Sensul suferintei

[florin.oltean75]

Pentru noi, oamenii post-Decartes, logica a devenit un fel de zeu. Unul cu multe feţe, adaptabil la mintea fiecăruia, la logica personală.
Tindem ca urmare, în mod firesc, să considerăm sensul unui lucru ca pe ceva legat de logică.
Dacă nu e logic, nu e bun sau nu există.

Şi totuşi, realitatea arată că multe lucruri şi sensuri sunt bune şi există, deşi scapă logicii noastre momentane - a unora dintre noi sau a tuturor împreună.
Bunăoară dogmele creştine: nu sunt logice, iar dacă ar fi nu s-ar mai odihni neliniştita minte omenească în limanul lor. Asta o confirmă experienţa tainică şi descoperirea Dumnezeiască. Şi dimpotrivă, când crezi că ai "găsit" logica unei dogme tocmai atunci te afli cel mai departe de adevăr şi de Adevăr, pentru că ai "închis" Necuprinsul în cămara minţii şi ai acoperit Lumina cu luminiţa, Oceanul cu picătura. Te situezi astfel în gândirea luciferică, cu tot calabalâcul mândriei şi ignoranţei personale. Cred că fiecare dintre noi a experimentat aceasta...

Cunoaşterea nu se reduce la logică.

Creştinismul nu e logic, e nebunesc faţă de ceea ce numim îndeobşte logic sau raţional. Raţionalismul nu e compatibil cu sensul tainic şi cu bogăţia Ireductibilului, oricât de "luminat" ar fi el. Inutil să mai cităm pe toţi cugetătorii creştini în legătură cu acest aspect fundamental. Sfântul Pavel punctează odată pentru totdeauna că propovăduirea lui Iisus Cel Răstignit şi Înviat este nebunie pentru unii, sminteală pentru alţii...

Tainele nu sunt logice ci, înaintînd înlăuntrul lor, viind în ele, descoperim lucruri precum acesta: vezi Răstignitul pe lemn şi înţelegi, complet ilogic dar cu adâncul cutremurat al sufletului, mântuirea oamenilor, Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, viaţă veşnică. Vezi înfrângere (într-un plan) şi înţelegi victorie, izbândă definitivă în alt plan. Vezi moarte şi înţelegi Viaţă. Nu-i aşa că-i nebunesc şi cam fără logică?

Când încercăm să elaborăm un sens al unui lucru, de pildă sensul suferinţei, avem nevoie de harul Dumnezeiesc şi de un anumit mod de aşezare sufletească, nu de logică omenească. Iubirea lui Hristos dă sens în mod infinit mai roditor decât logica lui Ion.

Să nu ne poticnim, aşadar, de logică în căutarea sensului suferinţei, că riscăm să ne învârtim în cerc la infinit...

A descoperi şi trăi sensul nu înseamnă a face logică. Cocoţat doar pe calul logicii, făt-frumos face un salt, ce-i drept, însă unul nedeplin (nesalvator) către cer şi astfel îl cam prinde şi îl papă gheonoaia...:) Mai trebe ceva de aruncat peste umăr - un pieptene, o batistuţă udată cu lacrimi şi lavandă fină, o aripioară de furnicuţă salvată de la înec, oleacă de lemne sparte pe la Maica Vineri etc.....

Sensul suferintei nu are sens fara o logica a suferintei.

Logica suferintei este una din intrebarile existentiale fundamentale pe care si-o pune fiecare om atunci cand sufera.

De ce eu sufar aceasta?
De ce mie mi se intampla aceasta?

De ce suferi tu? suferiti voi?

De ce sufera el/ea/ei?

Este firesc sa incercam sa cautam o explicatie logica la un fenomen atat de prezent in viata noastra.

Asa cum incercam sa ne dam seama de ce ploua sau fulgera. Sau de ce avem pe cerul noptii superluna.

A lasa aceasta intrebare fara niciun raspuns logic este ca si cum am ignora intelegerea trasnetelor. Orice nu este inteles adecvat ne poate lovi in orice moment.

Crestinismul afirma ca suferinta a intrat in lumea oamenilor prin naivitatea lui Adam. Daca n-ar fi fost naiv, Adam nu cadea in neascultare.

Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.

Aceasta pedeapsa se propaga de la caderea protoparintilor pana la Inviere si continua cu miliarde de suflete si dupa Inviere.

Invierea nu a putut restaura trupurile fizice in trupuri edenice asa cum au fost ele inainte de Amagire.

Acestea continua sa flamanzeasca, sa inseteze, sa ispiteasca sufletul, sa se imbolnaveasca si sa putrezeasca.

Spre deosebire de crestinism, budismul postuleaza ca orice suferinta ar resimti o persoana, oricat de insignifianta, aceasta se datoreaza ei si numai ei in exclusivitate.

Un suflet schimba neincetat trupuri, nu neaparat pamantene, pot fi trupuri de iad sau edenice. Atata vreme cat sufletul nu cunoaste Adevarul, acesta nu va afla niciodata odihna, este condamnat la suferinta neintrerupta, pentru ca toate trupurile pe care le imbraca sunt in fapt in natura suferintei, nu in natura Nepatimirii/Adevarului.

Deci budismul afirma ca orice suferinta am resimti aceasta nu este altceva decat efectul unui pacat personal anterior. "Plata pacatului este suferinta".


======================

Toti copiii sufera fara exceptie.
Pentru ca fiecare batran are in sufletul lui copilul care a fost candva.

[CristianR]

De aceea creștinismul este comunitar, în timp ce budismul este individualist. În Adam toți am greșit și în Hristos toți ne mântuim întrucât există o unitate: în primul caz după fire, în cel de-al doilea după har.

Când Adam s-a despărțit de Dumnezeu prin neascultare, și eu m-am despărțit pentru că eram cuprins în Adam. Dacă Hristos a biruit moartea, și eu o pot birui, dacă rămân întru El.

[Bianca1994]

În prealabil postat de florin.oltean75

Sensul suferintei nu are sens fara o logica a suferintei.

Logica suferintei este una din intrebarile existentiale fundamentale pe care si-o pune fiecare om atunci cand sufera.

De ce eu sufar aceasta?
De ce mie mi se intampla aceasta?

De ce suferi tu? suferiti voi?

De ce sufera el/ea/ei?

Este firesc sa incercam sa cautam o explicatie logica la un fenomen atat de prezent in viata noastra.

Asa cum incercam sa ne dam seama de ce ploua sau fulgera. Sau de ce avem pe cerul noptii superluna.

A lasa aceasta intrebare fara niciun raspuns logic este ca si cum am ignora intelegerea trasnetelor. Orice nu este inteles adecvat ne poate lovi in orice moment.

Crestinismul afirma ca suferinta a intrat in lumea oamenilor prin naivitatea lui Adam. Daca n-ar fi fost naiv, Adam nu cadea in neascultare.

Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.

Aceasta pedeapsa se propaga de la caderea protoparintilor pana la Inviere si continua cu miliarde de suflete si dupa Inviere.

Invierea nu a putut restaura trupurile fizice in trupuri edenice asa cum au fost ele inainte de Amagire.

Acestea continua sa flamanzeasca, sa inseteze, sa ispiteasca sufletul, sa se imbolnaveasca si sa putrezeasca.

Spre deosebire de crestinism, budismul postuleaza ca orice suferinta ar resimti o persoana, oricat de insignifianta, aceasta se datoreaza ei si numai ei in exclusivitate.

Un suflet schimba neincetat trupuri, nu neaparat pamantene, pot fi trupuri de iad sau edenice. Atata vreme cat sufletul nu cunoaste Adevarul, acesta nu va afla niciodata odihna, este condamnat la suferinta neintrerupta, pentru ca toate trupurile pe care le imbraca sunt in fapt in natura suferintei, nu in natura Nepatimirii/Adevarului.

Deci budismul afirma ca orice suferinta am resimti aceasta nu este altceva decat efectul unui pacat personal anterior. "Plata pacatului este suferinta".


======================

Toti copiii sufera fara exceptie.
Pentru ca fiecare batran are in sufletul lui copilul care a fost candva.

„Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.” -Chiar asa ? Adica ,vreti sa spuneti ca Dumnezeu ma pedepseste pe mine pentru pacatele vecinului meu ?Nu cred...
In ultima parte ati spus ca sufletul imbraca mai multe trupuri.Va referiti aici la reincarnare ?

[florin.oltean75]

În Adam toți am greșit și în Hristos toți ne mântuim întrucât există o unitate: în primul caz după fire, în cel de-al doilea după har. Când Adam s-a despărțit de Dumnezeu prin neascultare, și eu m-am despărțit pentru că eram cuprins în Adam. Dacă Hristos a biruit moartea, și eu o pot birui, dacă rămân întru El.

Una din cele mai frumoase cugetari crestine, pentru care merita sa credem Geneza.

Insa, in postare este descrisa o realitate care ne inconjoara
nu o atitudine launtrica deliberata prin cultivarea invataturilor crestine.


Budismul nu este individualist. Pentru ca un budist considera fiecare faptura ca fiind propria mama. O alta atitudine launtrica deliberata prin cultivarea invataturilor budiste de aceasta data. De aceea, un budist cauta sa aline suferintele tuturor mamelor (Bodhisattva). Nu este atitudinea unui "individualist".

Asa cum crestinul se simte solidar cu ceilalti crezand in Geneza si NT (Adam si Hristos), asa si budistul se simte legat afectiv de toate celelalte fapturi crezand ca fiecare in parte i-a fost candva mama.

Caci ceea ce conteaza cu adevarat este cata iubire purtam celorlalti si nu cum rationam.

Insa, indubitabil, trebuie sa rationam intr-un anumit fel pentru a aprinde focul dragostei

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Bianca1994

„Astfel, un principiu esential al crestinismului este faptul ca Dumnezeu pedepseste o persoana pentru greselile savarsite de alta.” -Chiar asa ? Adica ,vreti sa spuneti ca Dumnezeu ma pedepseste pe mine pentru pacatele vecinului meu ?Nu cred...

Am spus "esential" pentru ca stricaciunea trupurilor (pedeapsa) in care ne-am nascut, dpdv crestin, este un efect care nu se datoreaza unei greseli proprii, ci greselii lui Adam.

Este o "pedeapsa mostenita".

Eufemistic putem spune ca atunci cand a gresit Adam am gresit si noi impreuna cu el, pentru a "salva" principiul juridic fundamental.

Insa aceasta cugetare are doar o valenta "poetica", pentru ca noi nu am decis nici sa muscam din mar, nici sa ascultam de porunca Lui Dumnezeu.

Toate sufletele oamenilor, prin trupurile pe care le imbraca, sunt pedepsite pentru neascultarea lui Adam.

In ultima parte ati spus ca sufletul imbraca mai multe trupuri.Va referiti aici la reincarnare ?

re-"incarnare" daca trupul va fi de carne
re-"fantomizare" daca trupul va fi unul al unei naluci
re-"demonizare" daca trupul va fi unul suferind in iad
....


Aceste trupuri au diferite consistente. Ele sunt baza manifestarii suferintelor ca efecte ale pacatelor anterioare.

[florin.oltean75]

Adica ,vreti sa spuneti ca Dumnezeu ma pedepseste pe mine pentru pacatele vecinului meu ?Nu cred...

Daca putem fi pedepsiti pentru pacatul lui Adam, de ce sa nu putem fi pedepsiti si pentru pacatele vecinului?


Pentru ca toti suntem legati unul de altul prin Adam.

[Ioan_Cezar]

Dacă putem vorbi de o cunoaştere, eu cred că este prin Descoperire de Sus. O altă cunoaştere e cel mult o gnoză, adică o iluzie fabricată din abaterea consecventă de la calea Crucii, a Evangheliei.
Nu cred că ajută să căutăm sens logic suferinţei, dar să găsim fiecare sensul ontologic al suferinţei personale sau/şi colective. Sensul care învie, omorâre a morţii din noi.
Suferinţa prilejuieşte (dacă e asumată în Duhul lui Hristos) o deşertare de sine, o kenoză şi o înaintare în devenirea întru Fiinţă.

Iată câteva gânduri despre suferinţă ale unui bărbat înduhovnicit:

"Inima îmi era ca ceara înfierbântată.
Însă durerea-i era, în chip curios, de viaţă făcătoare.
O oarecare moarte scârboasă se mistuia de către lacrimile fierbinţi, aşa cum se mistuia murdăria..."

"Nu este lipsă mai cumplită decât a nu cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu.
În întunerecul necunoaşterii (lui Dumnezeu - n.m.), nu numai durerile şi suferinţele, ci până şi bucuriile şi mulţumirile, şi îndeobşte totul îşi pierde sensul.
Dimpotrivă, un dar mai mare ca întâlnirea cu Dumnezeul Cel Viu nu există.
În lumina acestei cunoaşteri, nu numai stările plăcute, ci şi cele întristătoare şi chinuitoare sunt pline de sens, şi drept aceea devin cu putinţă a le purta, se îndreptăţesc."
(Arhim, Sofronie Saharov - "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este.")

[florin.oltean75]

"Adevaratul Dumnezeu" - La gust este iubire iar la vedere este adanc necuprins.

Suferinta este plina de sens doar atunci cand este rabdata din dragoste pentru altcineva: fie Dumnezeu, fie faptura.

[CristianR]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Sensul care învie, omorâre a morţii din noi.
Suferinţa prilejuieşte (dacă e asumată în Duhul lui Hristos) o deşertare de sine, o kenoză şi o înaintare în devenirea întru Fiinţă.

Adevărat este. Suferința are sens (doar) în Hristos. Suferindul trebuie ajutat să-L afle pe El. Dacă ajunge și felul în care ajunge să-L cunoască nu ține, însă, doar de strădania celor credincioși, deși aceasta nu trebuie să lipsească.

[anita]

În prealabil postat de florin.oltean75

Daca putem fi pedepsiti pentru pacatul lui Adam, de ce sa nu putem fi pedepsiti si pentru pacatele vecinului?


Pentru ca toti suntem legati unul de altul prin Adam.

In Scripturi nu scrie ca suntem pedepsiti pt pacatele vecinului.
Desi pt starea decazuta a societatii de azi toti suferim : cataclisme ,boli ,etc.
In Scripturi scrie :"parintii mananca agurida si la copii se strepezesc dintii".
Dumnezeu nu pedepseste ,in psalmi scrie "Domnul m-a certat dar mortii nu m-a dat" .Mai grav e cand il maniem pe Dumnezeu.