Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 27.10.2016, 23:09:30
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ortodoxia_e_Adevarul Vezi mesajul
Petre Tutea:

"Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

Comunismul înseamnă negația omului total, că omul total aparține la cele două lumi: lumea trecătoare și lumea veșnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare și în felul ăsta nu e uman.

A te opune comunismului înseamna a apara puritatea Codului Penal.

comunismul e o crima continua."

Acuma lozinci putem face! Insa cu tot respectul pentru Petre Tutea, el NU a fost inainte de 1989 vreun director de mare intreprindere, vreun director de IAS sau presedinte de CAP, si nu avea cum sa cunoasca realitatile si probleme economice si sociale din perioada anilor 1964-1989!

Nu cred ca aveau de unde sa cunoasca Petre Tutea problemele cu care se confrunta de exemplul directorul "Intreprinderii de autocamioane Brasov" (care avea in subordine 25.000 de oameni), directorul intreprinderii "Tractorul" Brasov (care avea tot atatea oameni in subordine), directorul Comtim-ULUI Florentin Carpanu (care aveau 15.000 de oameni in subordine), presedintele Centrocoop-ului Paul Niculescu Mizil (care avea in subordine intreg comertul cooperatist din mediul rural), Alexandru Filioreanul (directorul regionalei CFR Iasi, care avea de realizat peste 20 de indicatori de plan de realizat, si care, prin subordonatii sai, trebuia sa asigure circulatia in depline conditii de ritmicitate si siguranta a circulatiei a milioane de tone de marfuri si milioane de pasageri, etc!

Oamenii ca astia sa fi vorbit si sa fi spus cum era inainte de 1989.

Sau cate aveau de spus fostii prim-secretari ai judetului Vaslui: Gheorghe Tanase, Ion Fratila si Ioan Pavel!
Reply With Quote
  #12  
Vechi 27.10.2016, 23:23:03
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Florinvs Vezi mesajul
Acuma lozinci putem face! Insa cu tot respectul pentru Petre Tutea, el NU a fost inainte de 1989 vreun director de mare intreprindere, vreun director de IAS sau presedinte de CAP, si nu avea cum sa cunoasca realitatile si probleme economice si sociale din perioada anilor 1964-1989!
N-a fost director de întreprindere înainte de 1989; a fost secretar general la Ministerul Economiei Naționale în 1940. A cunoscut, apoi, comunismul, mai întâi din închisoare (vreo 15 ani), căruia i-a supraviețuit, parcurgându-l de la un capăt la altul (a trăit până în 1991). Eu cred că a fost de ajuns ca să-l cunoască bine.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #13  
Vechi 27.10.2016, 23:26:32
ortodoxia_e_Adevarul ortodoxia_e_Adevarul is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.10.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 70
Implicit

Pr. Stăniloae - despre efectele comunismului sau ce este ateismul : https://www.youtube.com/watch?v=nUJmD-I-u3I
Reply With Quote
  #14  
Vechi 28.10.2016, 07:46:13
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

Ca sa vedeti, fara lozinci si fara a discuta ideologie, problemele practice, concrete, de natura economica si sociala, cu care se confruntau nemijlocit cei aflati in functii de conducere atunci, fara prezint cateva interviuri din presa.

-Cu Gheorghe Tanase, prim secretar al judetului Vaslui, din 1968 pana la începutul anilor 80

Ziaristul George Stoian, deși oltean, a trăit pe meleagurile noastre din 1967 până în 1982. A avut șansa să fie aproape de fostul prim-secretar Gheorghe Tănase, ctitorul Vasluiului, pe când era metodist de specialitate al Casei creației populare și, apoi, ziarist la „Vremea nouă”; din anul 1982 au lucrat împreună la Slobozia, până în urmă cu o lună, când Tănase a decedat.

Tot binele pe care Gheorghe Tănase i l-a făcut lui George Stoian, și la Vaslui și la Slobozia, s-a întors în aceeași măsură la el. George Stoian a avut un rol important în viața lui Gheorghe Tănase în special după revoluția din ’89, devenind astfel cel mai valoros martor, atât al vieții pe care fostul prim-secretar a avut-o în perioada comunistă, cât și în ultimii săi ani.
Solicitat de ziarul nostru, George Stoian a acceptat să ne spună adevărul despre omul Gheorghe Tănase. Adevăruri care merită și trebuie să fie cunoscute de noi, cei care l-am prețuit și cărora ne-a lăsat atâtea ctitorii și amintiri.

– Când l-ați cunoscut pe Gheorghe Tănase? Care a fost începutul prieteniei dumneavoastră?
– Eram ziarist aici, la Vaslui, iar prietenia noastră s-a înfiripat datorită faptului că eram implicat în activități culturale, care nu numai că-i plăceau și erau pe sufletul lui, dar chiar erau necesare. Organizam tot felul de manifestări spirituale, inclusiv Festivalul umorului, precum și mari spectacole. Eram regizorul spectacolelor festive dedicate lui Ceaușescu sau al celor de la 23 August, așa că, încetul cu încetul, domnul Tănase m-a agreat și ne-am apropiat.

– Cum ați ajuns de acasă, din Oltenia, la Vaslui?

– Soția mea era studentă la filologie în Iași, iar eu am vrut să fiu mai aproape de ea. Era în 1967, am crezut că vin pentru puțină vreme în aceste locuri, adică până termină soția facultatea, dar m-am îndrăgostit de Vaslui. Așa am ajuns să lucrez la Casa Raională de Cultură, care funcționa unde este astăzi Tribunalul Vaslui, iar director era, să își amintească vasluienii, profesorul Mihai Angheluță, apoi, cum am mai zis, la Casa creației populare, iar ulterior, în presa locală. M-am remarcat repede nu numai în rândul colegilor, ci și la partid. Așa a aflat de mine și Gheorghe Tănase, care era un iubitor de cultură și un mare sprijinitor al acesteia. A început să mă solicite să merg la București, să aduc teatre, concerte cu Tudor Gheorghe, cu Dumitru Fărcaș, marele taragotist al Clujului, cu muzica populară moldovenească etc. Uneori, chiar el îmi spunea ce piesă vrea să vadă, vorbeam cu conducerea teatrelor și programam spectacole la care Tănase era tot timpul prezent.

– Ce artiști preferați avea?

– Iubea toți actorii și foarte mulți cantăreți, artiști adevăraț, pe care, deseori, după spectacol, îi invita la el acasă ori locuri mai interesante, pentru a sta de vorbă, pentru a servi masa împreună. Trebuie să remarc aici marea sa prietenie cu regretatul Valentin Silvestru, care devenise aproape ca un membru al familiei. Asta a făcut ca Gheorghe Tănase să sprijine consistent Festivalul Umorului și a facă să se înființeze la Vaslui celebrul „Cenaclu al umoriștilor”, care foarte des prilejuia publicului vasluian întâlniri cu cei mai importanți scriitori de umor și artiști ai genului. El este și ctitorul marilor statui cu care acum ne mândrim. Nostim este faptul că, atunci când se jucau la Vaslui diverse spectacole și participa Gheorghe Tanase, erau mulți activiști care, deși nu erau mari amatori de teatru, veneau acolo ca să-i vadă „tovarășu’ prim” și se prefăceau că le place și lor teatrul. Pe vremea aceea era o activitate culturală excepțională la Vaslui. Venea lumea la teatru, nu exista să mai găsești bilete cu două zile înainte de eveniment. Lui Gheorghe Tănase îi placea plăcea mult când organizam sărbătoarea Plugușorului în fața Comitetului Județean de Partid. Îi aduceam urători cu obiceiuri de iarnă. Îi plăceau atât de mult pentru că era un om foarte sensibil. Iubea arta, iubea tot ce era de suflet. Uneori, venea chiar și la repetiții. Nu se exprima în termeni de profesionist, dar simțea unde ceva era fals și spunea: “Nu merge!”
Reply With Quote
  #15  
Vechi 28.10.2016, 07:46:57
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

– Cum ați putea să-l caracterizați?

– Era un om foarte serios, aspru, uneori chiar dur, dar numai în fața răului. Sancționa absolut totul, nu ierta niciodată nimic, dar avea grijă să nu nenorocească oamenii. Îi sancționa mai mult cu vorbe, ridica tonul la ei sau le adresa replici dure în fața altor oameni, dar nu le făcea rău. El nu băga oameni în pușcărie. Ba chiar au fost mulți scăpați de pușcărie de doamna Tănase. O căutau mereu mame care se plângeau: “Mi-au rămas copiii pe drumuri”, îi spuneau ele. “Hai, du-te, fii fără grijă”, le încuraja doamna Tănase și îi scotea așa, parcă îi trăgea de păr, pe toți. Eu am făcut multe revelioane împreună cu domnul și doamna Tănase. Eram invitat întotdeauna la revelion pentru că eram un fel de conducător al revelionului, majordomul, dirijam programul orchestrei, spuneam ce să cânte. Le aduceam pe Ștefania Rareș, pe Mioara Velicu, pentru că Tănase iubea mult muzica moldovenească. Îl prețuia mult și pe Adrian Păunescu. De câte ori venea la Vaslui, mergeam la pivnițele Hușului sau la subsolul Casei de Cultură Huși. Acolo se făceau degustări absolut profesioniste de vin. Erau multe personalități acolo, era și inginerul Neamțu, care ne-a prezentat odată vreo douăzeci de feluri de vinuri. A vorbit și despre Busuioaca de Bohotin (lumea trebuie să știe că Busuioaca de Bohotin e un vin care, în stare originală, nu se găsește pe toate drumurile pentru că din Busuioaca de Bohotin adevărată mai mult de trei-patru sute de litri pe an nu se fac. Oficial, se vinde în toată țara, dar n-are nimic de-a face cu Busuioaca de Bohotin adevărată): “Acesta este un vin unicat în România, este adus de mine din părțile Cotnarului, unde nu se mai cultivă. Îl am pe o suprafață mică pentru că această vie nu poate subzista decât într-un anumit pământ, care are anumite caracteristici în compoziția sa și se face numai pe suprafețe care au un unghi de 18-20 de grade expunere spre soare. Dacă într-o anumită perioadă din vară via are destul soare și condițiile necesare, strugurii se fac, dacă nu, nu”. Inginerul Neamțu a adăugat la sfârșit: “Din vinul ăsta consumă tovarășa Elena Ceaușescu. Noi îi trimitem de sărbători, iar ea îl iubește. Anul ăsta am făcut doar trei sute de litri”. Păunescu l-a tras deoparte și i-a cerut două sute de litri. Neamțu i-a dat, însă nu chiar atât de mult cât i-a cerut pentru că ar fi rămas fără pic de Busuioacă. Atunci, Păunescu a plecat și cu 40 de cămăși de la Fabrica de Confecții Vaslui, de la directorul Boris Ciocoiu. Era iubit Păunescu de toată lumea, iar Gheorghe Tănase îl susținea.

“N-am timp să mor, tovarășu’ Stoian”

– Pe doamna Maria Tănase ați cunoscut-o?

– Sigur, era o femeie cu un suflet atât de bun și atât de blândă. Toți vasluienii trebuie să știe că era o femeie absolut admirabilă, civilizată și omenoasă. A făcut foarte mult bine aici, nu pentru că ar fi avut motive speciale, ci pentru că așa era sufletul ei. Înființase un club care se numea Femina, unde chema deseori artiști. A lucrat foarte mult cu Stela Popescu, pe care o îndrăgea. Chema artiști, oameni de știință și profesori, pentru a se întâlni cu femeile care făceau parte din club. Eu am colaborat îndeaproape cu ea pentru că, în exclusivitate, eu făceam partea artistică. Fiecare întâlnire importantă a clubului Femina se încheia cu momente artistice de excepție, în care neapărat trebuiau să fie două-trei capete de afiș, doi-trei artiști importanți. Doamna Tănase, care se îndrăgostise de modul în care îi prezentam pe artiști și de discuțiile pe care purtam cu ei, îmi cerea să-i descos: “Doamnele i-au văzut pe artiștii ăștia la televizor, dar vor să știe ceva din viața lor”. Pe atunci nu era construită Casa de Cultură. Spectacolele aveau loc unde este acum Poliția Județeană, la etajul 1, în sala mare de festivități, sau la fostul cinematograf “I.C. Frimu”.

– Puteți localiza unde locuia Gheorghe Tănase în Vaslui?

– În casa aceea mare, prima, cum se merge în vale, după magazinele de lângă Hotelul Racova, mi se pare că i se spunea „Casa Albă”. Acolo mă duceam când mă chema doamna Tănase ca să facem programul următoarelor manifestări, să concepem invitații sau unele materiale. De multe ori, venea domnul Tănase la masă și mă găsea acolo, cu doamna de vorbă. “Iar plănuiți ceva? Iar vă gândiți la un spectacol”, ne întreba.

– Ați fost în intimitatea familiei Tănase. Pe Nicu Tănase, fiul lui Gheorghe și al Mariei Tănase, îl vedeați des?

– Da, a crescut sub ochii mei. Nicușor a fost un copil înfiat, nu era copilul lor. Nu era foarte bun la învățătură, dar era foarte cocoloșit de cadrele didactice. L-am avut în niște spectacole alături de colegii lui de la Liceul «Mihail Kogălniceanu». Făceam repetiție cu ei într-o sală de clasă și, o dată, când le-am dat o pauză, am spus mai mult în glumă: Băieți, dacă vreți să aprindeți o țigară, puteți s-o faceți. Fumați, că eu nu vă spun nimic! Băieții au început să fumeze, dar a intrat deodată în clasă directoarea liceului sau diriginta lor, nu știu ce era, doamna Alexandru. “Ce se întâmplă aici? E școală sau balamuc? De ce fumați? Tovarășe Stoian, îi lăsați să fumeze?”, a început ea să țipe. Era tare agitată, dar când și-a aruncat ochii și l-a văzut și pe Nicușor cu țigara în gură, s-a potolit și a spus: “A, lăsați băieții să fumeze!” A fost un episod simpatic. Doamna Maria Tănase îl iubea foarte mult pe Nicușor. Ea, care era o mamă atât de bună pentru toată lumea din oraș și din județ, vă imaginați cum era cu unicul său fiu… Avea o voce atât de blândă, era atât de minunată femeia asta! Păi, la înmormântarea ei, la București, cred că a mers jumătate din Vaslui! Au mers autobuze, mașini una după alta. A fost enorm de multă lume din Vaslui, atât de mult o iubeau oamenii.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 28.10.2016, 07:48:44
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

– De ce a murit atât de tânără?
– S-a îmbolnăvit, îmi amintesc că a avut probleme la cap. Atunci când a început să se simtă rău, s-a retras, a plecat din Vaslui. Stătea la București.

– Ați apucat să vă luați rămas bun de la ea?

– Nu. A dispărut deodată. Eu o simțeam slăbită, simțeam că îi este rău, dar ea nu recunoștea. Dacă s-ar fi îngrijit mai mult când a simțit că este bolnavă, cred că n-ar fi avut atât de repede probleme cu sănătatea și cu viața ei. Ea spunea întotdeauna că are treabă: “N-am timp să mor, tovarășu’ Stoian. Mi-e rău, dar avem treabă. Uitați, o familie din satul Cursești e vai de capul ei, au copii dezbrăcați. Să-i ajutăm!”. Dădea telefon la Fabrica de Tricotaje de la Fetești, apoi la Fabrica de Confecții de aici și vorbea cu directorii: “Tovarășe director, poate puteți să-i ajutați pe oamenii ăștia”. Așa le spunea, nu se ducea să ia abuziv ceva.

«Să-l trimiteți pe Stoian la mine, la Ialomița!”

– Ce a fost pentru Vaslui Gheorghe Tănase?

– A fost edificatorul acestui oraș. Eu, când am venit în Vaslui, acest oraș nu exista! Era pur și simplu o comună. Sunt fotografii și pe internet. De exemplu, strada Hagi Chiriac era renumită pentru halul în care arăta. Erau acolo numai prăvălii, era locuită numai de evrei și, pentru că evreii urmau să plece, scoseseră la vânzare tot felul de fleacuri de prin casă, chiar și oala de noapte găurită! Era un peisaj îngrozitor. Orașul nu arăta bine, în schimb se găsea de mâncare, lumea trăia bine. Apoi, încet-încet, Vasluiul a început să își schimbe înfățișarea, s-a ridicat sub ochii lui Tănase, care era interesat mult de oraș, dar nu scăpa din vedere nici județul. Și, din județ, îl interesa ce mai mult agricultura. Mai târziu, peste tot pe unde a umblat, s-a ocupat de agricultura județului respectiv. Cunoștea domeniul ăsta mai mult decât un inginer agronom. Știa toate fazele de lucru în câmp, știa totul despre îngrijirea animalelor. Se obișnuise ca în toate plenarele pe care le ținea să analizeze toată activitatea din agricultură sau din industrie, fără rapoarte scrise sau materiale. Se învățase și le făcea cu filme. Ne trimitea pe mine și pe un băiat de la Casa Pionierilor, de la cineclub, să filmăm în grajduri, în CAP-uri, să stăm de vorbă cu oameni. Făceam filme despre realitățile pe care le găseam. Gheorghe Tănase ne cerea să găsim părțile criticabile: “Eu vreau să-mi arătați ce este rău, ca să îndreptăm”. Ajunsesem ca, atunci când intram într-un CAP, să se sperie oamenii de noi, că știau ce urmează. Noi filmam, îi duceam filmul, apoi el convoca oamenii. Venea toată lumea și el spunea: “Dați drumul la film”. Nu citea nimic, niciun material, niciun raport, nicio informare. Dădeam drumul la film. Filmele erau toate de treizeci de minute, adică erau niște reportaje destul de lungi. Când se termina filmul și începea plenara, nimeni nu mai putea să spună ”Tovarășe prim’, nu e adevărat, se exagerează, nu e așa”, că se văzuse pe ecran. Tănase prinsese gustul pentru lucrul cu filmele. Am devenit foarte apropiați. După ce a plecat din Vaslui, a fost la Comitetul Central, apoi a ajuns la Ialomița, unde ne-am întâlnit.

– Cum de v-ați întâlnit tocmai acolo?

– După ce a plecat Gheorghe Tănase din Vaslui, eu am mai rămas până în 1982, când am fost dat afară de la «Vremea Nouă». Era în plină zi, eram toți în redacție, când a fost chemat la secretarul cu propaganda, pe atunci tovarășul Țolescu, colegul meu de redacție, Tiberiu Brăescu, un ziarist foarte bun. Când a venit peste vreun sfert de oră, noi l-am întrebat ce s-a întâmplat. “M-a dat afară!”, ne-a spus el. Cum adică te-a dat afară? ”Mi-a reproșat că n-am origine muncitorească!” Și nu ți-a oferit altceva? “Nu, mi-a a spus să plec de la ziar”. N-a terminat el de vorbit, că l-a chemat pe alt coleg de-al nostru, tot ziarist foarte bun, Vasile Iancu. A venit și el peste un sfert de oră și a spus: “M-a dat afară!” Din acel moment, stăteam toți înnebuniți și așteptam să vedem care va mai fi chemat. Al treilea a fost chemat… George Stoian. Am fost sigur că, atunci când voi ajunge acolo, la tovarășul Țolescu. mă va pune pe liber. “Tovarășe Stoian, cred că o să ne despărțim”, mi-a spus. Nu mai era cine să mă apere, nu mai era Tănase. “Hai să mai recapitulăm, ce-a fost tatăl dumitale?” Tatăl meu a avut studii superioare de drept și a fost notar în orașul Corabia. “Nu te supăra, noi avem nevoie în presă de oameni în care să avem încredere, cu dosare bune. Zilele astea să pleci, caută-ți altceva de muncă”, mi-a spus. Am plecat și am stat pe liber câteva luni. Tiberiu Brăescu a plecat la București, unde a făcut carieră în presa centrală, Vasile Iancu a plecat la Iași, unde a făcut și el carieră (până la pensie, a fost corespondent la “România Liberă” și a scris mai multe cărți).

– Iar George Stoian?

– George Stoian a plecat, chemat de Tănase, la Ialomița, unde era prim-secretar. El s-a dus în ’82 acolo, la 25 ianuarie, chiar de ziua lui. Cei de acolo aflaseră că-i ziua lui de naștere și i-au umplut biroul cu flori. Când Tănase a intrat prima dată în birou, în prima zi, a găsit mulțimea de flori.

– Cine v-a povestit?

– Chiar Tănase, în august ’82. El nu știa de situația mea, dar a dat telefon aici, la Vaslui, la partid și a spus: «Să-l trimiteți pe Stoian la mine, la Ialomița!”. Ăștia de la partid m-au căutat, m-au găsit și mi-au spus: “Vezi că te caută tovarășul Tănase, du-te la Slobozia!”. Am urcat în mașină și am plecat. Nu știam de ce mă cheamă. “Ia ascultă, vrei să lași Vasluiul și să vii aici? Vreau să faci la Ialomița tot ceea ce făceai pentru partid la Vaslui, când eram eu acolo!”. Am acceptat pentru că soția era de acolo, din Călărași, la 40 de kilometri de Slobozia. Când i-am spus da, el a chemat imediat secretarul cu propaganda și i-a spus: “Uite, el se numește Stoian, este ziarist de meserie, o să lucreze aici la noi, unde o să facă toate spectacolele și activitățile culturale ale Comitetului Județean de Partid. Vrea să lucreze tot la ziar. Ai loc la ziar pentru el?” ”Nu am niciun loc liber!” “Dai unul afară și îl aduci pe el! Te interesezi să aibă locuință, dar în trei zile! Dacă trec mai mult de trei zile, e scandal! În trei zile să aibă locuință, iar soția să aibă post, este educatoare!”, a spus Tănase. Așa se lucra atunci.

“Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”

– Așa ați ajuns să lucrați la ce ziar?

– La “Tribuna Ialomiței”. Am avut casă în două zile, nu în trei, într-un bloc care nici nu fusese dat oficial în folosință. Eu am fost primul care s-a mutat acolo. Nu aveam telefon, dar secretarul acela l-a chemat pe directorul Poștei județene și i-a spus: “În apartamentul cutare, de la adresa cutare, trebuie să fie telefon”. “N-am cum, că nu e dat în folosință!” “Te-am întrebat eu? Iei de la alte blocuri, Treaba ta, te interesează!” Soția a fost încadrată la cel mai mare cămin din orașul Slobozia, unde a și devenit directoare, iar eu m-am dus de la 1 august la treabă. “Să văd cel mai frumos 23 August făcut de tine!”, mi-a spus Tănase. Am realizat un spectacol extraordinar și i-am convins pe toți care vorbeau și se întrebau: “Ce e cu ăsta? De ce l-a adus Tănase? E cârtița lui, ce știe să facă?” Eu mi-am dat seama că sunt toți ochii ațintiți către mine și m-am străduit să fac un spectacol absolut senzațional. Eu sunt cel care a introdus în arta scenică un sistem de a face să apară și să dispară un cor pe scenă în două secunde. Când m-am dus la Iași la un concurs de la Iași, un regizor de acolo a întrebat: “Cine a făcut asta?” Eu, i-am spus. “Dumneata nu ești sănătos, cum de ți-a trecut prin cap una ca asta?” La mine apărea în două secunde un cor de optzeci de oameni pe scenă și, după ce cânta, dispărea.

– Cum de reușeați?

– E problema mea asta.
– Vreți să păstrați secretul?

– Da, e secretul meu. Introdusese atunci Tănase o chestie absolut senzațională. Făceam spectacole pentru muncitorii din agricultură, spectacole pentru muncitorii din industrie, spectacole pentru iubitorii de artă. Am avut un spectacol pentru oamenii din industrie cu 4.200 de artiști. În sală erau 450 de oameni, iar eu aveam pe scenă 4.200 de artiști. Atunci am crezut că înnebunesc, credeam că n-am să pot să duc la bun sfârșit spectacolul. Dar a fost o frumusețe!

– Știm că Maria Tănase murise. Gheorghe Tănase era recăsătorit?

– Da, se recăsătorise cu Florica, o doamnă care i-a fost alături permanent și care, cu un deosebit devotament, l-a îngrijit în anii din urmă, când Gheorghe Tănase căpătase o sănătate mai șubredă. Până să ajungă la Slobozia, trecuse pe la Comitetul Central, unde lucrase direct cu Elena Ceaușescu.

– V-a spus vreodată ceva despre acea perioadă?

– Vorbea puțin despre ce a făcut la Comitetul Central, despre cum era munca lui cu Elena Ceaușescu. Când eu îl întrebam, îmi spunea că mai bine să nu mai vorbim. Din asta am înțeles că avea o amintire atât de urâtă de acolo, încât nu mai voia să o readucă în memorie.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 28.10.2016, 07:57:23
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

A fost Gheorghe Tănase cel mai bogat om? Adevărata lui avere au constituit-o dragostea și prețuirea oamenilor în mijlocul cărora a trăit. Chiar dacă a ajuns să fie victima timpului nemilos, a rezistat demn schimbărilor.

Veți vedea, foștii săi colaboratori de la Slobozia, județul Ialomița, unde a fost prim-secretar din 1982, nu l-au ocolit, iar cea de-a doua soție, Florica Tănase, i-a oferit sprijinul și iubirea ei până în ultima clipă.

N-au trecut patruzeci de zile de la plecarea lui dintre noi, așa că putem crede că sufletul lui Gheorghe Tănase s-a întors pentru o vreme și pe la Vaslui. Până pe 2 noiembrie, putem să-i aprindem o lumânare și să-i dăruim un gând bun, pe care să-l culeagă și să-l ducă în lumea de dincolo.
Continuăm să ne amintim de Gheorghe Tănase, alături de ziaristul George Stoian.

– Spuneați că ialomițenii l-au iubit mult pe Gheorghe Tănase.

– L-au iubit foarte mult și aveau și de ce. Poate, după Sibiu, unde se dusese Nicu Ceaușescu prim-secretar, Ialomița era singurul județ în care oamenii nu sufereau de foame, atunci, înainte de decembrie ’89. Noi, ialomițenii, am fost dați și la Europa Liberă. Am auzit eu cu urechile mele cum s-a spus atunci: “Moare România de foame, româniii au bani și n-au ce să cumpere cu ei, numai în județul Ialomița oamenii o duc bine”. Chiar asta a fost expresia: «că numai în Ialomița oamenii o duc bine». Făcuse Tănase astfel ca un renumit restaurant de acolo, Privighetoarea, să fie aprovizionat cu de toate pentru ca și oamenii din țară să poată veni să cumpere alimente. Veneau de peste tot și cumpărau câte două-trei roți de cașcaval, cinci-șase batoane de salam, cafea, bere. Se găseau de toate în Ialomița.

– Înseamnă că și dumneavoastră ați dus-o bine.

– Mai mult decât bine. La noi nu s-a simțit niciodată greul. Nu ne lipsea nimic. Tănase era foarte atașat de agricultură și a plecat din Ialomița cu părere de rău pentru că voia să ducă județul pe locul I la producția de lapte. Încet-încet, a început să surclaseze județe care erau pe primele locuri. Mai rămăsese Suceava, dar nu a mai reușit să întreacă și acest județ pentru că a trebuit să plece. L-a schimbat Ceaușescu. Am să povestesc însă ceva legat de ideea Bărăganului ars de soare și lipsit de fântâni. Gheorghe Tănase a dat dispoziție ca pe toate șoselele, pe toate arterele, să se facă fântâni. S-au ridicat minunile acelea de fântâni cu cumpănă, pe care le știam numai din povești, din desenele vechi. A umplut cu fântâni tot județul. Erau toate funcționale. El cutreiera toate drumurile, oprea mașina și se ducea să verifice dacă era apă, dacă apa era bună de băut. Construind fântânile, Tănase a făcut o bucurie mare oamenilor. El se preocupa și de industrie, de absolut tot și nu putea fi păcălit pentru că se pricepea la toate. Era mai bun decât un inginer agronom sau zootehnist. Știa totul. Și, am mai spus, avea un comportament prin care nu făcea rău oamenilor, voia doar să-i sperie, să-i aducă în situația de a face treabă. Îmi aduc aminte cum făcea el ședințele. Spunea: “Mâine dimineață avem comandament pentru agricultură la ora 5”. Și, vă dați seama, erau unii care locuiau la marginea județului și erau anunțați doar cu o seară înainte. La ora patru și jumătate, Tănase intra în sală și nu mai avea nimeni voie să intre după el. Dădea dovadă de o punctualitate exagerată. Odată, mă aflam și eu la o astfel de ședință, în calitate de ziarist. Era pe atunci un IAS, Ograda, care era ca un adevărat oraș. Erau acolo, pe teritoriul acelui IAS uriaș, locuințe, grădinițe, cantine, o carmangerie, fabrici de lapte. Director era un inginer deosebit, că nu putea oricine să aibă asemenea realizări. La acea ședință, Tănase l-a făcut praf pe directorul ăsta: “Să-mi spui dacă poți să mai muncești, dacă mai poți să fii director acolo. Să vii imediat în birou la mine!”, i-a spus el și a plecat în birou supărat. Directorul l-a urmat înnebunit. “Închide ușa!”, i-a strigat, apoi i-a spus relaxat, zâmbindu-i: “Ți-a plăcut ce ți-am făcut?”. Tănase îl simpatiza pe director, avea încredere în el, dar a vrut să-i sperie pe ceilalți. L-a sacrificat într-un fel în ochii celorlalți, care știau cu toții că acela era un director extraordinar de bun. “Dacă ăstuia, care e atât de bun, îi face așa, pe noi ne omoară”, gândeau ei. Ăsta era stilul de lucru al lui Gheorghe Tănase.

«Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic“

– A plecat Gheorghe Tănase din Ialomița la București, apoi a ajuns prim-secretar la Bacău. Ați mai ținut legătura cu el?

– Nu.

– Când v-ați reîntâlnit?

– Cred că la vreo trei ani după revoluție. Dar mai întâi ar fi câteva lucruri de spus despre ce s-a întâmplat la revoluție în Bacău, unde a fost o revoluție mai puțin de catifea decât a fost la voi, în Vaslui. Gheorghe Tănase nu a avut de suferit atunci, în ’89, pentru că se comportase bine și la Bacău, dar regula era: cine a fost de la partid și ne-a condus trebuia să plece, așa că el a plecat imediat. L-a adăpostit fosta lui secretară de la cabinet. Când Tănase și-a dat seama că nu mai poate sta la ea, a vorbit cu șeful de la silvic, tot prin intermediul secretarei. Directorul de la silvic a venit și le-a propus domnului și domnei Tănase să stea într-o cabană în pădure. I-a dus chiar el acolo, fără să spună nimănui unde îi duce. Ei au stat acolo douăsprezece zile, până când au venit revoluționarii, care aflaseră între timp unde se aflau. “Domnule Tănase, nu avem nimic cu dumneavoastră, ați fost om cumsecade, dar trebuie să plecați. Mâine, noi vă punem la dispoziție un camion în care să vă încărcați toate lucrurile pe care le aveți acasă. Până la ieșirea din județ, veți fi escortat de poliție”, i-au spus ei. Este interesant că ăia nu l-au întrebat unde să plece. Nu l-au întrebat: “Măi omule, tu ai undeva unde să te poți duce?”.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 28.10.2016, 07:59:22
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

– Realitatea era că Gheorghe Tănase nu prea avea unde să meargă, nu?

– Da, el atunci locuia la casa partidului din Bacău. Întreaga viață a stat doar în casele oferite de partid, în toate județele în care a fost prim-secretar. Binele care s-a întâmplat a fost că doamna Tănase, care era de la Livada, la opt kilometri de Râmnicu Sărat, încă avea acolo rude și exista și o casă în care nu locuia nimeni. Au telefonat rudelor să o pregătească. A doua zi, a venit mașina, i-a luat de acolo, de la cabană, și i-a dus acasă, în Bacău, să își ia lucrurile. Surpriza a fost că, atunci când au ajuns, au văzut că revoluționarii le spărseseră casa și luaseră tot ce se putea lua: hainele de blană ale doamnei, televizor, aparatură, tot ceea ce aveau. Aproape că n-au mai avut ce să pună în mașină. Expresia lui Tănase când mi-a povestit a fost: “Ne-au luat tot”. Ce era să mai facă? Era atmosfera aceea de la revoluție, totul era tulbure, nu mai era prieten nimeni cu nimeni, toată lumea parcă era dușman la dușman, așa că el nu a putut să ridice glasul, să cheme poliția și să spună: “Mi s-a spart casa”. A trebuit să tacă. A plecat acolo, în comuna aceea.

– Cum ați aflat unde se află?

– Am aflat târziu, peste vreo trei ani, când cineva mi-a spus: “Vezi că domnul Tănase este la Amara, în stațiune, are probleme cu reumatismul”. Am rămas șocat când am auzit. Imediat am urcat în mașină și m-am dus la Amara. Am întrebat de el, dar mi s-a spus că e la tratament. L-am așteptat să iasă de la proceduri. A venit spre mine, cu un prosop în cap. Nu s-a mirat atunci când m-a văzut pentru că, de fapt, el trimisese după mine. Am stat în seara aceea acolo, am ieșit la o bere, am stat de vorbă, mai mult despre boala lui. Mi-a povestit că avea probleme grave la un picior. Mi-a spus că locuiește în satul ăla, Livada. Râzând, a adăugat: “Să vii pe la mine, să vezi ce țuică fac, am cazan de țuică, să vezi ce vin am, că am vie în curte și pomi”. Vă promit că vin, i-am spus, mai ales că eu mergeam de două ori pe an după vin în Odobești și treceam pe lângă livada lui. A doua zi însă, m-am întors la el. L-am luat și ne-am dus împreună la Ilie Alexandru, un mare om de afaceri de la noi, care avea o societate Hermes și care își construise pe domeniul lui renumitul Dallas. Era foarte bogat. Domnul Tănase îi făcuse acestui om de afaceri un mare bine pe vremea când fusese prim-secretar. Ilie Alexandru conducea boxul și furase niște bani de la niște boxeri. Trebuia să intre în pușcărie, dar Tănase, care iubea sportul, l-a salvat. Acum s-a întors roata. I-am dat un telefon lui Ilie Alexandru. “Vezi că domnul Tănase e pe aici, vreau să vin cu el!”, i-am spus. “Veniți”, s-a bucurat el. Ne-a primit într-un salon absolut fantastic, ornat cu flori, cu draperii, cu vreo cinci-șase ospătari pe lângă noi. Ce-am putut să vedem pe masă! Apoi, la plecare, i-a umplut portbagajul domnului Tănase. După întâmplarea asta, nu după foarte mult timp, m-am dus la Odobești și am trecut și pe la el. Casa era foarte îngrijită, și curtea la fel. Mi-a plăcut totul foarte mult. El părea fericit sau cel puțin încerca să pară fericit, dar când l-am întrebat ce face acolo, n-a știut ce să răspundă. “E un preot aici, vizavi, e singurul cu care pot să mai stau de vorbă”, mi-a spus. După două-trei luni, am trecut iar pe acolo. De cum am ajuns, mi-a spus: “Mi-au spart casa!” Îl furaseră a doua oară. Era foarte necăjit și dezamăgit de toate. M-a impresionat profund. Când l-am întrebat: domnu’ Tănase, dar dumneavoastră, unde faceți baie? ”În lighean”, a răspuns. Din secunda în care am auzit răspunsul, mi-am spus: trebuie să fac ceva! L-am întrebat: sunteți de acord să lăsați totul aici și să veniți la Slobozia? Sigur că a spus da. «Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic. N-am bani să-mi cumpăr casă, unde să stau?” Ne înteresează pe noi asta. Am să văd ce pot face, i-am spus.

– Și ce-ați făcut?

– M-am dus la prefectul județului, care era medic veterinar. Și lui îi făcuse Tănase bine pe când era prim-secretar, în sensul că l-a luat de la țară, de undeva, și l-a făcut directorul Direcției Sanitare Veterinare, așa că îi era dator domnului Tănase. Și directorul Fabricii de ulei, și mulți alții fuseseră ajutați de Gheorghe Tănase. Domnule prefect, domnul Tănase stă vai de capul lui într-un sat, vrea să vină aici, dar n-are casă. Îi putem face rost de o casă?, i-am spus eu. “Da, măi, hai să-i facem rost de-o casă. Găsiți, domnule Stoian, o casă, vedeți cât costă, pe mine mă interesează să fac rost de bani”, mi-a răspuns prefectul. Am început să caut peste tot, prin ziare, prin oraș, timp de vreo două săptămâni. Îmi doream să găsesc ceva potrivit pentru domnul Tănase. Într-o bună zi, am găsit apartamentul care să i se potrivească, în centrul orașului Slobozia, doar la câțiva pași de casa mea.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 28.10.2016, 07:59:58
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

– Vă doreați să locuiască aproape de dumneavoastră.

– Dacă tot am putut să aleg, am ales să locuim unul lângă altul. Aveam și piața aproape, și gara, și autogara. Apartamentul era bun, dar era nereparat. Am negociat cu proprietarul și am ajuns la 16 milioane, pe vremea aceea. Acum e momentul să spunem clar niște lucruri. O să povestesc ce s-a întâmplat cu acest apartament. M-am dus la prefect și i-am spus că am găsit un apartamentul acela de 16 milioane. “Du-te fără grijă, că eu am să fac rost de bani”, mi-a spus el. Din când în când, mai treceam pe la el și îl întrebam cum mai e cu banii ăia? ”Am găsit șase milioane”, îmi spunea. Altădată îmi spunea că a mai găsit două milioane și tot așa. Odată, a tras chiar sertarul de la biroul lui și mi i-a arătat: “Uite, ăștia sunt banii pentru apartament. Îi țin aici”, mi-a spus. La un moment dat, mi-a spus: “Am strâns toți banii, dar sunt doar 13 milioane, te rog să mă crezi că nu mai știu de unde să iau încă trei milioane. Lasă, că o să vorbim cu domnul Tănase să dea și el trei milioane”, mi-a explicat. A vrut să-mi dea mie toți banii, să mă ocup de acte, să-i dau omului cu apartamentul, dar eu i-am spus că nu aveam cum să mă ocup de acte, că lipseau cele trei milioane. Lui Tănase cum să mă duc să-i cer și nici nu-l puteam aduce la Slobozia, că nu aveam unde. Într-o bună zi, m-a chemat prefectul la el și mi-a dat cheile apartamentului. Se ocupase el de vânzare-cumpărare.

– Cum se numea acel prefect?

– Gheorghe Savu. Când mi-a dat cheile, mi-a spus: “Vezi să fie curat acolo”. Apartamentul însă avea geamurile vechi, instalațiile sanitare smulse, parchetul nerașchetat, era o mizerie îngrozitoare. Nu pot să-l aduc pe domnul Tănase aici, mi-am spus, și am apelat la un administrator de firmă care avea sediul chiar în blocul acela. Când a auzi că e vorba de domnul Tănase, pentru că îl cunoștea, mi-a dat niște muncitori, care s-au dovedit a fi niște incompetenți. Au făcut o curățenie de doi bani și când au raportat că e gata, m-am dus acolo și mi-am pus mâinile în cap. Nu făcuseră nimic, cred că furaseră toate materialele. Atunci m-am dus la Hermes din nou, la Ilie Alexandru, care avea o mare echipă de constructori. I-am povestit: domnul Tănase trebuie să vină, am luat apartamentul, dar multe nu sunt cum trebuie acolo. “Să vină șeful echipei de constructori la mine, a spus el. Te duci cu domnul Stoian și vezi ce trebuie la acel apartament. Îmi raportezi, apoi nu pleci de acolo până nu termini tot ceea ce e de făcut”, i-a spus el. M-am dus cu acel om la apartament, el și-a notat tot ceea ce trebuie făcut, apoi mi-a spus: “Veniți peste patru zile aici și vă dau cheia!” Și peste patru zile, la prânz, m-am dus și mi-a dat cheia. Când am intrat, totul era nou, strălucitor, baia și bucătăria erau superbe, apartamentul era gata să-l primească pe domnul Tănase. M-am dus din nou la cel cu prima firmă, știam că avea mașini, și i-am spus: dă-mi o mașină să mă duc să aduc lucrurile domnului Tănase.

«Toată lumea îl cunoștea»

– Cum a fost când i-ați spus domnului Tănase că apartamentul îl așteaptă?

– Eu deja îi telefonasem domnului Tănase cu ceva timp în urmă și îi spusesem: pregătiți-vă, că vă aduc la Slobozia. Lichidați tot ceea cea aveți acolo și pregătiți-vă! Acum, când totul era gata, i-am telefonat din nou. Alo, domnu’ Tănase, sunteți proprietarul unui apartament în Slobozia! El, care nu a fost niciodată tipul de om care să răspundă cu efuziuni, ci un tip mai rezervat, a spus doar atât: “Da? Nu mă păcălești?” Asta a fost forma lui de a răspunde. Nu vă păcălesc, i-am spus. Aveți casă, spuneți-mi doar când să vă trimit mașina să vă ia lucririle și să vă aducă definitiv aici. “M-am cam pregătit”, mi-a spus și mi-a indicat ziua în care să trimit mașina. În ziua stabilită, la ora la care a spus, a avut mașina. I-am pus în mașină și doi muncitori care să-i încarce lucrurile. Seara, a venit la Slobozia. L-am așteptat cu alți oameni care să-l ajute la transportat mobila. A venit și fiul său, Nicușor, că-l anunțaseră la telefon că se mută. “Vezi, să vii să ne ajuți la descărcat mobila”, îi spuseseră. Am dus la etajul trei toate lucrurile.

– Era bucuros domnul Tănase? Era mulțumit de apartament?

– Vai, ce bucuros era! Nu făcea el munci fizice de obicei, dar atunci l-am simțit că voia să pună și el mâna pe ceva. N-a făcut nici atunci prea multe, dar era plin de entuziasm. Erau fericiți amândoi, și el și doamna Tănase. Doamna, imediat cum a coborât din mașină, s-a dus să vadă apartamentul. “Tănase, avem o casă foarte frumoasă”, i-a spus. El încă nu urcase. Pe la orele 23, erau deja cu lucrurile sus. I-am lăsat și am plecat. M-am întors la ei peste două zile, să-i văd ce fac și cum s-au instalat. M-am așezat pe un fotoliu și i-am întrebat: v-ați aranjat bine, vă simțiți bine? ”Da, ne-am acomodat imediat, ne simțim bine”, mi-a spus domnul Tănase. Dar de ce nu ieșiți din casă? M-am uitat pe la piață și nu v-am văzut, cred că vă uitați la televizor toată ziua. “Nu mă uit, că n-am televizor”, mi-a răspus el. Cum n-aveți televizor? “N-am, dom’le, că mi l-au furat și pe ăsta. Nu mi-am mai cumpărat altul!” Atunci, pe loc, am dat telefon din nou la Hermes, fiindcă Ilie Alexandru avea o fabrică de televizoare, de fapt o linie de montaj televizoare. Primea piese și monta televizoare, care se numeau chiar Hermes. I-am spus că am nevoie de un televizor pentru domnul Tănase. “Mergeți, că vă așteaptă televizorul”, mi-a spus Ilie Alexandru. Am urcat în mașină și m-am dus la fabrică. Mă aștepta șeful fabricii, cu televizorul împachetat. Stătea în ușă și mă aștepta să vin. Scosese televizorul atunci de pe linia de fabricație.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 28.10.2016, 08:01:14
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.902
Implicit

– S-a bucurat domnul Tănase de dar.

– Sigur. Era un televizor performant, cel mai mare care exista. Îl mai au și astăzi. Gheorghe Tănase se uita foarte mult la televizor, în special la sport. Numai la sport și la știri se uita. I-am dus imediat televizorul, dar am constatat că de fapt nu are unde să-l agațe. Nu aveau nici cablu. Am dat imediat un telefon la un prieten, Bănică, și l-am rugat să vină în jumătate de oră să monteze cablul. “N-aveți contract, nu e cerere făcută?” Te-am întrebat eu de asta? Tu vii și pui, iar mâine facem și contract, și tot ceea ce trebuie. Îți spun eu despre ce este vorba. A venit Bănică, i-a întins cablul, iar când am plecat de acolo, domnul și doamna Tănase priveau la televizor.

– Vă aminiți acei pași pe care i-ați făcut dincolo de ușa apartamentului lor? Aveați inima ușoară pentru că, în sfârșit, ați putut face și dumneavoastră ceva pentru cel care vă ajutase atât de mult?

– Da, într-un fel, i-am făcut și eu puțin din binele pe care mi l-a făcut și el mie. Făcuse pentru mine două lucruri deosebit de importante, nu e cazul să le amintesc aici, dar, în afară de asta, Gheorghe Tănase merita să fie ajutat chiar dacă nu ar fi făcut nimic pentru mine. Făcuse atâta și pentru județul Vaslui, și pentru Ialomița, aici unde ne aflam, era un om atât de cumsecade… Apoi, un om de valoarea lui nici nu merita să trăiască în condiții nefavorabile.

– Cum era viața de zi cu zi a lui Gheorghe Tănase la Slobozia?

– A început să iasă în oraș, ne întâlneam la piață, după care ne întâlneam în familie, la masă, la sărbători. Venea la noi cu soția, ne duceam și noi la el. Făceam patru minute de la noi de acasă până la ei. Eram invitați la toate evenimentele din familia lor. Gheorghe Tănase avea mulți invitați de ziua lui. Avea mulți prieteni care veneau în vizită și stăteau și la masă. Era o frumusețe!

– Cine erau acești prieteni?

– Trei doctori cu soțiile lor, șeful de la Vinalcool, directorul Direcției Agricole, toți cei care avuseseră funcții mari înainte, când el fusese prim-secretar. Gheorghe Tănase își sărbătorea ziua de naștere pe 25 ianuarie. Era născut cu o zi înaintea lui Ceaușescu. Îmi amintesc că, o dată, a avut atât de mulți invitați, încât nu a putut să-i primească pe toți într-o zi. Îmi aduc aminte că noi am fost a doua seară invitați, alături de alte familii. A fost pentru prima dată în viață când l-am văzut atât de binedispus. Atât de mult se pregătise pentru ziua lui, că își notase într-un carnet bancuri. Nu-mi imaginam latura asta a domnului Tănase. Avea o sensibilitate ascunsă, pe care nu i-o bănuiam. Nu-și exterioriza sentimentele, dar simțeai că în interiorul lui e de o blândețe nemaipomenită și că trăiește intens totul. Toți musafirii care am fost atunci ne-am mirat și ne-am amuzat. Domnul Tănase nu știu unde umblase, ce făcuse, că scrisese în carnet foarte multe bancuri. El, pe care niciodată nu l-am văzut în postura asta, ne-a spus toată seara bancuri. Spunea: “Stați să vă mai spun un banc”, și dădea foile. Citea din carnet. Ne-am amuzat atunci! Îi plăcea să iasă de 1 Mai la pădure. Noi avem un crâng acolo, așa că ieșeam împreună, făceam grătar. Totul era bine. Domnul Tănase avea un obicei ciudat. De Anul Nou și de Paște, scria felicitări pe care le trimitea prin poștă în Slobozia, la toți cunoscuții. Eram sigur că de sărbători o să găsesc în cutia poștală felicitarea de la domnul Gheorghe Tănase.

– Fiul său, Nicușor, îl vizita la Slobozia?

– Nu. Ieșise inginer, se căsătorise cu o fată frumoasă și instruită, locuia în București, pe lângă Palatul Victoria. La un moment dat, a trăit o dramă și a murit. A avut un singur fiu, George, un copil foarte bun, care a făcut polo pe apă și care a fost foarte apropiat de domnul Gheorghe Tănase. De câte ori venea, când era mic, în Slobozia, venea și pe la mine. Îl așezam pe un scăunel în mijlocul camerei și el se uita ore în șir la desene animate, la video.

– Ce pasiuni avea Gheorghe Tănase?

– A devenit mare iubitor de câini. Și-a luat un cățeluș pe care îl plimba toată ziua și era foarte fericit. Se plimba prin parc, ieșea la piață. Ne întâlneam destul de des. “Să trăiți domnu’ Tănase!”, “Să trăiți domnu” prim-secretar!”, îi spuneau oamenii. Toată lumea îl cunoștea. Unii nu îndrăzneau să i se adreseze, dar absolut toată lumea se uita către el. Oamenii îl recunoșteau și aveau o tresărire de bucurie. Nimeni nu se uita încruntat sau urât spre el
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare