Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 01.04.2013, 22:00:22
Marcel_Ionut's Avatar
Marcel_Ionut Marcel_Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 342
Implicit Coborarea mintii in inima

Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D
Reply With Quote
  #2  
Vechi 02.04.2013, 00:59:27
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut Vezi mesajul
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D
Ceea ce spui tu e aproape utopie. Cel putin pentru noi, cei expusi acestei lumi sufocate de opusul acestei stari. Ce faci tu ca sa reusesti sa primesti harul? Poate plangi in timpul sf. liturghii... Multi o fac! Poate ai renuntat sa mai privesti la televizor... Multi chiar au renuntat! Poate te rogi zilnic 10-20 de minute sau o jumatate de ora... Multi se roaga ore in sir iar altii... neincetat. Poate ti-ai facut mila de cersetorul din colt si l-ai milostivit cu un banut... Multi traiesc numai pentru a face milostenie din putinul care-l au! Poate te-au coplesit remuscarile pentru pacatele trecutului tau... Pentru a primi harul, e nevoie de bataturi la genunchi si blocarea a mii de ispite care vin sub forme cu totul inedite, pe care la inceput nu le sesisezi din naivitate, iar mai apoi din mandrie! Poate Dumnezeu te-a fericit cu putin, pentru a-ti intari nadejdea... Altii sunt cu toata fiinta lor in duh, si totusi... la limita deznadejdii!... Si tot asa, si tot asa...
Parintele care "a spus mai de mult" ce a spus, a pus o samanta. Ea poate rodi, dar pentru asta are nevoie de mult: sa nu fie in drum, sa nu fie in loc pietros, sa nu fie intre spini, sa nu fie acoperita de buruieni, iar daca totusi va ajunge sa dea rod, sa nu-l manance ciorile!... Recunoaste ca sansele sunt foarte reduse, iar pentru a reusi e nevoie de TOT. Iar "tot" nu inseamna nici compromis, nici sacrificiu, ci dragoste si smerenie. Fiecare clipa (buna sau rea), sa o primesti ca pe un pret al propriei mantuiri si sa o tratezi ca atare; nu cu suparare si cartire, nu cu manie si nervi, nu cu durere si repros ("De ce mie, de ce eu?")... Cand vei simti nevoia sa strangi la piept tot omul de pe strada, cand vei lacrima de fericire privind un copil, o pasare, o floare, o vietate lasata de Dumnezeu pentru ca tu sa te bucuri si sa-L simti in TOT ce te inconjoara... atunci vei sti ca nu mintea ci Dumnezeu Insusi a coborat in inima ta, a facut curat si S-a asezat acolo. Iar coborarea mintii e doar o "figura de stil", fiindca practic nu poate fi exprimata suficient de clar pentru ca omul sa spuna: "Da, am inteles!" TOATE scrierile sfintilor parinti (si sunt atat de multe ca nu-ti ajunge o viata sa le cercetezi) de fapt la asta vor sa se ajunga: rabdare, dragoste, smerenie, milostenie si mai ales o constiinta de sine care sa nu se raporteze la nimic lumesc, ci numai la Dumnezeu... Daca poti fi capabil de toate astea, poti sa ai in jurul tau o mie de femei goale fiindca le vezi ca pe niste fiinte dragi lasate de Dummnezeu ca si sublim al naturii nu ca obiect sexual... Iar, ca si barbat, daca placerea erotica te lasa rece, doar mandria mai ramane un pericol... restul sunt floare la ureche!
Ca atare, nu te chinui acum sa-ti duci mintea in inima. Crede-ma, nu doar ca e imposibil ci si absurd. In fond, nu de "minte" vorbim, ci de Dumnezeu. Iar pentru ca Dumnezeu sa coboare acolo, e nevoie de o "deratizare" totala, bineinteles, nu fara mila si ajutorul Lui!... Nu te cunosc, nu stiu cat te rogi, nu stiu cu ce te ocupi, dar din modul cum iti expui ideile, inteleg ca te limitezi la "ipotetic". Daca totusi VREI CU ADEVARAT, lecturarea scrierilor sfintilor parinti este doar un paleativ... Tu nu esti nici in pustie, nici in inchisoare ostila credintei tale, nici intre musulmani... Esti inconjurat de tentatii de toate formele. Dupa rugaciuni curate, vei intalni acel duhovnic, care iti va calauzi pasii incet-incet, povatuindu-te pana te vei dumiri singur. Altfel... ne jucam si ... vorbim vorbe!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 05.04.2013, 17:13:39
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

As vrea sa cred ca interventia mea anterioara nu a supartat si nu a dezamagit pe nimeni. Pana la urma, nu sunt eu in masura sa judec cum si cat de repede reuseste cineva sa ajunga la "inalta cugetare". Si nici n-as vrea sa se inteleaga ca eu as fi ajuns... "undeva"! La teorie cred ca ma descurc binisor. Practic insa, nu prea am cu ce ma lauda!...
Legat de subiect, redau mai jos doar cateva invataturi din Filocalia, volumul VI. Poate foloseste cuiva, mai ales acum in Postul Mare, cand ar trebui sa tindem ceva mai mult spre Sfintii Parinti.

Socotesc că patru sînt cauzele virtuților îmbinate în treimea desăvîrșită. Cea dintîi este libertatea, adică nepătimirea sufletului, care a înaintat de la lucrarea ostenitoare la contemplarea naturală a zidirii și de acolo a intrat în întunericul cunoștinței lui Dumnezeu.
A doua, curăția minții prin lacrimi și rugăciune, din care se naște cuvîntul harului și izvorăsc undele înțelesurilor.
A treia este sălășluirea Sfintei Treimi în noi, din Care ies revărsările de lumină ale Duhului spre folosul fiecăruia din cei curățiți, pentru dezvăluirea tainelor Împărăției cerurilor și pentru descoperirea vistieriilor lui Dumnezeu ascunse în suflet.
A patra, este trebuința care silește pe tot cel ce a luat talantul cuvîntului cunoștinței, să-l propovăduiască, dată fiind amenințarea lui Dumnezeu, Care zice : «Slugă vicleană și leneșă, trebuia să dai argintul meu zarafilor și eu venind aș fi luat al meu cu dobîndă» (Matei XXV, 27). De aceasta temîndu-se și David, a zis : «Iată, buzele mele nu le voi împiedica, Doamne, Tu știi; dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea ; adevărul Tău și dreptatea Ta le-am grăit. N-am ascuns mila Ta și adevărul Tău de la adunare multă » (Ps. XXXIX, 11).
(...)
Precum trupul are cinci simțuri : vederea, auzul, gustul, mirosul și pipăitul, așa și sufletul are același număr de cinci simțuri : mintea, rațiunea, simțirea înțelegătoare, cunoștința și știința. Ele se adună în trei lucrări ale sufletului : mintea, rațiunea și simțirea. Prin minte primim înțelesurile ; prin judecată tîlcuirile ; iar prin simțire, chipurile cunoștinței și gîndurile dumnezeiești.
Cel a cărui minte deosebește bine înțelesurile gîndurilor și-și însușește curat cugetările dumnezeiești, a cărui rațiune tîlcuiește mișcările naturale ale întregii zidiri văzute, deslușind rațiunile făpturilor, iar simțirea spirituală primește știința înțelepciunii și cunoștinței cerești, a ajuns mai presus de simțuri, trecînd prin iluminările Soarelui dreptății dincolo de simțire. El se bucură de desfătare cu cele nevăzute.
Puterile cuprinzătoare ale minții sînt patru : cumințenia, agerimea, înțelegerea și destoinicia. Cel ce unește pe acestea cu cele patru virtuți cuprinzătoare ale sufletului, însoțind cu cumințenia minții, cumpătarea sufletului ; cu agerimea, chibzuință ; cu înțelegerea, dreptatea ; cu destoinicia, bărbăția, și-a întocmit sieși, în chip îndoit, căruță de foc ce-l duce la cer și din care luptă împotriva celor trei căpetenii și puteri generale ale oștirii patimilor : iubirea de argint, iubirea de plăceri și iubirea de slavă.
(...)
Nu va putea să se cunoască cineva pe sine, de nu-și va întoarce mai întîi puterile sufletului său, prin pocăință dureroasă și stăruitoare, ca să le facă așa cum ni le-a dat Dumnezeu de la început, cînd l-a zidit pe Adam și a suflat în el suflare de viață; nici nu va putea dobîndi gîndul neînfumurat, neiscoditor, neviclean, simplu, smerit, străin de pizmă, de clevetire, care e stăpîn peste patimi și robește toată cugetarea ascultării de Hristos. Nu-și va avea sufletul nici aprins și înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, nici stăpîn pe hotarele înfrînării, îndestulat cu cele ce se nimeresc și dornic de odihna sfinților. Iar dacă nu va dobîndi acestea, nu va putea dobîndi nici inimă blândă, pașnică, nemînioasă, bună, negîlcevitoare, plină de toată mila și bucuria. Sufletul dezbinat astfel în el însuși și cu puterile tulburate nu va putea primi razele Duhului.

CUVIOSUL NICHITA STITHATUL, CELE 300 DE CAPETE - fragmente
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.04.2013, 21:53:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Smile "Cu mintea și inima în rugăciune"

Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut Vezi mesajul
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D
Siteul "prietenii Sfantului Munte Athos "recomanda incepatorilor si nu numai :
"Capete despre Rugăciunea neîncetată "(Editura Sophia, București, 2008) semnată de Preotul Tudor Ciocan este o carte concentrată despre rugăciunea inimii. Părintele Tudor Ciocan ne vorbește despre rugăciunea inimii în scurte fragmente/ paragrafe intitulate „capete”. Nu de puține ori pentru a ne descifra tainele acestei rugăciuni deosebite, de origine „divină”, apelează la metafore, la parabole din Evanghelii, la silogisme cu tipicul slujbelor religioase dar chiar și cu arhitectura și pictura canonică bisericească. Este o lectură destul de agreabilă (sunt și câteva paragrafe mai dificile, de teologie mai adâncă), dar în primul rând sunt cuprinse aici cuvinte de mare folosință pentru cei ce vor să aprofundeze una dintre cele mai speciale rugăciuni ale ortodoxiei.
Această rugăciune care se mai numește și „Rugăciunea Sfântului Nume” se poate zice de orice creștin, fie el monah sau mirean. Nu e o rugăciune „de obște”, cum în mod eronat o consideră unii, ea se poate zice de orice creștin cu binecuvântarea și sub îndrumarea duhovnicului. Însă pentru această rugăciune este nevoie de o atenție și o pregătire specială. Autorul ne amintește că preotul se pregătește cu o zi înainte pentru săvârșirea Sfintei Liturghii prin rugăciuni, prin cumpătare la bucate, atenție la cuvinte și gânduri. „Tot așa cel ce se roagă cu rugăciunea neîncetată trebuie să-și păzească mintea de orice închipuire năvalnică și simțurile din afară de orice senzație tulburătoare”. Prin „chemarea Numelui” Domnului Iisus mintea noastră se curăță de gândurile „adunate din risipire”. Prin rostirea neîncetată rugătorul, de va fi vrednic, va ajunge la „paza neîncetată a gândurilor și curăția minții”. Nu lipsește atenționarea Pr. Tudor Ciocan că acel care ajunge la un anumit nivel al rugăciunii să nu cadă în capcana orgoliului și astfel să se irosească toată truda de până atunci. Cu smerenie însă și cu dragoste de va fi zisă neîncetat rugăciunea inimii atunci creștinul ortodox poate ajunge la o așa stare de-a fi vrednic „de împărtășirea cu Sfânta Lumină taborică”. La aceasta se va ajunge după „multă osteneală” și lacrimi. Rugăciunea neîncetată ajută în egală măsură minții, cât și inimii, mai mult decât atât, această rugăciune ajunge să le unească în duh: „… iubirea încălzește inima, iar cunoașterea luminează mintea. Când inima este curățată de patimi, iar mintea limpede și neîmprăștiată, când amândouă năzuiesc după prezența lui Hristos, doar dacă cele două se unesc ajung la Cuvântul Înviat. Aceasta este treapta cea mai înaltă a Rugăciunii”.

Autorul ne descrie cum lucrează deopotrivă mintea și inima pentru obținerea rugăciunii curate. Sunt definite asemănările și deosebirile dintre minte și inimă, iar întâlnirea lor în duh e zugrăvită printr-o superbă metaforă, aceea a curățeniei trupești și sufletești a pruncului nenăscut. Și „coborârea minții în inimă” prin care este posibilă rugăciunea neîncetată este văzută ca un drum de întoarcere la starea primordială: „Coborârea minții în inimă prin puterea harului Domnului ar reface în sens invers, în chip duhovnicesc, drumul pe care l-a parcurs trupește creierul în despărțirea lui de cord. S-ar ajunge astfel la starea de curăție a pruncului nenăscut, foarte asemănătoare stării în care se afla Adam în rai înainte de cădere.” Mintea chiar și după păcatul strămoșesc, ne este mai ușor de a o controla în comparație cu inima și deși pare a avea un rol pasiv, inima „îndrumă, în fond, întreaga noastră personalitate”, la judecata de apoi inima ne va fi analizată, căci în inimă se sălășluiește Duhul lui Dumnezeu. „Mintea și inima trebuie să se unească prin puterea lui Hristos. [...] Depărtarea dintre minte și inimă arată depărtarea dintre om și Dumnezeu.” Desigur această coborâre a minții în inimă, din timpul rugăciunii inimii/minții, nu este una de natură trupească. Ne învață Părintele Tudor Ciocan: „Cel ce ar căuta să înțeleagă trupește această coborâre se vădește a fi lipsit de judecată, căci ar însemna să creadă că creierul se unește fizic cu inima din piept, ceea ce este limpede cu neputință, cel puțin în viața aceasta. Aerul se coboară trupește cu adevărat; pătrunzând pe nări își urmează cursul firesc spre plămâni, primenindu-i, și prin aceasta redând vigoarea întregului trup, inclusiv sălașul minții, care este creierul. Dar vai de cel ce-și imaginează că doar prin respirație va putea ajunge să se unească cu Hristos!”
Preotul Tudor Ciocan a scris cu multă acribie cartea, fiecare subiect l-a abordat în așa fel încât să nu lase loc cumva de confuzii. De exemplu afirmă într-un loc: „Chemarea Numelui este Liturghia dinainte de Liturghie și Liturghia din timpul Liturghiei și Liturghia de după Liturghie.” – pentru ca în fragmentul imediat următor să vină cu explicații, să-și întărească cuvântul, dar în același timp să evite o falsă interpretare a afirmațiilor Sfinției Sale: „Să nu se înțeleagă de aici că ar putea cineva să se mântuiască fără a se cumineca cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului primite prin Sfânta Împărtășanie! Orice creștin se poate însă pregăti prin Sfânta Rugăciune pentru primirea lor și dobândește, tot prin mijlocirea ei, puterea de a-și păstra după aceea mintea și inima neîntinate”. Sunt câteva capete ce încep cu această expresie: „să nu se înțeleagă de aici…” ceea ce denotă o mare grijă a Preotului Tudor Ciocan pentru cititor, pentru ca adevărul religios să nu fie nicidecum mistificat.
Sigur că sunt și paragrafe care abordează nu numai problema rugăciunii inimii, ni se vorbește și despre canonul zilnic de rugăciune, despre prezența creștinului în biserică, despre Sfânta Liturghie și Sfânta Împărtășanie, despre Maica Domnului pe care trebuie s-o avem drept model. Sunt capete în care sunt evocați Sfinții Apostoli Ioan și Petru, Ioan – „cel mai tânăr dintre apostoli” iar Petru – „verhovnicul lor”. Sunt unii care se înșeală și afirmă că rugăciunea inimii ar fi practicată și în confesiunile necreștine. Se întâmplă să fie subțiri și false asemănări, dar autorul ne elucidează asupra fiecărei probleme în parte. Unii dintre agareni rostesc neîncetat numele Domnului, folosind mai multe nume pentru că ei îl numesc pe Dumnezeu în 99 de moduri diferite, dar aceste denumiri „sunt de fapt numiri ale lucrărilor Lui”. Hindușii cad și ei în înșelare „când cred că coborârea minții în inimă [...] ar fi totuna cu trezirea și ridicarea unei anumite energii subtile, numite kundalini.” Ei vorbesc de o „ridicare” (iată mândria luciferică) iar Sfinții părinți vorbesc dimpotrivă de o „coborâre”. Meditația zen se află de asemenea sub semnul înșelării. Ei încearcă printr-o tehnică ce ține mai mult de gimnastica trupului și prin controlul respirației „să-și golească sinele de orice gând și orice cugetare”, rămânând astfel înlăuntrul omului numai senzațiile, care după cum spune și Părintele Ciocan, „oricum omul nu are cum să le împiedice”. Zen ne pare o filozofie a ego-ului și a vidului. Suntem deplin în asentimentul autorului când afirmă mai departe: „Cum s-ar putea asemui țelul spre care se îndreaptă cel ce caută să trăiască în acest fel cu desăvârșirea după care tânjește orice lucrător al Rugăciunii neîncetate, care își golește mintea de gânduri numai spre a o avea desăvârșit alipită de Hristos Domnul?”
Cartea „Capete despre Rugăciunea neîncetată” ne sfătuiește pas cu pas cum să practicăm această rugăciune, ce să facem când suntem abia la început, care trebuie să fie poziția corpului când rostești rugăciunea, despre controlul respirației, despre alte rugăciuni ajutătoare etc. Dar mai ales despre puritatea sufletească și dragostea pe care trebuie să le ai, sau să le urmărești prin această rugăciune.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 20.05.2013, 16:54:03
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Excurs mistic la tema topicului

Intr-un interviu acordat de catre Ysabel de Andia se arata faptul ca Dionisie Aeropagitul,in ,,Teologia mistica", pornind de la Exod 20:21 ,,..iar Moise s-a apropiat de intunericul unde era Dumnezeu"concepe acest ,,intuneric"ca avand doua sensuri,subiectiv si obiectiv.Este,pe de o parte,un intuneric al privirii care orbeste deoarece in miezul experientei mistice se afla ,,legarea simturilor"si pe de alta parte este un ,,intuneric"al Dumnezeirii care nu se lasa vazuta.Dumnezeu este lumina (I Ioan 1:5)dar aceasta lumina este neapropiata si inaccesibila,fiind perceputa de om ca ,,intuneric".Astfel Dumnezeu apare in acel ,,intuneric" prin exces de lumina si nu prin lipsa de lumina,EL fiind izvorul a toata lumina si dincolo de orice lumina.Intre catafaza si apofaza,Dionisie trece printr-un concept imprumutat de la Proclus,numit ,,aphairesis",adica o negare transcendenta.

Cele doua contrarii (catafaza si apofaza) ramin inclestate in acelasi plan insa acest concept le transcede,inseamna abstractie si depasire,rapire si ridicare.Prin urmare Dumnezeu este dincolo de afirmatie ca si de negatie iar daca acest ,,dincolo"este un dincolo-de-tot-ce-cunoastem,atunci acest dincolo de definire,acest ,,dincolo de cuvant"este tacere,glasul lumii ce va sa vie,iar Dionisie numeste asta ,,Intunericul prea luminos al tacerii"

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 20.05.2013 at 17:04:35.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 20.05.2013, 17:53:50
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Foarte frumos și foarte adânc. Ce invitație de a apuca pe drumul nesfârșit și minunat al cunoașterii de Dumnezeu, Care este totodată adâncul intimității sufletului nostru și înălțime transcendentă, mereu inaccesibil! Dumnezeul paradoxurilor, pe Care-L cauți pentru că L-ai aflat, a cărui slavă se arată în smerenie... Care este întuneric pentru că este mai mult decât lumină.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 20.05.2013, 18:09:32
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Ca un detaliu interesant,deloc intimplator,Dionisie Areopagitul s-a convertit la crestinism dupa predica Apostolului Pavel din Areopag (Fapte 17:34) despre cunoasterea Dumnezeului cel Adevarat :)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 20.05.2013 at 18:13:24.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 20.05.2013, 21:18:51
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

O expresie folosită azi de un preot mi-a luminat un înțeles probabil uitat; și anume:

„Mintea este preotul liturghisitor, iar inima este biserica în care slujește”.

Așa se face rugăciunea minții în inimă.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 20.05.2013, 21:44:51
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.935
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut Vezi mesajul
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

‘Inima’ (in zona timusului – pentru localizare precisa, un amanunt esential, trebuie studiati Sfintii Parinti) este locul unde se imbina sufletul cu trupul.

Este salasul Adevarului in noi.

Este Sfanta Sfintelor.
De unde Duhul imprastie viata in trup.

Cine vrea sa cunoasca rugaciunea adevarata, in mod necesar, trebuie sa-si adune mintea, sa-si retraga toate simturile in inima.

Numai asa miscarile pacatoase se usuca si mor.

Aceasta cufundare si gasire a Lui Dumnezeu in noi insine este Everestul spiritualitatii.

Toate rugaciunile si cugetarile sunt ‘inainte mergatorii’ care pregatesc calea intrarii mintii in Casa Domnului – inima.

O minte greoaie, necuratita, nu poate intra in acest locas stramt. Este imposibil.

Doar o minte transparenta, maleabila, subtiata in priveghere se poate aduna cu usurinta in inima.

Intrarea mintii in inima este pe departe cea mai cutremuratoare si delicata dintre toate lucrarile omului.

Doar in focul nematerialnic al inimii mintea se innoieste cu adevarat si devine stralucitoare ca soarele.

http://www.scribd.com/doc/23581/Sbor...unea-lui-Iisus
__________________


Last edited by florin.oltean75; 20.05.2013 at 21:47:57.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 21.05.2013, 01:16:11
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
[i]„...drumul pe care l-a parcurs trupește creierul în despărțirea lui de cord.
Să fiu iertat, dar o tâmpenie mai mare nici că se poate spune.
Creierul parcurge trupește drumuri prin corp? Unde? În halucinațiile senzoriale de la balamuc?
Văleu, fraților!...

Transmite-i, te rog, Cristiane, celui care a scris enormitatea de mai sus, că noi creștinii nu suntem deloc cordiali, fiind în schimb inimoși.

"Cordul" e un concept medical, anatomic, trupesc. Pui mâna pe el, îl pipăi și îl cântărești, de vrei. Îl miroși, îl cântărești, joci fotbal cu el, de ești cinic. Putreziciune, îl mănâncă viermii pe cordul ăsta. (De aici și multe expresii, vulgare în aparență dar sublime în geniul lor metafizic, care aparțin românului credincios și bun cunoscător al curviei).

Cordul e una (din carne), inima duhovnicească e alta (îi duh).
Măcar atât să avem în vedere, pentru început. Altminteri ne zăpăcim de tot...

Last edited by cezar_ioan; 21.05.2013 at 01:26:11.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare