Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Istoria bisericii
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.05.2013, 15:35:01
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac

1903 Cuviosul Serafim din Sarov este proslăvit între sfinți de către Biserica Rusă și de Țarul mucenic Nicolae al II-lea.

20 dec. 1908 Adoarme Sfântul Ioan din Kronstadt, prorocind viitoarele pătimiri ale Bisericii Ortodoxe Ruse și ale norodului ei.

1918 Odată cu revoluția bolșevică din Rusia ortodoxă, începe prigoana de 70 de ani a Bisericii, ce a distrus 76.000 de biserici, 1.400 de mănăstiri, 60.000.000 de credincioși ortodocși, dintre care 70.000 de clerici și 30.000 de monahi. Pe lângă acestea, au mai fost distruse 150 de școli eparhiale, 54 de seminarii și 4 academii ecleziastice. A fost cea mai cumplită prigoană din istoria Ortodoxiei.

9 nov. 1920 Sfântul Nectarie din Eghina adoarme întru Domnul, cunoscându-și dinainte plecarea.

24 ian. 1922 Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deși fusese depus cu o lună înainte din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică și amestecare cu ereticii” (în bisericile acestora).

1922 Trupele turcești îi măcelăresc pe grecii și armenii din Asia Mică. Dintre ei, un milion și jumătate erau creștini ortodocși.

1922 Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaște validitatea hirotoniilor anglicane.

Iunie 1923 Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferința Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol, de schimbare a calendarului și modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea vestmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie și a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei și Sf. Tihon al Moscovei.

Iulie 1929 În Sinodul Bisericii Grecești, Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopulos) insistă ca arhiereii prezenți să iscălească o declarație de aprobare a schimbării calendarului și de condamnare a tuturor celor ce susțin vechiul calendar. 44 de mitropoliți au fost prezenți la începerea ședinței; 13 au părăsit sala, 27 au refuzat să semneze, 4 au iscălit.

Iulie 1935 Patriarhul Meletie Metaxakis înnebunește, și după șase zile de chinuri și remușcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveția, și este îngropat la Cairo, în Egipt.

1936-1944 Peste 800.000 de sârbi ortodocși sunt uciși de către călugării franciscani (romano-catolici) și de Ustașii croați

1948 Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord și de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” și silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greșim și păcătuim dacă gândim că credința ortodoxă a venit din ceruri și că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, și încă câteva sute de milioane sunt protestanți, catolici și budiști. Țelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.

6 ian. 1964 Patriarhul Ecumenic Athenagora și Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim și se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucnește un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora și Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocși de învățăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa și cei ce îl urmează au fost aforisiți (excomunicați) pe nedrept, că Biserica a greșit atunci când a susținut că învățăturile papale sunt mincinoase și că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabilește relațiile canonice dintre Roma și Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declarație a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri și schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.

19 iunie 1966 Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop al Șanghaiului și al San Francisco-ului, din sinodul Bisericii Ruse de peste granițe, adoarme întru Domnul la Seattle, WA. Este unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai veacului nostru.

26 oct. 1967 Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma și se așază pe un scaun arhieresc la aceeași înălțime cu Papa, și se roagă împreună.

Nov. 1967 Majoritatea monahilor Muntelui Athos se opun cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”. (Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos)
Reply With Quote