|
#1
|
|||
|
|||
"Aflu că Maica Siluana trece mai nou printr-o mare încercare… Odată cu plecarea Mitropolitului Teofan la Iasi, .„Protejatei” IPS Sale, cum au numit-o unii si altii, a început să i se întâmple tot felul de lucruri. S-a văzut jignită execrabil într-un ziar de can-can local, s-a văzut alungată din sediul Centrului de formare si consiliere din Craiova, unde-si ducea în tihnă activitatea misionară, tocmai la Mănăstirea Jitianu, unde este staretă, adică „la capătul lumii”, într-un sat aflat la 8 km depărtare de oras (asta e ca si cum ai muta sediul TrinitasTv în munti, la Schitul Sihla).
Maica Siluana era si este un om al cetătii, iar lucrarea sa misionară socotesc că nu trebuie tinută sub obroc, nici minimalizată (căci pomul se cunoaste după roade). O activitate ca cea a Centrului pe care-l conduce nu se pretează să se desfăsoare departe, peste văi si dealuri, pentru că tocmai prin asta ea îsi împlineste menirea – fiind între oameni. Mutarea Centrului la Jitianu înseamnă până la urmă desfiintarea lui… Se zvoneste că Maica ar pleca la Iasi, la cel ce i-a pretuit si binecuvântat munca ajutând-o să-si facă lucrarea, să-si înmultească talantii, însă nu are voie să-si ia si maicile colaboratoare, „familia de la Jitianu”… Smerită si încredintându-se Domnului, Maica Siluana nu s-a plâns, ci a îndemnat pe toti cei care o cercetau constant să se roage. Da, maică dragă, ne rugăm, ne rugăm!" Cititi mai departe... http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/08/21/sa-ne-rugam-pentru-maica-siluana/ Vremuri grele... Oare ce-o mai urma? |
#2
|
|||
|
|||
:dozingoff: nu pricep cum vine asta, era stareta la Jitianu, dar este "om al cetatii"... oricum, 8 km de oras nu sunt la "capatul lumii".
|
#3
|
|||
|
|||
o povatzuieshte Dumnezeu ce ii este cu folos n-avea grija! "Arata-mi calea pe care voi merge ca la Tine am ridicat sufletul meu"
Ps 22 "1. Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. 3. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui. 4. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. 5. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat. 6. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic. 7. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile. " e copy/paste :( |
#4
|
|||
|
|||
Distanta nu e mare pentru Maica Siluana, ci pentru cei, care obisnuiau sa mearga la Centrul de formare si consiliere. Probabil ca nici drumurile nu sunt cele mai bune, devreme ce autorul articolului a vorbit de "capatul lumii".
Mie imi pare rau ca se loveste tocmai in cei care fac ceva pentru ceilalti oameni. |
#5
|
|||
|
|||
Citat:
:) |
#6
|
|||
|
|||
Citat:
|
#7
|
|||
|
|||
Multumesc, Mihai, ca m-ai linistit in aceasta privinta. Inseamna ca altele sunt cauzele...
|
#8
|
|||
|
|||
Citat:
|
#9
|
|||
|
|||
mi se pare ca o ataca duhul rau ca sa-shi paraseasca chilia... :(
|
#10
|
|||
|
|||
Citat:
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ereziile yoghiste ale Maicii Siluana | mihailt | Biserica Ortodoxa Romana | 54 | 05.03.2014 21:17:15 |
Maica Heruvima | idealist | Calugarul | 5 | 13.06.2010 12:48:23 |
Maica domnului | cristina13 | Mari Duhovnici si predicile lor | 6 | 06.06.2010 02:20:01 |
Programul Maicii Siluana ( pentru ieseni) | eduardd | Resurse ortodoxe on-line | 3 | 06.01.2009 21:11:03 |
Maica Siluana si ProVita | irina77 | Resurse ortodoxe on-line | 3 | 26.06.2008 23:18:03 |
|