Scrisoarea unui copil :

[flying]

În prealabil postat de GMihai

Doctrina creştină nu vorbeşte despre o alegere morală "din spatele" mâncării cârnaţilor, ci defineşte mâncatul cârnaţilor ca fiind în sine o alegere morală.

Uneori poate fi o diferenta intre imaginatia noastra despre ceva si realitate.Poti sa-mi spui si mie cum ai facut tu judecata de valoare intre mancatorul de carnati care va arde in iad si ucigasul pocait care merge in rai? Pentru a face o astfel de judecata trebuie sa cunosti toate gandurile si actiunile acelor persoane .Ai tu o asemenea cunoastere? De fapt aceste persoane nu exista decat in imaginatia ta,ele au fost create doar sa-ti justifici aversiunea ta fata de reguli,limite,interdictii .Aceasta aversiune denota "ceva" despre tine, si nicidecum ce vrei tu sa deducem ,ca ,de fapt,Dumnezeu mantuieste si fara atatea reguli plictisitoare si enervante.

[sophia]

Mihnea, eu ti-am spus mai sus anumite lucruri concrete, asa cum le traiesc eu aici. Nu stiu cum este acolo, la voi.
Se pare ca avem moduri diverse de a trai credinta si chiar lumea.

Legat de partea cu Halloween, as vrea sa te intreb de unde au aflat copiii tai de aceasta sarbatoare. Mai ales la 7 ani.
Probabil ca ori de la scoala, ori de la alti copii cu care vin in contact.

Eu am mai spus ca ma deranjeaza mult aceasta sarbatoare si nu stiu ce gasesc oamenii interesant la ea. Si de ce a prins asa?
Dar este foarte raspandita, pana si in tara.
De ce?

Si stiu ca faci bine invatand copiii impotriva ei, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu poti sa feresti copiii de tot. Nu pot sa-i tii sub clopot de sticla. Copiii tai au aflat de la altii. Ei nu se duc, nu serbeaza. Bun. Altii se duc si serbeaza.
Aici este problema mea.
Iti dai seama la cate ispite sunt supusi copiii in ziua de azi?
Ca sa-i feresti de ele toate si de tot ce este rau trebuie sa-i izolezi. Asta este ce-ti spun. Sa nu mai mearga colo, sau colo, sa nu mai umble cu copilul ala si ala si ala.
Ce faci cand sunt invitati de alti copii la petrecere, sau sa mearga intr-o excursie, tabara? Se vor uita la ceilalti si ei nu vor manca?
Da, sunt cazuri. Am citit despre copii care din motive religioase nu putea manca la fel ca ceilalti si se si jenau sa explice de ce. Faceau foamea.

Este tot mai greu in ziua de azi sa te izolezi ca sa-ti traiesti tu traditiile din credinta ta.
Nici cei cu alte obiceiuri de mancare din alte motive decat religioase nu o duc mai usor: vegani si ce mai sunt.

Ar trebui sa se gaseasca peste tot alimente si mancaruri potrivite pentru toate credintele si obiceiurile alimentare.
Si la tine acasa cand inviti lume, trebuie sa ai de toate pentru toti. Ori este greu si costisitor.
Si atunci nu ne ducem, nu invitam. Ne izolam.
Despre asta vorbeam eu.

Imi pui niste intrebari si probleme la care eu am probleme sa-ti raspund.
Dumnezeu ne-a dat niste reguli, cateva, dar noi ne lovim de atatea alte probleme mai grele.
A spus sa postim. Nu stiu exact daca se referea la alimentatie propriu-zisa. Nu a lasat un mod de postire, o lista de ce avem voie si ce nu. Nu a spus concret cum s-o facem.
Postul alimentar a fost instituit de oameni din dragoste pentru Dumnezeu, ca o jertfa. Si apoi sa largit si s-au mai adaugat zile mai multe si reguli noi.
La voi se tine intr-un fel, la noi in altfel. De ce?
Deci la voi este o regula facut de om, de biserica voastra.
Despre postul trupesc ne-a vorbit altcineva: Petru, sau Pavel.
Dumnezeu ne-a dat Taina Cununiei si alternativa cu monahismul.
Petru sau Pavel au tins si ei spre monahism, spre celibat.
De-a lungul istoriei s-au mai schimbat lucrurile. In ortodoxie s-a renuntat in anumite cazuri la celibat.
Postul trupesc nu este impus. Sunt doar niste indicatii.
Si mai ales sa se faca numai cu acordul partenereului/partenerei.
Nu stiu cum este la catolici cu postul trupesc.
Dar sunt reguli diferite desi avem acelasi Dumnezeu. Inseamna ca unele sunt impuse de oameni.

Noi stim ce avem de facut in casa la noi, dar nu stim sa ne purtam in lume.
Si da, nu traim nici in cer, nici in aer, nici pe alte planete.
Traim aici, printre 7 miliarde de oameni.
Cum trebuie sa procedam? Asta nu ne invata nimeni.
Ispite sunt la tot pasul.
Si organismul nostru are si el regulile lui de functionare si nevoi si restrictii.

Cea mai mare problema pentru mine este cum sa traiesc printre oameni. Cum sa impac si credinta mea si lumea in care in traiesc?
Nu toti putem sa mergem la manastire.
Traim in lume.
Cum sa impac eu lucruri de cele mai multe ori opuse, chiar in cadrul credintei?
Sa fiu casatorita si sa ma opun totusi ei, ca sa-mi vad de credinta.
Cineva spunea aici pe forum ceva ca lucrurile normale nu sunt interzise in credinta, sau ceva de genul asta.
Dar a manca este normal, a dormi este normal, a fi cu oamenii este normal, a fi casatorit este normal.
La toate astea trebuie sa ne oprim totusi. Am citit de monahi care nu mananca, nu beau, nu dorm, stau agatati pe pereti. De ce?
Cine le cere sa se opuna la lucruri normale?
As vrea sa pot pricepe asta. Cine le cere si de ce aceasta autoflagelare?

Nu ne invata nimeni cum sa traim in lume cu credinta noastra si cum sa ne impartim, cum sa rezistam la ispite.

Cum sa procedez eu cu oamenii din jurul meu care nu sunt ortodocsi, nu postesc?

Cum sa nu ma simt rau, izolata, trista?
Fiecare care traieste intr-o credinta si se diferentiaza de altii sufera.
Sunt ziduri intre noi.
Fiecare credinta se izoleaza in ea.
Mie asta nu mi se pare corect.
Nimeni nu stie sa lucreze cu ceilalti, sa procedeze cu ceilalti.
Este oribil.
Nu stiu cum este la voi.
Aici este discriminare pe fata.
Pe posturi scoase la concurs de diverse institutii ale bisericilor (catolice, sau evanghelice) nu sunt primiti ortodocsi.

As putea sa continui cu problemele.
Tu te legi de un carnat mancat vinerea, de post, sau de slujbe. Nu numai tu.
Dar unde este grija de aproape, iubirea de aproape. Cea mai mare invatatura a lui Iisus. In atatea pilde.
Mie imi lipseste mult asa din biserica.
Nu ne ocupam de oameni, de cei vii, nu-i ajutam, nu ne pasa de ei.
Tinem post de la una si alta, ne ducem la biserica, ne rugam. Punct.
Unde este omul? Ce facem pentru el? Concret.

Ma opresc aici. Poate gresesc, dar nu mai stiu cum sa fac.

[ioan67]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cand simt pornirea sa spun o vorba buna unui amarat este o gratie actuala (=har lucrator) care lucreaza in mine. Acolo unde nu exista nicio gratie actuala, tot ce iese de pe buzele mele este injuratura.

Pornirea aceasta ar putea oare sa aiba si alte resorturi?
Intreb asa, intrucat e cunoscut ca unii oameni au din fire o inclinatie binevoitoare, dupa cum altii isi formeaza trasaturi de personalitate pro-semeni (altruism, etc.) dealungul vietii (prin educatie si autoeducatie, prin tot felul de intamplari, asa cum le-au trait si perceput).

Apoi, e dovedit ca mai apar si erori in functionarea mintala si comportamentala a unui om. Mare increngatura fiind mintea omului, chiar a celui mai "simplu". Se poate intampla, astfel, ca in virtutea unor factori precum oboseala, context, amorsa prealabila etc., sa te trezesti ca tragi o injuratura sau, dimpotriva, ca faci un act binevoitor care te poate mira... Nu tot ce consideram constient si voluntar, nu tot ce se supune constiintei noastre morale, se si impune in comportamentul nostru.
A considera ca totul atarna de vointa si optiunile noastre morale e o exagerare, numita voluntarism, respectiv moralism.

Si mai am o nelamurire, Mihnea: harul lucrator, pe care il gaseai la originea actiunii binevoitoare catre semenul necajit, impune automat o actiune anume din partea noastra?
E obligatoriu ca omul sa dea curs harului? E un determinism absolut aici, fara nici o libertate decizionala din partea omului?

Ma intreb toate astea intrucat argumentele teologice imi par uneori prea generale, chiar vagi, in ciuda valorii lor incontestabile pe care o intrezaresc deja. E posibil, totodata, imi spun, ca argumentul teologic sa aiba dedesubturi care mie imi scapa cu desavarsire.

[ioan67]

În prealabil postat de flying

Uneori poate fi o diferenta intre imaginatia noastra despre ceva si realitate.Poti sa-mi spui si mie cum ai facut tu judecata de valoare intre mancatorul de carnati care va arde in iad si ucigasul pocait care merge in rai? Pentru a face o astfel de judecata trebuie sa cunosti toate gandurile si actiunile acelor persoane .Ai tu o asemenea cunoastere? De fapt aceste persoane nu exista decat in imaginatia ta,ele au fost create doar sa-ti justifici aversiunea ta fata de reguli,limite,interdictii .Aceasta aversiune denota "ceva" despre tine, si nicidecum ce vrei tu sa deducem ,ca ,de fapt,Dumnezeu mantuieste si fara atatea reguli plictisitoare si enervante.

Nu vreau sa par avocatul... avocatului. :)
Sperind ca am inteles bine, colegul evidentia nu atat respingerea unei incarcaturi exagerate de reguli/norme, cat mai degraba raportul dintre amploarea faptei si recompensa/pedeapsa. Pornind de la premisa ca a manca un carnat este, totusi, minor ca fapta de abatere/nesupunere comparativ cu a ucide un om, apare totusi si problema proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor.
Pe de alta parte, nu imi pare rezonabil ca toate faptele sa fie reduse la motivele/gandurile/sentimentele lor subiacente. Desi o legatura exista, indiscutabil, totusi fapta are statutul ei ontologic si urmarile ei distincte.

Vreau sa subliniez ca daca nu tinem, totusi, cont de importanta faptei atunci putem gasi justificari si indreptatiri pentru anumite fapte care pur si simplu nu ar fi justificat, sub nici un chip, sa se petreaca.
Un exemplu: eu nu am vrut sa ii fac rau, eu de fapt vroiam/imi doream/tanjeam sa ii fac bine... S-a tot spus in istorie...

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Mihnea, eu ti-am spus mai sus anumite lucruri concrete, asa cum le traiesc eu aici. Nu stiu cum este acolo, la voi.
Se pare ca avem moduri diverse de a trai credinta si chiar lumea.

Legat de partea cu Halloween, as vrea sa te intreb de unde au aflat copiii tai de aceasta sarbatoare. Mai ales la 7 ani.
Probabil ca ori de la scoala, ori de la alti copii cu care vine in contact.

Eu am mai spus ca ma deranjeaza mult aceasta sarbatoare si nu stiu ce gasesc oamenii interesant la ea. Si de ce a prins asa?
Dar este foarte raspandita, pana si in tara.
De ce?

Si stiu ca faci bine invatand copiii impotriva ei, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu poti sa feresti copiii de tot. Nu pot sa-i tii sub clopot de sticla. Copiii tai au aflat de la altii. Ei nu se duc, nu serbeaza. Bun. Altii se duc si serbeaza.
Aici este problema mea.
Iti dai seama la cate ispite sunt supusi copiii in ziua de azi?
Ca sa-i feresti de ele toate si de tot ce este rau trebuie sa-i izolezi. Asta este ce-ti spun. Sa nu mai mearga colo, sau colo, sa nu mai umble cu copilul ala si ala si ala.
Ce faci cand sunt invitati de alti copii la petrecere, sau sa mearga intr-o excursie, tabara? Se vor uita la ceilalti si ei nu vor manca?
Da, sunt cazuri. Am citit despre copii care din motive religioase nu putea manca la fel ca ceilalti si se si jenau sa explice de ce. Faceau foamea.

Este tot mai greu in ziua de azi sa te izolezi ca sa-ti traiesti tu traditiile din credinta ta.
Nici cei cu alte obiceiuri de mancare din alte motive decat religioase nu o duc mai usor: vegani si ce mai sunt.

Ar trebui sa se gaseasca peste tot alimente si mancaruri potrivite pentru toate credintele si obiceiurile alimentare.
Si la tine acasa cand inviti lume, trebuie sa ai de toate pentru toti. Ori este greu si costisitor.
Si atunci nu ne ducem, nu invitam. Ne izolam.
Despre asta vorbeam eu.

Imi pui niste intrebari si probleme la care eu am probleme sa-ti raspund.
Dumnezeu ne-a dat niste reguli, cateva, dar noi ne lovim de atatea alte probleme mai grele.
A spus sa postim. Nu stiu exact daca se referea la alimentatie propriu-zisa. Nu a lasat un mod de postire, o lista de ce avem voie si ce nu. Nu a spus concret cum s-o facem.
Postul alimentar a fost instituit de oameni din dragoste pentru Dumnezeu, ca o jertfa. Si apoi sa largit si s-au mai adaugat zile mai multe si reguli noi.
La voi se tine intr-un fel, la noi in altfel. De ce?
Deci la voi este o regula facut de om, de biserica voastra.
Despre postul trupesc ne-a vorbit altcineva: Petru, sau Pavel.
Dumnezeu ne-a dat Taina Cununiei si alternativa cu monahismul.
Petru sau Pavel au tins si ei spre monahism, spre celibat.
De-a lungul istoriei s-au mai schimbat lucrurile. In ortodoxie s-a renuntat in anumite cazuri la celibat.
Postul trupesc nu este impus. Sunt doar niste indicatii.
Si mai ales sa se faca numai cu acordul partenereului/partenerei.
Nu stiu cum este la catolici cu postul trupesc.
Dar sunt reguli diferite desi avem acelasi Dumnezeu. Inseamna ca unele sunt impuse de oameni.

Noi stim ce avem de facut in casa la noi, dar nu stim sa ne purtam in lume.
Si da, nu traim nici in cer, nici in aer, nici pe alte planete.
Traim aici, printre 7 miliarde de oameni.
Cum trebuie sa procedam? Asta nu ne invata nimeni.
Ispite sunt la tot pasul.
Si organismul nostru are si el regulile lui de functionare si nevoi si restrictii.

Cea mai mare problema pentru mine este cum sa traiesc printre oameni. Cum sa impac si credinta mea si lumea in care in traiesc?
Nu toti putem sa mergem la manastire.
Traim in lume.
Cum sa impac eu lucruri de cele mai multe ori opuse, chiar in cadrul credintei?
Sa fiu casatorita si sa ma opun totusi ei, ca sa-mi vad de credinta.
Cineva spunea aici pe forum ceva ca lucrurile normale nu sunt interzise in credinta, sau ceva de genul asta.
Dar a manca este normal, a dormi este normal, a fi cu oamenii este normal, a fi casatorit este normal.
La toate astea trebuie sa ne oprim totusi. Am citit de monahi care nu mananca, nu beau, nu dorm, stau agatati pe pereti. De ce?
Cine le cere sa se opuna la lucruri normale.
As vrea sa pot pricepe asta. Cine le cere si de ce aceasta autoflagelare?

Nu ne invata nimeni cum sa traim in lume cu credinta noastra si cum sa ne impartim, cum sa rezistam la ispite.

Cum sa procedez eu cu oamenii din jurul meu care nu sunt ortodocsi, nu postesc?

Cum sa nu ma simt rau, izolata, trista?
Fiecare care traieste intr-o credinta si se diferentiaza de altii sufera.
Sunt ziduri intre noi.
Fiecare credinta se izoleaza in ea.
Mie asta nu mi se pare corect.
Nimeni nu stie sa lucreze cu ceilalti, sa procedeze cu ceilalti.
Este oribil.
Nu stiu cum este la voi.
Aici este discriminare pe fata.
Pe posturi scoase la concurs de diverse institutii ale bisericilor (catolice, sau ortodoxe) nu sunt primiti ortodocsi.

As putea sa continui cu problemele.
Tu te legi de un carnat mancat vinerea, de post, sau de slujbe. Nu numai tu.
Dar unde este grija de aproape, iubirea de aproape. Cea mai mare invatatura a lui Iisus. In atatea pilde.
Mie imi lipseste mult asa din biserica.
Nu ne ocupam de oameni, de cei vii, nu-i ajutam, nu ne pasa de ei.
Tinem post de la una si alta, ne ducem la biserica, ne rugam. Punct.
Unde este omul? Ce facem pentru el? Concret.

Ma opresc aici. Poate gresesc, dar nu mai stiu cum sa fac.

O alternativa la izolare este buna intelegere a situatiei urmata de un alt comportament.
De exemplu: merg si eu la mare, in ciuda ispitelor nenumarate. Dar inteleg altfel expunerea corpurilor, nu o interpretez ca pe o obscenitate sau incalcarea nu stiu caror porunci...
Unele conduite au sens si sunt acceptabile intr-un context iar in altul isi schimba sensul. A rade la o petrecere, fie si in hohote, e firesc; insa in timpul unei inmormantari...
A merge in pielea goala prin casa iarasi e firesc uneori. Insa pe strada sau la scoala....

Multe dintre izolarile de care ziceai tin mai degraba de o interpretare precara si de lipsa unor abilitati specifice prin care poti sa impaci, cum se spune, si capra si varza.
Pe de alta parte, insa, sunt situatii cand e chiar necesara izolarea. Sarcina noastra, in final, e sa discernem bine nuantele astea, lucru nu tocmai usor, uneori...

Raportat la cazul concret al copiilor, ei pot intelege de mici ca anumite lucruri nu merita facute, iar daca le vad la altii au libertatea, atat cat este ea, sa inteleaga ca altii gresesc (sau ca pur si simplu au alte valori, alta filosofie de viata, alte motive etc.) si sa nu ii imite pe acestia. Eu obisnuiesc sa le spun alor mei "vezi-ti de treburile tale si lasa-i pe ceilalti sa-si vada de ale lor" sau "traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca".
Dar asta nu e mereu usor de facut, din nenumarate motive personale sau care tin de influenta pe care o exercita situatia concreta.

[sophia]

In cazul interdictiilor la copii sunt mai multe componente.
- fapta, sau intentia - pe aia pot s-o inteleaga ca nu e bine s-o faca
- anturajul - daca prietenii lui se duc si el nu are voie...inseamna ca trebuie sa-l desparti de ei. Si azi asa, maine asa, ajunge un singuratic
- interesul unui lucru - ca este "cool", interesant sau frumos
- ca isi impune o pozitie in grupul de copii (leader)
- dorinta de a apartine grupului - faci ca ceilalti ca sa nu fii exclus

O solutie eu o vad in a-i explica de ce trebuie sa renunte la fapta/intentie, si de a-i oferi o alternativa, impreuna cu prieteni ai lui. In cazul de fata o alta distractie, cu oferit dulciuri.
Si trebuie vazut anturajul, prietenii.

Problema este in diferenta mare intre oameni/copii. Diferenta de educatie, de posibilitati, de traditii etc.
Si chestiile astea se perpetueaza mai apoi si la varsta adulta.

Eu am fost educata foarte sever de exemplu, pe anumite valori.
Si mi-a fost controlat mereu anturajul.
Si mie mi s-a spus sa-mi vad de treaba mea si sa nu ma iau dupa altii.
Am cam facut-o in general, dar am mai si rebelat.
Am vrut sa fiu ca altii, sa fiu in grup, sa fiu cu copiii pe care ii admiram.
Tot drumul de mijloc il alegeam si atunci.

Ei astazi ma lovesc exact de aceste lucruri la tot pasul. Am schimbat lumea (geografic), desi si in tara s-au schimbat multe, s-au schimbat generatiile, ideile. Eu ori trebuie sa ma adaptez, ori sa ma izolez.
Educatia pe care am primit-o eu, azi aproape ca nu mai exista.
Si ma refer atat la comportament cat si la cultura generala.
Eu nu pot sa-mi gasesc lume de acelasi fel cu mine.
Nu-mi prea place lumea de azi, asa ca...ma izolez.

Azi este o lume foarte pestrita si liberala si bruta (neselfuita, needucata).
Valorile generatiei noastre azi mai mult incurca. Nimeni nu mai are nevoie de ele.
Dar am inceput sa invat lucruri noi, fiind nevoita - despre alte culturi si religii, despre alte moduri de viata si conceptii, despre toleranta/acceptanta, despre ortodoxia pe care eu n-am cunoscut-o asa cum este ea azi.

Si cu educatia in spiritul credintei este cam la fel.
Automat esti altfel, te distantezi.
Vad tineri (si aici pe forum) din doua categorii cel putin - ori foarte credinciosi si cauta anumite valori din ce in ce mai rare (feciorie pana la casatorie), ori foarte deschisi si liberali. Si unii si altii se lupta cu anumite probleme.
Primii nu prea isi gasesc partener(a) de viata la fel ca ei. Si se simt izolati.
Ceilalti o duc mai bine, au devenit majoritari. Dar se lupta si ei cu critici, cu lipsa de toleranta.

Conteaza mult si educatia din familie si felul de a fi al copilului si adultului mai tarziu.

Eu azi cum ar fi trebuit sa-mi educ copiii (daca i-as fi avut)? Asa cum am fost eu educata, sau asa cum se cere azi?
Sunt diferente foarte mari. Si eu spun ca era mai bine asa cum se facea pe vremea mea, sigur, fara a ajunge la anumite extreme.
As alege o cale de mijloc.
Dar si copiii sunt foarte diferiti si vin intr-o altfel de lume direct.

Si apropos de a invata despe ortodoxie asa cum eu n-am cunoscut-o si este azi.
La mine in familie nu era asa important ce mancam. Nu stiam psalmi si cantari si teorii.
Cel mai important era socialul - comportat cu cei din jur, respectat, ajutat, implicat in cazuri sociale, recunostinta si alte cele.

Azi invat si partea cealalta, atat cat eu sa inteleg si sa accept din toate punctele de vedere.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Eu azi cum ar fi trebuit sa-mi educ copiii (daca i-as fi avut)? Asa cum am fost eu educata, sau asa cum se cere azi?

Selectam ce ni se pare bun, conform filosofiei de viata pe care am adoptat-o.
Sunt bune si rele si in trecut si in prezent. Asa va fi mereu, cat vor trai oamenii.
In orice caz, nu putem sta ca strutul fata de lumea in care traim azi. Important e cum ne adaptam la ea, asa incat sa nu pierdem si sa nu pocim insusirile omenesti fundamentale, acelea pe care le-a asezat in noi Facatorul.
Suntem mereu solicitati, in istorie, sa aratam suplete. Pastrind totodata insusirile esentiale.

[flying]

În prealabil postat de ioan67

Pornind de la premisa ca a manca un carnat este, totusi, minor ca fapta de abatere/nesupunere comparativ cu a ucide un om, apare totusi si problema proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor.

Eu nu vad nici o problema,pentru ca nu pot sa ma pun in postura lui Dumnezeu.N-am toate datele problemei,deci nici nu ma obosesc sa-mi dau cu parerea.Eu doar am spus ca problema(inventata) proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor ,e doar un paravan ...pentru neascultare.

[ioan67]

În prealabil postat de flying

Eu nu vad nici o problema,pentru ca nu pot sa ma pun in postura lui Dumnezeu.N-am toate datele problemei,deci nici nu ma obosesc sa-mi dau cu parerea.Eu doar am spus ca problema(inventata) proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor ,e doar un paravan ...pentru neascultare.

Da, sunt si eu de acord cu asta.
dezvoltasem altceva, in alta directie (nici eu nu ma pun in postura Domnului, mai degraba incerc sa inteleg postura omului/societatii), nu fie cu suparare..:)

[CristianR]

În prealabil postat de flying

Eu nu vad nici o problema,pentru ca nu pot sa ma pun in postura lui Dumnezeu.N-am toate datele problemei,deci nici nu ma obosesc sa-mi dau cu parerea.Eu doar am spus ca problema(inventata) proportiei/disproportiei dintre diferite fapte si penalizarea lor ,e doar un paravan ...pentru neascultare.

Totuși, cred că odată cu poruncile mântuitoare Dumnezeu ne-a dat și capacitatea de a le înțelege. Ele sunt pe înțelesul nostru, rațiunea lor nu este cu totul transcendentă. Ne cere să gândim. Hristos ne-a certat (pentru că și noi suntem ca vechii iudei) că respectăm Legea fără a o pune la inimă, fără a o trece prin filtrul iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Tot ce a făcut Dumnezeu este purtător de sens. Este adevărat că adesea nu-l deslușim, că trebuie efort, că adesea îl descoperim tocmai împlinind ceea ce ni se cere.

„Lumină poruncile Tale sunt” zice într-un psalm.