Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Despre Forum > Craciunul - Nasterea Domnului
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 27.11.2014, 19:08:32
aubergine aubergine is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.07.2013
Locație: Arad
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.030
Implicit

Ce frumos scrieti pe aici! Ce imi place!
Reply With Quote
  #22  
Vechi 28.11.2014, 09:11:35
Corinusha's Avatar
Corinusha Corinusha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.09.2009
Locație: Mures
Mesaje: 1.231
Implicit

Nimeni nu mai scrie?
E un topic plin de bucurie pura de copil :D

SUPERB

offtopic: Acum stau la birou si ma uit pe geam asteptand sa ninga, cu gandul la satul bunicilor mei :) Mi-e dor de bunica si, mai ales, de bunicul care nu mai este...
__________________
Zambeste, maine poate fi mai rau.
Iarta, maine poate ai tu nevoie de iertare.
Iubeste si nu astepta nimic in schimb.
Daruieste si vei primi la randul tau.
Traieste ca si cum ar fi ultima ta zi de viata.
Reply With Quote
  #23  
Vechi 28.11.2014, 09:54:22
oaie_cugetatoare oaie_cugetatoare is offline
Banned
 
Data înregistrării: 31.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.296
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Corinusha Vezi mesajul
Nimeni nu mai scrie?
E un topic plin de bucurie pura de copil :D

SUPERB

offtopic: Acum stau la birou si ma uit pe geam asteptand sa ninga, cu gandul la satul bunicilor mei :) Mi-e dor de bunica si, mai ales, de bunicul care nu mai este...
Fa o slujba de pomenire a lor.
Reply With Quote
  #24  
Vechi 28.11.2014, 11:51:46
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Nu imi amintesc sa fi sarbatorit Nasterea Domnului in toata copilaria mea. Insa brad impodobeam, mama a insistat pe langa tata spunandu-i ca suntem copii si avem nevoie de aceasta bucurie. Rareori insa eram acasa de sarbatori, poate cel mult cateva zile, eu fiind sportiva de performanta in "frumosul" stat comunist. Eram proprietatea statului ateu, crescuta in acelasi spirit ateu. La noi nu venea Mos Craciun ci primeam cadouri de la parinti. Cadouri pe care le primeam , ce e drept, in ajunul Craciunului dar fara a atribui o semnificatie religioasa acestui gest.
Insa prima amintire despre Nasterea Domnului a venit mai tarziu, cand cantam in corul catedralei din oras. In ajun, ne adunam membrii mai tineri impreuna cu dirijorul si plecam la colindat, la prieteni, cunoscuti, spitale, case de copii, si peste tot unde stiam ca puteam aduce o bucurie. Intr-un an ne-am dus la spital si cantam la fiecare palier in fiecare sectie a spitalului, cand la sectia de chirurgie dupa ce am cantat cateva colinzi, din grupul bolnavilor adunati acolo , privind la noi plangand, s-a apropiat de mine o femeie. Era vecina mea de la etajul 7, plangea si s-a apropiat de mine, m-a strans in brate si mi-a multumit. Peste 2 saptamani a murit si atunci am simtit o tristete mare dar si o bucurie, ca am putut noi , cativa coristi, sa facem acestei femei un ultim Craciun mai bun, acolo pe patul de spital.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote
  #25  
Vechi 03.12.2014, 12:59:57
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Mama obișnuia să ne spună seara la culcare câte o poveste, apoi făceam rugăciunea. Unele povești erau creștine, iar când se apropia iarna ne povestea și despre Sfântul Nicolae, ce citise prin cărți dar și ce știa din lumea satului...
Am avut până să merg la școală două piedici legate de Sfântul Nicolae și de Nașterea Pruncului.
În legătură cu Nașterea, repetam mereu întrebarea: "de ce îi zice iesle?" Nu îmi plăcea cuvântul, la noi se zicea grajd, nu iesle. Nici staul, cuvânt oferit de tata, nu îmi plăcea - suna dur, urîcios, întunecat. Eu vroiam să se spună grajd, mai ales că la grajduri, în spatele satului noi ne jucam mereu, era locul de joacă preferat pentru că puteam merge la cai (iar mai târziu aveam să îi "furăm", noaptea (după ce se culcau paznicii beți turtă), ca să călărim pe câmpurile de lucernă, sub luna plină...). Îmi plăcea imaginea unui prunc născut în grajd, acolo era cald iarna, animalele erau foarte atractive pentru mine, trăiam emoții foarte vii de curiozitate, teamă și dorința de a mă apropia ca să le mângâi... Îmi închipuiam că și Pruncului îi plăcea un astfel de loc, cu totul deosebit... Deci nu prea pricepeam ce era așa de nepotrivit că Domnul se născuse în grajd, că doar acolo îmi plăcea și mie să mă joc... Nu știu cum am depășit, peste ani, acest mic impas legat de povestea începutului de iarnă. Cred că m-am obișnuit pur și simplu cu termenul...
Cu Sfântul Nicolae am avut probleme din pricina ... nasului. Pe pereții bisericii era pictat în tindă atât în interior cât și afară. Odată, uitîndu-mă de afară la Sfântul, am remarcat că avea ..nasul rupt. Așa se vedea de jos, de unde priveam eu. Îmi amintesc că îi tot ziceam mamei, de câte ori treceam pe la biserică (spre cimitir) că Sfântul e urât, pentru că are nasul rupt. mama îmi explica mereu că pictura era veche și că probabil căzuse un pic din vopsea ori tencuială... Dar eu tot nu puteam să trec peste impresia neplăcută că Sfântul are nasul rupt și mă întrebam cum vine asta și de ce. Într-o zi însă, uitîndu-mă mai atent, mai stăruitor, am descoperit că de fapt peretele nu era deteriorat ci că, prin nu știu ce întâmplare, peste fața Sfântului se lipise o ...frunză. Cum de rămăsese acolo atâta amar de vreme și cum de nimeni nu o dăduse jos nu puteam pricepe. Foarte bucuros de descoperire, m-am hotărât să dau eu frunza jos și am chemat un prieten să facem scara și să mă urc pe umerii lu ca să iau frunza care credeam că pătrunsese în perete, cumva. Dar nu ajungeam la frunză, era prea sus, așa că am hotărât să luăm un băț și să dăm frunza jos. Așa se face că după ceva vreme am adus o beldie și am început să curățăm cu ea nasul Sfântului... Din nenorocire însă frunza nu se dezlipea și, ca să fie totul spre nenorocul nostru ne-a văzut un sătean care avea drum prin cimitir tocmai atunci și, firește, a urmat ce urmează de obicei când un copil scrijelește cu bățul pictura de pe pereții unei biserici...
Acasă nu am încasat cum mă așteptam vreo pedeapsă, tata a avut inspirația ca mai întâi să mă asculte și, când a priceput tărășenia, s-a amuzat foarte tare... Parcă îi aud și acum hohotele de râs. Dar mama a interpretat scena ca pe o mare necuviință și m-a asigurat că în anul acela nu voi mai primi nici un cadou de la Moș Niculae, ba chiar că e posibil ca niciodată să nu mai fiu apărat de Ocrotitorul copiilor... Din fericire, Sfântul a fost mai îngăduitor decât mama și am primit mereu, inclusiv în acel an, cadouri... Până anul trecut, inclusiv, precum sper că voi primi și anul acesta...:)

Last edited by Ioan_Cezar; 03.12.2014 at 15:19:20.
Reply With Quote
  #26  
Vechi 04.12.2014, 17:11:11
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.593
Implicit

Interesanta povestirea lui Ioan_Cezar.
Eu am crezut intotdeauna (nu cunosc limbajul de la tara si cum se numesc toate celea acolo), ca iesle este doar patutul (un leganut ceva), in care fusese pus pruncul.
Acum m-am uitat in dictionar si am vazut explicatia: este jgheabul in care se pune apa sau fanul pentru animale.
Deci nu este nici grajdul si nici staulul.

Nu am stiut in copilarie cum arata Mos Niculaie. Mi-l imaginam la fel ca si Mos Craciun. Abia tarziu am aflat povestea lui.
Nu stiu, am avut o mama ocupata, nu avea timp sa-mi citeasca povesti.
Inteleg ca la tara copiii aveau mai multa atentie, rude in jur, iarna parintii aveau mai mult timp.
La oras parintii mergeau la serviciu tot anul.

Legat de iesle si de Mos Niculaie:
Aici, in vest le-am cunoscut.
Mos Niculaie este prezentat aici asa cum a fost: un episcop, imbracat insa in rosu. Nu-mi place insa ca este aratat in haine catolice (de episcop catolic), desi si ei stiu ca era ortodox.

Imi place mult obiceiul cu ieslea. Sunt unele superbe.
Si cred ca aici sunt invatati totusi mai corect aceste lucruri: atat povestea lui Mos Niculaie (prezentat ca episcop), cat si Nasterea Domnului.
Inca de la gradinita copii invata si joaca scena Nasterii Domnului, cu pastorii, cei trei magi si etc.
La noi lipsesc aceste lucruri si nu stiu ce stiu copiii despre Craciun, cei trei magi, Mos Niculaie.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #27  
Vechi 05.12.2014, 00:32:47
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Lumea satului este (era!) foarte complexă și aparte, cu multe reprezentări, elemente de imaginar și credințe. Este (era!) o lume vie, originală, cu personalitate puternică, așa încât adeseori nu se suprapune peste a altui sat sau a oricărei alte comunități. Adeseori este o lume arhaică - cică.
Dovada originalității și complexității lumii satului, care pare pentru unii ruptă de "realitate" și care e mult îndrăgită de copiii orășeni dar și de adulți, este în primul rând folclorul. Ca dintr-o apă vie, toți marii noștri artiști s-au inspirat din lumea satului pe care au apreciat-o în mod deosebit. Mai ales scriitorii interbelici prețuiau satul românesc. Dintre ei, Blaga a și formulat acea zicere rămasă până azi:
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
și inima-ți zvâcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva”…
Au avut grijă însă bunii prieteni ai poporului român să facă ordine în lumea satului, să o descrie exact, să o configureze precis și să îi conducă ferm destinul, cu mână de fier. Iar oamenii satului au fost propulsați în orașe, pentru a construi fabrici și uzine. Iar satul a ajuns ce e azi: un muzeu cu relicve pe care, practic, nu le mai înțelege nimeni...
După cum și românii de azi sunt propulsați cu centrifuga în alte orașe ale lumii, de unde ne dau vești că acolo totul e mai bine, mai frumos, și, bineînțeles, mai corect.
Eu numesc asta un proces de degenerare a poporului român. Care, iată, nu mai poate sesiza modul aparte în care oamenii vii, copii și părinți, viețuiau cândva pe meleaguri mioritice.
Dar e fain la Muzeul Satului, nu? Sau la Muzeul Țăranului Român... Face să dai 10 lei la intrare ca să vezi ciudățeniile alea "interesante", nu-i așa?
Dacă memoria copilăriei s-a pierdut chiar la cei care au copilărit prin sate, dacă pentru unii e jenant deja să își amintească scene din copilărie și conținuturi care acum ni se par penibile, eronate, inexacte, false, dacă bărbații mai ales sunt atinși de o ciudată amnezie și pudoare în a evoca momente din copilăria lor, ce să fie oare?
Probabil că nimic altceva decât o limpede mărturie a procesului desfășurat pe plai mioritic, una care lămurește cine suntem noi adulții de azi, tinerii de azi, bătrânii de azi.
Niște învinși. Animale bolnave, cum se exprima un scriitor european, într-un înțeles mai cuprinzător.
Reply With Quote
  #28  
Vechi 05.12.2014, 01:16:31
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Lumea satului este (era!) foarte complexă și aparte, cu multe reprezentări, elemente de imaginar și credințe. Este (era!) o lume vie, originală, cu personalitate puternică, așa încât adeseori nu se suprapune peste a altui sat sau a oricărei alte comunități. Adeseori este o lume arhaică - cică.
Dovada originalității și complexității lumii satului, care pare pentru unii ruptă de "realitate" și care e mult îndrăgită de copiii orășeni dar și de adulți, este în primul rând folclorul. Ca dintr-o apă vie, toți marii noștri artiști s-au inspirat din lumea satului pe care au apreciat-o în mod deosebit. Mai ales scriitorii interbelici prețuiau satul românesc. Dintre ei, Blaga a și formulat acea zicere rămasă până azi:
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
și inima-ți zvâcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva”…
Au avut grijă însă bunii prieteni ai poporului român să facă ordine în lumea satului, să o descrie exact, să o configureze precis și să îi conducă ferm destinul, cu mână de fier. Iar oamenii satului au fost propulsați în orașe, pentru a construi fabrici și uzine. Iar satul a ajuns ce e azi: un muzeu cu relicve pe care, practic, nu le mai înțelege nimeni...
După cum și românii de azi sunt propulsați cu centrifuga în alte orașe ale lumii, de unde ne dau vești că acolo totul e mai bine, mai frumos, și, bineînțeles, mai corect.
Eu numesc asta un proces de degenerare a poporului român. Care, iată, nu mai poate sesiza modul aparte în care oamenii vii, copii și părinți, viețuiau cândva pe meleaguri mioritice.
Dar e fain la Muzeul Satului, nu? Sau la Muzeul Țăranului Român... Face să dai 10 lei la intrare ca să vezi ciudățeniile alea "interesante", nu-i așa?
Dacă memoria copilăriei s-a pierdut chiar la cei care au copilărit prin sate, dacă pentru unii e jenant deja să își amintească scene din copilărie și conținuturi care acum ni se par penibile, eronate, inexacte, false, dacă bărbații mai ales sunt atinși de o ciudată amnezie și pudoare în a evoca momente din copilăria lor, ce să fie oare?
Probabil că nimic altceva decât o limpede mărturie a procesului desfășurat pe plai mioritic, una care lămurește cine suntem noi adulții de azi, tinerii de azi, bătrânii de azi.
Niște învinși. Animale bolnave, cum se exprima un scriitor european, într-un înțeles mai cuprinzător.
O fi fain la Muzeul Satului pt ca ADNul de tarani din noi isi recunoaste originile.
De ce sa nu fie fain?
Multi au fost dezradacinati incepand cu perioada comunista,au plecat de tineri la oras,le-au murit parintii si rudele de la sat,si-au pierdut urmele...
Probabil ca numai Muzeu Satului le-au mai ramas la indemana ,ca o masina a timpului mai ieftina,mai primitiva...dai 10 lei si traiesti o secunda ,doua din copilaria fericita la sat,unde nu-i asa,"s-a nascut vesnicia"!?

Imi amintesc ca exista o forma de jignire inainte daca erai numit "taran"!A fi taran era intotdeauana folosit cand cineva nu dadea dovada de bunele maniere,socotindu-se pe nedrept ca taranii nu au bun simt sau cei 7 ani de acasa...cand mie imi pare exact pe dos :)
Se pare ca orasenii sunt mai obraznici ,agresivi si vorbareti deoarece isi pot exersa aceste defecte cu necunoscuti din oras pe cand la sat,nu merge caci te cunosc toti vecinii si esti obligat intr-un fel sau altul sa intretii relatii bune cu vecinii.Altfel cu cine te ajuti la nevoie?
Pe cand la oras,sentimentul colectivitatii dispare sau dupa caz poate lua locul unei infratiri clasificate regional de genul:clujenii mei,bucurestenii mei etc
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #29  
Vechi 05.12.2014, 13:38:10
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.593
Implicit

Eu am cunoscut si satul. Mergeam in vacanta la rude si imi placea.
Respect oamenii de la tara si munca lor. Am ajutat si eu si stiu cat este de greu.

Nu-mi place, sau imi place mai putin Muzeul Satului. Mi se pare artificial si mort, in sensul ca-mi lipseste viata.
Satul nu inseamna numai niste casute si grajduri. Nu pentru mine.
Inseamna viata de acolo, animale, oameni, gradini, natura.

Mi se pare ca la noi in tara este o diferenta imensa intre sat si oras atat ca mod de trai, dar si ca mentalitate si gandire. Si nu mi se pare nici normala si nici buna.
Pe de o parte este firesc poate ca fiecare sa-si apere originea si/sau modul lui de viata, dar pe de alta parte nici conservatorismul asta nu e asa bun si nu ajuta. Fiecare trebuie sa vada si ce se poate imbunatati.
Viata la sat nu este grozava daca nu ai apa si gaze in casa si te afunzi in noroi, asa cum nici viata la oras nu este grozava ca ai numai asfalt si te certi cu vecinii si administratia pentru fiecare strop de caldura si mai stiu eu ce.
Peste tot este loc de mai bine.

In alte tari nu este asa. Nu exista asa diferenta in modul de trai, iar oamenii sunt cam la fel. Nu exista conflictul acesta intre satean si orasean. Nu stiu cum au reusit asta.

Nu-mi place si nici nu mi-a fost in intentie sa discutam aici despre deosebiri si sa facem un soi de competitie: cine este mai bun sau unde este mai bine.

Mi se pare ca ambele zone de viata au avantaje si dezavantaje.
In mesajul meu incercam sa-mi exprim cumva tristetea pentru anumite lucruri care mie la oras mi-au lipsit. Atat.

Si adeseori ma gandesc eu ca nici nu se doreste o apropiere. Ma gandesc la vacante pentru copii, ca sa vada si ei viata acolo, animale, legume, aer curat, alimente proaspete, sa invete lucruri utile de acolo.
Ma gandesc si la concedii pentru orasenii obositi si stresati care isi doresc sa se retraga la sat. Dar unde sa te duci?

Legat de maniere si cei 7 ani de acasa as vrea sa spun ca este o diferenta (se face o confuzie). Exista oameni (nu numai cei de la tara) care au niste lucruri de bun simt inascute si nu educate, poate din suflet.
Asta se cheama bun simt. Se cheama sa simti si sa stii sa respecti pe cei din jur.
Maniere inseamna lucruri mai avansate, a sti sa te comporti in diverse situatii, la diverse nivele. Ele se invata, se educa. Ca sa te casatoresti cu un print (chiar in ziua de azi) trebuie sa inveti niste reguli (cum sa te porti, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti etc.).

Nimeni nu este mai rau. La sat se cunoaste toata lumea cu avantele si dezavantajele de rigoare. Ai oricand ajutor, esti respectat, nu esti singur (ai si rude mai multe). Dar nu mai ai initimitate (te stie fiecare si ce faci in pat, vorba aia), barfa, rautati.
La oras este invers.
Si mai ales sa nu uitam: la sat esti sau ai posibilitatea sa te retragi, sa te relaxezi, sa te duci in varful desalului , sau sub un pom in gradina unde nu se aude musca si sa fii singur. La oras nu ai unde. Nu scapi de galagie, de stres si presiune.

Ar trebui sa ne intelegem si respectam reciproc.
Imi amintesc ca aveam in facultate colege de la sat. Si era un schimb tare placut. Ele veneau cu ceva si noi orasenii, cu altceva. Ne imparteam totul, de la borcanul de dulceata si alte bunatati trimise de la sat de la parintii lor, la masa calda de la noi, invatat impreuna in conditiile de la bloc, mers la spectacole etc.. Si nu eram singure, caci eram ca surori. Iar in vacanta aveam unde merge la sat.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #30  
Vechi 05.12.2014, 16:18:24
Corinusha's Avatar
Corinusha Corinusha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.09.2009
Locație: Mures
Mesaje: 1.231
Implicit

Amintiri de la sat....
Sincer, ele mai frumoase amintiri la am de la sat. Si acum, abia astept sa avem ceva zile libere samergem la bunica. Imi place ca scap de telefoane mobile, calculatoare, poluare masiva si respir si eu aer curat; merg in varfu' dialului din spatele gradinii sau la padure si ma relaxez cateva minute... Vara mai ales, colind tot satul si imprejurimile in lun si-n lat in cautarea relaxarii. Ma intorc acasa mult mai relaxata, mai impacata; acolo am timp sa gandesc pur si simplu; am timp sa imi pun ordine in ganduri.. si ma ajuta mult natura din jurul meu...

Mi-ar placea sa ma pot intoarce in timp, in satul bunicii mele, si sa stau strict acolo macar vreo 2 luni. De fapt, mi-ar placea sa ma pot intoarce in timp chiar si in orasul meu, asa cam cu vreo 100 de ani si sa pot trai viata ce era atunci, macr vreo 2-3 luni de zile :) dar nu se poate decat in povesti...povesi incomplete, din lipsa de cunostinte legate de acea perioada, din lipsa de traire in acea perioada (LOGIC).
__________________
Zambeste, maine poate fi mai rau.
Iarta, maine poate ai tu nevoie de iertare.
Iubeste si nu astepta nimic in schimb.
Daruieste si vei primi la randul tau.
Traieste ca si cum ar fi ultima ta zi de viata.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare