Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Pelerinii prezenți la București cu prilejul manifestărilor religioase dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au primit duminică, 23 octombrie 2016, alimente și ceai cald din partea parohiilor aflate în componenţa Protoieriei Ilfov Nord.

Reprezentanții Protoieriei Ilfov Nord au împărțit 2.000 sandvişuri credincioșilor pelerini care au venit să-l cinstească pe Sfântul Dimitrie, dar și pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al credinței creștine.

..............................

[cristiboss56]

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat în Catedrala patriarhală cu prilejul Ceremoniei de ridicare în demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Nicolae al celor două Americi, duminică, 30 octombrie 2016.

În Biserica Ortodoxă, slujba de ridicare la rangul de mitropolit este plină de semnificaţii teologice şi duhovniceşti, fiind de fapt momentul prin care chiriarhul unei eparhii, în urma alegerii de către Sfântul Sinod, este recunoscut în mod public şi solemn de Biserică în noua demnitate de mitropolit şi prezentat clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de ridicare în rang sau de întronizare.

Solemnitatea slujbei, departe de a fi doar o simplă ceremonie formală, în care sunt prezentate însemnele rangului noului mitropolit, este menită de fapt să evidenţieze rolul de învăţător al dreptei credinţe, de slujitor al Sfintelor Taine, de arhipăstor al clerului şi credincioşilor din eparhia sa şi de apărător al unităţii bisericeşti din mitropolia încredinţată lui.

Această slujbă de ridicare în demnitatea de mitropolit a conţinut rugăciuni de mulţumire şi cerere rostite în timpul Sfintei Liturghii, deoarece prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune dintre Hristos, Capul Bisericii şi Biserica Sa, care este Trupul Său tainic sau mistic.

Astfel, învăţăm că după cum Hristos a trimis pe Ucenicii Săi în lume să înveţe, să boteze şi să păstorească toate popoarele (cf. Matei 28, 19) şi le-a făgăduit: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”(Matei 28, 20), tot aşa El cheamă şi trimite la misiune pastorală noi slujitori ai Săi.

Rugăciunea de mulţumire şi cerere este adresată Mântuitorului Iisus Hristos, Arhiereul Cel veşnic, ca să ajute pe noul mitropolit „pentru a spori în dreapta credinţă, în dra*gostea cea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toate faptele cele bune”.

După sfârşitul Sfintei Liturghii, a avut loc citirea Tomosului Sinodal de înfiinţare a Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi şi apoi Gramata patriarhală, documente oficiale de recunoaştere şi de prezentare a noului mitropolit, prin care acesta primeşte oficial, în public, învestirea sau confirmarea canonică de păstorire a noii mitropolii, pe baza hotărârii Sfântului Sinod. Apoi, noului mitropolit i-au fost acordate în mod solemn însemnele mitropolitane: mantia arhierească, crucea pectorală, engolpionul, camilafca însemnată cu Cruce şi cârja arhierească, fiecare având o semnificaţie aparte:

Mantia arhierească, de culoare roşiatică, aminteşte de jertfa Domnului Iisus Hristos, „Cel îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge”(Apocalipsa 19, 13) şi simbolizează o lucrare cerească sau îngerească. Ea este haina de arhipăstor, învăţător şi slujitor al eparhiei în lucrarea de păzitor şi călăuzitor al oamenilor pe calea mântuirii, împreună cu îngerii păzitori şi călăuzitori trimişi de Dumnezeu în lume. Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că mantia este „darul lui Dumnezeu Cel purtător de grijă, cuprinzător şi acoperitor”[1]. Iar Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că râurile sau pliurile mantiei înseamnă „învăţăturile ce izvorăsc necontenit din cele două Legi”[2], Vechiul şi Noul Testament, „care trebuie să izvorască deplin din mintea şi gura arhiereului”[3].

Crucea pectorală simbolizează crucea lui Hristos, fiind semn al biruinţei Lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii, dar şi simbol al lucrării jertfelnice a Păstorului cel bun pentru mântuirea oamenilor. Ea aduce aminte de cuvintele Domnului Hristos: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”(Marcu 8, 34), de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos!”(Galateni 6, 14), dar şi de glasul Bisericii: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!” (Slujba Utreniei de Duminică).

Engolpionul, după învăţătura Sfântului Simeon al Tesalonicului, simbolizează „pecetea şi mărturisirea credinţei cea din inimă”, având zugrăvită pe el icoana Mântuitorului Iisus Hristos purtând Evanghelia iubirii smerite şi milostive pe braţul stâng, lângă inimă, iar cu mâna dreaptă binecuvântând; sau purtând globul pământesc, arătând că El, Arhiereul veşnic este Pantocratorul, Atotţiitorul şi Mântuitorul lumii. Atunci când pe engolpion se află imprimată icoana Maicii Domnului, aceasta simbolizează „puterea mijlocitoare şi ocrotitoare a Preacuratei, căreia i se încredinţează arhiereul”, ea fiind Mama Arhiereului Hristos, apărătoarea, protectoarea şi călăuzitoarea tuturor arhiereilor, preoţilor şi diaconilor. Totodată, engolpionul simbolizează şi marea responsabilitate a arhiereului în Biserica lui Hristos, zidită pe temelia sfinţilor apostoli (cf. Efeseni 2, 20), întrucât lui, ca următor şi moştenitor al aceluiaşi dar şi har dumnezeiesc, i se încredinţează grija pentru Biserică, precum odinioară ucenicului iubit, Ioan, Domnul Iisus i-a încredinţat-o pe Mama Sa (cf. Ioan 19, 26-27), ea fiind icoana vie a Bisericii, întrucât arată lumii pe Hristos. Astfel, înţelegem că noul arhipăstor primeşte de la Însuşi Hristos Arhiereul veşnic responsabilitatea de a păstori Biserica locală încredinţată lui, deoarece „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5, 4).

[cristiboss56]

CONTINUARE :

Cârja arhierească*aminteşte detoiagul de sprijin*pentru*călători(cf.*Facere*32, 10),*păstori*(cf.Ieşire*4, 2) şi*nobili*(cf.*Facere*38, 18), dar şi de*toiagul lui Aaron(cf.*Numeri*17; şi*Evrei*9, 4),Arhiereu al Vechiului Testament, care însă prefigura pe Arhiereul veşnic Hristos, despre Carecartea Apocalipsei*spune că:*„Se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi Se războieşte întru dreptate*(…)*şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu*(…)*şi El îi va păstori cu toiag de fier”(Apocalipsa*19, versetele 11, 13 şi 15) ca un păstor drept.

Pe scurt,*cârja arhiereascăsimbolizează*demnitatea, dreptatea şi responsabilitatea arhipăstorului de suflete, care va da seamă în faţa Dreptului Judecător pentru cei încredinţaţi lui spre păstorire părintească pe calea mântuirii, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând:*„Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă”*(Evrei 13, 17). De aceea, cârja arhierească dăruită noului Arhipăstor este numită în *cartea*Arhieraticon:*toiag de sprijin şi întărire*– pentru cei ascultători, iar pentru cei neascultători şi nestatornici –toiag de deşteptare şi îndreptare.

Prin urmare, arhipăstorul are datoria sfântă de a păstra cu fidelitate adevărul deplin al mesajului evanghelic (cf.*1Timotei*6, 20; 1, 3 ş.u.;*2 Timotei3, 14) şi de a lucra*cu timp şi fără timp*pentru a binevesti Evanghelia lui Hristos şi a face roditoare credinţa apostolică (cf.2 Timotei*4, 1-4).

Această mare responsabilitate de a veghea permanent ca dreapta credinţă mântuitoare a Bisericii să fie păstrată de către toţi preoţii, diaconii şi *credincioşii din eparhie explică de ce la toate slujbele ei Biserica pomeneşte pe episcopul arhipăstor iar episcopii sufragani pomenesc pe mitropolitul lor, *cerând lui Dumnezeu: „dăruieşte-l sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău!” (cf. 2 Timotei 2, 15).

Comuniunea sau legătura permanentă a preoţilor, diaconilor şi credincioşilor din toate parohiile, precum şi a monahilor şi monahiilor din mănăstiri şi schituri, cu arhipăstorul lor canonic este semnul sau*dovada menţinerii acestora în dreapta credinţă şi în comuniunea Bisericii Ortodoxe universale de azi, din toate timpurile şi din toate locurile.

Mitropolitul, ca arhipăstor întâistătător şi bun chivernisitor al eparhiei încredinţate lui de Dumnezeu spre păstorire, dar şi ca veghetor asupra Mitropoliei, precum şi ca reprezentant al acesteia în Sfântul Sinod, trebuie să-i adune şi păstreze pe toţi păstoriţii lui în Biserica lui Hristos şi în iubirea Preasfintei Treimi, călăuzindu-i prin rugăciune, cuvânt şi faptă pe calea mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice.

Chiriarhul Mitropolit este arhipăstor pentru eparhia sa, dar în acelaşi timp el estecoliturghisitor, coresponsabil şi împreună-slujitor în*şi*pentru Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească a lui Hristos. Mai precis el este întâiul slujitor al lui Hristos pentru clerul şi credincioşii din eparhia sa, înţeleasă nu ca fragment dintr-un întreg, ci ca oepifanie*sau*manifestare*într-un loc şi un timp anume a Bisericii soborniceşti sau universale a lui Hristos din toate timpurile şi toate locurile, după cum Hristos-Domnul nu este parţial sau fragmentar prezent în Sfânta Euharistie, ci*întreg prezent în fiecare părticică din Sfânta Euharistie, pe care o primeşte cel ce se împărtăşeşte, potrivit făgăduinţei Sale:*„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El”*(Ioan*6, 56).

Marea demnitate şi responsabilitate de a mărturisi şi sluji, prin cuvânt şi faptă, prezenţa şi lucrarea lui HristosMarele-Preot*sau*Arhiereul veşnic*în Biserica Sa, explică de ce episcopul a fost numit încă din primele veacuri ale Bisericii „om al lui Dumnezeu” (cf. 1Timotei*6, 11), „slujitor al lui Hristos şi iconom al tainelor lui Dumnezeu”*(cf. 1*Corinteni*4, 1), învrednicindu-se de îndoită cinste, ca unul ce se osteneşte „cu (vestirea) cuvântului şi cu învăţătura” (1*Timotei*5, 17).

Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor din Mitropolia ortodoxă română a celor două Americi, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale ale statului român, sărbătorim ridicarea la demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae.

*Calităţile teologice, pastorale şi administrative deosebite pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a arătat în slujirea de chiriarh alArhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi,vreme de 14 ani, ne îndreptăţesc speranţa că lucrarea pe care o începe astăzi ca mitropolit va fi o lucrare binecuvântată de Dumnezeu şi mult folositoare românilor ortodocşi care vieţuiesc pe continentul american, dar având dorul de-a revedea România şi de-a păstra comuniunea cu poporul român.

De aceea, cu multă bucurie, Vă încredinţăm, Înaltpreasfinţia Voastră, de sprijinul nostru personal şi al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii noastre şi mântuirea celor binecredincioşi!

*† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[cristiboss56]

n anii ´90, pe străzile din capitala ţării noastre luase amploare fenomenul copiilor străzii, încât, de exemplu, în anul 1995 numărul acestora depă*șise 5.000. Sensibili față de suferințele acestor semeni, părintele Iustin Marchiş, duhovnicul Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, şi preotul catolic Georg Sporschill, care a derulat numeroase proiecte sociale în Europa de Est, au avut iniţiativa de a realiza o fundaţie care să dezvolte servicii sociale pentru copiii străzii. Acestui demers i s-au alăturat mai multe persoane cu inimă bună care au înfiinţat încă din anul 1996 o fundaţie pentru copiii străzii. Părinte spiritual l-au ales pe sfântul care ocroteşte Bucureştiul, şi anume pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.
Au trecut 20 de ani. Fundaţia „Sfântul Dimitrie” şi-a dezvoltat activităţile şi proiectele prin înfiinţarea unui atelier destinat persoanelor cu dizabilități și a Centrului pentru educaţie şi sprijin comunitar, iar beneficiari ai serviciilor sociale oferite sunt copii ai „copiilor străzii” din anii ´90, dar şi copii din familii defavorizate.
Irina Zaharia este asistent social şi activează în domeniu de la inaugurarea fundației. Din luna mai a acestui an este directorul Centrului pentru educaţie şi sprijin comunitar. Ea este una dintre persoanele din cadrul centrului care îşi jertfesc aproape întreg timpul unei zile ca să-i ajute pe aceşti copii să-şi îmbunătățească încrederea în sine, să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, ca apoi să se integreze pe piaţa muncii. „De când am venit la «Sfântul Dimitrie», am vrut să cunosc familiile copiilor, mai ales că i-am văzut pe copilași frumoși, curați. Dar, ajungând acolo, am văzut că este o situaţie foarte grea. Aşa am descoperit o lume subterană a Bucureştiului care m-a înfiorat de-a dreptul. Nu cred că cineva din Bucureştiul ăsta de fiţe poate crede că în subteran este o adevărată lume. Nu credeam că pot fi oameni care să trăiască în asemenea condiţii, adică în subsolurile unor clădiri părăsite, iar aceasta fiindcă nu au alternativă. Nivelul lor de instruire nu le permite să aibă locuri de muncă ca să-şi permită o chirie decentă şi, având 3, 4, 5 copii, este cu atât mai greu. Unii dintre copii, când pleacă de la centrul nostru, se duc în subteran. Eu aş invita şi profesorii, şi directorii de şcoli, care au pretenţii foarte mari de la copii, dar nu le oferă nimic, şi chiar oamenii care îi privesc într-un fel anume, să vină să vadă în ce condiţii trăiesc copiii aceştia. Poate aşa am fi mai sensibili la nevoile lor şi ne-am opri în a-i eticheta atât de repede”, a explicat Irina Zaharia, directorul Centrului pentru educaţie şi sprijin comunitar.
30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, beneficiază de o masă caldă, sprijin la efectuarea lecţiilor, consiliere psihologică și vocațională, logopedie, activităţi de dezvoltare personală, jocuri de grup și alte activități recreative. Beneficiarii provin din familii foarte sărace din București, mai mult de 75% dintre ei fiind din familii monoparentale și cu mai mulți frați și surori. Echipa centrului este formată din 3 pedagogi, un psiholog, un artist plastic şi un asistent social. Fiecare membru al centrului este responsabil de câte o grupă de copii și de realizarea unui plan personalizat cu nevoile, respectiv soluțiile pentru fiecare copil. Totodată, au fost organizate sesiuni pentru părinți în privința relaționării cu copiii, cursuri de calificare pentru părinți și au fost oferite ajutoare materiale, în limita posibilităţilor.
Viața lui ar fi fost urâtă dacă nu ar fi ajuns aici
Din dorința de a-i sprijini și a-i motiva pe copii să continue studiile, directoarea Centrului pentru educaţie şi sprijin comunitar a încercat să organizeze întâlniri cu directori și profesori de la școlile din apropiere pentru a prezenta cazurile de copii care se confruntă cu diferite probleme și pe care ei, în cadrul unităţii şcolare, nu le pot gestiona. Dar nu toți au fost deschiși acestei inițiative. „A venit la centrul nostru un copil de 6 ani cu deficit de vorbire. Adică acest copil a fost mai întâi la grădiniță, dar, pur şi simplu, nu l-a ajutat nimeni. La noi a început un program cu logopedul. De astfel de probleme doream să-mi vorbească, dar nu-i interesează. Am fost surprinsă foarte neplăcut de lipsa de interes și de implicare. Din fericire, există şi oameni implicaţi, interesaţi pentru rezolvarea problemelor acestor copii. Avem copii în centru primiţi la recomandarea şcolilor pe diferite probleme. Am abordat familia, iar copilul vine în centru, îşi face temele, mănâncă, primeşte ce-i trebuie”, a precizat directoarea Irina Zaharia.
Ștefan Rotaru este elev în clasa a 5-a, iar activitățile din centru îi plac mai mult decât cele de la școală, deoarece „pe doamnele de aici le cunosc mai bine decât pe profesorii mei”. Întrebat cum ar fi fost viața lui dacă nu ar fi venit în acest centru, Alin Mocanu, elev în clasa a 8-a, a răspuns: „Urâtă”. Iar apoi i-au dat lacrimile, nemaifiind nevoie de alte cuvinte.
Sprijinul voluntarilor
Din luna noiembrie, când vor fi definitivate grupele cu copiii care s-au integrat în cadrul centrului, vor fi derulate mai multe tipuri de programe, inclusiv de consiliere spirituală. Astfel, sunt așteptați voluntari, chiar dintre studenții teologi, care să-i învețe pe cei mici colinde, dar și orice alte activități. „Lucrul cu copilaşii este fascinant și mă bucur foarte mult că pot contribui într-un fel la evoluţia lor intelectuală şi spirituală. Îmi place foarte mult să le ofer atenţia şi cunoştinţele mele. Odată ce devii voluntar, îţi doreşti să ajuţi tot timpul şi să faci parte din viaţa copiilor, să-i ajuţi, fiindcă te ataşezi de ei foarte mult”, a spus Simona Badiu, voluntară pentru atelierul de pictură şi creativitate.
Activitatea de zi cu zi în Centrul pentru educație și sprijin comunitar, a precizat psihologul Roxana Gogiu, este provocatoare, dificilă și, în același timp, plăcută. „Sunt zile când copiii sunt agitaţi, dar reuşim să-i atragem să lucreze. Aici, cred că ei învaţă să fie mai responsabili, fiindcă, dacă s-ar duce acasă după școală, ar uita de teme, mai ales că, din păcate, sunt şi puţini părinţii care să îi încurajeze să lucreze”.
Eforturile acestor oameni pentru îmbunătățirea calităţii vieţii, mai ales sufletești, a acestor copii marginalizați, aflați în lipsuri materiale, în indiferența și nepăsarea altor semeni, poate nu se concretizează în schimbări imediate de comportament și mentalitate. Însă, datorită dăruirii lor, ei au pus în sufletul copiilor gânduri de iubire care vor da roade bune în timp. Această părere mi-a fost întărită de Ionuţ Dănică, elev în clasa a 8-a. Prin venirea lui la centru încă din clasa a 3-a, copilăria lui a fost mai frumoasă, a spus el, iar mulțumirea față de binefăcătorii lui se va manifesta „tot prin acest lucru, adică să ajut și eu pe cineva”.
Preşedintele executiv al Fundaţiei „Sfântul Dimitrie” este doamna Elena Reta Avramescu, membru fondator. Pentru cei care doresc să desfășoare acțiuni de voluntariat, Centrul pentru educaţie şi sprijin comunitar al Fundaţiei „Sfântul Dimitrie” se află pe str. Agricultori, nr. 62, sector 2. Alte informații se pot afla la tel./fax: +4 031 425 08 09 sau prin e mail: centrusfdimitrie@gmail.com.

[cristiboss56]

Mai aproape de România prin sfântul lor ocrotitor :)


Odată cu stabilirea a milioane de români în ţările din vestul Europei, parohiile din diasporă s-au înmulţit consi*de*rabil, iar cele cu o exis*tenţă mai înde*lungată au sporit în privinţa numărului de credincioşi. Ele pot fi privite nu doar prin prisma rostului lor fun*damental, cel de ordin spiritual, dar şi ca nuclee de identitate româ*nească, păstrătoare de cultură şi tradiţii. Parohia românească „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Dortmund, Ger*mania, constituie un model, în această perspectivă.
Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Dortmund s-a în*ființat la inițiativa unor credincioși români de acolo în anul 2000, prin numirea preotului Gabriel Vasile (aflat la o bursă de studii în Münster) de către Mitropolitul Serafim pentru această parohie. Din 2002 parohia a fost deservită de părintele Ioan Hodoș (actualul preot al comunităţii româneşti din Essen), iar din februarie 2008, de preotul Ispas Ruja.
Nihil sine Deo
„Fiind stabiliţi în Dortmund din anul 2001, se poate spune că facem parte din nucleul «vechi» al parohiei din acest oraş. Foarte multă vreme nu a existat aici decât posibilitatea unei Liturghii o dată pe lună, iar comunitatea iniţială era destul de mică. Lucrurile s-au schimbat în anul 2008 odată cu venirea părintelui paroh Ispas, când sfintele slujbe au putut fi ţinute săptămânal, la Dortmund sau în împrejurimi. În urma strădaniilor neobosite ale părintelui, am asistat la sporirea numărului de credincioşi români cu fiecare an care trecea, încât parohia noastră s-a mutat din capela unui azil de bătrâni într-o biserică mai spaţioasă, unde plătim o chirie rezonabilă. Nădăjduim şi ne rugăm ca într-o zi să ne putem închina în propria noastră biserică”, mărturisește Flavius Guiaș.
Viaţa în cadrul parohiei s-a desfăşurat în paralel cu traseul profesional în domeniul academic în oraşul Dortmund, unde soții Guiaș s-au stabilit. Flavius şi-a susţinut în anul 2007 abilitarea în cadrul Facultăţii de Matematică a Universităţii din Dort*mund. Soţia sa, Adina, şi-a susţinut doctoratul în matematică în anul 2005 şi predă matematică şi informatică la un liceu din oraş. „Prima noastră experienţă a unei parohii din exil e legată de prezenţa vreme de câţiva ani ca bursieri doctoranzi la Heidelberg. Însă venind la Dortmund, odată cu posibilitatea unei vieţi liturgice fireşti, în ritm săptămânal, pentru comunitatea noastră, ne-am integrat tot mai mult în acest mod de viaţă prin care ne străduim să menţinem o legătură vie cu Dumnezeu şi cu tradiţia din care facem parte”, adaugă Adina Guiaș. Dacă în timpul săptămânii Flavius Guiaş se dedică activităţii universitare, duminica e închinată lui Dumnezeu. Din postura de paraclisier el îl ajută pe părintele paroh în cadrul Sfintei Liturghii, dar şi la organizarea necesară în prealabil şi după încheierea ei. Soţia sa Adina cântă la strană cu o pricepere pe care a deprins-o încă din tinereţea petrecută la Timişoara, într-un mediu familial religios.
Familia Guiaş are doi băieţi, Horia şi Marcel, primul la vârsta studenţiei, al doilea încă elev. Părinții lor consideră că cel mai bun mod de a-şi familiariza copiii cu viaţa în Biserică nu este atât impunerea, mai ales într-un mediu cultural şi spiritual diferit, cât exemplul personal, prin implicarea proprie.
O altă enoriașă, Liliana Constantin, vorbește despre întâlnirea cu membrii comunității din Dortmund. „Au trecut mai bine de opt ani de când l-am cunoscut pe părintele Ispas și am devenit enoriașii Parohiei «Sfântul Dimitrie cel Nou». De existența ei am aflat prin intermediul internetului. Eram împreună cu familia într-o situație grea, ne simțeam singuri printre străini. Părintele Ispas, Liturghiile la care cu ajutorul Bunului Dumnezeu am luat parte în mica capelă din Iosephinen Stift, și întreaga comunitate ne-au deschis calea către credința noastră ortodoxă, pe care până atunci o cunoscusem superficial. Viața noastră a luat o altă întorsătură, a căpătat un alt sens.
Aceasta *ne-a adus liniște și mulțumire sufletească. Cu timpul am început să ne integrăm din ce în ce mai mult în comunitate și să îi acordăm sprijinul nostru părintelui Ispas în tot ceea ce organiza parohia. Soțul meu deține funcția de consilier și este angajat împreună cu ceilalți membri ai consiliului în toate activitățile, începând de la agapele care au loc o dată pe lună și care oferă posibilitatea enoriașilor de a se cunoaște mai bine, până la vizitele în parohia noastră a numeroși oaspeți de seamă, pe care i-am primit cu mare bucurie și care ne-au împărtășit din experiența lor duhovnicească. Părinții Constantin Necula, Vasile Mihoc, Pantelimon de la Oașa, maica Siluana sunt numai câțiva dintre cei care ne-au onorat, ne-au umplut sufletele de liniște și mai ales ne-au alinat un pic dorul de țară. Am întreprins împreună cu părintele Ispas și câteva vizite la diverse parohii și mănăstiri din Germania și ne-am bucurat împreună de tot ceea ce am văzut și au trăit împreună și asta ne-a apropiat și mai mult. Părintele Ispas este acum duhovnicul familiei noastre și mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest dar. Primitor la orice oră, indiferent cât ar fi de ocupat, părintele găsește timp pentru toți care îi cer sfatul, şi nu numai sfatul, ci de multe ori sprijin material. Suntem fericiți că trăim în această parohie”.
„Activitatea cea mai importantă în parohie este slujirea liturgică, precum și îndrumarea pastorală a credincioșilor, la care se adaugă și strădania de a lucra «liturghia de după Liturghie», adică slujirea aproapelui prin activități sociale”, spune părintele Ispas.
La Sfânta Liturghie duminicală participă regulat 70-100 de credincioși din Dortmund și din împrejurimi. „În cadrul școlii de duminică avem în jur de 10-15 copii pe care îi îndrumăm în tainele credinței împreună cu Alina Trenkel, povesteşte doamna preoteasă Lavinia Ruja. Acești copii sunt cei care în fiecare an, de Nașterea Domnului, organizează o mică serbare, spre *bucuria tuturor credincioșilor și mai ales a părinților lor.”
Ajutoare pentru cei din țară
Românii ortodocşi sunt în Dortmund un important factor de integrare în comunitatea locală, în cadrul parohiei desfă*șurându-se multiple activități de traducere, de întocmire de formulare și acte pentru cei care vor să muncească în zonă. Pe lângă acestea, cei aflați în necaz sau dificultăți materiale beneficiază de un sprijin serios. S-au strâns bani pentru întrajutorarea unor copii bolnavi veniţi din România să se opereze în Germania sau a celor care au suferit accidente de muncă aici. Însă parohia nu i-a uitat nici pe cei nevoiaşi din ţară. Colectele făcute anual pentru copiii din Valea Plopului, aflați în grija părintelui Nicolae Tănase, ajutorul trimis maicii Iustina de la Mănăstirea Mărcuș din județul Covasna sunt doar câteva din activităţile social-filantropice desfăşurate de parohia românească din Dortmund.
Anul acesta, credincioșii din Dortmund vor sărbători hramul Sfântului Cuvios Dimitrie împreună cu Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care va sluji Sfânta Liturghie, duminică 30 octombrie, împreună cu un sobor de preoți din parohiile învecinate.
Istoria oraşului
Dortmund se situează în partea centrală a landului Nord*rhein-Westfalen, fiind cel mai mare oraș din aglomerația Ruhr (590.000 de locuitori în 2014). Atestat documentar în 880 sub numele Throtmanni, obține drepturi comerciale în 990, fiind una dintre reședințele imperiale ale regelui Frederic Barbarossa (1152). Cunoaște o puternică înflorire economică din secolul al XIX-lea, ca urmare a extracției de cărbuni din bazinul Ruhr și a prelucrării oțelului, fiind conectat în 1847 la calea ferată și în 1899 la rețeaua fluvială. În urma celui de-al Doilea Război Mondial, e distrus în proporție de 98%, însă are parte de o reconstrucție rapidă, în 1950 înregistrând o populație de 500.000 de locuitori. Istoria postbelică înregistrează o nouă dezvoltare economică în domeniul industrial, al asigurărilor, comerțului și tehnologiei informației.

[cristiboss56]

„Smerit, fără de răutate, blând şi fără vicleşug, paşnic, părinte, mai presus de om, cu adevărat, în trup stricăcios fără stricăciune, locaş vrednic lui Dumnezeu te-ai făcut, luând de la Dânsul daruri de tămăduiri şi nouă izvorându-le”, aşa zugrăveşte chipul sufletesc al Sfântului Dimitrie cel Nou una dintre cântările din slujba închinată sfântului. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu*reștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală, este sărbătorit la 27 octombrie pe Colina Bucuriei din Capitală.
La racla lui au îngenuncheat, de peste două sute de ani, şiruri de strămoşi şi credincioşi ai noştri, căutând la el ajutor, alinare de necazuri şi suferinţe, izbăvire din nevoi, aşa cum căutăm şi noi astăzi, și nu numai o dată şi-a arătat sfântul puterea şi mila sa. Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în veacul al XIII-Iea. S-a născut în localitatea Basarabi, aşezată pe râul Lom, un afluent al Dunării, în apropierea oraşului Ruse din Bulgaria.
Părinţii lui erau oameni săraci, care nu l-au putut da la învăţătură, de aceea de mic a fost nevoit să-şi câştige el însuşi cele necesare traiului. Ani în şir a păscut vitele şi oile ţăranilor din sat, pe colinele din preajma Dunării şi pe văile înverzite ale râului Lom. În duminici şi sărbători a luat parte alături de părinţi şi de ceilalţi credincioşi la slujbele săvârşite în biserica satului. Atmosfera de viaţă autentic creştină din familie, ca şi învăţăturile pe care le auzea la biserică l-au făcut să fie blând şi milostiv cu toţi semenii săi.
Mânat de iubirea pentru Dumnezeu spre monahism
Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viaţa îmbunătăţită pe care o duceau aceştia, departe de lume şi de grijile ei. Pe măsură ce creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea, s-a trezit în el dorul după viaţă monahală. De aceea aceea a părăsit lumea şi s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere. S-a aşezat într-o peşteră săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut ani în şir în post aspru, înfrânare şi rugăciune, izolat cu totul de lume şi chiar de ceilalţi monahi. Nu se ştie câţi ani a trăit în această peşteră şi nici cum îşi agonisea cele necesare traiului, după cum nu se ştie nici data trecerii sale la cele veşnice.
Se spune în viaţa lui că, pe când şi-a simţit sfârşitul aproape, a venit pe malul Lomului şi s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Şi astfel şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu.
Mulţi ani nimeni n-a ştiut de trecerea la cele veşnice a sfântului. Dar în urma unor ploi puternice au căzut în apa Lomului şi cele două lespezi de piatră în care era adăpostit trupul cuviosului. Acesta a fost acoperit de nisip şi de prundiş, rămânând iarăşi o bucată de vreme neştiut de nimeni în albia râului Lom. Moaştele sfântului n-au fost atinse de putreziciune. Într-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a arătat în vis unei tinere care suferea de o boală grea, căreia i-a spus că dacă părinţii ei îl vor scoate din apă va fi tămăduită de boală. Tânăra a povestit părinţilor visul ei şi împreună cu aceştia şi cu alţi credincioşi din sat s-au îndreptat spre locul pe care însuşi cuviosul îl arătase în vis acelei tinere. Şi căutând cu stăruinţă au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie întreg şi neputrezit. Binecredincioşii creştini din localitate, împreună cu preoţii, au dus cinstitele moaşte în biserica satului. Tânăra bolnavă, atingându-se de ele, şi-a recăpătat de îndată sănătatea.
Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaşte s-a răspândit curând atât în localităţile din sudul Dunării, cât şi în cele din nordul ei. Numeroşi credincioşi de pe ambele sale maluri se îndreptau spre locul unde erau sfintele moaşte pentru a se închina şi a cere sfântului ajutor. Tradiţia spune că unul din domnii Ţării Româneşti a ridicat în sat o biserică nouă, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou spre a fi cinstite de credincioşi.
Moaştele sfântului au rămas acolo aproape cinci secole. Între anii 1768 şi 1774 a avut loc un război între ruşi şi turci, purtat şi pe pământul românesc, dar şi în sudul Dunării, pe teritoriul Bulgariei de astăzi.
Primit cu mare evlavie în Ţara Românească
Generalul rus Petru Saltâcov a ajuns cu armata sa în localitatea Basarabi. Pentru ca cinstitele moaşte să nu fie profanate de ostaşii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele să fie duse în Rusia. Ajungând racla cu sfintele moaşte în Bucureşti, un negustor bogat, cu numele Hagi Dimitrie, precum şi Mitropolitul Grigorie II al Ţării Româneşti au rugat pe generalul rus să lase cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou Mitropoliei ţării, ca o mângâiere pentru pagubele materiale şi suferinţe îndurate de români în cursul acelui război. Ascultându-le dorinţa, moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, în iulie 1774. Mâna dreaptă a sfântului a fost trimisă, totuşi, la Kiev.
Sfântul Dimitrie a fost primit cu mare bucurie și evlavie în Ţara Românească. Aducând multe binecuvântări orașului și țării, evlavia credincioșilor față de acesta a crescut mereu.
În vremea lui Vodă Caragea, sfântul a izbăvit oraşul de ciumă, fiind cuprinse mahalale întregi de această molimă. Locuitorii nu aveau nici o şansă de supravieţuire. Ciuma a omorât mulți oameni. Doar scoaterea moaştelor Cuviosului Dimitrie pe străzile Bucureştilor a făcut să înceteze această boală. Atunci, pentru numeroasele vindecări, a fost declarat ocrotitor al oraşului Bucureşti.
Istoria Capitalei vorbește de un alt fapt minunat petrecut în timpul Primului Război Mondial, când un grup de soldaţi bulgari a încercat să fure moaştele Cuviosului Dimitrie. Noaptea, într-un moment de neatenţie, au intrat în catedrală, au luat moaştele şi au plecat cu ele către Dunăre, sperând că pot trece dincolo, în teritoriul bulgar. Dar, din senin, o ceaţă deasă i-a înconjurat pe soldaţii bulgari, care nu mai știau în ce direcție este drumul. Acest fenomen neașteptat al naturii a ajutat pe autorităţi şi soldaţii germani să îi ajungă, salvând astfel moaştele Cuviosului Dimitrie și aducându-le din nou în catedrală, unde au fost aşteptate cu entuziasm și dragoste de toţi bucureştenii.
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, ceea ce s-a și făcut, printr-o slujbă specială, în 27 octombrie 1955.
Bunătate, blândeţe, compătimire şi iubire nesfârşită faţă de toţi oamenii şi faţă de toate făpturile lui Dumnezeu sunt virtuţile care au ridicat pe un umil păzitor de vite pe treptele sfinţeniei şi au făcut din el un sfânt încununat cu slavă în ceruri şi cinstit de mulțime de credincioşi pe pământ. Aceasta este mai ales lecţia pe care ne-o dă Dumnezeu prin viaţa minunată a sfântului pe care-l sărbătorim la 27 octombrie. A fost un sfânt al smereniei, al bunătăţii şi al milostivirii, virtuţi care au fost totdeauna în mare cinste la binecredincioşii noştri creştini.

[cristiboss56]

Zece citate celebre ale IPS Arhiepiscop Iustinian Chira

Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.
Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.
Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.
Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.
Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.
Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…
Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!

[cristiboss56]

Solidaritatea Bisericii Ortodoxe Române faţă de cei greu încercaţi în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti s-a manifestat de-a lungul unui an atât prin rugăciunile stăruitoare către Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor 64 de victime, prin ajutorul financiar oferit celor suferinzi şi familiilor acestora, cât şi prin ridicarea unui monument funerar din marmură, construit de Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Monumentul a fost sfinţit ieri, 30 octombrie 2016, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Monumentul funerar, realizat din marmură românească de Ruşchiţa, a fost amplasat în incinta Bisericii „Sfântul Nicolae”- Broşteni, locaş de rugăciune aflat în imediata vecinătate a Clubului Colectiv. La slujba de sfinţire, apoi la slujba Parastasului au participat, alături de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, numeroşi preoţi şi credincioşi, dar şi familiile îndoliate, care au pierdut pe cei dragi în tragicul eveniment din 30 octombrie 2015. Slujba de sfinţire a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica amintită de Preasfinţia Sa, în cadrul căreia au fost rostite ectenii şi rugăciuni pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, care a trecut la cele veșnice ieri, 30 octombrie 2016, dar şi pentru victimele incendiului de la Clubul Colectiv.
„În acest răstimp, Biserica Ortodoxă Română a făcut numeroase rugăciuni de pomenire a celor care au pierit în urma incendiului de la Colectiv din 30 octombrie 2015. Astfel, în Catedrala Patriarhală, în catedralele chiriarhale, în mănăstiri şi parohii s-au înălţat rugăciuni la împlinirea soroacelor de pomenire, la 40 de zile, la trei luni, la jumătate de an, la nouă luni şi acum la un an. (...) Şi astăzi, în foarte multe biserici şi mănăstiri au fost înălţate rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor care au sfârşit în urmă cu un an. Rugăm pe Părintele Îndurărilor să aşeze sufletele lor întru Împărăţia iubirii Sale, iar pe familiile îndoliate să le mângâie, să le întărească în aceste momente de grea încercare”, a evidenţiat Prea*sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Monumentul funerar din incinta Bisericii „Sfântul Nicolae”-Broşteni, a fost realizat de meşteri din zona Hunedoarei, pe el fiind inscripţionate următoarele versuri, scrise de Claudia Şuteu: „Pentru chipurile lor ce nu vor fi uitate/ Pentru cei ce au suflete îndurerate/ Pentru cei ce până ieri erau mamă şi tată/ Dar azi privesc în gol o cruce şi dată”. „Orice monument vine spre a opri timpul din goana lui nebună, spre a pregusta veşnicia, spre a ne aminti nouă, tuturor, de faptul că pe 30 octombrie 2015 într-un mod cu totul tragic şi nefericit şi-au pierdut viaţa 64 de tineri în Clubul Colectiv. Cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice am ridicat acest monument, mărturisind astfel într-un glas comun învierea morţilor şi viaţa veacului”, a spus pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial în cadrul Sectorului cimitire, monumente şi servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, diac. Ionuţ Necula a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Podul Cheii”, Protopopiatul Câmpina, iar lect. dr. Alexandru Mihăilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfânta Parascheva”, Protopopiatul Sector 6 Capitală. „Fiecare slujbă de pomenire ne-a adus în memorie nouă, dar mai ales familiilor îndoliate, chipurile celor dragi care, în floarea vârstei, au plecat dintre noi. La un an de zile, am însemnat acest moment printr-un monument ridicat din marmură românească, simţire românească, trăire ortodoxă şi cele mai alese sentimente de compasiune”, ne-a declarat pr. Aurel Mihai, vicar eparhial.
După slujba de sfinţire şi cea de pomenire, oficiate în incinta bisericii Parohiei „Sfântul Ni*colae”-Broşteni, PS Episcop Timotei Prahoveanul împreună cu preoţi şi credincioşi au mers și la monumentul funerar ridicat chiar în faţa Clubului Colectiv, unde a fost depusă o coroană de flori, din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ierarhul a oficiat şi aici slujba Parastasului şi a stropit cu agheasmă monumentul funerar.

[cristiboss56]

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,a oficiat ceremonia de ridicare la rangul de mitropolit a Înaltpreafințitului Părinte Nicolae. La eveniment au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai autorităților centrale .

În cuvântul de învățătură intitulat O demnitate mai înaltă înseamnă o responsabilitate mai mare, Preafericirea Sa a evidențiat importanța slujirii arhierești.

Solemnitatea slujbei, departe de a fi doar o simplă ceremonie formală, în care sunt prezentate însemnele rangului noului mitropolit, este menită de fapt să evidenţieze rolul de învăţător al dreptei credinţe, de slujitor al Sfintelor Taine, de arhipăstor al clerului şi credincioşilor din eparhia sa şi de apărător al unităţii bisericeşti din mitropolia încredinţată lui, a spus Patriarhul României.

De asemenea, Preafericirea Sa explicat credincioșilor prezenți semnificația însemnelor arhierești.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a arătat importanța înființării unei Mitropolii pentru românii care locuiesc pe continentul american.

Ridicarea Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie este împlinirea unui gând mai vechi pentru o mai bună organizare a ortodocşilor români risipiţi nu pe un continent, ci pe mai multe, căci SUA şi Canada nu sunt doar două ţări ci, după mărime, sunt două continente, la care se adaugă şi cel sud-american. Mitropolia noastră oferă acum cadrul administrativ bisericesc potrivit pentru unitate a tuturor românilor ortodocşi prin cuprinderea mai multor eparhii, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul ceremoniei au mai luat cuvântul reprezentanți ai statului și ai Arhiepiscopiei din Statele Unite.

[cristiboss56]

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad împlinește la începutul lunii noiembrie 25 de ani de la reînființare. Manifestările prilejuite de acest eveniment au debutat duminica, 30 octombrie 2016, cu oficierea Sfintei Liturghii de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Catedrala istorică din Arad, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul mixt al Facultății de Teologie din Arad. Din sobor au făcut parte părintele Cristinel Ioja, decanul instituției de învățământ, împreună cu părinți profesori ai Facultății de Teologie din Arad.

În cadrul sfintei slujbe s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate în cei 25 de ani, asupra profesorilor, studenților și ostenitorilor școlii de teologie arădene.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a explicat celor prezenți înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice citite la Sfânta Liturghie.

După cuvântul de învățătură, a fost citit mesajul de consolare și comuniune la un an de la tragedia din Clubul Colectiv, transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu privire la sfințirea monumentului funerar dedicat victimelor din Colectiv.

De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului pentru tinerii trecuți la Domnul în urma incendiului din Colectiv și pentru profesorii, studenții, ctitorii și ostenitorii Institutului Teologic, Academiei Teologice și Facultății de Teologie din Arad (1822/1927-1948; 1991-2016).

La final,părintele decan a adresat un cuvânt de mulțumire Arhiepiscopului Aradului pentru întreaga purtare de grijă arătată Facultății de Teologie, profesorilor și studenților.