Nevoia de a crede

Analizandu-ma pe mine am observat ca mereu am cate o "sete" (neimplinire). Sete pe care am incercat sa o sting cu cate ceva material... dar surpriza, setea revenea mai tare si mai acuta. Tot timpul incercam sa-mi satisfac setea cu lucruri materiale, dar materia fiind sortita mortii din start, era mistuita de sete. E ca si cum ai da morfina unui bolnav de cancer, ii alina suferinta pe moment dar boala avanseaza si sfarsitul se stie.

Deci, omul nu se naste cu "nevoia de a crede" ci cu dorinta de desavarsire. Credinta e o parghie pe care tot omul o are la dispozitie, fie ca e crestin, hindus sau ateu, el tot crede in ceva. Chiar si daca crezi ca doar tu ai dreptate , tot credinta se numeste si te deosebeste de animale.

Sunt doua varinte din care poti sa alegi: materia si spiritualitatea sau moarte si nemurire. Iar fiecare va alege in functie de trairea interioara, dupa cum vad sau simt. Adica cel ce vede mai mult alege materia , iar cel ce simte mai mult alege nemurirea.

[costel]

Am ajuns sa cred nu citind diverse carti despre Dumnezeu, ci mergand la Liturghie. Asa m-am indragostit eu de Dumnezeu, nu din paginile unei carti, ci stand impreuna "intr-un gand" cu alti oameni in biserica.

[anna21]

În prealabil postat de costel

Am ajuns sa cred nu citind diverse carti despre Dumnezeu, ci mergand la Liturghie. Asa m-am indragostit eu de Dumnezeu, nu din paginile unei carti, ci stand impreuna "intr-un gand" cu alti oameni in biserica.

Dar cumva ai ajuns in biserica, nu? Multi nu ajung!
Am niste cunostinte care au o casa langa o manastire.. nu au calcat niciodata acolo (si sunt oameni in varsta, ar fi firesc sa se gandeasca la astfel de lucruri).

Vă mulţumesc din suflet sunt idei foarte interesante.
Nu ştiu cât este de credincios fiecare (aceasta doar Dumnezeu ştie şi poate într-o oarecare măsură duhovnicul).
De un lucru sunt foarte sigură:toţi căutăm răspunsuri...
Eu personal gândesc aşa: a crede înseamnă a umple un gol care există în suflet iar Dumnezeu ."..Plinul ce umple golul din mine"

De fapt noi oamenii suntem traiste goale..Ne umplem gura cu hrană sau cu vorbe,ne umplem capul cu ştiinţă şi cu înformaţii ne umplem...mereu ne umplem şi devenim până la urmă plini...cu păcate.
Este cam acelaşi lucru pe care l-a scris Luchian dar cu alte cuvinte.

Atunci când descoperi pe Dumnezeu a cred devine o necesitate.Nu mai poţi trăi altfel pentru că ţi-ai ancorat viaţa pe valorile creştine.

În prealabil postat de dorinastoica14

Vă mulţumesc din suflet sunt idei foarte interesante.
Nu ştiu cât este de credincios fiecare (aceasta doar Dumnezeu ştie şi poate într-o oarecare măsură duhovnicul).
De un lucru sunt foarte sigură:toţi căutăm răspunsuri...
Eu personal gândesc aşa: a crede înseamnă a umple un gol care există în suflet iar Dumnezeu ."..Plinul ce umple golul din mine"

De fapt noi oamenii suntem traiste goale..Ne umplem gura cu hrană sau cu vorbe,ne umplem capul cu ştiinţă şi cu înformaţii ne umplem...mereu ne umplem şi devenim până la urmă plini...cu păcate.
Este cam acelaşi lucru pe care l-a scris Luchian dar cu alte cuvinte.

Atunci când descoperi pe Dumnezeu a cred devine o necesitate.Nu mai poţi trăi altfel pentru că ţi-ai ancorat viaţa pe valorile creştine.

Asta e miracolul vietii... cum toata lumea intru diversitatea ei , cauta...

[sophia]

@Dorina - iti datoram un raspuns

Ceea ce vroiam sa spun in fraza aceea:
Exista oameni care nu (mai) au pe lume un sprijin sufletesc, sau nu-l gasesc printre oameni si au nevoie de el. Nu mai au parinti, familie, prieteni, etc., trec prin greutati mari si la un moment dat in viata descopera ca pot avea asa un sprijin in credinta, in Dumnezeu si il pot percepe.
Sunt oameni care nu au fost educati intru credinta, si care nu o inteleg si pricep prin dogme, carti, studii, dar o descopera treptat singuri si ea ajunge sa fie ajutorul lor sufletesc. Mai ales atunci cand isi dau seama ca Dumnezeu e cu ei si ii ajuta.
Cred ca asta este cel mai important in credinta: sa percepi ajutorul si cel din Cer si cel de pe pamant (adica si in biserica de pe pamant sa fii ajutat) atunci cand ai nevoie. Pe urma simti tu nevoia sa continui acest drum.
Si poate ca la asta se mai adauga si alte elemente decisive: o carte de suflet, o persoana (preot, maica), vizita la un loc sfant, chiar un film.
Mie mi s-a intamplat exact asa.
Fiecare om este altfel.
Mie scrierile (inclusiv Biblia) nu mi-au spus multe, pana cand am vazut filmul lui Zeffirelli despre Iisus (primul meu film religios). Cu el am inteles apoi fiecare cuvant din N.T.