Calugaria

[Va_iubesc]

În prealabil postat de euftalia

Daca privezi organismul de somn, de mancare sau chiar de casatorie, uneori nu se vestejeste patima cum ai zis, ci o iei usor razna. Nu sunt de acord cu desteptarea la miezul noptii a calugarilor pentru mieznoptica. de La Iisus pana acum oamenii s-au mai indepartat de la adevar. Traditia uneori lasa de dorit.
Nu ma intelegeti gresit, dar calugaria in general mi se pare o exagerare, ca o puscarie liber consimtita. Doamne ajuta!

Draga Euftalia,

Tu poate consideri ca e o "puscarie liber consimtita". Ca sa ai o viata hristocentrica trebuie sa-ti pui putin trupul intr-un fel de puscarie. Si asta nu numai pentru monahi, ci si pentru mireni. Eu cunosc oameni in lume care se trezesc la 3 dimineata si se roaga pana la 6-7. Si sunt sanatosi, voiosi, fericiti ca traiesc in si cu Hristos. Tot acesti oameni tin si un post foarte aspru, numai cu legume fierte, cruditati, fructe sau chiar numai cu paine si apa in anumite zile. Si unul dintre ei are aproape 80 de ani, si este in plina forma. Dar ce le da forta acestor oameni este rugaciunea, este prezenta Lui. Deci privarea organismului de somn si de mancare este benefica numai daca ne alimentam bine spiritual.

Elena

[euftalia]

Asa zic si fumatorii ca, uite, sunt unii care traioesc fumand pana la adanci batraneti. Sigur ca nu se compra, dar eu cunosc si am intalnit si in spitalul Obregia Maicute bolnave. Eu sustin totusi ca este bine sa ne smerim cunoscandu-ne necesitatile organismului. nesomnul, postul foarte aspru se aseamana cu flagelarea din Evul Mediu. Sigur ca fiecare este liber sa traiasca cum vrea, dar eu cunosc multe cazuri de oameni care au facut delir mistic, unul sunt chiar eu.
Acest delir mistic se manifesta fie printr-un bigotism exagerat, fie prin halucinatii auditive sau vizualeetc. sigur ca este vorba de cazuri patologice, dar aceste boli ies la lumina cand orgaismul este chinuit. Sunt sigura ca sora Irina de la schitul Tanacu nu ar fi avut boala asa de grava daca nu se chinuia la manastire, sa nu mai vorbim ca acolo toti erau fanatici. Eu mi-am sopus parerile in speranta ca pot ajuta oamenii sa nu exagereze cu practicile asa zis ascetice si sa nu isi piarda sanatatea. In rest sa va mai indrume si Dumnezeu!

[comina]

Este un topic despre calugarie. monahism. Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi sau pareri, ca poate stiti mai multe decat mine.

Sunt crestin ortodoxa. Am avut rascruci in viata in care Dumnezeu a facut minuni, m-a iubit prea mult pentru cate gresisem. Ceva timp a trecut. Am citit cateva carti. (parintele Arsenie Boca, parintele Cleopa...) Cred in faptul ca tot ce spune Biserica este drept, ca asta este calea dreapta. Si viata asta e atat de scurta (Iov...) si de plina de neputinte... si viata alaturi de un partener de viatza (sotz/sotie) inseamna numai pacat... oricum din pacat ne nastem. Asa ca am inceput sa ma gandesc serios la eventuala posibilitate de a intra intr-o manastire, sa slujesc lui Dumnezeu pana cand va voi el sa se sfarseasca. Dar apropiatii mei vor altceva de la mine. Vor o viata de lume implinita, o cariera, o familie. dar eu stiu ca Dumnezeu a spus "sa nu ne adunam comori aici pe pamant unde le roade molia , le mananca rugina si furii le sapa". Nu vad nici un sens in toate planurile lor pentru mine. Desi stiu ca scrie in Biblie ca ... "parintii fratii si prietenii va vor prigoni pt numele meu". (sa ma iertati, nu-mi amintesc exact cuvintele, nu le pot reda exact). Imi este teama sa ii infrunt. Ce ma sfatuiti?

[ory]

Comina,cred ca ai alunecat spre extreme in afirmatiile tale si chiar daca ai redat anumite citate ale unor parinti cunoscuti si intelepti asta nu inseamna ca trebuie sa denigrezi taina casatoriei,care este o taina in timp ce calugaria nu reprezinta o taina in canoanele bisericesti.Este o mare aberatie sa consideri casatoria "numai pacat",numai pacat poate sa fie si viata de monah daca cineva nu poate sa adopte o viata curata.Daca toata lumea ar gandi astfel despre casatorie nu s-ar mai naste oameni care sa-l slaveasca pe Dumnezeu,nu s-ar mai naste sfinti parinti care sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu,si maretia lumii nu s-ar mai vadi prin ceea ce sadeste Dumnezeu in oameni.
Calugaria,de multe ori este prost inteleasa,nu trebuie sa fii sfant ca sa tinzi spre a te sfinti,ci trebuie sa fii pacatos,sa lupti cu instinctele sa te desavarsesti prin cunoasterea fiintei tale muritoare,sa o modelezi in asa fel incat sa te adaptezi spiritului si vietii monahale.Dar crede-ma,in manastire n-ai sa gasesti nici pe departe viata care s-a format deja in viziunea ta,din pacate nu este deloc asa.Si stii de ce?,pentru ca suntem oameni,si-acolo sunt oameni........si unde sunt oameni sunt si pacate,sunt patimi si neputinte,sunt laturi perfide ale unei tendinte care nu reuseste pe cat ar dori sa se materializeze,tendinte dincolo de structura umana,adica desavarsite.
Nici macar nu ar trebui sa ceri sfaturi pentru decizia ta,adevarul il gasesti in interiorul tau,nimeni nu-ti poate da dorinta pentru detasarea de lumea sociala,asa cum nimeni nu ti-o poate lua,doar perceptia ta despre ceea ce te-nconjoara,care poate sa oscileze dintr-un motiv sau altul.
Nu stiu cati ani ai,dar cu siguranta nu destui cat sa poti lua o hotarare atat de radicala,pentru ca dupa parerea mea,oamenii cu tendinte spre monahicism ar trebui sa mearga la manastire la o varsta destul de matura,ca o consecinta a faptului ca sunt capabili sa constientizeze cat de importanta este aceasta schimbare...majora.
Dar,inca o data,CREDE-MA!,la manastire n-ai sa gasesti sfintenia pe care crezi ca o cauti in acel loc,nu este o critica ci o realitate care trebuie digerata multilateral,fara a renega atatea trasaturi omenesti care ne-nconjoara oriunde ne-am afla.
Sincer,este un subiect mult prea complex,si pana nu-l aprofundezi fizic si mental,nu prea ai cum sa-ti faci o parere obiectiva despre el.N-ar fi rau sa te rogi permanent pentru ca Dumnezeu sa-ti limpezeasca gandurile si simtirile,sa te indrume spre calea care se poate adapta mai clar cu personalitatea ta.Dar sa nu incepi prin a detesta si defaima lucruri lumesti randuite de acelasi Dumnezeu caruia vrei tu sa te dedici,randuite cu aceiasi Intelepciune divina.

[Va_iubesc]

În prealabil postat de comina

Este un topic despre calugarie. monahism. Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi sau pareri, ca poate stiti mai multe decat mine.

Sunt crestin ortodoxa. Am avut rascruci in viata in care Dumnezeu a facut minuni, m-a iubit prea mult pentru cate gresisem. Ceva timp a trecut. Am citit cateva carti. (parintele Arsenie Boca, parintele Cleopa...) Cred in faptul ca tot ce spune Biserica este drept, ca asta este calea dreapta. Si viata asta e atat de scurta (Iov...) si de plina de neputinte... si viata alaturi de un partener de viatza (sotz/sotie) inseamna numai pacat... oricum din pacat ne nastem. Asa ca am inceput sa ma gandesc serios la eventuala posibilitate de a intra intr-o manastire, sa slujesc lui Dumnezeu pana cand va voi el sa se sfarseasca. Dar apropiatii mei vor altceva de la mine. Vor o viata de lume implinita, o cariera, o familie. dar eu stiu ca Dumnezeu a spus "sa nu ne adunam comori aici pe pamant unde le roade molia , le mananca rugina si furii le sapa". Nu vad nici un sens in toate planurile lor pentru mine. Desi stiu ca scrie in Biblie ca ... "parintii fratii si prietenii va vor prigoni pt numele meu". (sa ma iertati, nu-mi amintesc exact cuvintele, nu le pot reda exact). Imi este teama sa ii infrunt. Ce ma sfatuiti?

Draga Comina,

Monah e cel care se roaga pentru intreaga omenire, care isi pune intreaga viata ca jertfa pentru ceilalti. Asta se face si in lume si in manastire. Mai intai traieste un monahism interiorizat, fiind in lume. Adica roaga-te mai mult, posteste, fii lumina in jurul tau, mergi spre a-i ajuta pe toti, elibereaza-te de tot ce iti leaga inima de lumea asta, detaseaza-te de ce vor ceilalti, de imagine, de tot ce e superficial si vremelnic si traieste numai pentru vesnicie, pana la asemanarea cu El. Evident, cu binecuvantarea unui duhovnic, nu de capul tau. Iar daca Dumnezeu te va vedea pregatita sa mergi spre monahism, iti va pune asta in inima ta. Dar pentru moment eu cred ca nu esti pregatita, fiindca nu fugind de casatorie imbratisam monahismul, ci intelegand ce minunate sunt ambele cai; nu fugind de oameni intram in monahism, ci purtandu-i in rugaciunea si in inimile noastre; nu citind Biblia si alte carti ne decidem sa facem acest pas, ci ascultand ceea ce Dumnezeu pune in inima ta curatita prin spovedanie, impartasanie, asceza si multa, multa iubire.

Gresesti prin afirmatia ca "viata langa un partener de viata (sot/sotie) inseamna numai pacat". Aprofundeaza putin Taina Cununiei, citeste Sf. Ioan Gura de Aur, citeste "Patericul mirenilor". Vei intelege mai bine ca Dumnezeu, prin aceasta Taina ii uneste pe cei doi pentru a fi una si ii binecuvinteaza. Si in aceasta unitate, omul poate sa inteleaga mai bine ce inseamna jertfa, ce inseamna iubire celuilalt, ce inseamna sa-l ierti si sa fii mereu in ascultare si slujire a celuilalt. Iar impreuna cu celalalt poti sa traiesti o viata cu Hristos mai deplina, fiindca zice Mantuitorul: "unde sunt 2 sau 3 adunati in numele meu, acolo sunt si Eu cu ei".

Nu ai de ce sa ai teama ca cei din jur te influenteaza. Tu trebuie sa fii stapana pe situatie. Vrei sa fii cu Hristos? El te va ajuta sa fii. Iar daca vezi ca cei din jur au diferite pareri si incearca sa ti le inoculeze, tu lasa-i sa le spuna, explica-le punctul tau de vedere, trecut prin gandul la vesnicie si apoi urmeaza voia lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Eu cred ca Dumnezeu nu vrea sa fim monahi sau casatoriti, El ne vrea sa fim ca El, fiindca numai astfel putem sa fim fericiti. Si cum e sa fim ca El? Simplu? Citeste in Decalog trasaturile lui Dumnezeu (nu fura, nu minte, nu ucide, etc), iar in Evanghelii caracteristicile Mantuitorului. Cu aceste exemple, cu indrumarea unui duhovnic si cu prezenta in trupul viu al Bisericii, nimic nu ne poate dobori. Domnul sa ne ajute!

Cu drag,
Elena

[euftalia]

Fiti atenti ,fratilor, ca lesne poti sa o iei razna daca te izolezi de oameni. Cineva spunea ca singuratatea este mai rea decat moartea. Dumnezeu este impreuna cu noi iar noi traim in comuniune cu El fiind totodata madularele lui Hristos. Or fi trait pustnicii singuri dar nu stim noi exact cum, s-a mai pierdut in negura timpului traditia. Atata va spun ca este mai usor sa fii credincios cand nu esti singur si izolat. Daca Dumnezeu ne iubeste si este cu noi, trebuie sa Il avem drept model si sa iubim oamenii, nu sa consideram ca ar fi o piedica in calea mantuirii.

[Elena-Maria123]

Draga Euftalia,

Cred ca ceea ce incerci tu sa faci este sa mergi pe calea cea buna, pe calea cea dreapta a mantuirii, numai ca pe drum te-ai "impotmolit" intr-o groapa si nici macar nu iti dai seama de asta. Iar daca nu constientizezi ca te-ai afundat, nu vei face nici un efort de a te ridica.Nu ma intelege gresit, nu este o mustrare si in nici un caz nu caut sa te supar sau sa te mahnesc. Incerc doar sa te atentionez cu privire la o greseala...

Monahismul este ceva pe care putini il inteleg si-l apreciaza la adevarata sa valoare. Iar pe masura ce timpul trece, calugaria apare in fata oamenilor din ce in ce mai inaccesibila, mai stranie, mai grea, devenind cumva parte dintr-o istorie trecuta si nu din prezent. Incearca sa citesti mai multe din scrierile Sfintilor Parinti referitoare la monahism, eventual primele volume ale "Filocaliei", iar daca ai posibilitatea discuta mai mult cu duhovnicul pe aceasta tema.Roaga-te ca |Domnul sa te lumineze!

[andrei.ierom]

Observ ca se tinde spre o polarizare monahism - casatorie. Cred ca e un lucru imprecis, o viziune limitativa. Arhim. Emilianos, staretul m-rii athonite Simonos Petras zice ca "monahismul e o nunta. Si, prin urmare, Hristos este intotdeauna Mirele" (Viata in duh, Deisis, 2001, p.143). Citez
din cateheza tinuta maicutelor de la Ormilia, catehexa intitulata "Nunta vesnica". Poate nu deranjeaza sa continui cu aceeasi sursa: "Oricine in manastire nu are o relatie personala cu Hristos, nu se va simti vreodata in largul sau in manastire. Va fi intotdeauna un om nefericit, chinuit, complexat, un om care in cele din urma nu va iubi niciodata, dar niciodata pe Dumnezeu" (ibidem, p.149). Asadar, e prea posibil si asa ceva. Iar asta nu doar in modernitate si nu doar in spatiul romanesc.
Tot parintele Emilian incearca sa puna o perspectiva dreapta: comuniunea. "Avem pe Hristos Mirele, avem si mireasa, monahia. Intrucat aceasta e logodita cu Hristos, inseamna ca au avut o comuniune oarecare, o relatie chiar si slaba, care a asigurat monahia despre existenta si corporalitatea lui Hristos. Daca cineva a devenit monah fara sa fi gustat vreodata aceasta avem o mare problema. Acest om va suferi mult in viata lui. Nu ca va ramane nepartas al oricarei gustari, dar acest om pare a fi o existenta care va iubi si va cunoaste pe Dumnezeu prin cruce si prin durere" (ibidem, p. 148)
Parintii au fost tot timpul constienti de riscuri: "De ce te-ai facut monahie daca cel pe care l-ai iubit e o plasmuire a fanteziei tale, e cineva despre care ai auzit vorbindu-se dar pe care nu-l cunosti de fapt; e cineva lipsit de trup. Un asemenea Dumnezeu, pe care L-ai iubit si de Care ti-ai legat viata ta are valoarea pe care o pot avea fanteziile tale... Fiindca nu exista iad mai rau decat sa fii monahie si sa-L vezi pe Hristos ca pe Unul nevazut si netrupesc" (ibidem, p.144-145).
Sper ca nu v-am obosit cu citarile dar cred ca ramanem sterili in discutiile noastre dac//a nu punem temei. Experientele individuale nu pot fi etalon.
Cu drag!

[sofiaiuga]

În prealabil postat de marinaru

Ma poate indruma cineva sa gasesc in biblie despre calugarie ? Am cautat cu search ca sunt multe versiuni on-line dar nu am gasit.

da sigur mchiar azi s-a citit la biserica azi fiind ziua crucii;citez: "cine vrea sa-mi urmaze sa se lepede de sine [adica de toate ale lumii] sa-si ia crucea si sa-mi urmaze mie".

[alexandrusb]

În prealabil postat de euftalia

Daca privezi organismul de somn, de mancare sau chiar de casatorie, uneori nu se vestejeste patima cum ai zis, ci o iei usor razna. Nu sunt de acord cu desteptarea la miezul noptii a calugarilor pentru mieznoptica. de La Iisus pana acum oamenii s-au mai indepartat de la adevar. Traditia uneori lasa de dorit.
Nu ma intelegeti gresit, dar calugaria in general mi se pare o exagerare, ca o puscarie liber consimtita. Doamne ajuta!

un raspuns pt comina: asculta-ti inima!daca simti cu adevarat acea chemare du-te si lasa-i!orikum eu iti zik k si pe mine ma bate gandul sa fac asta deoarece am avut 2 vise kam ciudate legate de acest lukru. fa kum krei tu de cuviinta!askulta-ti inima!
doamne ajuta!