Cum va rugati?

În prealabil postat de mirelat

Ce vrei sa spui Jane, ca tu zici numai Tatal Nostru si nimic altceva?

Nu,bineinteles,insa s-a vrobit aici de minimum o ora,altii ca sapte.Eu cred ca minimul l-a stabilit Mantuitorul,prin rugaciunea domneasca.Asta am vrut sa spun.Apoi,sunt multe rugaciuni,mie imi place toata Sf Liturghie,mai ales Sfinte Dumnezeule,Tatal nostru,si ruaciunea de la Epicleza."Si inca aducem acesta slujba duhovniceasca,si te rugam,si cu umilinta la tine cadem,trimte Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste Darurile acestea si fa adica painea aceasta Cinstitul Tau Trup(Amin),si ce se afla in Potirul acesta,Cinstitul tau Sange(Amin),prefacundu-le cu Duhul Tau cel Sfant.Amin.Amin.Amin.

multumesc pentru explicatie, m-am mai linistit :)

asa e, orice crestin cat de lenes si delasator ar fi el tot ar trebui sa stie macar Tatal Nostru si sa-l spuna in fiecare zi. Rugaciunea lui Iisus iarasi e usor de invatat si e buna ca ne tine mintea neimprastiata la cele lumesti.

[cristiboss56]

In noaptea cea infricosata, in care a fost vandut si chiar pe sine insusi s-a dat pentru viata lumii, Mantuitorul cazand cu fata la pamant se ruga : "Parinte Sfinte, toate sunt cu putinta Tie, treci de la mine paharul acesta, insa nu dupa cun Eu, ci dupa cum Tu voiesti "

[ecaterina]

Citesc de vreo ora acest post. Sunt chiar intrebarile pe care mi le-am pus de atatea ori pentru ca simt ca credinta mea nu este puternica, simt ca plec de multe ori de pe calea lui Dumnezeu si mereu ma intreb cum ar trebui sa ma rog. Citesc despre rugaciuni cu sufletul si inima pline de evlavie, despre lacrimi, despre simtiri imposibil de exprimat in cuvinte si ma simt mica si nenorocita. Rugaciunea mea atuncea nu exista. Chiar cele putine de dimineata si seara, acatistul de peste zi (de cele mai multe ori citit in drum spre serviciu, in metrou) si chiar gandurile de rugaciune de peste zi.
Acum nu sunt bine, in urma pacatelor mele (adica in special al pacatului griji nemasurate pentru cele din viata mea si al dorintei de a controla tot - deci puterea pe care mi-o dadeam mie de a schimba ceva in viata mea, uitand ca totul e in mana Domnului, imposibil fiindu-mi deci sa ma las pur si simplu in voia Domnului) sunt intr-o stare foarte avansata de anxietate (cu atacuri foarte rele de panica) si cu depresie diagnosticata clinic. Urmez tratament dar continui sa sper si sa nadajduiesc ca Dumnezeu nu m-a lasat, desi sunt pacatoasa, si ca ma va izbavi.
Preotul la care m-am spovedit m-a indrumat catre medic si deci m-am dus cu inima mai usoara ca daca in Spovedanie dansul mi-a zis aceasta eu am inteles ca Dumnezeu mi-a aratat calea (pentru ca asta L-am rugat, asa neputincios si nenorocit si imprastiat cum am putut eu).
Intr-un timp imi facusem si eu un program de rugaciune. Dimineata ma sculam inante sa plec la serviciu mai devreme, seara, dupa ce culcam copilul mai stateam la rugaciune. Mi-am facut procese de constiinta pentru seara pentru ca nu stau cu sotul si poate il supar. Nu stiu cum sa fac un echilibru intre astea. Apoi daca stau prea mult cu sotul mi se face somn si nu mai pot citi, adorm pur si simplu citind.
Acum ca imi este rau am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare impreuna cu mama, bunicile si o prietena, sa il citim 40 zile, poate reusim sa ne indreptam, sa ne deprindem cu rugaciunea staruitoare.
Dar ma simt inca departe de Dumnezeu. Inca imi simt inima tinuta de o gheara care nu o lasa sa zboare pur si simplu catre Dumnezeu si sa fie doar in voia Lui. Poate vreau mult prea mult pentru o nenorocita ca mine care traieste in mocirla asta.
Mi-e frica pentru gandurile pe care le am in cap, mi-e frica pentru starile mele de depresie si astepta parca pedeapsa lui Dumnezeu dintr-un moment intr-altul.
Citesc ce scrieti, cat va rugati, si realizez inca o data cat de rea si mica sunt. Sunt sigura ca Dumnezeu e in inimile voastre, si eu Il vreau in inima mea si sa nu Il mai parasesc niciodata si totusi dece nu Il pot simti mereu. Si de ce nu pot simti iubirea e maica a Maicii Domnului care se roaga pentru noi si de care imi vorbesc atatia.
Foarte ciudat, simt ca aici e calea, simt ca daca le-as avea pe acestea as avea TOT si cu toate astea cad si nu le pot simti si ma ridic foarte greu.
Citind ceea ce scrieti aici, inteleg importanta rugaciunilor de dimineata si de seara. Incerc si eu sa nu le sar chiar daca deseori ma marginesc la cele incepatoare, ps. 50 si Crezul dimineata si o rugaciune dintr-o carte si cateva cuvinte de la mine si seara cam tot asa. Dar este foarte rar momentul in care simt in inima acele sentimente inexplicabil de frumoase.
Vreau sa fac in asa fel sa nu il supar pe Dumnezeu. Vreau sa simt ca ma iarta pentru cat am gresit pentru ca astfel m-as elibera, vreau sa Ii simt iubirea ... DE CE NU POT?
Ma simt la o cotitura. Simt ca viata mea depinde de momentul in care eu voi reusi sa imi deschid inima in mod sincer catre Dumnezeu. Dar nu pot sa o fac, nu stiu, sunt prea ancorata in lume (si cum sa nu fiu cand am familie, serviciu, un copil mic, obligatii ...). Nu am inteles inca cum sa realizez acest echilibru intre a trai cu mintea la Dumnezeu si a trai in lume. Voi ati inteles? Reusiti? Cum?
Incerc sa citesc, sa ma informez dar unele lucruri (cum ar fi chiar si un program de rugaciune expus mai sus, cu multe acatiste pe zi) ma dezechilibreaza mai mult si ma fac sa ma deznadajduiesc gandind cat de putin fac si facandu-ma sa ma intreb daca oare Dumnezeu se uita la mine cand eu ma gandesc atat de putin la El? Cand sunt atat de mandra pentru orice putin realizez? Asa de mult vreau sa ma schimb ... dar in acest moment puterile mele imi sunt sleite. Astept sa am mai multe zile de tratament pentru a trata starea mea de acum, sa am putina liniste, si sa pot cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Sale sa inmultesc rugaciunea spusa cu liniste si traire.
RUGATI-VA PENTRU MINE! (numele de botez este Catalina)
Doamne ajuta tuturor! Dumnezeu sa va ajute pentru ca ati cititi zbuciumul meu si poate veti gasi de cuviinta sa imi dati un sfat, cat de mic.

[dragomirna]

Ecaterina, nu trebuie sa te fortezi sa citesti chiar asa acatiste peste acatiste in fiecare zi... Intr-adevar, starea asta de disperare de a face orice posibil ca sa scapi de depresie (care s-ar putea, in cazul tau, sa fi fost provocata si de anumite stari psihice caracteristice femeilor dupa nastere), de fapt mai mult agraveaza... ??? Daca ti-a spus duhovnicul ca e bine sa citesti totusi si acatiste, atunci unul dimineata si unul seara ar fi suficient. Dimineata poti citi Paraclisul Maicii Domnului, iar seara Acatistul, si astfel vei fi simti, in timp - fara sa te fortezi, decat sa citesti si sa fii atenta la cele ce citesti - o apropiere fata de Maica Domnului, si te va ajuta.
Si sa stii ca Dumnezeu este deja in sufletul tau, tu trebuie doar sa-L lasi pe El sa mai detina un pic din controlul asupra vietii tale - nu trebuie sa te invinavatesti ca pierzi acum controlul, esti intr-o criza si o sa treci peste ea apropiindu-te de credinta si facandu-i mai mult loc in viata ta (lucru deloc greu pt nimeni...) Nu te mai speria de gandurile care iti vin, si nici nu le mai primi, pt ca Dumnezeu nu te pedepseste pt nimic! Pt pacatele noastre, singuri atragem pedeapsa. Poate de aceea simti ca ai avea nevoie de o "separare" intre tine si ce te leaga de lumea asta, dar de fapt separarea aceasta o vei trai doar in interiorul tau, si mai intai trebuie sa-L alegi pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa intelegi ca doar urmandu-L pe El o sa reusesti ceea ce acum simti ca nu poti realiza, desi intelegi ca asta e Calea. Singura nu vei reusi sa iesi din criza, dar vorbeste cu Domnul! Efectiv vorbeste-I, cand stai la rugaciune in fata Icoanei cu El, si iti va raspunde. Nu trebuie sa te compari cu nimeni pt cat de mult ti se pare ca cred altii si pt cum te vezi pe tine, mai ales acum cand treci prin starile astea. Fa de fiecare data, ca Intalnirea cu El, in rugaciune, sa fie ceva nou... fara sa te invinovatesti ca nu mai simti ce-ai simtit data trecuta... Sentimentele de pace si mangaiere, si lacrimile care ne linistesc, ne sunt daruite de Domnul, nu le putem provoca noi, si nu suntem chiar asa vinovati ca nu le avem "din prima". Doar in timp invatam cum sa stam in fata lui Dumnezeu in rugaciune, pt ca si Rugaciunea ne invata mai ales, multe. Curaj! O sa ne rugam si noi pt tine!

În prealabil postat de ecaterina

Nu am inteles inca cum sa realizez acest echilibru intre a trai cu mintea la Dumnezeu si a trai in lume. Voi ati inteles? Reusiti? Cum?

draga catalina, cu siguranta ca un teolog de pe forum o sa-ti explice mai bine cum vine asta, sa traiesti in lume, cu mintea la Dumnezeu. eu una nu stiu daca am inteles si poate de-asta nu prea reusesc nici eu, dar macar incerc. in faza asta de inceput cred ca e foarte important sa vrei sa te urnesti din loc, sa faci un pas inainte. incetul cu incetul cred ca vine si progresul in cele duhovnicesti.

pentru inceput tu pune baza, fa ce-ti spune duhovnicul tau, care cu siguranta nu iti va da un canon de rugaciune peste puterile tale. avand in vedere si problema medicala de care ne-ai spus, cred ca este foarte important sa nu iti obosesti mintea, sa nu te rogi peste masura data de duhovnic, ci sa adopti tehnica pasilor mici. ai incredere in tine si nadejde in Dumnezeu, si vei reusi!

Hmm, poate ca nu a fost chiar inutila toata stradania mea...

[literaR]

Cineva spunea ca rugaciunea adevarata, din suflet, este atunci cand nu-ti poti gasi cuvintele. Nu stiu ce sa zic. Eu m-am tot gandit la asta. Mi s-a intamplat de cateva ori, stand langa icoana sa vreau sa ma rog si sa nu pot scoate un cuvant. Alteori spun rugaciunea dar nu simt ca a fost profunda...

[costel]

Ecaterina, nu sunt vrednic de a da sfaturi in acest sens. Dar pot face apel la invataturile parintelui Sofronie Saharov: "A ne invata sa ne smulgem mintea din tot gandul indreptat spre latura pacatului este o mare stiinta. Ea incepe foarte simplu. Voi stiti ca sunt diferite cai pentru a muta atentia mintii la un alt subiect. Calea cea mai buna este atunci cand Domnul e cu noi. Atunci totul se preschimba in rugaciunea cucernicei iubiri catre Dumnezeu si in lacrimi de pocainta, ramanand uitata lumea patimasa a pacatului.

Dar nu intotdeauna ni se da a petrece intr-o asemenea rugaciune. Dumnezeu ne paraseste pentru ca noi sa ne ostenim. Si astfel, cand ne ataca vreun chip patimas, trebuie neaparat sa ne smulgem mintea de acolo si sa ne despartim de acel chip al patimii. Atunci chipurile patimii nu isi pot asuma o putere activa, lucratoare, ci raman in stare pasiva.

Sunt nu putine rugaciuni pe care este bine sa le cunoasteti, dar puteti si voi insiva sa fauriti altele, caci "rugaciunea este necontenita facere." Iar cand nu aflam in noi insine putere de a ne smulge imediat atentia mintii de la patimi, atunci cea mai buna cale ramane o pocainta infocata, un strigat catre Dumnezeu: Slobozeste-ma de puterea acestor duhuri! Du-mi mintea la Cer, unde petreci Tu, Dumnezeul meu! Izbaveste-ma de robia iadului patimilor!

Va puteti ruga si asa cum aflam intr-una din rugaciunile atribuite lui Isaac Sirul: Povatuieste-mi mintea, ce cutreiera jos in vale, catre Tine, la ceruri, unde vietuiesii Tu, Doamne."

Catalina, inca un sfat prietenesc, ca vad ca sfaturi specializate nu prea primesti ca iar i-a apucat pe toti smerenia (eh, ma rog, [i]aproape[i] toti), asa deci... sa nu te crezi mai tare decat esti, ci sa te vezi asa mica mica si de acolo sa te apuci si tu de arat ogorul tau. al tau, nu ale altora.