostali din jud. Bacau. Am avut o copilarie in care credeam ca sunt "aleasa Domnului", pentru ca asta imi insuflase familia si adunarile la care participam. Pacatele credeam ca imi sunt iertate printr-o simpla rugaciune si ca tot raul ce se intampla era incercarea Domnului si nu rasplata pentru nesabuinta si necredinta mea. Obisnuiam sa facem glume despre ortodocsi, preoti si biserica. Icoanele insemnau semne diavolesti, semnul crucii imi provoca rasul. De-abia asteptam sa iau "botezul"... Dupa ce am implinit varsta de 18 ani, pastorul, parintii si toti batranii au inceput sa ma invete despre cum se procedeaza la botez... Cica toata lumea incepe sa vorbeasca in "limbi", iar eu aveam sa spun ceva in limba greaca. Am inceput sa invat cuvintele, iar ai mei ma ascultau in fiecare seara, de parca aveam taza la romana! Nici acum nu stiu ce inseamna cuvintele acelea. Important e ca totul trebuia sa para real... Dupa botez, in loc sa ma simt implinita cum credeam ca se va intampla, am fost foarte dezamagita si incepusem sa ma intreb daca intr-adevar exista Dumnezeu??! Am inceput sa ma indepartez de membrii grupului, chiar si de parinti. Am plecat de acasa, la bunica din partea tatalui, care era ortodocsa. Am inceput sa ies la discoteci, sa ma intalnesc cu baieti, sa fumez si chiar sa beau. Nu imi mai pasa de nimic. Apoi, intr-o seara, plecand de la discoteca cu un prieten cu masina, am avut un teribil accident. Am sfarsit in coma la spital, iar dupa ce mi-am revenit (dupa 3 luni), aveam sa constat cu stupoare ca nu voi mai putea merge niciodata. Ma simteam sfarsita, vroiam sa mor. Dupa ce am plans o saptamana intreaga, in care am refuzat sa mananc si sa imi iau tratamentul, am decis sa imi pun capat zilelor. Planuiam ca a doua zi de dimineata sa iau flaconul cu pastilele pe care avea sa mi le aduca asistenta si sa le beau pe toate. Dar cu o noapte inainte, un miracol avea sa se intample. Am visat ca Maica Domnului ma mangaia pe cap si toata durerea mea disparuse. Plangeam amandoua, iar ea imi spunea ca Domnul Iisus este cu mine si ca trebuie sa aprind lumina credintei si sa intru in casa Domnului pentru a ma impartasi. A doua zi dimineata, am rugat asistenta sa-mi aduca o icoana cu Maica Domnului. Am sarutat icoana si o lacrima a aparut la ochiul stang. Am cerut atunci sa vina bunica. EA a inceput sa imi vorbeasca despre Maica Domnului, pentru ca eu nu stiam nimic de ea. La penticostali, ea efectiv nu exista, e o unealta folosita de Dumnezeu pentru a-l aduce in lume pe Domnul Iisus. Asa am aflat importanta ei si puterea dumnezeiasca pe care o au rugaciunile adresate ei. Am cerut sa merg la biserica. Cand am intrat in casa Domnului, am simtit ceea ce nu am reusit sa simt pana atunci vreodata. Am simtit ca Domnul Iisus si Dumnezeu sunt prezenti acolo. Bunica mi-a dat o lumanare, pe care atunci cand am aprins-o, am simtit-o ca legatura intre mine si Dumnezeu. Am simtit ca plutesc de atata fericire, chiar daca eram paralizata intr-un scaun cu rotile. Bunica i-a povestit preotului despre mine, iar discutia pe care am avut-o cu el, m-a facut sa inteleg ca ortodocsii nu au nimic cu penticostalii (eu credeam ca ii urasc penrtu ca ei sunt "turma Domnului"), ca ei considera ca fiecare e liber sa aleaga in ce si cum sa creada. M-am spovedit, iar asta m-a facut sa realizez ca trebuie sa te caiesti mult pentru greselile tale, ca o simpla rugaciune nu este raspunsul, ca "pocait" inseamna sa iti recunosti pacatele, sa te caiesti amarnic pentru ele si sa incerci sa urmezi calea Domnului, sa ai relatia ta personala cu EL si niciodata sa nu te consideri "ales"... Acum o luna de zile m-am botezat la ortodocsi si am simtit intr-adevar eliberarea dintr-o lume a necunoasterii si intrarea intr-o lume a credintei adevarate. Nu am "vorbit in limbi", dar am simtit cum Sfantul Duh patrunde in toata fiinta mea... Acum stiu ca exista Dumnezeu!!! Iar casa mea e plina de icoane. Incerc sa le arat parintilor si fratilor mei adevaratele mesaje ale bibliei, dar nu vor sa ma asculte. Ma condamna ca "am facut pact cu satana" pentru ca am trecut la ortodocsism, dar eu ma rog Domnului si Maicii Domnului care m-a salvat, sa-i salveze si pe ei. Nimic nu m-a facut vreodata mai fericita si mai implinita decat intalnirea cu adevaratii "frati" intr-u Domnul. De asta as vrea sa le spun tuturor sectantilor: TREZITI-VA FRATILOR! NU SUNTETI VOI ALESII, NICI NOI, CI DOAR ACEI PE CARE II VA VREA DOMNUL. NU VA MAI AMAGITI SI CAITI-VA PENTRU PACATELE VOASTRE, CA SFARSITUL E APROAPE.

Draga "lacrimi" asta-i povestea ta sau ai preluat-o de undeva?
mi se pare foarte interesanta:)
__________________
"Cine seamana in firea pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul Viata Vesnica"Galateni 6;8

Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.(Coloseni 3:15)
Reply With Quote
  #16  
Vechi 20.02.2009, 09:34:43
Tia's Avatar
Tia Tia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.08.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 245
Implicit

Daca este povestea ta,ma bucur nespus. Dumnezeu are grija de noi sa ne intoarca. Dumnezeu sa ne ajute.
__________________
Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu Numele cel Sfant al Lui
Reply With Quote
  #17  
Vechi 20.02.2009, 12:08:45
Geony's Avatar
Geony Geony is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.02.2009
Mesaje: 908
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Tia Vezi mesajul
Daca este povestea ta,ma bucur nespus. Dumnezeu are grija de noi sa ne intoarca. Dumnezeu sa ne ajute.
Dumnezeu a spus:Iata stau la usa si bat,cel ce va auzi si va deschide voi intra....inima celui care doreste sa-L primeasca pe D-zeu cu tot Adevarul ,va fi fericita. .
Reply With Quote
  #18  
Vechi 28.03.2009, 00:39:46
monica.miholca
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de lacrimi Vezi mesajul
M-am nascut intr-o familie de "pocaiti" penticostali din jud. Bacau. Am avut o copilarie in care credeam ca sunt "aleasa Domnului", pentru ca asta imi insuflase familia si adunarile la care participam. Pacatele credeam ca imi sunt iertate printr-o simpla rugaciune si ca tot raul ce se intampla era incercarea Domnului si nu rasplata pentru nesabuinta si necredinta mea. Obisnuiam sa facem glume despre ortodocsi, preoti si biserica. Icoanele insemnau semne diavolesti, semnul crucii imi provoca rasul. De-abia asteptam sa iau "botezul"... Dupa ce am implinit varsta de 18 ani, pastorul, parintii si toti batranii au inceput sa ma invete despre cum se procedeaza la botez... Cica toata lumea incepe sa vorbeasca in "limbi", iar eu aveam sa spun ceva in limba greaca. Am inceput sa invat cuvintele, iar ai mei ma ascultau in fiecare seara, de parca aveam taza la romana! Nici acum nu stiu ce inseamna cuvintele acelea. Important e ca totul trebuia sa para real... Dupa botez, in loc sa ma simt implinita cum credeam ca se va intampla, am fost foarte dezamagita si incepusem sa ma intreb daca intr-adevar exista Dumnezeu??! Am inceput sa ma indepartez de membrii grupului, chiar si de parinti. Am plecat de acasa, la bunica din partea tatalui, care era ortodocsa. Am inceput sa ies la discoteci, sa ma intalnesc cu baieti, sa fumez si chiar sa beau. Nu imi mai pasa de nimic. Apoi, intr-o seara, plecand de la discoteca cu un prieten cu masina, am avut un teribil accident. Am sfarsit in coma la spital, iar dupa ce mi-am revenit (dupa 3 luni), aveam sa constat cu stupoare ca nu voi mai putea merge niciodata. Ma simteam sfarsita, vroiam sa mor. Dupa ce am plans o saptamana intreaga, in care am refuzat sa mananc si sa imi iau tratamentul, am decis sa imi pun capat zilelor. Planuiam ca a doua zi de dimineata sa iau flaconul cu pastilele pe care avea sa mi le aduca asistenta si sa le beau pe toate. Dar cu o noapte inainte, un miracol avea sa se intample. Am visat ca Maica Domnului ma mangaia pe cap si toata durerea mea disparuse. Plangeam amandoua, iar ea imi spunea ca Domnul Iisus este cu mine si ca trebuie sa aprind lumina credintei si sa intru in casa Domnului pentru a ma impartasi. A doua zi dimineata, am rugat asistenta sa-mi aduca o icoana cu Maica Domnului. Am sarutat icoana si o lacrima a aparut la ochiul stang. Am cerut atunci sa vina bunica. EA a inceput sa imi vorbeasca despre Maica Domnului, pentru ca eu nu stiam nimic de ea. La penticostali, ea efectiv nu exista, e o unealta folosita de Dumnezeu pentru a-l aduce in lume pe Domnul Iisus. Asa am aflat importanta ei si puterea dumnezeiasca pe care o au rugaciunile adresate ei. Am cerut sa merg la biserica. Cand am intrat in casa Domnului, am simtit ceea ce nu am reusit sa simt pana atunci vreodata. Am simtit ca Domnul Iisus si Dumnezeu sunt prezenti acolo. Bunica mi-a dat o lumanare, pe care atunci cand am aprins-o, am simtit-o ca legatura intre mine si Dumnezeu. Am simtit ca plutesc de atata fericire, chiar daca eram paralizata intr-un scaun cu rotile. Bunica i-a povestit preotului despre mine, iar discutia pe care am avut-o cu el, m-a facut sa inteleg ca ortodocsii nu au nimic cu penticostalii (eu credeam ca ii urasc penrtu ca ei sunt "turma Domnului"), ca ei considera ca fiecare e liber sa aleaga in ce si cum sa creada. M-am spovedit, iar asta m-a facut sa realizez ca trebuie sa te caiesti mult pentru greselile tale, ca o simpla rugaciune nu este raspunsul, ca "pocait" inseamna sa iti recunosti pacatele, sa te caiesti amarnic pentru ele si sa incerci sa urmezi calea Domnului, sa ai relatia ta personala cu EL si niciodata sa nu te consideri "ales"... Acum o luna de zile m-am botezat la ortodocsi si am simtit intr-adevar eliberarea dintr-o lume a necunoasterii si intrarea intr-o lume a credintei adevarate. Nu am "vorbit in limbi", dar am simtit cum Sfantul Duh patrunde in toata fiinta mea... Acum stiu ca exista Dumnezeu!!! Iar casa mea e plina de icoane. Incerc sa le arat parintilor si fratilor mei adevaratele mesaje ale bibliei, dar nu vor sa ma asculte. Ma condamna ca "am facut pact cu satana" pentru ca am trecut la ortodocsism, dar eu ma rog Domnului si Maicii Domnului care m-a salvat, sa-i salveze si pe ei. Nimic nu m-a facut vreodata mai fericita si mai implinita decat intalnirea cu adevaratii "frati" intr-u Domnul. De asta as vrea sa le spun tuturor sectantilor: TREZITI-VA FRATILOR! NU SUNTETI VOI ALESII, NICI NOI, CI DOAR ACEI PE CARE II VA VREA DOMNUL. NU VA MAI AMAGITI SI CAITI-VA PENTRU PACATELE VOASTRE, CA SFARSITUL E APROAPE.
Draga "lacrimi" sa fii binecuvantata! am plans citind povestea ta!
Reply With Quote
  #19  
Vechi 29.03.2009, 20:54:55
Geony's Avatar
Geony Geony is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.02.2009
Mesaje: 908
Implicit

Citat:
În prealabil postat de avocatulcluj Vezi mesajul
daca credem ca asa crestini vor mosteni cerul unde scrie ca nimic intinat si spurcat nu va intra acolo,ne inselam amarnic

dumnezeu sa binecuvinteze ro.cu crestini adevarati
Nici cei mandri nu vor pasi acolo, alaturi de ceilalti...mare grija la mandrie si la judecata aproapelui, nu noi suntem judecatori...

sa binecuvinteze Dumnezeu pe romani asa cum ia binecuvantat pe stramosii lor...care au fost ORTODOCSI..

Mai omule, noi suntem un neam ortodox (sau am fost, cel putin pana a venit "grisuletul si laptisorul" de la sectari cand sau dus fiecare acolo unde a primit mai mult, iar apoi au uitat sa mai revina inapoi, MARE NOROC ATI AVUT CU REGIMUL CEAUSESC CA DUPA DESFIINTARE ATI AVUT NOROC CA ATI VENIT CU DARURI SI ATI PRINS TEREN, amu nu mai tine ci va folositi de cuvinte precum :ortodocsii sunt betivi, curvari, hoti,criminali etc.lasa va va resplati Domnu!!!).

Avem cu ce ne mandri noi ortodocsii ca am avut domnitori care au stiut sa pastreze legatura cu Dumnezeu, au aparat CREDINTA SI NEAMUL pana la moarte:vezi sfarsitul vietii lui Constantin Brancoveanu si a fiilor lui,.(nu era sectar).Despre altii nici ca mai vb.

Au fost personalitati care au adus tiparul pe pamantul patriei noastre(nu a venit din America si nu a fost adus de pastori), iar primele carti au fost Biblia, si cartile de cult...nicidecum scrierile E.G.WHITE.

Am avut cine sa ne invete carte, si aici amintesc pe cel care a desfiintat analfabetismul romanilor din Transilvania, pe Mitropolitul Andrei Saguna (nu era pastor).

Nu mai vorbesc de cei care au pus bazele primelor SPITALE si primelor AZILE pt bolnavi si batrani. Cerceteaza si istoria sa vezi ce viata duceau romanii, IAR ACUM IATA RASPLATA OSTENELILOR , FUGA DE CREDINTA STRAMOSEASCA.

VA INTREB ,DACA AR TRAI DOMNITORII NOSTRI ACUM SI AR VEDEA CA O PARTE DIN REPREZENTATII POPORULUI RO FUG LA SECTARISM CE AR SPUNE OARE?

Poporul roman nu traieste cu poezii si nici cu cantece...

RUSINE CELOR CARE NU-SI CUNOSC ISTORIA!!!
Reply With Quote
  #20  
Vechi 30.03.2009, 12:06:45
scrabble
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de danyel Vezi mesajul
Apoi cartea "Cum am devenit ortodox" de Peter Gillquist , povestea unei intregi comunitati evanghlice intoare la credinta ortodoxa dupa 15 ani de studii biblice si istorice pt a gasi Biserica primara, cautarile i-au dus acolo unde se asteptau cel mai putin, si anume la ortodoxie, merita si aceasta carete pe deplin citita
Vad cat de ortodocsi au devenit, dar se pare ca si-au adus obiceiurile adventiste cu ei. Unul din ele este cel de a construi bisericile ca niste garaje. Arunca o privire:

http://www.evangelicalorthodox.org/churches.html

Adresa de mai sus este pagina Bisericii Evanghelice Ortodoxe, gruparea evanghelica "convertita" la ortodoxie de Peter Gillquist pe care-l pomenesti.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Marturii Adriana Cluj Generalitati 45 15.01.2013 11:47:12
Mărturii ale marilor noștri duhovnici + cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 8 23.06.2011 14:10:48
Mărturii ale marilor noștri duhovnici + cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 1 17.02.2010 10:27:05
Marturii despre moarte Iustin44 Generalitati 14 01.04.2009 00:59:56