Mircea Eliade - un credincios fara Dumnezeu?

[costel]

Domnul Razvan Codrescu spune intr-un articol intitulat MIRCEA ELIADE – «CREDINCIOSUL FARA DUMNEZEU»?

"…Mircea Eliade este un minunat “maestru” pentru cei care nu cred in nimic, dar sint dispusi sa acorde credit la toate. El a descoperit – sau mai degraba a perfectionat – metoda prin care se poate face prin universul religiilor un soi de turism rafinat. Multi isi inchipuie ca au nimerit-o, cu ilustrul savant, pe calea “initierii”, ba inca a unei initieri extrem de comode (pentru ca nu solicita nici o angajare reala), extrem de profitabile (pentru ca-ti pune la indemina niste cunostinte insolite, cu care poti epata oricind, daca nu-ti lipseste o anume abilitate) si extrem de complexe (pentru ca acopera de-a valma si religiosul, si miticul, si magicul, fara nici o discriminare valorica).

Pe Mircea Eliade termenul insusi de religie il cam incomodeaza, preferind sa vorbeasca mai degraba despre “credinte religioase” si “idei religioase”. Un scrupul stiintific, se va spune. S-ar putea sa fie asa. Dar tocmai prea multele “scrupule stiintifice” ajung sa te puna pe ginduri, caci se intra deja, cu fenomenul religios ca fenomen intre alte fenomene, in cercul vicios al stiintei, unde orice fenomen studiat se modifica potrivit intentiei cercetatorului si potrivit instrumentului sau metodei cu care se face investigatia, si unde ramine mereu un rest de incertitudine, un principial semn de intrebare, lasind deschisa perspectiva pozitivista a “progreselor” viitoare. Orice om religios (si chiar orice om nereligios de buna-credinta) stie insa ca religiosul nu se cere cercetat din afara, ci trait dinlauntru; nu se asuma rational, ci suprarational; nu poarta in orizontul intrebarii (ca filosofia), ci in cel al certitudinilor revelate (pe care – om liber – poti sa le primesti sau sa nu le primesti, ceea ce-i o alta problema)…."

Ce parere aveti despre cele scrise?

[glykys]

Am mai citit eu undeva ca, ironia sortii, Eliade a locuit in Bucuresti pe strada Mantuleasa, dar ca nu s-a mantuit.
Una e personalitatea, omul de stiinta, alta e persoana. Nu cred ca a afirmat nimeni niciodata despre Eliade ca a fost vreun traitor sau vreun ortodox convins, dar de mortuis...
Un articol interesant al lui A. Oisteanu - http://www.observatorcultural.ro/Mir...s_details.html

[Yasmina]

Pt mine una, nu a fost un maestru al celor ce nu cred in nimic,ci un magnific scriitor,extrem de scrupulos in detalii,cu aceiasi etica de lucru a unui chirurg.
Nu are pretentia unui apologet crestin ortodox ,deci nu cred ca poate fi un pericol pt nimeni.


Insa,nu pot sa nu remarc in ultimele zile,inutilitatea,chiar suficienta subiectelor si postarilor pe acest forum...Sau poate este doar parerea mea subiectiva?

Si acum sa nu-mi ziceti ca daca vreau pot sa ocolesc subiectele neinteresante... De fapt mi-as dori sa nu existe,ca sa nu imi mai obosesc ochii citind toate materialele si decide apoi ce este folositor si ce nu...

[antiecumenism]

http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=1&cap=8

Hristos şi tinerii

Pansexualismul la Mircea Eliade


Cum se naste un articol sau Despre eruditie si bordel

"Avem de invatat de la M.E. vointa darza, efortul urias, severa disciplina a muncii... Sa nu facem insa din opera lui Eliade ce nu e... Opera sa are o mare insemnatate in cultura noastra si in cultura lumii, dar sa-l admiram pe savant pentru ce e, nu pentru ce nu e. Eliade nu trebuie luat ca reper in ceea ce priveste moralitatea. Eliade e mare, e vast, dar nu e mantuitor. Si cand ma gandesc ca un pseudo-isihast, Vasile Andru, cerea in urma cu ceva ani canonizarea ca sfant a marelui savant...
Sa avem totusi discernamant..."

parerea mea personala e ca Eliade are si bune si rele,dar totusi nu prea a fost un practicant crestin,mai degraba a fost atras de religia hindusa,yoga,tantra...pentru mine astea sunt defectele lui,chestiile lui negative; are si pozitive:a fost nationalist,legionar...

[Yasmina]

[quote=antiecumenism;
astea sunt defectele lui,chestiile lui negative; are si pozitive:...[/QUOTE]

Da,nimic nou sub soare... Calitati si defecte...
Seamana cu noi toti si multi,minus Sfintii si Apostolii!

[antiecumenism]

În prealabil postat de Yasmina

Da,nimic nou sub soare... Calitati si defecte...
Seamana cu noi toti si multi,minus Sfintii si Apostolii!

eu il recunosc ca mare erudit,istoric al religiilor,stia multe limbi straine,a citit mii de carti,a scris zeci de carti, a fost profesor de Istorie a religiilor la universitatea din Chicago unde s-a infiintat catedra "Mircea Eliade" deci pe de oparte ne mandrim ca romani ca il avem pe Eliade care a fost recunoscut si in America;
-eu in liceu eram fan Eliade,am citit foarte multe carti scrise de el,m-a atras foarte mult,il lecturam cu placere si il consider un mare scriitor;
-dar totusi citind cartile lui despre India,yoga,tantra,...am fost atras de practicile orientale si este si asta una din cauzele pt care am practicat yoga la secta satanica MISA;
-Eliade a practicat yoga si tantra yoga in India ,multe elemente de yoga si tantra apar si in nuvelele si romanele lui;deci a fost atras de hinduism mai mult decat de crestinism,eu zic ca acest lucru e un aspect negativ.

[costel]

Yasmina, e bine ca reusim sa gasim partea buna in oameni. Poate ca aceasta a fost menirea sa in aceasta lume - sa ne arate alte chipuri din spiritualitate. Avem si un mitropolit - Irineu Mihalcescu, care a scris despre istoria religiilor si acest lucru nu inseamna ca avem de-a face cu un mitropolit credincios fara Dumnezeu.

[catalin2]

În prealabil postat de costel

Ce parere aveti despre cele scrise?

Eliade a avut ce s-ar chema azi idei new-age, adica toate religiile sunt bune. Evident, o completa ratacire, cu mult mai mult decat conceptiile ecumeniste (care in sensul cel mai extrem spune ca doar cultele crestine sunt la fel).
Nici nu trebuie sa cautam prea mult, cand s-a dus in Asia s-a apucat de yoga si chiar el a spus ca putin a lipsit sa se converteasca la hinduism. In tinerete a fost ortodox, scriind chiar articole pur ortodoxe.
Din punct de vedere cultural e probabil o mare valoare, din punct de vedere ortodox (sau chiar crestin) e cineva care a luat-o complet pe aratura. Exista si un dar, nu stiu daca la sfarsitul vietii nu s-a pocait si intors la credinta.
Mai grav este ca probabil multi oameni au fost influentati de scrierile lui. In speecial au fost atrasi astfel spre practici orientale, spuneau niste parinti disperati ca fiica lor cazuse in mrejele sectei MISA ca ei au indemnat-o spre yoga, pentru ca stiau de la Eliade ca e ceva bun.

[delia31]

În prealabil postat de catalin2

Exista si un dar, nu stiu daca la sfarsitul vietii nu s-a pocait si intors la credinta.

Cu tot respectul pentru eruditul si omul de cultura care a fost, nu stim ce a fost in sufletul lui pe patul mortii. Dumnezeu sfantul sa il ierte si pe el, asa cum i-a iertat si pe multi altii.

Dar, exista si un dar, din ce au observat si relatat altii:

„Se poate spune orice despre ultimele zile ale lui Mircea Eliade, numai că a murit ca un om religios (şi cu atît mai puţin ca un creştin ortodox) – nu!

După ce s-a ocupat o viaţă întreagă cu religiile, după ce a teoretizat cu toate prilejurile valoarea transfiguratoare a morţii (corolar mistic al oricărei existenţe, salt şi salvare în eternitate), s-a trezit în faţa ei neliniştit şi neajutorat, agăţîndu-se cu disperare nu de vreuna dintre propriile sale teorii, nici de vreo “carte sfîntă”, ci de opul cvasi-pozitivist Life after life (Raymond Moody), coborînd dintr-o dată la nivelul cel mai vulgar al confruntării cu moartea.

El caută să se convingă, în clipele de pe urmă, cu angoasa tipică a oricărui necredincios (sau a oricărui credincios inautentic), că moartea este “un semn de lumină”, că ea nu înseamnă pur şi simplu dispariţie în neant. E o prăpastie între seninătatea morţii “mioritice”, cu care s-au învrednicit să moară “oamenii arhaici”, analfabeţii aceia cu adevărat religioşi (pe care el însuşi i-a exaltat adesea în scrierile sale, mai ales în anii tinereţii) şi această moarte chinuită de savant americanizat.

Iată relatarea nefericitului său discipol, Ioan Petru Culianu: “M. E. citeşte foarte mult despre Life after life – Viaţa după viaţă – şi e convins că moartea e un semn de lumină.
Repetă asta de mai multe ori. Chr. [soţia sa, Christinel – n. n.] şi S. L. [fiziciana Sanda Logan – n. n.] numesc autorii a două cărţi care au adunat mărturiile unor oameni scăpaţi ca prin minune de la moarte…”.

Şi, mai departe, I. P. Culianu se întreabă şi-şi răspunde: “Oare pe cine încearcă să convingă de cele de mai sus, pe noi ori pe sine însuşi? Pe amîndoi [sic!], cred” (a se vedea M. Eliade, Memorii, vol. II, Ed. Humanitas, Buc., 1991, p. 202).

Te întrebi ce rost mai poate avea o “religiozitate” care nu-ţi dă sentimentul proiecţiei reale în veşnicie, certitudinea senină şi nediscursivă a propriei nemuriri?!
Religia autentică, plenar întruchipată în creştinism, depăşeşte dihotomia tragică viaţă-moarte, rezolvînd-o în taina învierii.

De altfel, religia înţeleasă ca simplu “exerciţiu” sau “joc” spiritual înlăuntrul istoriei nu este decît o seducţie absurdă şi vană.

Iar pentru ca ea să nu rămînă numai atît, e nevoie ca omul să trăiască nu doar cu conştiinţa vagă a unei divinităţi cvasi-abstracte, ci într-o relaţie vie şi personală cu Dumnezeul unic şi real.

La aceasta se referă şi Apostolul cînd zice: “Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia! (I Corinteni 15, 22), însă “dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, sîntem mai de plîns decît toţi oamenii” (I Cor. 15, 19).

Dar Mircea Eliade n-a sfîrşit prin a medita la Cuvîntul lui Dumnezeu, ci a înţepenit într-un fotoliu citindu-l pe Cioran (Exercices d’admiration).

Dacă în tot ce ni se întîmplă sînt “semne” (una dintre obsesiile autorului Nopţii de Sînziene), atunci nu poţi să nu te întrebi dacă nu-i cumva şi acesta un “semn”: să închei conturile existenţei citind elucubraţiile “subţiri” ale unui ateu păgînizant!

Tot ceea ce a urmat a fost spectacolul jalnic al unei teribile confuzii spirituale, pe care Mircea Eliade însuşi a favorizat-o în sufletele celor apropiaţi: pe de o parte confuzia între religie şi cultură, pe de altă parte aceea între spiritul ecumenic tradiţional şi “ghiveciul” pseudo-religios al lumii moderne.

La căpătîiul muribundului se citeşte şi se povesteşte: nu din Evanghelie sau din vreo carte de rugăciuni, ci din proza sofisticată a lui Lampedusa (nuvela Ligheia)! De această speţă a fost “Marea Veghe” de care pomenea I. P. Culianu. Vorba aceea, “moartea e pe noi”, iar noi ne îmbătăm cu Fabula acestei lumi…

Şi astfel românul botezat ortodox Mircea Eliade, omul cel mai norocos al unei generaţii martirizate sub semnul crucii lui Hristos, marele istoric şi teoretician al religiilor, idolul atîtor muritori ce s-au amăgit a fi descoperit prin el “sensurile originare” ale lumii şi ale vieţii, s-a stins, la 22 aprilie 1986, într-o atmosferă de coloratură sectaristă şi – cu sintagma generaţiei lui – „iudeo-masonică”, primind „extrema uncţiune” de la un pastor negru anglican, aşa cum el însuşi lăsase dispoziţie, “ca semn de înfrăţire între rase şi religii” (?!).

În ziua de 23 aprilie 1986 a fost ars într-un crematoriu din Chicago (“cremat”, zice I. P. Culianu).
Serviciul memorial a avut loc în Capela Rockfeller. Atît la incinerare, cît şi la ceremonia ulteriară, s-au citit pagini din opera sa (filosoful David Tracy a înţeles să plaseze un pasaj din Mitul eternei reîntoarceri între două texte biblice: Înţelepciunea lui Isus Sirah şi Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul). Elogiul cel mai substanţial i l-a făcut evreul Saul Bellow.

Slavă Domnului că, fără nici o dispoziţie din partea răposatului, bisericile noastre ortodoxe din America l-au prohodit de la distanţă în legea strămoşească, rugîndu-se cu smerită cuviinţă pentru odihna sufletului său!

Un an mai tîrziu, la parastasul ţinut în ţară, la Biserica “Sf. Silvestru” din Bucureşti, mi-a fost dat să aud cu nedumerire pomenindu-se nu de “robul lui Dumnezeu Mircea”, ci de “robul lui Dumnezeu Mircea Eliade”… Poate că Dumnezeu (iertată să-mi fie vorba proastă!) a înţeles astfel mai bine despre cine se făcea pomenire şi, impresionat de atîta prestigiu ştiinţific, îi va trece cu vederea pînă şi păcatul împotriva Duhului Sfînt… ” (sursa: Razvan Codrescu).

[antiecumenism]

se pare ca in tinerete a scris si articole ortodoxe:

Mircea Eliade – Despre Ortodoxie

http://mihailmaster.wordpress.com/20...pre-ortodoxie/

"E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie."

"Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti."

"Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie."

"Cel care cunoaste (iubeste) pe Hristos – e un om cu maduva spinala intreaga."

.........
12 noiembrie 1927
“Profetism Romanesc” Mircea Eliade.