filioque

În prealabil postat de bogdan81

Celestial pottery,

Cred ca nu ati inteles ce am vrut sa spun.
Eu NU am zis cu nici un chip ca Mantuitorul ar fi avut pacate personale sau pacatul stramosesc. Mantuitorul NU a avut pacate personale si nici pacat stramosesc si nici NU putea sa aiba fiind Dumnezeu inomenit.
El a luat insa firea patimitoare, stricacioasa si muritoare a omului cazut.
Daca Maica Domnului insa ar fi fost conceputa, asa cum sustin apusenii, fara ca ea sa aiba firea cazuta a lui Adam, atunci ea ar fi fost exclusa de la mantuirea in Hristos, Fiul si Dumnezeul ei.
Pentru ca nimeni in afara de Mantuitorul nu s-a nascut fara pacatul stramosesc.

Tocmai. Nu vorbeam de Mantuitorul. Imaculata Conceptie se refera la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Ideee era ca Dumnezeu a purificat-o in prealabil, tocmai pentru ca Majestea Regelui Universului sa Se intrupeze in carnea curata a singurei fecioare care a devenit Fecioara. La asta m-am referit.

[bogdan81]

Cu siguranta ca in momentul Intruparii, Maica Domnului a fost curatita si de pacatul stramosesc. Discutia era asupra conceptiei. Daca Maica Domnului si-ar fi inceput existenta fara pacatul stramosesc, adica de la conceptie, atunci cum ar mai fi fost ea mantuita prin Fiul ei ? Credinta ortodoxa afirma clar ca numai Hristos a fost lipsit de pacatul stramosesc din prima clipa a Intruparii Sale in pantecele fecioarei.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de bogdan81

Cu siguranta ca in momentul Intruparii, Maica Domnului a fost curatita si de pacatul stramosesc. Discutia era asupra conceptiei.

Daca Dumnezeu ar putea-o curati pe Maica Sa in momentul intruparii, atunci ar putea-o curati si mai devreme de momentul intruparii. De exemmplu, in chiar momentul zamislirii sale.

Credinta ortodoxa afirma clar ca numai Hristos a fost lipsit de pacatul stramosesc din prima clipa a Intruparii Sale in pantecele fecioarei.

Exista vreo hotarare dogmatica a Bisericii Nedespartite in acest sens ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca Dumnezeu ar putea-o curati pe Maica Sa in momentul intruparii, atunci ar putea-o curati si mai devreme de momentul intruparii. De exemmplu, in chiar momentul zamislirii sale.



Exista vreo hotarare dogmatica a Bisericii Nedespartite in acest sens ?

In acelasi fel ca si Fecioara Maria, a fost zamislit si Sf. Ioan Botezatorul. A fost si el curatit in momentul zamislirii sale? Nu. Scriptura ne spune:

40.Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.
41.Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt (Luca 1)

Dupa cum explica Pr. Staniloae, daca Fecioara Maria s-ar fi nascut fara nici un pacat, adica inclusiv fara pacatul stramosesc, atunci ea s-ar fi disociat de omenire, caci nu ar mai fi avut nevoie de mantuire, fiind practic mantuita. Implicatiile sunt mai multe, dar ma rezum la atat. (Pr. Staniloae: Fecioara Maria vazuta de ortodocsi si catolici)

[nutucutu]

În prealabil postat de Miha-anca

In acelasi fel ca si Fecioara Maria, a fost zamislit si Sf. Ioan Botezatorul. A fost si el curatit in momentul zamislirii sale? Nu. Scriptura ne spune:

40.Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.
41.Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt (Luca 1)

Ce legatura are una cu alta?

În prealabil postat de Miha-anca

Dupa cum explica Pr. Staniloae, daca Fecioara Maria s-ar fi nascut fara nici un pacat, adica inclusiv fara pacatul stramosesc, atunci ea s-ar fi disociat de omenire, caci nu ar mai fi avut nevoie de mantuire, fiind practic mantuita. Implicatiile sunt mai multe, dar ma rezum la atat. (Pr. Staniloae: Fecioara Maria vazuta de ortodocsi si catolici)

Mai adineauri spunea un user ortodox ca in momentul zamislirii Domnului nostru Isus Hristos sfanta Fecioara Maria era deja fara pacat( nu stiu daca asta e pozitia Bisericii Ortodoxe). Dupa acelasi rationament de mai sus, ea nu ar mai fi avut nevoie de mantuire, ca deja era fara de pacat si plina de har (dupa cum ne spune Sfanta Scriptura). Tot dupa aceiasi logica putem spune ca si Domnul nostru" s-ar fi disociat de omenire", caci nu avea nevoie de mantuire. In realitate, atat sfanta Fecioara Maria cat si Domnul nostru Isus Hristos au facut lucrarea Tatalui; Biserica Catolica a acceptat revelatiile primite si a proclamat dogma Neprihanitei Zamisliri.

[bogdan81]

Nutucutu,

Nu ati inteles. Sfanta fecioara a devenit libera si de pacatul stramosesc in acel moment in care Fiul lui Dumnezeu s-a salasluit in ea si si-a alcatuit luisi trup insufletit din preacuratul ei trup. In acel moment al zamislirii pruncului divin intr-insa a devenit ea libera si de pacatul stramosesc. Cu alte cuvinte ea a fost definitiv curatita in momentul intruparii, deci prin Intruparea Fiului ei.
Pe cand pozitia apuseana e radical diferita. Apusenii sustin ca ea a fost conceputa fara pacatul stramosesc, deci si-a inceput existenta deja fara pacat. Ceea ce este o greseala grava. Caci atunci, daca existenta ei ar fi inceput fara pacatul stramosesc, atunci ea ar fi fost sustrasa mantuirii adusa de Fiul ei.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Daca Dumnezeu ar putea-o curati pe Maica Sa in momentul intruparii, atunci ar putea-o curati si mai devreme de momentul intruparii. De exemmplu, in chiar momentul zamislirii sale.

E acelasi lucru ca botezul, altfel oamenii puteau sa fie curatiti de urmarile pacatului si fara botez si nu ar mai fi fost necesara venirea Mnatuitorului. In cazul de fata e evident ca primirea zamislirea Mantuitorului e mai mare decat un botez, care inseamna tot primirea lui Hristos. Sau in cazul Impartasaniei, e si mai elocvent.
Daca Sfanta Fecioara primea curatirea de urmarile pacatului stramosesc inseamna ca toti oamenii puteau fi astfel curatiti, chiar si fara sa stie de Hristos, orice copil mic era curatit si gata, nu avea nevoie de botez.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sfânta noastră Biserică a susţinut mereu că afirmaţia "Spiritul Sfânt provine de la Tatăl", ca şi afirmaţia "Spiritul Sfânt provine de la Tatăl prin Fiul" sunt corecte. Dimpotrivă, afirmaţia "Sfântul Spirit provine NUMAI de la Tatăl", ca şi afirmaţia "Fiul nu are niciun rol în provenirea Sfântului Duh din preeternitate" sunt incorecte şi heterodoxe. Niciun Papă, niciun Conciliu Ecumenic, niciun Sfânt Părinte nu a susţinut asemenea afirmaţii incorecte şi heterodoxe.

Revin asupra ideii eronate în care credea domnul Mihnea D., cum că niciun sfânt părinte nu ar fi crezut şi nu ar fi afirmat că Duhul purcede numai de la Tatăl, şi, după ce am dat citatele din sf Ioan Damaschinul care contraziceau opinia domnului Mihnea, aduc şi un citat de la sf Maxim Mărturisitorul: "Deşii unii apuseni zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, ei prin aceasta exprimă numai comunitatea de substanţă a Sfântului Duh cu Fiul, distingând că una este cauza atât a Fiului, cât şi a Duhului, adică Tatăl Se află către Unul în raport de naştere, către Altul în raport de purcedere." (reprodus din C. Voicu, Patrologie, vol. III, p. 39)

[nutucutu]

În prealabil postat de bogdan81

Nutucutu,

Nu ati inteles. Sfanta fecioara a devenit libera si de pacatul stramosesc in acel moment in care Fiul lui Dumnezeu s-a salasluit in ea si si-a alcatuit luisi trup insufletit din preacuratul ei trup. In acel moment al zamislirii pruncului divin intr-insa a devenit ea libera si de pacatul stramosesc. Cu alte cuvinte ea a fost definitiv curatita in momentul intruparii, deci prin Intruparea Fiului ei.
Pe cand pozitia apuseana e radical diferita. Apusenii sustin ca ea a fost conceputa fara pacatul stramosesc, deci si-a inceput existenta deja fara pacat. Ceea ce este o greseala grava. Caci atunci, daca existenta ei ar fi inceput fara pacatul stramosesc, atunci ea ar fi fost sustrasa mantuirii adusa de Fiul ei.

Sfanta Scriptura ne spune ca ingerul Gabriel, cand a venit la sfanta Fecioara Maria, i-a zis: "Bucura-te cea PLINA de har". Cu alte cuvinte Sfanta Fecioara era plina de har (deci fara pacat) inainte de Intrupare. Deci, daca s-a nascut cu pacatul stramosesc ea a fost curatita inainte. Cum? Nu prea stim cum. Ori a fost curatita de Domnul inainte de Intrupare, ori chiar s-a nascut fara pacatul stramosesc. Catolicii cred ultima varianta.

[Decebal]

În prealabil postat de Decebal

Revin asupra ideii eronate în care credea domnul Mihnea D., cum că niciun sfânt părinte nu ar fi crezut şi nu ar fi afirmat că Duhul purcede numai de la Tatăl, şi, după ce am dat citatele din sf Ioan Damaschinul care contraziceau opinia domnului Mihnea, aduc şi un citat de la sf Maxim Mărturisitorul: "Deşii unii apuseni zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, ei prin aceasta exprimă numai comunitatea de substanţă a Sfântului Duh cu Fiul, distingând că una este cauza atât a Fiului, cât şi a Duhului, adică Tatăl Se află către Unul în raport de naştere, către Altul în raport de purcedere." (reprodus din C. Voicu, Patrologie, vol. III, p. 39)

"Cuvîntul trebuie să aibă şi Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este străin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intră şi iese pentru menţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existenţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva străin, introdus din afară în Dumnezeu, după cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, după cum atunci când am auzit de Cuvântul lui Dumnezeu nu am socotit că este neipostatic, nici că rezultă prin învăţătură, nici că se exteriorizează prin voce, nici că se răpândeşte în aer şi se pierde, ci că are o existenţă proprie, că are voinţă liberă şi că este activ şi atotputernic, tot astfel şi când am fost învăţaţi despre Duhul lui Dumnezeu, care însoţeşte Cuvântul şi face cunoscută activitatea Lui, noi nu gândim că este o suflare neipostatică. Căci dacă s-ar înţelege Duhul, care este în Dumnezeu, după asemănarea duhului nostru, s-ar înjosi măreţia firii dumnezeieşti. Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate să se despartă de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe care îl însoţeşte, şi nici nu se pierde în neexistenţă, ci există în chip substanţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voieşte totdeauna binele, şi în orice intenţie a Lui puterea coincide cu voinţa, este fără de început şi fără de sfârşit. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvîntului."

Sursa: CAPITOLUL VII. Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 24-25)

"Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcezătorul Sfântului Duh."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 27)

"De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte au Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

Aşadar, toate câte le au Fiul şi Duhul, le au de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatăl, nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu au nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul, şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul, şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 32-33)

"Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul şi Duhul se raportează la o singură cauză[...]

Dar când privim la acelea, în care este Dumnezeirea, sau ca să spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea şi care sunt de acolo din prima cauză în afară de timp, de aceeaşi slavă şi nedespărţite, adică ipostasele Fiului şi Duhului, atunci trei sunt acelea la care trebuie să ne închinăm. Un Tată, Tatăl, care este fără de început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de „început" la timp, atunci şi Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor şi prin urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. Tatăl nu este lipsit de nenaştere, pentru că a născut, nici Fiul de naştere, pentru că a fost născut din cel nenăscut — dar cum? — şi nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că purcede şi este Dumnezeu, însuşirea este ceva netransmisibil"

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 35-36)

"Când mă gândesc, însă, la una din ipostase, ştiu că ea este Dumnezeu desăvârşit şi fiinţă desăvârşită; iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu desăvârşit, căci Dumnezeirea nu este compusă, ci este o unitate desăvârşită, neîmpărţită şi necompusă, în trei ipostase desăvârşite. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiinţă, izvor al bunătăţii, abis al fiinţei, al raţiunii, al înţelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor născător şi producător al binelui ascuns în El. El este mintea, abisul raţiunii, născătorul Cuvântului, iar prin Cuvânt purcezătorul Duhului revelator. Şi ca să nu spun multe, nu este în Tatăl, Cuvânt, înţelepciune, putere, voinţă decât Fiul, care este singura putere a Tatălui, cauza primară a creării tuturor. Astfel El este născut, cum numai El ştie, ca ipostasă desăvârşită din o ipostasă desăvârşită; El este şi se numeşte Fiu. Iar Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.

Prin urmare toate câte convin Tatălui care cauzează, izvorului, născătorului, trebuie atribuite numai Tatălui. Toate câte se potrivesc celui cauzat, Fiului născut, Cuvântului, puterii care este cauza primară a creaţiei, voinţei, înţelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Şi toate câte convin puterii cauzate, purcese, revelatoare şi desăvârşitoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Tatăl este izvorul şi cauza Fiului şi a Sfântului Duh, Tată numai al Fiului şi purcezător al Duhului Sfânt. Fiul este Fiu, Cuvânt, înţelepciune, putere, icoană, strălucire, chip al Tatălui şi din Tatăl. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui, ci Duh al Tatălui, pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — şi Duh al Fiului, nu în sensul că este din El, ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. Căci numai Tatăl este cauza."

Sursa: CAPITOLUL XII. Despre aceleaşi lucruri (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 43-44)

"Dumnezeu este şi Tatăl, cel care există veşnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a născut pe Fiul cel de o veşnicie cu El. Dumnezeu este şi Fiul, care este totdeauna cu Tatăl şi este născut din El în afară de timp, veşnic, nestricăcios, impasibil, nedespărţit. Dumnezeu este şi Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, enipostatică; purcede în chip nedespărţit din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul."

Sursa: Cartea Întâi, CAPITOLUL XIII. Despre locul lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeirea este necircumscrisă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - Editura IBMBOR, 2005, pag. 48)