Psihoterapie ortodoxa

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

In teorie este totul foarte usor, dar concret cum sa facem in viata asta, nimeni nu prea scrie.

Ba scrie! Concret de tot: nu ucide, nu minţi, nu fura, cinsteşte, iubeşte, iartă etc. Cât de concret vrei?
În cărţile de spovedanie sunt uneori sute sau chiar mai multe rubrici clare unde ni se spune ce să facem şi ce să nu facem în viaţa asta. Simpla listă de acţiuni păcătoase sugerează implicit şi faptele virtuoase. Dacă, de exemplu, acolo zice că e păcat să mănânci carne, să bei vin şi să ai relaţii trupeşti în zi de post, atunci înţelegem uşor şi că ni se spune: uite omule, în ziua când e post în Biserică, nu mănânci carne, nu bei vin şi te abţii de la relaţii trupeşti! Simplu şi limpede, nu?

Sophia, cred că o ştie tot forumistul (că aproape nu e coleg de forum care să nu te fi mângâiat sau apostrofat, ascultat sau explicat, după caz, în ultimii ani): tu eşti expertă în rolul de a te lamenta că eşti lipsită de înţelegere şi de ajutor. Nu te mulţumeşte nimeni şi nimic, totul e greu tare sub soare, preoţii ar trebui să fie altfel decât sunt, medicii iarăşi ar trebui să fie altfel decât sunt etc. Desigur, lumea întreagă ar trebui să fie altfel decât este etc. Ăsta-i mesajul tău.
Înţeleg.... Am înţeles de la bun început, că nu-i greu de priceput.

Dar dacă lucrurile sunt aşa cum sunt şi se încăpăţânează să fie aşa în ciuda voinţei şi concepţiei tale şi tu suferi atât de evident pentru nepotrivirea dintre tine şi lumea asta mare, nu te-ai gândit niciodată să pui problema invers? Să te concentrezi, adică, asupra ta iar nu asupra preoţilor, slujbelor, doctorilor, lumii...

Îţi sugerez un exerciţiu personal cu scopul de explorare a unei noi perspective:
când ai un sfert de oră timp liber, ia o foaie de hârtie şi scrie pe o coloană principalele tale nemulţumiri referitoare la oameni şi lume; după ce înşiri 4-5 neajunsuri pe care le vezi în jurul tău, reformulează pe o coloană alăturată punînd la început cuvântul "eu". Sau chiar mai bine, cu mult mai bine, "eu, păcătoasa, Doamne".

De exemplu:
"Preoţii nu au răbdare cu mine..." - ar putea deveni "Eu, păcătoasa, Doamne sunt atât de nerăbdătoare cu mine" sau "Eu, păcătoasa, Doamne sunt atât de nerăbdătoare şi de pretenţioasă cu preoţii".
"După slujbă e aşa o harababură în biserică...." - ar deveni, poate cam aşa "După slujbă, eu, păcătoasa, Doamne, mă simt aşa de derutată, e aşa îmbulzeală în gândurile mele, trăiesc o anumită stare de confuzie" sau cum sesizezi că ar putea să fie de fapt în subiectivitatea ta ca răspuns la starea din biserică.

Aşa devine posibil să descoperi clar şi la obiect unde te poticneşti cu adevărat, în tine însăţi.
Devii centrată (în plină rugăciune, întrucât te adresezi direct Domnului în "cămara" ta lăuntrică) pe explorarea de sine, pe îmbogăţirea reprezentării/imaginii despre sine, spre identificarea conţinuturilor şi tendinţelor tale personale care aşteaptă să le dai un răspuns conştient şi voluntar. Nu să le ignori sau să le negi!
Nu mai rămâne decât să ceri ajutor, acolo unde crezi că nu te descurci singură (prin rugăciune, mai întâi), de data aceasta solicitarea ajutorului nemaifiind vagă ci precis formulată, exact acolo unde ai descoperit că ai nevoie.
Şi desigur, să te pui pe treabă, aşa cum ţi se va spune de cel care te îngrijeşte în chestiunile respective.
Doamne ajută!

P.S. Revezi postarea unde exclamam "ce simplu era totul!". Nu e greu să constaţi că, din păcate, răspunzînd cu nervozitate preopinentei mele, am fost ironic. Bineînţeles că eu nu cred că lucrurile sunt "pac-pac" în viaţa noastră şi nu sunt deloc un fan al celor care au descoperit America, apa plată şi mersul pe jos...:) Invitam şi eu, în felul meu bădărănesc, să se treacă mai repede/mai departe la miezul problemelor, fără prea multă risipă de timp şi energie cu naivităţile acelea sforăitoare, supărător de generale şi caricatural de schematice... Nu agreez platitudinile decât, poate, cel mult ca punct de plecare pentru o discuţie ceva mai aprofundată. Postarea colegei m-a surprins neplăcut şi am reacţionat ironic, din păcate. Acum sper că te-ai lămurit cu postarea aceea.

[tabitha]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Îţi sugerez un exerciţiu personal cu scopul de explorare a unei noi perspective:
când ai un sfert de oră timp liber, ia o foaie de hârtie şi scrie pe o coloană principalele tale nemulţumiri referitoare la oameni şi lume; după ce înşiri 4-5 neajunsuri pe care le vezi în jurul tău, reformulează pe o coloană alăturată punînd la început cuvântul "eu". Sau chiar mai bine, cu mult mai bine, "eu, păcătoasa, Doamne".

Un exercitiu derutant, biata Sofia...

[AlinB]

În prealabil postat de antoniap

Un crestin practicant cauta sa agoniseasca Duh Sfant care-i ofera tot ce are nevoie: bunatate, blandete, pace, bucurie, ravna spre cel placute lui Dumnezeu, etc. Un preot trebuie sa-l ajute pe crestin sa obtina Duh Sfant.

Din pacate sunt din cei care isi spun crestini care demonstreaza cu prisosinta ca pana sa treaca pe la psiholog sau chiar la doctor, altfel cele sus amintite nu-l ajuta foarte mult.

Nu orice preot poate sa faca si pe psihologul ca sa nu mai spun ca a fi psihiatru deja e si mai mult.

Exista mila lui Hristos Care S-a rastignit pentru noi, exista Sfinte Taine, exista rugaciuni, mai trebuie nevointa personala si smerenie din partea noastra.

Din pacate unii au niste apucaturi care vicieaza din start si in mare parte efectul binefacator al celor amintite.

Omul sufera mult din cauza mandriei si a lacomiei. Psihologul ortodox trebuie sa fie un nevoitor care a gustat el insusi din pacea oferita de Duhul Sfant. Altminteri se angajeaza intr-o lupta extrem de periculoasa incercand sa-i vindece pe altii de patimi mai inainte de a se fi despatimit el.

Nu e asta rolul psihologului.
A psihiatrului nici atat.

Sfantul Serafim de Sarov i-ar fi trimis pe crestini la psiholg, daca ar fi existat pe acea vreme?

Dar i-ar fi trimis sa caute cele duhovnicesti pe Internet?