Poveste chinezească

[Ekaterina]

"Ca orice mamă, iapa avea grijă de mânzul ei, care era ascultător. Cu timpul acesta a crescut, iar iapa si-a spus c-ar fi mai bine să-l lase sa se obişnuiască sa facă unele lucruri si singur. Şi astfel a hotărât să-l trimită să macine o trăistuţă cu grâu.

Mânzul era foarte fericit că putea să facă ceva singur si porni bucuros spre moară. Dar, ca să ajungă la moară, trebuia sa treacă un râu. Ajuns insă la râu, nu avu curajul să-l treacă.

Vazând pe marginea râului un bou, îl întrebă dacă apa este adancă. Boul i-a răspuns că nu. Când era gata, gata să intre în apă, în faţa mânzului apăru o veveriţă care i-a spus, plângând, că râul e atât de adânc, încât doar cu cateva zile in urmă se înecase o veverită. Auzind-o, mânzul nu mai stiu ce să facă.

Neavând încotro, s-a întors la mama lui. Iapa, aflând despre ce este vorba, i-a zis:
- Atunci cand vrei să ceri părerea cuiva, trebuie, desigur, să te gândeşti ce, dar mai ales cine te sfatuieşte. Este mai bine ca întâi să încerci şi apoi să hotărăşti ce sa faci.

Cuvintele mamei l-au îndemnat să plece din nou la moară şi ajungând la râu, i-a ieşit din nou în cale veveriţa, care, cu lacrimi in ochi, i-a spus iaraşi povestea tristă a veveriţei care s-a inecat.

- Iţi mulţumesc că mai prevenit, dar eu nu sunt mic, ca prietena ta şi pot trece apa râului.

Şi, într-adevar, a traversat râul cu uşurinţă, a ajuns la moară şi a măcinat grâul. Astfel a reuşit mânzul, pentru prima oară, să fie de ajutor mamei sale."