Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 03.05.2010, 22:39:02
catalin_ catalin_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.05.2009
Mesaje: 131
Implicit cu dragoste si prietenie

"Pentru cei mai mulți dintre români, Ortodoxia este credința în care s-au născut și în care cred fără nici un dubiu. Pe unii, însă, grijile cotidiene care îl presează pe om uneori până la deznădejde l-au făcut să se îndepărteze de la dreapta credință. La fel ca Sfântul Apostol Toma altădată, au nevoie de dovezi palpabile pentru a redobândi tăria credinței. Pentru unii ca aceștia, Dumnezeu nu se mai arată așa cum i s-a arătat lui Toma, dar nici nu-i uită. Din când în când, Domnul ne trimite oameni providențiali pentru a ne face să înțelegem că avem toate motivele să rămânem în credința ortodoxă, mai ales atunci când aceștia provin din alte confesiuni și au găsit Ortodoxia ca fiind credința adevărată. Un astfel de om este părintele John Lincoln Downie, de origine americană, care a trecut de la confesiunea reformată prezbiteriană la credința noastră. Când vorbește despre trecutul său, nu se simte deloc stânjenit, ci, dimpotrivă, consideră o misiune faptul de a mărturisi felul în care a ajuns la certitudinea că Ortodoxia este credința mântuitoare. "

„Dacă m-aș mai simți două zile cum m-am simțit după botez, cred că aș muri liniștit“.

mai multe aici:
http://www.ziarullumina.ro/articole;...-linistit.html
Reply With Quote
  #2  
Vechi 03.05.2010, 22:56:34
almaris
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin_ Vezi mesajul

Cam de cate ori vrei sa mai postezi linkul asta?

Am vazut despre ce e vorba, Dumnezeu sa il binecuvanteze si sa reverse tot ce este mai bun peste acest om.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 03.05.2010, 23:09:06
penticostalulmantuibil penticostalulmantuibil is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.04.2010
Locație: Constanta
Religia: Protestant
Mesaje: 649
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru penticostalulmantuibil Send a message via Skype™ to penticostalulmantuibil
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin_ Vezi mesajul
" Un astfel de om este părintele John Lincoln Downie, de origine americană, care a trecut de la confesiunea reformată prezbiteriană la credința noastră. Când vorbește despre trecutul său, nu se simte deloc stânjenit, ci, dimpotrivă, consideră o misiune faptul de a mărturisi felul în care a ajuns la certitudinea că Ortodoxia este credința mântuitoare. "

„Dacă m-aș mai simți două zile cum m-am simțit după botez, cred că aș muri liniștit“.l
Bravo lui, un crestin echilibrat si civilizat.
Vorbeste frumos despre ortodoxie fara sa injure protestantismul. Asta nu e un lucru chiar asa usor, nu-i asa Catalin?

Last edited by penticostalulmantuibil; 03.05.2010 at 23:14:46.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 03.05.2010, 23:19:36
catalin_ catalin_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.05.2009
Mesaje: 131
Implicit

Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil Vezi mesajul
Bravo lui, un crestin echilibrat si civilizat.
Vorbeste frumos despre ortodoxie fara sa injure protestantismul. Asta nu e un lucru chiar asa usor, nu-i asa Catalin?
da..... asa este. ce sa mai injure?! E bucuros ca a scapat......nu se mai uita inapoi!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 03.05.2010, 23:21:13

auziti, dar dumneavoastra asa vedeti lucrurile? argumentele sunt injurii?
Reply With Quote
  #6  
Vechi 03.05.2010, 23:33:59
penticostalulmantuibil penticostalulmantuibil is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.04.2010
Locație: Constanta
Religia: Protestant
Mesaje: 649
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru penticostalulmantuibil Send a message via Skype™ to penticostalulmantuibil
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin_ Vezi mesajul
da..... asa este. ce sa mai injure?! E bucuros ca a scapat......nu se mai uita inapoi!
Asa vezi tu frate Catalin, ca el "e bucuros ca a scapat......nu se mai uita inapoi". El nu vrea sa faca chiar asa.
Dimpotriva el se uita inapoi fara nervi, dispret si invective. Nu vorbeste despre protestanti asa cum o faci tu. Dimpotriva el zice:

"De multe ori spun oamenilor despre copilăria mea că a fost un rai. Am crescut într-un orășel mic din Pennsylvania, fiind ultimul din cei cinci copii ai unei familii protestante prezbiteriene, o familie în care a existat multă iubire iar la bază stăteau religia și credința în Hristos.

Părinții m-au trimis la o școală protestantă în care am învățat foarte multe lucruri, printre care și despre Biblie. Studiam Vechiul și Noul Testament și interpretarea lor din punctul de vedere protestant. Era o școală protestantă unde profesorii, pentru a putea preda, trebuia mai întâi să fie oameni credincioși, capabili să integreze subiectele lor într-o viziune creștină protestantă.

Tatăl meu era avocat de profesie, un om învățat și religios, în același timp, și citea foarte mult. Chiar, la un moment dat, un preot ortodox grec l-a chemat la el la biserică să vorbească despre Apocalipsa Sfântui Apostol Ioan, o carte de care era foarte pasionat și despre care a citit foarte mult. Văzându-mă preocupat de problemele religioase, mi-a dat o carte scrisă de un protestant, despre ortodoxie, intitulată "Eastern Ortodoxy - a Western Perspective". Tot ceea ce am citit în cartea aceea mi-a plăcut foarte mult și de atunci am început să caut bisericile ortodoxe."

Stii Catalin, despre asta era vorba, oamenii civilizati cand vor sa sublinieze frumusetea bisericilor lor stiu sa o faca si fara a le dispretui pe celelalte.

Iti doresc si tie aceasta calitate, Doamne ajuta.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 03.05.2010, 23:46:47
AndruscaCIM's Avatar
AndruscaCIM AndruscaCIM is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.08.2009
Locație: Germania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.750
Implicit

Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil Vezi mesajul
Asa vezi tu frate Catalin, ca el "e bucuros ca a scapat......nu se mai uita inapoi". El nu vrea sa faca chiar asa.
Dimpotriva el se uita inapoi fara nervi, dispret si invective. Nu vorbeste despre protestanti asa cum o faci tu. Dimpotriva el zice:

Stii Catalin, despre asta era vorba, oamenii civilizati cand vor sa sublinieze frumusetea bisericilor lor stiu sa o faca si fara a le dispretui pe celelalte.
Dar Penticostalule mantuibil, de ce va supara atat de tare modul cum va vedem noi, ortodocsii pe voi...si va tot faceti drum pe aici, pentru a capata imaginea dorita?

Oare chiar crestinii adevarati, si siguri in credinta lor, se duc sa se milogeasca pe la ceilalti cerand sa fie priviti asa cum isi doresc ei, sa fie iubiti asa cum isi doresc, si luati cu lugu lugu, de asta oare are nevoie un crestin?

Ne vezi tu oare pe noi ortodocsii, intrand pe situri ale altor denominatiuni, pentru a-i ruga sa ne ofere credit, sau sa ne accepte?

Mie atitudinea voastra nu imi inspira decat dorinta de a placea lumii...dar crezi ca ar conta cativa crestini ortodocsi care ti-ar zambi frumos, daca Dumnezeu nu ar fi de acord cu ceea ce faci tu de fapt, si cu cararea pe care o batatoresti?

Nu va omoara nimeni, nu va da in cap, aveti dreptul sa va intalniti, sa va rugati, sa credeti in ce vreti voi, cum credeti voi...deci nu va mai milogiti in stanga si in dreapta, de parca ati fi trasi pe roata, biciuiti, sau decapitati de catre ortodocsi...cand unii nici nu va iau in considerare de fapt!
Reply With Quote
  #8  
Vechi 03.05.2010, 23:51:45
catalin_ catalin_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.05.2009
Mesaje: 131
Implicit

Citat:
În prealabil postat de penticostalulmantuibil Vezi mesajul
Asa vezi tu frate Catalin, ca el "e bucuros ca a scapat......nu se mai uita inapoi". El nu vrea sa faca chiar asa.
Dimpotriva el se uita inapoi fara nervi, dispret si invective. Nu vorbeste despre protestanti asa cum o faci tu. Dimpotriva el zice:

"De multe ori spun oamenilor despre copilăria mea că a fost un rai. Am crescut într-un orășel mic din Pennsylvania, fiind ultimul din cei cinci copii ai unei familii protestante prezbiteriene, [b]o familie în care a existat multă iubire iar la bază stăteau religia și credința în Hristos.
trebuie sa fim nevinovati precum copii, nu copii la intelegere. Pentru orice copil casa parinteasca este chiar raiul. El nu constientizeaza religia atunci."Copilul e ca aluatul: ce-ai framantat, aceea creste".

[/quote]Părinții m-au trimis la o școală protestantă în care am învățat foarte multe lucruri, printre care și despre Biblie. Studiam Vechiul și Noul Testament și interpretarea lor din punctul de vedere protestant. Era o școală protestantă unde profesorii, pentru a putea preda, trebuia mai întâi să fie oameni credincioși, capabili să integreze subiectele lor într-o viziune creștină protestantă.[/quote]

pai normal, doar din cuvant va hraniti si voi. Dar litera goala, fara duh. Duhul face litera vie !

[/quote]Tatăl meu era avocat de profesie, un om învățat și religios, în același timp, și citea foarte mult. Chiar, la un moment dat, un preot ortodox grec l-a chemat la el la biserică să vorbească despre Apocalipsa Sfântui Apostol Ioan, o carte de care era foarte pasionat și despre care a citit foarte mult. Văzându-mă preocupat de problemele religioase, mi-a dat o carte scrisă de un protestant, despre ortodoxie, intitulată "Eastern Ortodoxy - a Western Perspective". Tot ceea ce am citit în cartea aceea mi-a plăcut foarte mult și de atunci am început să caut bisericile ortodoxe."[/quote]

da. se stie ca va place foarte mult Apocalipsa.
vezi ca tot un protestant de-al vostru a scris o carte despre ortodoxie care l-a convins ? Fara sa vreti marturisiti!

[/quote]Stii Catalin, despre asta era vorba, oamenii civilizati cand vor sa sublinieze frumusetea bisericilor lor stiu sa o faca si fara a le dispretui pe celelalte.

Iti doresc si tie aceasta calitate, Doamne ajuta.[/quote]

si aici pierzi esentialul. Esti incurabil. Despre ce e vorba si ce spui tu...!?

Last edited by catalin_; 03.05.2010 at 23:56:00.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 05.05.2010, 14:22:46
Unknown's Avatar
Unknown Unknown is offline
Member
 
Data înregistrării: 30.04.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 45
Implicit

Nu inteleg de ce reiese mereu o oarecare rautate si un atac verbal din discutii, dar mai ales de la crestinii ortodocsi.

Da, sunt oameni de alte religii care ispitesc, care tulbura, dar poate si ei cauta ceva ce nu au gasit inca. Poate de asta sunt aici. Poate de asta pun intrebari sau provoaca discutii. Au fost atei, au fost pacatosi cu pacate mari sau mici care L-au gasit pe Hristos pentru ca L-au cautat. Din prigonitori si batjocoritori de credinta, au ajuns Sfinti.

Nu ne spune mereu Dumnezeu despre dragoste? Despre iubirea aproapelui? Nu ne vorbesc Sfintii Parinti in special despre iubirea vrajmasului? Ca este usor sa iubesti o persoana buna si care ti se pare tie ca este corecta, dar nu inseamna doar asta dragoste.

Exista un dialog, in care fiecare isi exprima parerile. Putem sa ne folosim de el. Daca ceva ne deranjeaza putem noi, cel putin ca si crestini ortodocsi ori sa aplanam conflictul, ori sa parasim discutia.

Daca se spune ca fiecare o sa fie judecat in legea in care a fost gasit, de ce judecam noi in locul lui Dumnezeu, sau criticam? Nu este rolul nostru. Dumnezeu ne-a facut cu si din dragoste, asta trebuie sa dam mai departe.

Sunt sfinti care erau atat de plini de dragoste incat se rugau si pentru diavoli, dar noi ce facem?

Nu spun ca trebuie ploconit cineva anume, sau ridicat in slavi, ca pana la urma nu trebuie sa "aruncam margaritarele la porci", dar totusi, parca rabdarea si dragostea de om ne prinde mai bine, ne "sade" mai bine cu ea. Pentru ca nu stim noi cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare.

Va doresc o zi frumoasa tuturor.
__________________
"Dragostea îndelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandește raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata." (Corinteni I-13)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 05.05.2010, 14:47:29
penticostalulmantuibil penticostalulmantuibil is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.04.2010
Locație: Constanta
Religia: Protestant
Mesaje: 649
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru penticostalulmantuibil Send a message via Skype™ to penticostalulmantuibil
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM Vezi mesajul
Dar Penticostalule mantuibil, de ce ... va tot faceti drum pe aici, ?
Sora Andrusca se poate sa ma dai asa, elegant, afara de pe forum?

Pai eu imi fac drum pe aici pentru ca imi place forumul.
Imi place intre ortodocsi, asta e.

Stii NP sunt mai incisivi, mai „rai” mai duri, stiu tehnici sa intepe pana la ficat.
Ortodocsii, cei adevarati, sunt mai smeriti si mai calzi. Unii si cand vor sa fie rai nu prea le iese la socoteala.

Tu insa din punctul asta de vedere esti o veritabila NP. Ai trece cu succes orice examen in domeniu.

Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM Vezi mesajul
...sa fie iubiti asa cum isi doresc, si luati cu lugu lugu...

Nu va omoara nimeni, nu va da in cap, trasi pe roata, biciuiti, sau decapitati .
Vezi tu, la o anumita varsta toate sunt in alb si negru: ori lugu lugu ori decapitat.
Se mai poate totusi trai si intr-o stare mai de mijloc asa...

Chiar fara sa fiu de acord cu tine respect pozitia ta, chiar daca vorbesc frumos de biserica mea nu arunc cu noroi pe a ta, stii, chestii dintr-astea.

Eu despre asa ceva vorbeam, ca si un utilizator necunoscut in postarea de mai sus
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare

Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Prietenie ovidiu b. Generalitati 30 14.05.2012 16:50:55
Renuntarea la prietenie IonelaC Generalitati 20 23.06.2011 20:54:32
Despre prietenie mirela1990 Generalitati 42 24.03.2011 10:28:46
prietenie aida975 Umanitare 10 14.02.2010 04:12:08
Despre prietenie si dragoste 14carol06 Generalitati 17 16.02.2009 01:22:45