Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #441  
Vechi 16.04.2015, 22:43:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Odată, un copil care era în brațele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieșit preotul îmbrăcat în veșminte din Altar: „Tată, uite un Doamne-Doamne viu!” (adică nu ca cei de pe fresca pereților bisericii). Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că Dumnezeu care ne iubește ca pe lumina ochilor, ne cercetează peste tot, ne caută peste tot.
Dragii mei, câți îngeri ne roagă, și chiar îngerul nostru păzitor ne roagă: „Închină-te, măi frate, și tu!
Arhimandrit Arsenie Papacioc
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #442  
Vechi 17.04.2015, 22:53:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Asupra noastră vin tot felul de energii – pozitive, negative, de tristețe, energii tragice, energii ale plăcerii, energii nobile –, dar nu rămânem la acest nivel al sentimentelor, ci exploatăm energia pe care ele o aduc. Luăm energia și îndreptăm gândul spre Dumnezeu, potrivit nevoilor noastre și ne rugăm.
Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru și prietenii meu urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia de la ora șase; Liturghia trebuia să înceapă la șapte și din Nicosia până în sat era o oră de drum. Eram foarte ocupat în Cipru, pentru că mulți preoți mă chemau să vorbesc în parohiile lor, la televiziune, la radio, așa că eram cu totul obosit și secătuit.
Mă culcasem târziu și mă sculasem pe la patru, ca să mă pregătesc pentru Liturghie, dar nu mă puteam ruga. Inima mi-era sfâșiată în bucăți; chiar nu voia să-mi facă ascultare. Mi-am spus: „Nu am energie, nu am putere să mă rog; mă voi duce să-mi spăl rufele”. Aveam câteva tricouri de spălat, pentru că transpir mult noaptea. „Poate asta mă va înviora puțin, iar apoi voi încerca din nou să mă rog”.
M-am dus în baie timp de o jumătate de oră și am terminat de spălat. La patru și jumătate am ieșit și am auzit un șușotit. Ușa era întredeschisă și am zărit-o pe mama, care nu putea umbla, în pat. Făcea mici închinăciuni în pat și se ruga, și la fiecare rugăciune spunea: „Toată lumea și copiii mei”.
Făcea aceasta cu atâta râvnă și m-am simțit atât de rușinat, încât inima mi s-a vindecat și timp de o oră și jumătate m-am rugat și eu. M-am pregătit pentru Liturghie și a fost una dintre cele mai bune Liturghii pe care le-am avut. În dimineața aceea, bătrâna mea mamă m-a rușinat.
Arhimandritul Zaharia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #443  
Vechi 18.04.2015, 23:53:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Zilele de sfârșit ale Mântuitorului așa ni se înfățișează, ca o linie sinusoidală care începe în punctul superior al Duminicii Floriilor când e aclamat cu osanale și numit împărat și Fiu al lui David; punctul următor e al înfrângerii din vinerea îngrozitoarei răstigniri; îi succede un nou punct superior, maxim: al Învierii! Și el urmat de momentul chenozei probatorii în Duminica Tomei (Iisus trebuie să-și dovedească dumnezeirea chiar ucenicilor Săi), după care vine momentul atotintegrator al Înălțării care pune capăt liniei sinusoidale și mișcării pendulate.
Ateii și criticii creștinismului se folosesc de episodul Tomei și al celorlalți pentru a pune în fața creștinilor ceea ce ei numesc „criza de credință”. Nu vedeți, argumentează ei, până și ucenicii s-au îndoit și n-au crezut. Cu atât mai vârtos vă putem bănui pe voi toți că nu sunteți de bună credință, că vă prefaceți. Și amintesc și paradoxala frază a tatălui copilului demonizat: „Cred Doamne, ajută necredinței mele” (Marcu 9, 24), expresie și ea – zic aceiași – a unei credințe ambigue.
Li se poate răspunde: evangheliștii – cinstiți și realiști, nefățarnici – n-au falsificat adevărul, nu au ținut să-l camufleze: au înregistrat momentul de îndoială omenească (și explicabilă) și l-au menționat fără șovăială ori grabă. Dar au consemnat și declarația aceluiași Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu! care pune lămurit capăt crizei. Criza e acum depășită, vremelnica necredință risipită. Scurta și absoluta exclamare a fostului „necredincios” anihilează tot ce a precedat-o.
Așa și noi toți – care credem și-L mărturisim pe Hristos a fi Domn și Dumnezeu (Dominus et Deus vor spune romanii despre împărații lor de la Aurelian încoace, folosindu-se de sintagma apostolului) – Să-L rugăm să se întoarcă cu îndurare spre noi în această zi, numită Duminica Tomei, când ieșim de sub vraja zilelor pascale și de sub scutul Săptămânii Luminate și reintrăm în fruntariile minții omenești și ale vieții pământești. Întru aceasta să ne dovedim creștini, păstrând viu în noi, în tot cursul anului, duhul credinței în Învierea Domnului pentru ca neîncetat, pas cu pas, să ne însoțească, să ne ocrotească, să ne călăuzească și să ne întărească. Dacă, spre a nu fi socotiți lipsiți de modestie și discreție, nu putem rosti zilnic, ca Sfântul Serafim de Sarov, „Hristos a Înviat!”, să repetăm tot atât de stăruitor exclamația aceasta în sinea noastră, ca pe o variantă a rugăciunii inimii.
Nicolae Steinhardt
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #444  
Vechi 19.04.2015, 22:01:44
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit "Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i învețe iubirea pe bărbați !"

Astăzi femeile nu mai au răbdare să-i învețe iubirea pe bărbați. Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia și femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puțini băieți disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de făcut), fiind cumva în criză, pentru că în istoria omenirii au fost întotdeauna mai multe fete decât băieți, fetele au o frică necreștină de a rămâne nemăritate. Este necreștină, pentru că femeia creștină nu se teme; ea știe că este aici ca să se sfințească, să intre în viața veșnică și să se bucure de bucuria veșnică. Știe că viața însăși e bucurie, nu ceea ce facem. Putem să fim bucuroși curățând cartofi și nefericiți zburând cu avionul, pentru că fericirea nu e în avion.
Femeile deci nu mai au răbdare să-i aștepte pe bărbați să iubească. La primul semn de iubire, femeia răspunde cu toată iubirea și nu-și dă seama că nu e iubire ceea ce oferă. Bărbatul când pornește spre iubire, mai ales în zilele noastre, pentru că asta oferă societatea, el înțelege sex. Și el o dorește, acesta e un lucru pe care l-a învățat de când era la grădiniță, iar dacă s-a mai uitat și la filme și la nu știu ce poze, el se zvârcolește. Sunt copii de 12-13 ani care îmi scriu și mă întreabă ce să facă să scape de păcatul desfrânării; eu am crezut că visez: „Da’ cu cine desfrânezi, mamă?“ „Cu femeile pe care le văd pe stradă.“ Vă dați seama că desfrâna în capul lui… Este o lume în care copiii sunt asaltați cu aceste lucruri. Și atunci tu, când îl vezi că îți zâmbește, crezi că îți zâmbește ție și el de fapt are un scenariu, nu de tele-novele cum ai tu, ci de tele-porcării. Și tu zici „Vai ce frumos se uită la mine!“, dar nu se uită la tine, maică! El are o idee fixă și ai să vezi că pe urmă nici nu te mai vede.
Confundarea poftei cu dragostea este prima capcană pentru viitoare familie. Și fata neinstruită de părinți, de școală, de Biserică (pentru că ne e frică să vorbim despre lucrurile acestea), crede că e iubită și dorită. Și atunci el îi oferă o îmbrățișare și ea îi oferă tot: „M-am dăruit, pentru că îl iubesc!“ „Pe cine iubești, cui te-ai dăruit?“ „A zis că-l cheamă Cătălin“ „I-ai cerut buletinul? Dacă nu-l cheamă Cătălin?“ Și vine după o vreme: „Maică, am aflat că nu-l cheamă Cătălin!“. Nici n-a știut pe cine să dea în judecată pentru paternitate… De unde vin acestea? De la neîncreștinarea copiilor. Părinții nu și-au crescut copiii în duh creștin, în duhul de a fi cu Hristos și de a crede că Hristos ne dă toate, pentru că ne-a zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă.” Dacă bărbatul totuși iubește, și i se oferă acest plus, acest total, dintr-o dată, iubirea lui se stinge. Pentru că el nu are timp să descopere persoana, va fi absorbit de dorința trupească, de plăcerea trupească, și nu va avea timp să vadă frumusețea femeii, delicatețea ei, nu va avea timp s-o cunoască. Or această atracție a trupurilor, dacă nu e hrănită de rugăciune și nu e hrănită de Duhul Sfânt prin harul Cununiei, trece! E prima care trece. Mai întâi trece atracția trupească, apoi trec sentimentele, și apoi mai rămân câteva valori în comun, dacă sunt. Dar dacă descoperim că aveam valori diferite… Îmi spunea cineva: „Maică, mă plictisesc când ascultă manele!” „Măi, da’ unde erai când te-ai măritat cu el?”. Zice: „N-asculta atunci!” „Da ce făcea?” „Mă pupa!” „Ei acum, că i-a trecut pupatul, s-a întors la manele, ce să facă, dacă cu asta își hrănea suflețelul?”. Avem deci nevoie de o probă a timpului înainte de căsătorie, o probă în curăție, în cumințenie, în care să vedem ce ne place, ce vom face când această furtună a dorințelor se va așeza în cumințenia căsniciei. Deci fata trebuie să îl țină pe băiat la distanță și în felul acesta băiatul o vede. De aproape nu se vede, se simte. Se simt numai fiorii. Cu cât te dai mai departe cu atât de vezi mai bine. Și atunci îl descoperim pe celălalt.
Maica Siluana
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #445  
Vechi 20.04.2015, 21:48:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

De unde știm dacă cele mai multe din neputințele ce le arătau Sfinții nu erau prefăcute, pentru ca să-și ascundă sfințenia lor? Căci dacă Sfinții și-ar fi vândut sfințenia, nu ar mai fi avut sfințenie și în mod firesc nu ar mai fi fost sfinți.
De aceea, să-i avem la mare evlavie. Chiar și față de sfinții necunoscuți să arătăm multă recunoștință, deoarece ei ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor și cu pilda tăcută a marii lor smerenii. Aceștia s-au rugat lui Dumnezeu cu insistență – așa îmi spune gândul – să rămână necunoscuți, ca să nu fie cinstiți de oameni, ci să continue a-i ajuta în același chip, „în ascuns”.
Sfinții s-au nevoit fiecare în felul său, iar acum ne ajută fiecare în felul său, vorbind fiecărui suflet în limba pe care o vorbește și o poate înțelege, ca să se folosească.
Toți Sfinții s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinții Mucenici și-au vărsat sângele lor, Cuvioșii Părinți și-au vărsat sudoarea și lacrimile, au făcut experiențe duhovnicești cu ei înșiși ca niște buni botaniști, s-au jerfit pe ei înșiși din dragoste pentru chipul lui Dumnezeu și ne-au lăsat rețetele lor duhovnicești, ca prin ele să prevenim răul sau să ne tămăduim de bolile duhovnicești, să dobândim sănătate și, dacă vom fi cuprinși de mărime de suflet și vom vrea să-i imităm în nevoințe, chiar să ne și sfințim.
Cuviosul Paisie Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #446  
Vechi 20.04.2015, 22:38:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Iubirea adevărată este o iubire care ține seamă de Dumnezeu. Iubirea adevărată este o iubire care se revarsă dezinteresat. Adică, dacă tu ești angajat în iubire interesat, atunci nu-i o iubire adevărată. Dacă îl iubești pe el pentru că te iubești pe tine, nu-i corect. Iubirea adevărată este aceea care nu face deosebire între bun și rău, între vrednic și nevrednic, între prieten și dușman; este o realitate care nu poate fi desființată.
Iubirea și respectul sunt două coordonate ale prieteniei, iar prietenia este ceva din realitatea raiului aici, pe pământ. Cine are iubire și respect, acela nu încetează niciodată nici din iubire, nici din respect. Și la mine au venit unii care mi-au spus: „Părinte, am avut o prietenă și n-o mai am… am pierdut o prietenie”. De ce ai pierdut-o? Pentru că n-ai avut-o. O prietenie adevărată nu se pierde, o prietenie adevărată e o realitate care nu se desființează. O prietenie adevărată este o chestiune fără sfârșit și cu revărsare, fără să calculeze când dă, pentru că iubirea oferă, calitatea iubirii este să ofere. Nu te poți opri niciodată, dacă iubești, din a oferi. Iar iubirea primește și se gândește la ceea ce primește, ca și mai mult să ofere. Asta-i iubirea cea adevărată.
Arhim. Teofil Părăian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #447  
Vechi 21.04.2015, 20:33:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Unii dintre Sfinții Părinți, în scrierile lor ascetice, osebesc între două chipuri ale vieții duhovnicești, cea lucrătoare și cea contemplativă, numind pe prima dintre ele calea păzirii poruncilor. Starețul Siluan gândea puțin altfel: și el împărțea viața în lucrătoare și contemplativă, dar și pe una și pe alta deopotrivă le socotea ca pază a proruncilor. Temeiul de început al nevoinței liniștirii minții îl vedea în cuvintele celei dintâi porunci: Să iubești pe Dumnezeu din toată inima, din toată gândirea, din tot sufletul. El scrie:
<<Cel ce a cunoscut dragostea lui Dumnezeu va zice: Nu am păzit poruncile. Măcar că mă rog zi și noapte, și toată bună-săvârșirea încerc a făptui, ci porunca pentru dragostea lui Dumnezeu nu am plinit. Doar în rare clipe ajung la porunca lui Dumnezeu, dară sufletul ar dori în toată vremea să petreacă în ea. Când în minte se adaugă gânduri stăine, atunci mintea cugetă și pe Dumnezeu, și acel lucru; cu alte cuvinte, porunca: Să iubești din toată mintea și din toată inima – nu este deplin împlinită; dar când mintea deplin este în Dumnezeu, și nu sunt și alte gânduri, atunci se împlinește cea dintâi poruncă>>.
În experiența nevoinței rugăciunii curate mintea, despuindu-se de tot chipul și conceptul, se învrednicește, după adâncă pocăință și mult plâns, de adevărata vedere a lui Dumnezeu.
Liniștirea minții [Isihasmul] totdeauna a întâlnit mulți potrivnici, mai cu seamă în Apus; aceștia, neavând experiența cuvenită, în înțelegerea lor abstractă a acestui chip al rugăciunii credeau că este vorba de căutarea unui procedeu mecanic care să ducă la contemplarea Dumnezeiască. Dar, firește, nu este așa.
Dumnezeu, absolut liber fiind, nu poate fi supus nici unei lucrări mecanice, și în nici un caz vreunei constrângeri. Liniștirea minții este însoțită de o mare lepădare de sine și este o mare nevoință dintre cele mai grele. Libera dorință a omului de a-și asuma această mare suferință pentru o mai bună pază a poruncilor lui Dumnezeu atrage dumnezeiescul har, dacă nevoința se săvârșește în duhul smereniei.
Omul mândru, orice mijlocire ar folosi, nu ajunge la adevărata părtășie cu Dumnezeu. Mintea, prin singură dorința omului, nu se împreunează cu inima adâncă, dar și dacă pătrunde cumva în inimă, se va vedea acolo numai pe sine, propria-i zidită frumusețe – măreață, căci zidită după chipul lui Dumnezeu; dar pe Dumnezeul adevărat nu-l va vedea.
Iată de ce Fericitul Siluan, luptându-se pentru a se smeri, aleargă la acea armă de foc pe care i-o dăduse Domnul:
<<Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui>>.
Acest om, neșlefuit din punct de vedere intelectual, <<simpluț>> și <<incult>>, adevărat s-a învrednicit de curata contemplare Dumnezeiască a minții, drept care cu adevărat și pe bună dreptate spunea: <<Dacă te rogi curat, ești de-Dumnezeu-cuvântător>>. Și iarăși: <<Credincioșii sunt mulți pe pământ, dar din aceia care să cunoască pe Dumnezeu, foarte puțini>>.
Prin cunoaștere el înțelegea nu speculații gnostice theologice, ci experiența viei părtășii, experiența împărtășirii Dumnezeieștii Lumini.
Cunoașterea este – împreună-ființare.


“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #448  
Vechi 22.04.2015, 22:02:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniștit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-ați fost creați să-L vedeți pe El, ci să vedeți ceea ce este al Său”. Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine prin cuvintele: „Adevărul este că voi n-ați fost create să-L auziți pe El, ci să auziți ceea ce este al Lui”.
Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede și aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Și doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.
Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.
Credința mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut. Dumnezeul din mine Îl vede și-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #449  
Vechi 24.04.2015, 20:32:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Cineva m-a întrebat: „Ce unește mai mult pe bărbat cu femeia?” „Recunoștința”, îi răs*pund. Unul îl iubește pe celălalt pentru ceea ce îi dăruiește. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranța că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei.
Soții trebuie să aibă dragoste curată între ei pentru ca, existând un climat pașnic în familie, să-și poată îndeplini îndatoririle lor duhovnicești. Pentru a trăi în chip armonios, soții trebuie dintru început să pună ca temelie a vieții lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în noblețea duhovnicească, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească și trupească. Atunci când există dragoste și jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situația celuilalt, îl înțelege și-l doare. Iar atunci când cineva îl primește pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primește pe Însuși Hristos, Care îl umple cu și mai multă veselie duhovnicească.
Atunci când există dragoste, chiar și departe de s-ar afla unul de celălalt, siliți fiind de împrejurări, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanțe. Însă atunci când, Doamne ferește, soții nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape, în realitate, însă, se află departe unul de celălalt. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viața lor și să se jertfească unul pen*tru celălalt.
Dragostea trupească îi unește la exterior pe oame*nii lumești, dar numai atâta vreme cât există factori lumești (bani, frumusețe, poziție socială…), și îi desparte atunci când ei dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soți își pierde acești factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi unește și mai mult. Când există numai dragoste trupească, și de pildă, femeia află că soțul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi și îl orbește. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult și caută cu orice chip să-l aducă iarăși pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos și de aceea l-am întrebat cu discreție despre viața lui. „Părinte”, mi-a spus el, „sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ținut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenuncheat în camera mea ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic decât numai lumină și simțeam o pace negrăită înlăuntrul meu”. M-am minunat, deoarece mi-am dat seama că omul acesta se învrednicise să vadă Lumina nezidită, și de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase.
„Părinte”, mi-a spus, „sunt căsătorit și am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme, însă, femeia mea nu a mai avut răbdare să se ocupe de casă și de copii, și de aceea cerea mereu să ieșim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puțin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit și aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Apoi mi-a cerut un apartament ca să trăiască singură. Am făcut-o și pe aceasta. Dar ea își aduna acolo pri*etenii. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca să o conving să-i fie milă de copiii noștri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani și a dispărut. Căutam și întrebam de ea peste tot, însă nici un rezul*tat, îi pierdusem urma cu desăvârșire. Într-o zi am aflat că venise aici, în Grecia, și locuia într-o casă de curvie. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenun*cheat să mă rog. «Dumnezeul meu», am spus, «ajută-mă s-o găsesc și să fac tot ce îmi va sta în putință ca să nu-și piardă sufletul! Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Atunci m-a învăluit acea Lumină, iar inima mea a fost inundată de pace”. Când am auzit, i-am spus: „Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea și dragostea ta și te-a mângâiat în acest chip”. De aceea spun că ne vor judeca mirenii! Vedeți, acesta, care era medic în America, care avea o astfel de soție și care trăia în condițiile și mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!
Părintele Paisie Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #450  
Vechi 25.04.2015, 22:18:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conținutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conținut duhovnicesc, trag concluzii greșite și-l nedreptățesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea, ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-și va pune gând rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopțile spre a păcătui, va spune: „Ce monstru, cine știe pe unde umblă noaptea”, pentru că el însuși are astfel de experiențe.
Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: „Face metanii”, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: „Joacă toată noaptea”. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: „Ce psalmodii frumoase”, în timp ce celălalt va spune: „Ce cântece mai sunt și acestea?”.
Cuviosul Paisie Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare