Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #41  
Vechi 31.01.2010, 19:50:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.978
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
1 . Duminica Vameșului ( Luca 18,9-14 ) ; 2 . Duminica Fiului Risipitor( Luca 15,11-32 ); 3 . Duminica înfricoșatei judecăți ( numită și Duminica lăsatului sec de carne - Matei 25,31-46 ) ; 4 . Duminica Izgoniri lui Adam din Rai, numită Duminica iertării sau lăsatului sec de brânză ( Matei 6,14-21 ) ; 5. Duminica Ortodoxiei ( Ioan 1,43-51 ) ; 6. Duminica Sfintei Cruci ; 8 . Duminica Sfântului Ioan Scărarul ; 9 . Duminica Sfintei Maria Egipteanca ; 10 . Duminica Floriilor sau a intrării Mântuitorului în Ierusalim.
"Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață , că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu tot totul spurcat. Ci , ca un Îndurat, curățește-l cu mila milostivirii Tale !".
Duminica fiului risipitor, a doua a Triodului, sporește încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care așteaptă întoarcere acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune : De la părinteasca slava Ta depărtându-mă ne înțelepțește, întru răutăți am risipit bogăția pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ție: Greșit-am înaintea Ta, Părinte îndurate ! Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, și mă fă ca unul din slujitorii Tăi. În același spirit,la Utrenia acestei duminici se cântă Psalmul 136, al înstrăinării ,cântat de evrei în captivitatea babilonică ,pe când se gândeau la orașul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în fața luptei decisive cu păcatul și cu patimile. El va fi cântat și în ultimele două duminici dinaintea Postului.
Despre acest Psalm,am vorbit la Topicul Rugăciunea în thread-ul creat de Anca.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #42  
Vechi 31.01.2010, 22:33:19
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Arrow Treptele Spovedaniei

Frumoasa pilda... frumos ne mai da Domnul Hristos exemplu... ba chiar ne invata cum sa ne spovedim... cum sa:
1) constientizam pacatul
2) sa ne hotaram sa nu mai pacatuim
3) sa marturisim pacatul
4) sa cinam la Masa Imparatiei prin Sf.Taina a Euharistiei prin care redobandim comuniunea cu Tatal Ceresc, dar si reinfierea ca fii ai Tatalui prin punerea inelului - simbol al iubirii parintesti vesnice a lui Dumnezeu pt noi!
Acestea sunt cele 4 trepte ale Spovedaniei prin care Domnul Hristos ne ajuta cum sa ne indreptam, ne spune El cum trebuie sa facem sa redobandim infierea!
Ce mai putem dauga la aceasta pilda? Numai un singur lucru ce ni-l spune Acatistul Domnului Hristos: eu sunt oaia cea pierduta, iesi in cautarea mea!
__________________
Reply With Quote
  #43  
Vechi 31.01.2010, 22:50:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.978
Implicit Canon De Pocăință Către Donul Nostru Iisus Hristos +

Citat:
În prealabil postat de geo.nektarios Vezi mesajul
Frumoasa pilda... frumos ne mai da Domnul Hristos exemplu... ba chiar ne invata cum sa ne spovedim... cum sa:
1) constientizam pacatul
2) sa ne hotaram sa nu mai pacatuim
3) sa marturisim pacatul
4) sa cinam la Masa Imparatiei prin Sf.Taina a Euharistiei prin care redobandim comuniunea cu Tatal Ceresc, dar si reinfierea ca fii ai Tatalui prin punerea inelului - simbol al iubirii parintesti vesnice a lui Dumnezeu pt noi!
Acestea sunt cele 4 trepte ale Spovedaniei prin care Domnul Hristos ne ajuta cum sa ne indreptam, ne spune El cum trebuie sa facem sa redobandim infierea!
Ce mai putem dauga la aceasta pilda? Numai un singur lucru ce ni-l spune Acatistul Domnului Hristos: eu sunt oaia cea pierduta, iesi in cautarea mea!
"Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene ? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar". . .
Geo a amintit de Acatistul Domnului nostru Iisus, iar eu completez cu marele folos și puterea ce o are acest Canon de Pocăință ! La îndemâna oricui , numai să vrem. El ne trezește, ne rușinează, ne îndeamnă la POCAINȚĂ ! ! !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #44  
Vechi 01.02.2010, 11:17:58
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Arrow Dumnezeu respectă libertatea omului, chiar și când e folosită în mod nechibzuit

Parabola rostită de Mântuitorul Iisus Hristos și relatată de Sfântul Evanghelist Luca ne descoperă, în același timp, inima plină de compasiune și de iubire milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, deoarece tatăl despre care vorbește parabola este simbolul iubirii părintești a lui Dumnezeu, Tatăl Cel ceresc.

Cei doi fii reprezintă două atitudini față de Dumnezeu: una de fidelitate, de ascultare față de El, de împlinire a voii Lui, de perseverare în a rămâne locuitor al casei Lui. Fiul cel mare este arhetipul omului fidel sau credincios, care în toată viața sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor, al poruncilor lui Dumnezeu și în același timp un lucrător al voii Lui.

O altă atitudine ce transpare din parabolă, din comportamentul fiului mai tânăr, este cea a libertății dezordonate, care nu-i decât o manifestare a înclinației păcătoase. Cei doi fii din Evanghelie pot să reprezinte și două categorii de oameni, dar și două stări sufletești pe care le cunoaște aceeași persoană, în momente diferite ale vieții, libertatea sfântă și libertatea păcătoasă.

Evanghelia ne spune că fiul cel mai tânăr, probabil după ce a atins vârsta majoratului, a dorit să facă experiența libertății ca îndepărtare de tată și de casa părintească. În mod oarecum neașteptat, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său, semn că libertatea croirii propriului drum este respectată de Dumnezeu. Omul are, așadar, libertatea de a-și folosi energia vieții sale, darurile sale naturale și personale după cum dorește, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar și atunci când știe că noi o folosim într-un alt fel decât dorește El.
Pe lângă această realitate, a respectului arătat de Dumnezeu libertății omului, Evanghelia acestei duminicii ne arată, în cuvinte foarte simple, o mulțime de înțelesuri duhovnicești, printre care distingem și drama sau eșecul libertății ca înstrăinare a omului de Dumnezeu.
__________________
Reply With Quote
  #45  
Vechi 01.02.2010, 13:32:00
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Arrow Când libertatea oamenilor devine neînțeleaptă, începe să lucreze înțelepciunea lui Du

Țara depărtată“ în care pleacă fiul tânăr este îndepărtarea omului de Dumnezeu și de limitele libertății ziditoare. „Țara depărtată“ este un spațiu nedefinit, unde harul lui Dumnezeu nu este căutat, iar libertatea umană devine robie a păcatului, chiar dacă cel ajuns în această stare crede că această libertate definește persoana sa ca fiind matură.

După ce a cheltuit tot ce a avut de la tatăl său în desfătări, în viață dezordonată și mai ales în plăceri pătimașe, care reduc viața omului la nivelul biologic și la nivelul simțurilor, tânărul din parabolă a avut de înfruntat o situație la care nu s-ar fi așteptat: foamea trupească. „Foametea mare“ din țara aceea, cauzată de o secetă prelungită, poate fi, de asemenea, înțeleasă ca o pedagogie a lui Dumnezeu, ca folosire a dificultăților exterioare, materiale, pentru o schimbare interioară, sufletească.

Cine a programat acea secetă? Cine a îngăduit foametea în acea „țară depărtată“? Nu ni se spune, dar se poate presupune că a fost tot un rezultat al îngăduinței divine, pentru că, de obicei, atunci când libertatea oamenilor devine neînțeleaptă, începe să lucreze înțelepciunea lui Dumnezeu, iar când nu ne înfrânăm de bunăvoie ajungem să postim de nevoie.
Foametea din „țara depărtată“ reprezintă toate încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, a generațiilor, a istoriei, ca o pedagogie, ca să ne aducem aminte că ceea ce posedăm este totuși limitat, inclusiv viața de pe pământ. Că viața noastră, deși este un dar de la Dumnezeu, poate fi dusă în pragul morții când planul nostru se îndepărtează de planul lui Dumnezeu. Libertatea noastră este o libertate în relație cu libertatea lui Dumnezeu. Prin pronia Sa cerească, prin grija Sa față de destinul veșnic al oamenilor, Dumnezeu îngăduie uneori încercări și câteodată suferințe, pentru a ne reaminti că izvorul existenței noastre este dincolo de noi, în Dumnezeu.

Când s-a făcut foamete mare în acea țară a libertății înstrăinate de Dumnezeu, tânărul din Evanghelia acestei duminici a ajuns, inevitabil, din om liber o slugă. A ajuns mai întâi rob al păcatului, iar apoi a ajuns și rob la oameni. Dorind să-și salveze viața sa biologică - întrucât viața spirituală deja o pierduse -, fiul risipitor „s-a lipit de unul din locuitorii acelei țări“, care l-a angajat păzitor de porci.

Această îndeletnicire, în cultura iudaică antică, era ceva umilitor, întrucât porcii erau considerați animale necurate. Iar mai presus de această umilință, fiului risipitor nu i se îngăduia nici măcar să mănânce pe săturate din hrana porcilor. Sărăciei lui spirituale i se adăugase și o cruntă sărăcie sau mizerie materială.

Când își aduce aminte de traiul din casa părintelui său, unde slugile duceau o viață îmbelșugată, îndestulându-se de pâine, în vreme ce lui nu-i este îngăduit să mănânce nici măcar din hrana porcilor, acest tânăr rătăcit și sărăcit „își vine în fire“. Cu alte cuvinte, trece de la starea nefirească, depărtarea de Dumnezeu, la starea firească, de comuniune cu Dumnezeu.
__________________
Reply With Quote
  #46  
Vechi 01.02.2010, 13:34:32
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit Păcatul și moartea, accidente ale falsei libertăți

Evanghelia ne arată că păcatul și îndepărtarea de Dumnezeu nu sunt stări firești, ci nefirești, chiar dacă, uneori, se ajunge la obișnuință cu păcatul și înjugare cu moartea, iar toată dezordinea din viața oamenilor ajunge să fie privită ca ceva „natural“ sau normal.
Păcatul și moartea nu sunt naturale, ci sunt accidente ale falsei libertăți ca înstrăinare de Dumnezeu și cădere din comuniunea cu El. Însă „venirea în fire“ stimulată de postul de nevoie (foametea) a fost ocazia decisivă a salvării celui pierdut. Atingerea limitei existenței biologice l-a determinat pe tânărul trufaș și risipitor de odinioară să-și schimbe modul de a gândi și de a fi, să se convertească. După ce și-a venit în sine, după ce a realizat că se află pe un drum greșit, că drumul pe care apucase nu fusese unul al libertății, ci unul al robiei, a zis: „Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi“. Această schimbare bruscă de atitudine, de trezire a conștiinței păcatului și de recunoaștere a stării nefirești în care se afla, este începutul căinței, începutul regretului pentru o viață risipitoare de averi, de daruri sufletești, și de epuizare a persoanei.

Când spune „mă voi scula“, tânărul se referă în primul rând la o ridicare spirituală, o hotărâre de a părăsi starea de decădere. În acel moment, iubirea lui Dumnezeu Tatăl se arată și ea era o iubire care aștepta ridicarea, întoarcerea, căința fiului risipitor și înstrăinat.
__________________
Reply With Quote
  #47  
Vechi 01.02.2010, 13:35:25
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit Când un păcătos se întoarce către Dumnezeu, Dumnezeu îi iese în întâmpinare

Evanghelia ne spune că tatăl, „pe când era încă departe“ fiul său înstrăinat, a ieșit în întâmpinarea lui. Nu a așteptat ca acesta să ajungă acasă, să bată în ușă, ci a pornit spre el, ca semn de prețuire a pocăinței acestuia.

Când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu și face pași către El, Dumnezeu îi iese în întâmpinare. Mâinile pe care Dumnezeu le întinde, să cuprindă și să îmbrățișeze pe cel ce se pocăiește, sunt toate lucrările Bisericii prin care ea caută să salveze, să scoată din moartea păcatului și din plasa înșelăciunii și a ispitelor pe toți cei ce sunt căzuți și înstrăinați, din cauza păcatelor și a patimilor egoiste.

Când Evanghelia vrea să arate această întâmpinare a omului păcătos de către Dumnezeu Tatăl, folosește simboluri. Un simbol al înnoirii vieții și al iertării păcătosului este haina cea nouă.

Noi primim haină luminoasă la Botez, dar apoi o pătăm prin păcatele pe care le săvârșim. Însă prin pocăință, prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor primim iertarea prin care înnoim haina de la Botez. Astfel ni se redă haina începutului bun, haina curățirii de păcate, haina harului sfințitor. De aceea Pocăința a fost numită „al doilea Botez“, pentru că Botezul „din apă și din Duh“ (cf. Ioan 3, 5) se săvârșește o singură dată, însă „botezul lacrimilor“ sau „botezul pocăinței“ se poate săvârși în fiecare zi, până la sfârșitul vieții noastre, pentru că în fiecare zi păcătuim, cu gândul, cuvântul sau fapta. Haina nouă a iertării înlocuiește hainele pătate și rupte de păcatele care desfigurează și întunecă sufletul omului.

Inelul de aur pus pe mână simbolizează reînfierea celui înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului care se pocăiește în iubirea neîntreruptă a lui Dumnezeu.

Sandalele pe care le primește fiul risipitor dar pocăit, adică încălțămintea nouă, înseamnă harul de a călca peste spinii ispitelor păcătoase și de a merge pe căile Domnului, pe căile împlinirii poruncilor Lui, iubirea față de Dumnezeu și de semeni.

Când Tatăl iartă, nu mai reproșează nimic și nici nu cere inventarul averii risipite, ci se bucură de mântuirea păcătosului

Evanghelia Fiului risipitor ne arată o bunătate neașteptată a lui Dumnezeu Tatăl față de păcătos. Tatăl din Evanghelia acestei duminici nu face nici un fel de reproșuri fiului reîntors acasă și nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, ci pune preț doar pe sufletul salvat. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin economic, copleșește dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor și trezește gelozie și tulburare în fiul mai mare, care nu a înțeles reacția tatălui său. Însă tatăl milostiv îi spune fiului invidios și neiertător: „Fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt, se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat“.

Sfinții Părinți arată că vițelul cel gras, care a fost pregătit pentru ospățul bucuriei, simbolizează Taina Euharistiei. De aceea, toți cei care sunt iertați prin Taina Sfântă a Spovedaniei, adică prin mărturisirea păcatului și împlinirea canonului, sunt chemați și la Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie sau Euharistie, prin care ni se dăruiește încă din lumea aceasta arvuna vieții veșnice, a bucuriei din Împărăția Cerurilor.
__________________
Reply With Quote
  #48  
Vechi 01.02.2010, 13:56:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.978
Implicit Conștiința pomenește păcatele noastre și,pomenindu-le ne smerește

În scrierile lor Sfinții Părinți este subliniat faptul că conștiința este îngerul lui Dumnezeu care păzește pe om. Când ea te mustră , înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. << Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim >> ( Părintele Paisie) .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #49  
Vechi 01.02.2010, 14:06:54
lareine's Avatar
lareine lareine is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.12.2009
Locație: Altundeva
Religia: Ortodox
Mesaje: 234
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru lareine
Implicit

Eu sunt abia la inceput si am impresia ca lucrurile multe pe care le-am citit din carti si de pe forum, desi mi-au placut foarte mult si mi-au infrumusetat sufletul, ca sa zic asa, mai mult rau mi-au facut pentru ca au venit INAINTE sa am trairea. Am citit despre lacrimi inaintea de-a le avea, acum mi-e si frica sa le mai cer, sa nu zic pe urma in sinea mea, ooo, am primit darul asta, sunt tare. Sunt multe pe care in clipa aceasta as dori sa le uit sau sa nu le fi stiut niciodata, ca ar fi gasit Dumnezeu alta cale si pentru mine, cu siguranta.

Citesc si aud despre Dumnezeu Care ne vine in intampinare, Care ne imbratiseaza, Care ne iubeste, si in acelasi timp imi dau seama ca nu am voie sa-mi permit sa si simt (si cu atat mai putin sa caut efectiv sa simt) lucrurile acestea, pentru ca fix atunci cad, cand cred ca L-am simtit pe Dumnezeu.

Acea mangaiere, pace si dulceata - cum sa stiu de unde vine? Ca de dorit mi-e teama sa o doresc tocmai ca sa nu faca misto de mine al rau, dandu-mi dulceturi de sa-mi mearga fulgii. Oricum nu sunt eu la nivelul ala de mangaieri, daca merit ceva, alea-s bice pe spate. Daca ma rog pentru un lucru simplu si acel lucru simplu se implineste (de exemplu sa pot prezenta un referat fara sa ma fac de ras), am voie sa ma gandesc ca Dumnezeu m-a ajutat, fara ca asta sa fie trufie? Daca rugandu-ma sa scap de desfranare - chiar scap pentru o vreme, asta a fost ajutorul lui Dumnezeu care mi-a ingaduit putina pace sau e lucrarea celuilalt, care si-a incetat razboiul ca sa ma insele intr-un fel? Daca am, chiar si pentru o fractiune mica de timp pocainta si pe urma ma simt usurata, asta a fost mangaierea lui Dumnezeu sau o forma de mandrie (ca iata, m-am pocait, acum sa ma odihnesc un pic) indusa de celalalt?

Treaba asta cu gandurile mi se pare extrem de complicata, nu se ia niciodata pauza? Si ma preocupa foarte mult aspectul asta, al gandurilor, pentru ca sunt si genul ala de personalitate care simte nevoia unei recompense si care traieste cu impresia ca daca un lucru pe care-l fac nu primeste feedback clar, atunci nu e valid de nici o culoare. Si constienta de asta sau nu, reflexele mele de gandire tot alea-s, care la randul lor declanseaza altele: acum m-am prabusit iar in iad? Dar am fost vreoadata altundeva?

Vrea cineva sa-mi aprinda si mie becul in legatura cu lucrurile astea, va rog?
Reply With Quote
  #50  
Vechi 01.02.2010, 14:16:03
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.007
Implicit

lucrurile sunt mai simple decat par. desi Imparatia lui Dumnezeu se obtine prin silire, greutatea acestei lupte o aducem noi, datorita patimilor si pacatelor noastre. de fapt totul este foarte simplu - trebuie sa ne pocaim. atat. pur si simplu atat. darurile care vin de la Dumnezeu - linistea, bucuria, usurarea ispitelor.. acestea nu sunt scopuri in sine. daca ele sunt veritabile, sunt urmari ale pocaintei. noi trebuie sa cautam in primul si in primul rand sa ne vedem pacatele, sa ne pocaim pentru ele si sa ne luptam cu patimile. Dumnezeu ne mai trimite si pace sufleteasca, chiar si usurarea ispitei uneori, pentru ca daca am fi asaltati cu aceasi intensitate in fiecare secunda am pieri imediat. insa momentele acestea sunt tot pentru intarire. in aceste momente trebuie sa ne rugam mai mult, sa ne pregatim mai mult pentru cand va veni ispita si tulburarea. mereu cand simtim darul lui Dumnezeu sa spunem din adancul sufletului: "DOAMNE, NU SUNT VREDNIC DE DARUL TAU!" si atunci se va vedea de la cine este. se va vedea daca este chiar un dar sa o inselare. chiar si bucuria poate fi uneori prost inteleasa. nu e o stare in care trebuie sa te pierzi, sa iti iesi din fire. trebuie sa ne bucuram "cu cutremur", asa scrie in Sfanta Scriptura. sa pastram si o mica rezerva, orice stare am avea.
despre navala gandurilor, chiar si a gandurilor care uneori par bune, cum sunt cele de care ai pomenit - "oare e bine ce simt acum? oare e de la Dumnezeu? oare e bucurie sincera sau mandrie?"... e greu sa raspundem noi la intrebarile astea. "Doamne, arata-mi Tu ce e bun, arata-mi Tu daca ma pacaleste vrajmasul!" . insa uneori gandurile acestea pot veni si pentru a ne risipi in vreun fel. se poate sa avem asemenea ganduri atunci cand nu avem o ocupatie concreta si ne cuprinde lenea. Doamne ajuta!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei ! cristiboss56 Pocainta 476 27.03.2019 11:13:19
A micsora timpul pocaintei costel Generalitati 14 14.01.2013 17:46:36
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. alexmatei Spiritualitatea ortodoxa 0 16.03.2012 20:22:04
Triodul si judecarea aproapelui ioan cezar Sfintele Pasti - Invierea Domnului 11 29.02.2012 14:19:24
A inceput perioada Triodului georgeval Generalitati 12 11.02.2009 11:42:27