Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Mari Duhovnici si predicile lor
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.01.2011, 00:13:26
eucred's Avatar
eucred eucred is offline
Member
 
Data înregistrării: 19.11.2009
Locație: ***
Religia: Ortodox
Mesaje: 83
Smile Sfantul vasile cel mare -despre desavarsirea vietii

EPISTOLA 22 - Despre desăvârșirea vieții monahilor (creștinilor)

Dintre multele lucruri pe care le arată Scriptura inspirată de Dumnezeu și pe care trebuie să le realizeze cei care s-au hotărât să fie bineplăcuți lui Dumnezeu, am socotit necesar să menționez acum, într-o scurtă enumerare, numai pe acelea pe care în prezent le discutați între voi, așa cum am învățat din Sfânta Scriptură, expunând pentru fiecare dovada care este ușor de înțeles pentru cei care se îndeletnicesc cu lectura (Sfintei Scripturi), care vor fi în măsură s-o facă înțeleasă și altora.
Creștinul trebuie să se socotească părtaș (vrednic) chemării cerești și să se poarte în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.
Creștinul nu trebuie să fie ușuratic și să nu se lase îndepărtat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu și de la voile și judecățile Lui. Creștinul trebuie să devină în toate mai presus de judecățile după lege, nici să nu jure, nici să nu mintă.
Nu trebuie să defăimeze, nici să nu batjocorească, nici să nu se certe, să nu se răzbune singur, să nu răsplătească răul cu rău, nici să nu se mânie. Trebuie să fie îndelung-răbdător, și să mustre la timp potrivit pe cel ce se răzbună, nu însă din patima răzbunării, ci din dorința îndreptării fratelui, după porunca Domnului.
Nu trebuie să spună ceva împotriva fratelui care nu este de față, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar dacă ar fi adevărate cele spuse. Trebuie să disprețuiască pe cel care calomniază pe fratele. Nu trebuie să spună vorbe de rușine.
Nu trebuie să râdă și nici să nu tolereze pe cei care râd. Nu trebuie să vorbească cuvinte rele, spunând ceva care nici la folosul celor care ascultă nu duce, nici la familiaritatea necesară și îngăduită cu Dumnezeu nu contribuie. Așa încât și cei care lucrează să se îngrijească, atât cât este posibil, să lucreze cu liniște și să se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sînt încredințați să rânduiască cuvântul cu discernământ spre zidirea credinței, ca să nu întristeze Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu.
Nu se cuvine ca vreunul care vine de la alții să îndrăznească să se apropie sau să vorbească cuiva dintre frați, înainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii în toate să fie cercetați cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.
Nu trebuie să fie robit de vin, nici să nu fie stăpânit de patima pentru mâncare de carne, nici, în general, să nu devină lacom pentru orice mâncare sau băutură, pentru că cine se luptă, se înfrânează de la toate. Din câte se dau fiecăruia spre folosire, nu trebuie să aibă nimic ca al său propriu sau să înmagazineze, ci fiind atent cu grijă pentru toate, ca și cum aparțin lui Dumnezeu, să nu disprețuiască nimic din câte întâmplător sînt aruncate sau puse deoparte. Nimeni să nu socotească ceva ca al său (proprietate), ci ca fiindu-i încredințat de Dumnezeu spre slujirea fraților care formează o inimă și o simțire, astfel și să gândească și să facă toate, și fiecare (să rămână) în rândul cetei sale.
__________________
,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!
Reply With Quote
  #2  
Vechi 12.01.2011, 00:17:44
eucred's Avatar
eucred eucred is offline
Member
 
Data înregistrării: 19.11.2009
Locație: ***
Religia: Ortodox
Mesaje: 83
Implicit

II
Nu trebuie să cârtească, nici de strâmtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseală din muncă, pentru că in orice împrejurare, judecata o au cei cărora li s-a încredințat puterea (autoritatea) corespunzătoare. Nu trebuie să facă strigare sau altă manifestare sau mișcare, în care se manifestă mânie sau îndepărtare de încredințarea că Dumnezeu este de față. Glasul să fie potrivit după împrejurare.

Nu trebuie să răspundă cuiva sau să facă ceva cu obrăznicie și dispreț, ci să dovedească în toate și față de toți îngăduință și cinste. Nu trebuie să facă semne din ochi cu viclenie sau să folosească altă formă sau mișcare a unui membru (a corpului), care întristează pe frate sau dovedește dispreț.

Nu trebuie să se împodobească în îmbrăcăminte sau încălțăminte, ceea ce dovedește deșertăciune (mândrie). Trebuie să folosească lucruri simple pentru nevoile corpului. Nu trebuie să cheltuiască nimic mai mult decât cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpătare).

Nu trebuie să caute cinstiri și să urmărească întâietate. Trebuie ca fiecare să socotească pe toți ceilalți mai de cinste decât pe sine. Nu trebuie să fie răzvrătit (nesupus).

Cel care poate să lucreze, dacă nu lucrează, nu trebuie să mănânce, ci chiar și cel care se îndeletnicește cu ceva dintre faptele spre mărirea lui Hristos, trebuie să se forțeze pe sine pentru împlinirea lucrului după putere. Fiecare trebuie să facă toate prin examinarea proiestoșilor cu cuvântul și învățătura, chiar și mâncarea și băutura, așa încât și acestea să se facă spre slava lui Dumnezeu.

Nimeni nu trebuie să treacă de la o lucrare la alta fără examinarea celor care au puterea (autoritatea) să rânduiască asemenea lucruri, în afară de cazul când pe cineva, pe neașteptate, l-ar chema o nevoie urgentă în ajutorul celui lipsit de puteri.

Trebuie ca fiecare să rămână la ceea ce a fost rânduit și să nu treacă din proprie inițiativă la lucrări străine, afară de cazul când cei care au răspunderea pentru asemenea (situații) ar socoti că cineva are nevoie de ajutor. Nimeni nu trebuie să se găsească în alt atelier decât cel al său. Nu trebuie să facă ceva față de cineva din duh de contrazicere sau ceartă.
__________________
,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.01.2011, 00:19:22
eucred's Avatar
eucred eucred is offline
Member
 
Data înregistrării: 19.11.2009
Locație: ***
Religia: Ortodox
Mesaje: 83
Implicit

III

Nu trebuie să fie invidios pentru succesul altuia, nici să nu se bucure pentru defectele cuiva.
In dragostea lui Hristos, trebuie să se întristeze și să se mâhnească pentru defectele fratelui, dar să se bucure pentru realizările lui. Nu trebuie să fie indiferent pentru cei care păcătuiesc sau să stea liniștit pentru ei.
[COLOR=black]Cel care mustră trebuie să mustre cu toată îndelunga-răbdare, cu frică de Dumnezeu și cu scopul să întoarcă pe cel păcătos. Cel mustrat sau pedepsit trebuie să fie primit cu bunăvoință, cunoscând folosul său în îndreptare.
Când cineva este acuzat, nu trebuie ca altul să contrazică pe acuzator înaintea aceluia sau a altor câțiva. Dar dacă vreodată s-ar întâmpla ca acuzația să apară cuiva nedreaptă, (acesta) de la sine să ia cuvântul pentru cel acuzat și, fie să-l lămurească, fie să se lămurească.
Trebuie ca fiecare, în măsura în care îi este posibil, să liniștească (îmblânzească) pe cel care are vrăjmășie împotriva lui. Nu trebuie să se păstreze ranchiună împotriva celui care a păcătuit și se căiește, ci să fie iertat din inimă.
Trebuie ca acela care spune că se pocăiește pentru păcat, să se întristeze nu numai pentru păcat, ci să și facă roade vrednice de pocăință. Cel care a fost pedepsit pentru păcate anterioare și a fost găsit vrednic de iertare, dacă va greși din nou, își pregătește sieși judecata mâniei dumnezeiești mai rea (aspră) decât cea dinainte.
Cel care după prima și a doua mustrare persistă în greșeala lui, trebuie să fie arătat proiestosului, pentru ca astfel, fiind mustrat de mai mulți, să se rușineze. Dar dacă nici astfel nu se va îndrepta, să se taie ca sminteală a celorlalți și "să fie privit ca un păgân și ca un vameș", spre siguranța celor care lucrează instruirea ascultării, potrivit celor spuse: "Când se prăbușesc cei fără de lege, se înfricoșează cei drepți". Dar trebuie să se și plângă pentru el, ca de un mădular tăiat din corp.
Soarele nu trebuie să apună peste mânia fratelui, ca nu cumva noaptea să-i ducă la deplină învrăjbire și în ziua judecății să-i copleșească delictul neînlăturat.
Nu trebuie să aștepte prilej potrivit pentru îndreptarea lui, pentru că nu este sigur pentru ziua de mâine; în realitate mulți plănuiesc multe pentru ziua de mâine, dar n-o mai apucă (ajung).
Nu trebuie să abuzeze de încărcarea peste măsură a pântecelui, de la care provin închipuirile (imaginațiile) de noapte.
Nu trebuie să se forțeze la lucru peste măsură și să depășească limitele moderației, potrivit Apostolului, care a spus: "Ci, având hrană și îmbrăcăminte, cu aceasta vom fi îndestulați", pentru că abundența, dincolo de necesitate, produce chipul avariției (lăcomiei), iar lăcomia a fost declarată ca închinare la idoli.
Nu trebuie să fie avar, nici să nu strângă lucruri nefolositoare, de care nu are nevoie.
Cel care se alătură lui Dumnezeu, să îmbrățișeze sărăcia pentru totdeauna și să fie străpuns (fixat) în teama de Dumnezeu, potrivit celui care a spus: "Străpunge cu firea Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut".
Să dea Domnul ca să primiți cele spuse, cu toată înțelegerea, așa încât să dovediți roade vrednice de Duhul spre slava lui Dumnezeu, prin grația lui Dumnezeu și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
__________________
,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfantul Vasile cel Mare dobrin7m Sfinti Parinti (Patrologie) 12 02.01.2016 15:49:31
Despre desavarsirea vietii crestinilor IonescuIonescu Intrebari utilizatori 0 11.12.2011 12:12:05
Sfântul Vasile cel Mare cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 3 01.01.2010 01:03:28
Sfantul Ierarh Vasile Cel Mare + cristiboss56 Rugaciuni 5 01.01.2009 22:25:39
Sfântul Vasile cel Mare pui Diverse Sarbatori 0 31.12.2008 14:47:43