Despre rugaciunea Tatal Nostru

[gmbh27]

Buna seara comunitate,acum cateva zile rostind rugaciunea tatal nostru ceva din rugaciune ma pus in dubiu si anume fraza "...si nu ne duce pe noi in ispita,ci ne fereste de cel rau",spune de parca Dumnezeu ar duce omul in ispita...nu este cumva o greseala? oare rugaciunea nu ar trebui sa sune astfel? "si nu ne lasa pe noi dusi in ispita,ci ne fereste de cel rau"...o fi oare vreo greseala care s-a format de-a lungul timpului???

Astept pareri :D

[CristianR]

Observația ta este corectă. Sensul rugăciunii este cel pe care l-ai formulat. S-a mai discutat problema aceasta pe un topic, nu-mi amintesc acum care.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de gmbh27

Buna seara comunitate,acum cateva zile rostind rugaciunea tatal nostru ceva din rugaciune ma pus in dubiu si anume fraza "...si nu ne duce pe noi in ispita,ci ne fereste de cel rau",spune de parca Dumnezeu ar duce omul in ispita...nu este cumva o greseala? oare rugaciunea nu ar trebui sa sune astfel? "si nu ne lasa pe noi dusi in ispita,ci ne fereste de cel rau"...o fi oare vreo greseala care s-a format de-a lungul timpului???

Astept pareri :D

S-a vorbit mult despre aceasta parte a Rugaciunii Domnesti. Nu neaparat aici pe forum, ci acolo unde cuvantul are mai multa greutate, si cu siguranta nu lipseste harul. Totusi, nu s-a schimbat nimic si nici nu cred ca se va schimba vreodata. Nu Dumnezeu ne duce in ispita, ci El ingaduie spre folosul nostru un anume gen de ispita, niciodata mai grea decat o putem noi rabda. Iar noi cadem, nu fiindca nu avem putere sa depasim, ci fiindca suntem slabi, trufasi, vanitosi, perfizi, etc.
Rugaciunea "Tatal nostru" este totala si inca dintru inceput trebuie sa intelegem sensul. Nu voi incerca sa dau eu noi valori sau interpretari acestei rugaciuni; ele pot fi gasite la un "clic" distanta, iar cei ce ni le-au lasat au avut fara indoiala, o viata desavarsita in Hristos. Eu indraznesc sa sugerez doar atat: mare atentie la "Faca-se-n voia Ta!" (e prea putin probabil ca cineva dintre cei ce ne petrecem veacul pe-aici, sa isi inchipuie ca fac in fiece clipa, voia lui Dumnezeu) si mai ales: "Si ne iarta noua... Precum si noi iertam!" Adica... NU ALTFEL! Deci suntem constienti ca atat timp cat nu putem ierta pe cineva, Dumnezeu nu poate intra in inima noastra. Este propria noastra marturisire si compromis constient (desi probabil mecanic pentru multi care rostesc rugaciunea papagaliceste!) "Painea noastra..." nu este ceea ce obisnuim sa credem, adica hrana digestiva, ci hrana vie a Cuvantului care ne poate aduce harul si viata vesnica. Daca in Cer este iubire si ascultare, nici pe pamant nu trebuie sa fie altfel. Si din moment ce noi NU acceptam sa facem ascultare, ne asemanam... cui? Asadar, pana la "Nu ne duce pre noi in ispita" avem de trecut prin fazele initiale. Si te asigur ca daca le-ai inteles si acceptat, partea cu dusul in ispita nu mai este deloc confuza, ci foarte justa. Parintele Arsenie Papacioc obisnuia foarte des sa spuna: "Ce ne-am face fara ispita? Cine s-ar mai mantui? Cine s-ar mai putea numi crestin?"

SA NU SPUI ,, TATA...


Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!
Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau !
Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti !
Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material !
Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti !
Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa !
Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati!
Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau !
Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare !
Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!
Domnul sa ne ajute! AMIN.
Sursa:
http://babylenuta.blogspot.ro/2010/0...spui-tata.html

[gmbh27]

În prealabil postat de antoniap

SA NU SPUI ,, TATA...


Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!
Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau !
Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti !
Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material !
Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti !
Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa !
Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati!
Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau !
Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare !
Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!
Domnul sa ne ajute! AMIN.
Sursa:
http://babylenuta.blogspot.ro/2010/0...spui-tata.html

sa inteleg ca daca nu fac totul bine nu sunt demn sa rostesc aceasta rugaciune...? atunci ce rugaciune ar fi potrivita?

[OctavianAdrian]

Din pacate, unul din dezavantajul forumului este libertatea exagerata de a trata un subiect....Se spun multe pareri, fara legatura intre ele si mai grav, fara ca cineva sa le coaguleze in ceva concret....Practic se poarta dezbateri in-finite. Asa apare incet, dar sigur, disolutia eului....Daca dupa "solve" nu urmeaza "coagula" avem de-a face cu o disolutie a eului ca sa-l parafrazez pe maestrul Andrei Plesu.....Care e concluzia dezbaterii rugaciunii Tatal nostru?

Personal consider ca diavolul este cel care ne duce pe noi in ispita, si ca trebuie sa ne pazim de a interpreta dupa mintea noastra, neinduhovnicita... Practic, pacatul inseamna "ratarea tintei", iar discutiile infinite tocmai asta fac....

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Cred Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, care ai venit in lume sa ii mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[Demetrius]

În prealabil postat de gmbh27

sa inteleg ca daca nu fac totul bine nu sunt demn sa rostesc aceasta rugaciune...? atunci ce rugaciune ar fi potrivita?

Nu exista nicio demnitate de atins pentru a rosti aceasta rugaciune. Oricine o poate rosti; nu este alta mai buna.

[Mihailc]

Am găsit un text care ţinteşte un pic mai departe decât nedumerirea lui gmbh27, capabil să nuanţeze complementar meditaţiile interesante postate pe acest topic.
Aparţine lui Olivier Clement, un gânditor creştin al cărui merit excepţional a fost, şi este printre altele, acela de a construi o interfaţă semantică eficientă între evanghelia (buna vestire) a Bisericii lui Hristos şi lumea seculară occidentală sau occidentalizată.

Şi nu ne duce pe noi în ispită

Nu Dumnezeu este Cel care ispiteşte, "Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni", spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită.
Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - şi sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naşte din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de duşmani, pentru a proiecta asupra lor această nelinişte fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morţii, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viaţă. Transformarea totală a neliniştii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmaşii, urmând porunca, iniţial de neînteles, a lui Iisus.
Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creştinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare şi Cincizecime încoace: "Aţi auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat" (1 Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie şi care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului).
Marea apostazie nu este neapărat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl caută pe Dumnezeu în felul lor. În faţa durerii lumii există şi un ateism al compasiunii, care negreşit îşi găseşte locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabă să te simţi vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despărţit de taină, incapabil de nelinişte şi uimire.
Nu numai absenţa lui Dumnezeu, ignoranţa împăcată, dar mai ales captarea dorinţei de absolut, de nişte parodii atroce şi seducătoare: magie, droguri, paroxisme, tortura şi erotismul, strâns legate, de altfel, beţii totalitare de altădată (vorbesc de Europa), transformarea actuală a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei şi a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de către falşi făcători de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie.
Mă gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social şi spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferă omenirii "semne şi minuni". Mă gândesc şi la "ultimul om" al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul să-l întâlnesc şi să-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov şi al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea că în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii să nu-şi mai pună întrebări. Şi că s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face să înţeleagă că omul este întrebare. Îmi spunea şi cât se simţea de singur.
Trebuie să rămânem oameni ai neliniştii şi ai uimirii, nu să ne amăgim cu idoli si cuvinte, trebuie să rămânem oameni care îşi pun întrebări, chiar şi cu preţul unei oarecari nebunii. De ce creştinismul occidental n-a putut să-i primească pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica să ofere un loc celor care pun întrebări?
"Nu ne lăsa să cădem în ispită": în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecaţi de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc. (Olivier Clement - Meditaţii la Rugăciunea Tatăl Nostru, text apărut în limba română în volumul "Trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul", editura Reîntregirea, Alba Iulia)

http://www.librariasophia.ro/carti-T...r-so-1081.html

În prealabil postat de gmbh27

sa inteleg ca daca nu fac totul bine nu sunt demn sa rostesc aceasta rugaciune...? atunci ce rugaciune ar fi potrivita?

Eu cred ca autorul acelor cugetari despre rugaciunea Tatal nostru
a vrut sa atraga atentia asupra trezviei din timpul rugaciunii si asupra modului cum intelegem sa ne conducem viata dupa poruncile evanghelice.

Din moment ce Insusi Iisus ne invata sa rostim aceasta rugaciune, e bine sa o spunem si gata. Numai la sfarsit vedem daca suntem demni de Imparatia lui Dumnezeu. Pana atunci, in fiecare moment putem cadea cu vorba, cu fapta sau cu gandul. De aceea ne rugam.

[Ioan_Cezar]

Omul este întrebare...
Sau, poate, conştiinţă a unei absenţe, a unei lipse, a unei nedesăvârşiri.
A conştientiza că neplinătatea ta este fapt ontologic fundamental, dat sufletesc, şi a te afirma omeneşte râvnind la deplinătate. Întrebînd, mai întâi.
Dispoziţia lăuntrică statornică a omului către interogaţie (de sine, de altul, de cosmos, de Dumnezeu), adică înclinarea spre întregire e plină de capcane. Poate că nu orice întrebare merită pusă. Sunt întrebări bune şi întrebări proaste. (Oare?) Precum e posibil ca tocmai şirul de întrebări proaste să prilejuiască întrebarea bună, într-un sfârşit. Evrika! (am găsit întrebarea; nu răspunsul)
Sunt şi întrebări care merită puse permanent? Să fie vreo întrebare care nu ar trebui pusă niciodată?
Ce să căutăm: întrebările "bune"? Sau, poate, starea de interogaţie (meditativă) permanentă?... Contemplaţia poate fi ... întrebare?

*
În mod dezarmant, astăzi aflăm (ca întotdeauna, în sistemele noastre sociale piramidale în vârful cărora tronează mereu autoritatea) că a întreba e semn al prostiei. Nu avem permisiune, sub clopotul în care trăim, pentru interogaţie. Aflăm mai întâi din pruncie, prin modul în care semenii, copii şi adulţi, ne răspund verbal ori nonverbal la întrebări.
Preferăm mereu mecanismul pavlovian al răspunsului la stimuli imediaţi: m-ai stimulat, poftim saliva! Semnat, Laika. Ai stins becul, poftim, m-am dezbrăcat. Semnat, Juja. Ai tăcut, poftim aplauze! Semnat: Partidul.
Nu avem timp pentru întrebări, nu avem toleranţă la frustrarea produsă de lipsa momentană a răspunsului. Suntem miraţi că unii intră în extaz "doar" pentru că au descoperit o întrebare nouă. Avem timp doar pentru răspunsuri. Maşini de captat şi dat răspunsuri preformate.

*
- Dar, tată, Doamna nu ne dă voie să punem întrebări. Spune că doar proştii întreabă!
- Şi? Ţi-e ruşine să recunoşti că eşti prost?
- ....???
- Fii liniştit, nu eşti singurul. Dar vei deveni cu adevărat, dacă nu întrebi. De fapt, vei muri, fiule. Vei muri... Hai mai bine să nu murim! Batem kuba?
(am dezvoltat obiceiul să îl întreb pe copil când vine de la şcoală: "Isteţule, ce întrebare frumoasă ai pus azi la ore?")

*
Aş introduce întrebarea în categoria instinctelor. Un instinct aparte, un dat omenesc. E posibil să îl aibă însă şi animalele, întrucât uneori par a fi mirate... De obicei când se întâlnesc cu noi, oamenii.

*
Se pare că undeva în memoria colectivă asociem întrebarea cu interogatoriul. Până şi Sfinxul l-a întrebat pe Oedip. Dar arta de a întreba şi de a te întreba nu este un interogatoriu. Nu urmăreşte să te descopere inculpat. Ci, dimpotrivă, este o mângâiere incipientă, o vibraţie preliminară care anunţă desfătarea unei posibile şi mult râvnite Îmbrăţişări.

*
Semănătorul, îmi place să cred uneori, pune la germinat în cernoziomul făpturii noastre seminţele unor nelinişti roditoare. Dar vin paserile cerului, vine pe-lângă-drumul, niscaiva bobi de neghină şi... şi aşa mai departe.

*

"Ci în legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea." (Ps. 1,2)

"Fiii oamenilor, până când grei la inimă"?" (Ps. 4,2)

"Şi sufletul meu s-a tulburat foarte, şi tu, Doamne, până când"? (Ps. 6,3)