Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Resurse ortodoxe on-line
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 07.10.2016, 15:01:38
Copacel Copacel is offline
Banned
 
Data înregistrării: 02.08.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.182
Implicit Mos Gheorghe-Lazar

https://www.youtube.com/watch?v=Khg8TNEdHbM
Reply With Quote
  #2  
Vechi 24.11.2016, 12:08:46
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Am citit cu sufletul la gura viata acestui pelerin roman a carui sfintenie nu poate fi pusa la indoiala. Am mers de multe ori prin manastirile Moldovei, dar niciodata n-am avut ca tinta Manastirea Varatec, in mod special. Acum, da! Mosul Lazar constituie un real motiv sa poposesc cu o altfel de luare aminte la aceasta manastire.
Cititi-i cu rabdare, viata si ostenelile acestui om care n-a fost niciodata calugar, dar a ajuns in Imparatia Cerurilor inaintea multor ostenitori ai manastirilor. Si nu se poate sa nu va folositi de cele ce veti afla!...

MOȘUL GHEORGHE LAZĂR
Mănăstirea Văratec
(1846-1916)

Viața

Credinciosul Gheorghe Lazăr este modelul adevăratului pelerin român. Prin trăirea sa cu totul aleasă, el formează un exemplu unic în viața duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani.

Moșul Gheorghe Lazăr, cum i se spune până astăzi, s-a născut în comuna Șugag, județul Alba, în anul 1846. Când avea vârsta de 24 de ani, părinții săi l-au căsătorit și l-au lăsat moștenitor averii lor. Și a trăit în însoțire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viață creștinească aleasă, în muncă cinstită, în rugăciune, în post și milostenie. îndeletnicirea lui era creșterea vitelor.

În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului și a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului și al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an și jumătate în Muntele Athos și s-a întors în țară. A mai trăit câțiva ani în familie, și-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei.

După ce se închină la toate sfintele lăcașuri, Moșul Gheorghe Lazăr se stabilește definitiv în orașul Piatra Neamț și se nevoiește ca un adevărat sihastru în clopotnița lui Ștefan cel Mare din mijlocul orașului timp de 26 de ani, până la obștescul său sfârșit. Aici se ostenea singur, în post și rugăciune, vară și iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălțăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu și din mila oamenilor.

Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu și cunoscându-și sfârșitul, s-a săvârșit cu pace în chilia lui, la 15 august, 1916, și a fost înmormântat în cimitirul orașului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost așezate în gropnița Mănăstirii Văratec.



Fapte și cuvinte de învățătură

Credinciosul Gheorghe Lazăr a fost în viața sa un om al rugăciunii. Cel mai mult citea Psaltirea. Încă de mic o purta cu sine și, păscând vitele părinților săi pe munte, citea mereu psalmii lui David, până i-a deprins pe de rost.

Dorind foarte mult să se închine la Mormântul Domnului, în primăvara anului 1884 și-a pus Evanghelia și Psaltirea în traistă, și-a lăsat casa în rânduială, a luat toiagul în mână și a plecat la Ierusalim. Până la Constanța a mers pe jos, apoi cu vaporul, rostind neîncetat psalmii lui David. Iar când a ajuns la Sfântul Mormânt, s-a rugat cu atâta credință și lacrimi, că a uimit pe toți. Și a zăbovit în Ierusalim 40 de zile.

Spunea mai târziu ucenicilor săi că, râvnind să cunoască nevoința călugărilor din Țara Sfântă, s-a dus să se închine prin toate mănăstirile din pustiul Iudeii și din Valea Iordanului. Mai întâi a ajuns cu mai mulți pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia în peștera Sfântului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dădea mâncare unui leu în gura peșterii. Apoi, slobozind leul în pustie, a strigat pe nume pe Moșul Gheorghe, zicându-i prin tălmaci:
- Frate Gheorghe, vino și nu te teme. Pomenită să fie credința ta înaintea lui Hristos și auzită să-ți fie rugăciunea în urechile Domnului Savaot! Știu dragostea ta și râvna inimii tale de a-I sluji Lui toată viața. Deci, zăbovește o vreme la mănăstirile din Palestina în post și rugăciune, iar când îți va porunci Duhul Sfânt, să vii iarăși la mine.

Cu binecuvântarea acestui sihastru a petrecut Moșul Gheorghe un an de zile prin mănăstirile Palestinei. În fiecare lavră stătea o lună de zile. Ziua ajuta la udatul grădinilor, iar noaptea citea la Psaltire în biserică și zicea rugăciunea lui Iisus. Apoi pleca la altă mănăstire.
Așa s-a nevoit bătrânul, în post, în rugăciune și tăcere, neștiut de nimeni. Apoi s-a dus iarăși la bunul său dascăl din pustie.

Primindu-l cu dragoste, pustnicul l-a întrebat:
- Frate Gheorghe, cum se simte duhul tău?
- Bine, cu rugăciunile sfinției tale, părinte.
- Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoința mai grea decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc, în rugăciune, în post și în multă lipsă. Dar, de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere pe pământ să nu-ți aduni; pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.
- Dar cum voi putea împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios?
- Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește patruzeci de zile. Iar pentru slăbiciunea firii să iei cu tine puțină pâine și apă. Însă, fii cu luare- aminte, că multe ispite și năluciri diavolești vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol.

Trecând bunul nevoitor Iordanul, numai cu Evanghelia și Psaltirea în desagă, a postit 40 de zile în pustie, rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană. Dar în aceste zile multe ispite a pătimit. Că uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii și cu tot felul de insecte. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit.

Într-o zi, vrăjmașul i-a aruncat căciula, ca să-l tulbure de la rugăciune. Atunci el s-a făgăduit Domnului ca să umble până la moarte cu capul descoperit. În altă zi i-a aruncat bocancii și nu i-a mai găsit. De atunci, bunul nevoitor a început să umble toată viața desculț. Iar în altă zi i s-a arătat vrăjmașul în chipul unui om ce ară și i-a zis:
- Moș Gheorghe, vezi brazda aceasta?
- Da, o văd, a răspuns bătrânul.
- Așa că este dreaptă?
- Da, este dreaptă.
- Iată, așa este și credința ta către Dumnezeu! adaugă vrăjmașul, vrând să-l arunce în păcatul mândriei. Dar Moșul Gheorghe, însemnându-se cu Sfânta Cruce, a izgonit pe diavolul de la el.

Împlinindu-se cele 40 de zile, Moșul Gheorghe s-a dus iarăși la sihastrul din pustie. Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis:
- Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmașul și nu te-ai lăsat înșelat de cursele lui, iată, ți-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate și putere duhovnicească în nevoința ta. Că toată viața vei umbla desculț și fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma.
Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine și a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an și jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcașuri și cercetând pe cuvioșii călugări din mănăstiri și peșteri. Apoi, luând de la toți binecuvântare, s-a întors iarăși în sânul familiei.

Spuneau ucenicii săi că Moșul Gheorghe n-a stat mult în Șugag. Ci, punându-și în rânduială casa și copiii, a plecat închinător pe la mănăstiri și schituri. Îmbrăcat cu cojoc, desculț, cu capul descoperit, cu Psaltirea sub braț și cu toiagul în mână, bunul pelerin mergea pe jos din sat în sat, din mănăstire în mănăstire, rostind rugăciunea lui Iisus și psalmii lui David. Ziua călătorea, iar seara poposea prin sate, cât mai aproape de biserici. După ce se odihnea câteva ceasuri, intra în biserică și se ruga acolo, singur, cu rugăciuni de taină, până dimineața. Apoi pleca mai departe.
Așa s-a nevoit bătrânul Gheorghe Lazăr trei ani de zile, străbătând Transilvania și Muntenia, rugându-se prin biserici și mănăstiri, ca un adevărat pelerin al Bisericii noastre Ortodoxe.

În anul 1890, Moșul Gheorghe Lazăr a mers să se închine și prin mănăstirile Moldovei, zăbovind în fiecare sfânt lăcaș. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamț, zidită de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt. Și a locuit în clopotnița bisericii timp de 26 de ani în aspră nevoință, ca un adevărat stâlpnic și sihastru în mijlocul lumii, fiind iubit de toți și rugându-se pentru toți.

__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 24.11.2016, 12:12:06
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit continuare

Nevoința bătrânului Gheorghe Lazăr, după mărturia ucenicilor săi, arhimandritul Mina Prodan și protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamț, era aceasta:
- Dimineața pleca, cu toiagul în mână și cu Psaltirea sub braț, la unele familii unde era chemat sau pe stradă, zicând pe de rost psalmii. Din banii pe care îi primea milostenie, cumpăra mai multe pâini calde de la brutărie și, la amiază când se întorcea, le împărțea săracilor și cerșetorilor din oraș care îl așteptau în fața clopotniței. Unora le dădea pâine, altora le dădea bani și tot ce primea de la credincioși. Apoi urca în turn singur numai cu Psaltirea sub braț. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară. După asfințitul soarelui mânca legume fierte și îndată se culca.
La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică și se ruga acolo singur, neștiut de nimeni, până dimineața. În zorii zilei ieșea din biserică și pleca să cumpere pâine pentru săraci.

Psaltirea era cartea de rugăciuni cea mai iubită în viața bătrânului Gheorghe Lazăr. O știa pe de rost din tinerețea sa și o rostea regulat în fiecare zi. Pe stradă, însă, bătrânul rostea psalmii în ison, cu glas tare și rar, zicând:
- Acum să începem drăguțele de rugăciuni ale catismei întâi! După ce termina, adăuga:
- Acum să începem drăguțele de rugăciuni ale catismei a doua!
Așa continua până termina Psaltirea. Apoi împărțea milostenie și se urca din nou în turn.

Spuneau ucenicii bătrânului că oamenii din oraș și din împrejurimi, toți îl cunoșteau și se foloseau mult de viața lui aleasă. Tineri și bătrâni, săteni și orășeni, săraci și bogați, cu toții îl numeau de obște „Moșu Gheorghe". Iar când trecea prin sate sau pe stradă, unii îi sărutau Psaltirea pe care o purta permanent sub braț, alții îi dădeau milostenie ca să se roage pentru ei, copiii se opreau din joacă, vitele pe câmp stăteau o clipă din păscut, iar câinii niciodată nu lătrau după el. Mulți credincioși îl petreceau, mergând cu evlavie în urma lui și ascultând psalmii pe care îi rostea în auz.

Spuneau aceiași ucenici că cea mai înaltă rugăciune a bătrânului era cea de noapte, pe care o făcea în biserică. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodată noaptea de la biserică. Intra la ora 11 înainte de miezul nopții și ieșea dimineața, între orele patru-cinci. Oriunde înnopta, în orașe, prin sate sau pe la mănăstiri, păstra cu sfințenie această rânduială. Aceasta era rugăciunea de foc a bătrânului Gheorghe Lazăr, pe care o săvârșea în taină, neștiut de oameni.

Ucenicul său, Protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamț, spunea următoarele:
- Fiind eu de loc din Piatra Neamț, Moșul Gheorghe venea adesea în casa noastră. Într-o zi, pe când aveam 15 ani, a zis bătrânul către tata:
- Drăguță, lasă copilul deseară să se roage cu mine la biserică!
- Îl las, Moș Gheorghe. Și am plecat împreună spre biserica Sfântul Ioan Domnesc.
Noaptea, la ora 11, a deschis biserica și ne-am încuiat înăuntru. Pe mine m-a trimis la strană să citesc încet din Ceaslov, iar el a rămas în pronaos. Și a stat acolo nemișcat, desculț pe piatră, cu mâinile în sus la rugăciune, două ceasuri. Eu mă uitam pe furiș la el, să văd cum se roagă, dar nu înțelegeam ce zice. Apoi a zis câteva catisme din Psaltire. Apoi a lăsat Psaltirea și zicea către fiecare sfânt din calendar această scurtă rugăciune:
- Sfinte preacuvioase părinte (numele), roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!
Pe urmă a început să pomenească pe de rost pe toți oamenii care i-au dat milostenie în ziua trecută, fără a uita vreun nume. Pentru fiecare făcea o închinăciune și zicea această rugăciune:
- Preasfântă Treime, miluiește pe cutare care m-a miluit pe mine păcătosul! Apoi și-a pus cojocul, Psaltirea și toiagul în strană și a început să facă metanii cu rugăciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar când a observat că se luminează de ziuă, s-a apropiat de mine și mi-a zis:
- De acum, hai să mergem, drăguță!

Pe lângă rugăciune și milostenie, Moșul Gheorghe Lazăr avea și o mare nevoință trupească, prin care întrecea pe toți. Vară și iarnă umbla desculț și descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieșeau aburi de pe creștetul său, iar zăpada și gheața i se topeau sub tălpi, încât toți se minunau de aceasta și slăveau pe Dumnezeu. Spuneau părinții care l-au cunoscut și bătrânii orașului că Moșul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav, căci darul Domnului era cu dânsul.

Pe când trăia încă în Transilvania, s-a dus iarna desculț peste Carpați, la Schitul Peștera Ialomicioarei. Acolo, văzând că biserica nu are sobă, a zis egumenului:
- Cum stați în biserică fără foc?
- Nu avem bani să cumpărăm o sobă, a răspuns. Atunci Moșul Gheorghe a cumpărat o sobă de teracotă din Sinaia și a dus-o la schit.

Trecând odată printr-un sat în timp de iarnă și văzându-l oamenii desculț, i-au zis:
- Moș Gheorghe, vrei să-ți cumpărăm noi niște opinci?
- Lasă drăguță, a răspuns bătrânul, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!

Uneori obișnuia acest minunat bătrân să meargă spre închinare pe la sfintele mănăstiri, că era cunoscut părinților și toți îl primeau cu dragoste. Și stătea până la o săptămână în fiecare lăcaș, păzind neschimbată buna lui rânduială și zăbovind în vorbiri duhovnicești cu părinții călugări. Mănăstirile cele mai iubite Moșului Gheorghe erau: Bistrița, Neamț, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec și Nechit.

Vestea nevoinței sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulți să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alții îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înțelept la cuvânt și smerit la inimă, pe toți îi mângâia și îi zidea sufletește.

Veneau încă la Moșul Gheorghe tineri din Transilvania și Moldova, care doreau să slujească lui Hristos. Iar el, având darul înaintevederii, pe unii îi trimitea la mănăstirile din Moldova sau la Sfântul Munte, iar pe alții îi întorcea la căminele lor. Cei mai mulți ucenici avea la Mănăstirea Neamț, iar dintre maici, la Agapia și Văratec. Însă, toți ucenicii lui au ajuns călugări desăvârșiți.

Odată l-a întrebat un tânăr din Zărnești:
- Moș Gheorghe, vreau să mă fac călugăr. La ce mănăstire să mă duc?
- Ascultă, drăguță. Dacă vrei să te mântuiești, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

Altădată l-a întrebat ucenicul său, Dumitru Trofin, din Piatra Neamț:
- Moș Gheorghe, m-am hotărât să mă duc la Sfântul Munte. Ce sfat îmi dai?
- Drăguță, nu te duce la Sfântul Munte. Poți fi și aici călugăr bun. Du-te la Schitul Sihăstria. Acolo este un egumen ales și are mare nevoie de frați. Deci, ascultându-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.

Alți doi ucenici ai bătrânului, anume Ioan și Constantin Păvălucă, mocani vestiți din comuna Brețcu-Covasna, l-au întrebat:
- Moș Gheorghe, vrem să ne facem amândoi călugări. Donăm mănăstirii și averea noastră formată din 500 de oi. La care mănăstire să mergem?
- Drăguță, mergeți la Mănăstirea Neamț. Acolo este mântuirea voastră!

Uneori bătrânul se retrăgea la Mănăstirea Sihăstria, al cărei egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, îi era cel dintâi ucenic. Noaptea se ruga după obicei în biserică, iar ziua se ruga și citea Psaltirea la un loc tăinuit pe Muntele Tăciunele.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 24.11.2016, 12:14:38
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit continuare

Odată s-a urcat Moș Gheorghe la Schitul Sihla cu mai mulți părinți din Sihăstria. Bătrânul mergea înainte, rostind în taină rugăciunea lui Iisus. Apoi, deodată s-a împiedicat și era gata să cadă jos. Atunci s-a întors către părinți și le-a zis:
- Vedeți ce mi s-a întâmplat? Numai puțin am părăsit rugăciunea și îndată m-a părăsit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorât cu mintea jos, m-am și împiedicat să cad, căci, mintea trebuie să fie întotdeauna înălțată la Dumnezeu.

Acest minunat bătrân dobândise de la Dumnezeu darul preasfintei rugăciuni a lui Iisus, pe care o zicea în taină cu mintea și cu inima. Dar despre această minunată lucrare nu vorbea niciodată cu nimeni. Numai pe fiica sa cea mai mare, Ana, o învățase rugăciunea lui Iisus, încă pe când trăia în familie. Despre aceasta spunea copila:
- Repetam mereu rugăciunea „Doamne Iisuse", așa cum mă sfătuise tata, dar nu puteam s-o zic cu atenție. Mintea mea se răspândea mereu, deși mă rugam toată ziua. Mi se părea că atenția mea este în față, iar nu în inimă. Pentru aceasta eram tare întristată și mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea darul rugăciunii.
Odată, trecând pe lângă o troiță de la răscrucea unui drum, m-am închinat înaintea ei cu multă credință. În clipa aceea am simțit că o putere a intrat în inima mea. De atunci, mintea mi se pogoară în inimă și mă rog totdeauna cu nespusă bucurie și căldură.

Spuneau ucenicii Moșului Gheorghe că odată, pe când se rugau după obicei în biserică, i s-a arătat vrăjmașul în față și l-a întrebat cu mânie:
- Ce faci aici?
- Mă rog lui Dumnezeu! a răspuns bătrânul cu îndrăzneală.
- Bine faci! a zis vrăjmașul, și a dispărut.

Altădată zicea bătrânul ucenicilor săi:
- într-o Duminică, pe când veneam de la biserică, am văzut la cârciuma satului mulți oameni la băut, iar printre ei mulțime de diavoli, cum n-am mai văzut în altă parte.

Se spunea despre dânsul că dacă îi dădea cineva milostenie mai mult de un leu, nu voia să primească, ci cu blândețe îi zicea:
- Drăguță, dă-i la săraci, că așa ne poruncește Dumnezeu!

Odată a venit o femeie săracă la el și i-a spus, plângând:
- Moș Gheorghe, sunt femeie văduvă, am cinci copii la școală și n-am nici un ban.
- De cât ai nevoie? o întrebă bătrânul.
- Îmi trebuie o sută de lei.
Atunci el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni în ziua aceea.

Altă dată moș Gheorghe s-a urcat în tren la Pașcani să meargă la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus:
- Moșule, dacă n-ai bilet, la prima stație te dai jos din tren!
Bătrânul rostea în taină Psaltirea pe care o știa din tinerețe pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor să-l lase, că este om cu viață sfântă.
Însă, la prima stație, l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe jos pe lângă calea ferată, zicând:
- Drăguță, rămâneți aici cu Dumnezeu și cu măicuța Domnului!
După puțin timp, mecanicii au văzut că trenul nu mai pornește, și nu știau de ce!
Atunci oamenii au înțeles că din cauza bătrânului, care a fost dat jos, nu mai pornește trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos după el, l-a urcat în tren și a pornit locomotiva.

Moșul Gheorghe avea la Mănăstirea Neamț trei monahi, ucenici ai lui din Transilvania, cu numele Veniamin, Pamvo și cu Damaschin.
Odată bătrânul a venit la ei să-i vadă. Iar ei, fiind tulburați, i-au spus:
- Moș Gheorghe, noi plecăm din mănăstirea asta, că ne-am smintit!
- Dar de ce, drăguță?
- Nu mai este mântuire aici!
Atunci bătrânul, deși era foarte blând, a strigat tare de trei ori:
- Nu fă tu! Nu fă tu! Nu fă tu!... Că fiecare va răspunde pentru ale sale păcate.

Spuneau bătrânii din Piatra Neamț că iarna, oricât de ger ar fi fost, Moșul Gheorghe mergea încet pe stradă, prin viscol și troiene, zicând Psaltirea pe de rost. Iar când trecea pe lângă brutării, intra înăuntru și punea câte un picior pe vatra cu jăratic până îi cădea gheața dintre degete. Apoi pleca, rugându-se mai departe.

Uneori îl întrebau ucenicii:
- Când o să mori, Moș Gheorgtie?
- Drăguță, știi când? Când s-or tulbura popoarele și la moartea mea va fi sărbătoare mare și vor suna toate clopotele din țară!

În ziua de 15 august, 1916, la Adormirea Maicii Domnului, pe când clopotarul bisericii Sfântul Domnesc din Piatra Neamț se urca în turn să sune clopotele de mobilizare generală, Moșul Gheorghe Lazăr zăcea jos în chilie, cu Psaltirea lângă el. În clipa aceea venerabilul pelerin își dădea duhul în mâinile lui Hristos Dumnezeu!
Petrecut de mii de credincioși, a fost îngropat în cimitirul orașului, îmbrăcat în cojocul său, cu Psaltirea și toiagul alături.

Iar strămutarea osemintelor sale de la Piatra Neamț la Mănăstirea Văratec a fost așa:
În anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său, fiind stareț la Mănăstirea Râșca-Suceava, a voit să ducă osemintele Moșului Gheorghe Lazăr la Râșca. Deci, așezându-le într-un sicriu, le-a pus în căruță și a pornit spre Târgu Neamț. La drumul spre Văratec, însă, caii s-au oprit și n-au voit nicidecum să meargă mai departe. Zadarnic încerca părintele Damaschin să-i pornească din loc. Apoi fără veste, caii au pornit în galop spre Văratec și nu s-au oprit decât în fața mănăstirii.
Înțelegând starețul că aceasta este voia fericitului bătrân Gheorghe Lazăr, i-a făcut prohodul în biserică, împreună cu tot soborul maicilor, iar osemintele le-a așezat în gropniță, sub altar, unde se află până astăzi.


Fericiți sunt, Doamne, cei pe care i-ai primit și i-ai ales!

Sursa: http://www.sfant.ro/sfinti-romani/mo...a-varatec.html
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 25.11.2016, 14:15:11
Jennyy
Guest
 
Mesaje: n/a
Smile

Multumim frumos pentru aceasta postare!
Citind vietile sfintilor ne dam seama cat de departe suntem de Ortodoxie. cat de "caldicei" suntem..si cum ne pacalim comparandu-ne cu omul de langa noi si nu cu Hristos!
Multumim frumos, mosneagule....
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare