Un chestionar cosmologic original

[neica_nimeni_altul]

15. Precizaţi timpul necesar pentru ca lumina emisă de Soare să ajungă la planeta Pământ?

R: De ce? Care ar fi implicaţiile dogmatice?

16. Precizaţi durata zilei terestre. Care sunt factorii care determina această durată?

R: „Ziua terestră” este concept ştiinţific modern străin revelaţiei tradiţionale bisericeşti. Aici avem doar ziua solară şi ziua siderală, nu există „zi terestră”.

«Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.»

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a făcut să nu se amestece lumina cu întunericul, ci să stea separate una de alta. Le-a despărţit şi le-a separat foarte mult una de alta…

Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul este luminat de soare şi când soarele străluceşte în emisfera de deasupra pământului; este noapte când soarele ascunzându-se face umbră pământului. Atunci, la început, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui, ci se făcea zi şi urma noapte când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început şi când iarăşi se retrăgea, potrivit măsurii rânduite ei de Dumnezeu.” (Sfântul Vasile, Hexaimeron)

La fel spune şi Sfântul Ioan Damaschin

„«Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l-a numit noapte». Iar dela începutul zilei până la ziua cealaltă, este o zi şi o noapte. Scriptura a spus: «Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, ziua întâia».” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica )

„«Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă», adică durata unei zile şi a unei nopţi…

«Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, zi una»

A spus «una»,

- sau pentru că voia să determine măsura zilei şi a nopţii, unind timpul zilei şi al nopţii, ca să plinească durata celor douăzeci şi patru de ore ale unei zile, care cuprinde negreşit şi ziua şi noaptea, încât chiar dacă din pricina schimbărilor mersului soarelui se întâmplă ca o zi să aibă mai multe ore ca cealaltă, totuşi durata celor două, a zilei şi a nopţii, să se înscrie în timpul destinat lor, ca şi cum Moise ar fi spus: «zi una» este durata unei zile, măsura celor douăzeci şi patru de ore;

- sau pentru că învârtirea cerului de la un semn până la acelaşi semn se face într-o singură zi, încât ori de câte ori este seară şi dimineaţă în lume, potrivit învârtirii soarelui, această învârtire nu se face în mai mult timp, ci atât cât se împlineşte durata unei zile…” (Sfântul Vasile cel Mare Hexaimeron)

„Deşi atât lumina cât şi întunericul au fost zidite într-o clipită, totuşi, atât ziua cât şi noaptea zilei întâi au ţinut câte douăsprezece ceasuri fiecare.” (Sfântul Efrem Sirul)

„«Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric; şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul l-a numit noapte.» A împărţit fiecăruia locul său propriu fixându-le de la început unele hotare, pe care să le păzească mereu neîmpiedicat. Şi orice om cu judecată poate vedea că de atunci şi până acum nici lumina n-a depăşit propriile ei hotare şi nici întunericul n-a călcat rânduiala sa, făcând amestec şi tulburare. E îndestulător numai acest lucru ca să-i facă pe cei ce vor să se îndărătnicească să asculte şi să se supună cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, să imite şi ei rânduiala acestor stihii, a luminii şi a întunericului, care păzesc neîmpiedicat drumul lor şi nu depăşesc măsurile proprii, ci îşi cunosc propria lor natură.

A numit o zi sfârşitul zilei şi sfârşitul nopţii, ca să fie o ordine şi un şir în cele văzute, şi ca să nu fie nici un amestec…

Dumnezeu a numit sfârşitul luminii seară, iar sfârşitul nopţii, dimineaţă; şi pe amândouă le-a numit zi, ca să nu ne înşelăm, nici să socotim că seara este sfârşitul zilei, ci să ştim bine că lungimea amândurora face o zi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii)

Zilele au avut în mod de necombătut seară, dimineaţă, zi (lumină), noapte (întuneric). Iar ziua şi noaptea au avut negreşit 12 ore (ceasuri) fiecare, de la bun început, chiar din prima zi a creaţiei.

Vezi în acest sens şi Sfântul Ioan Damaschin:

„Aşadar, în cele trei zile, la porunca dumnezeiască, răspândindu-se şi adunându-se lumina, s-a făcut ziua şi noaptea.”

Ele îşi urmează fără încetare calea pe care le-a orânduit-o Ziditorul şi aşa cum le-a întemeiat, după cum spune dumnezeescul David: «Luna şi stelele pe care tu le-ai întemeiat». Prin cuvintele «le-ai întemeiat» a arătat statornicia orânduielii şi aşezării date lor de Dumnezeu. Căci le-a orânduit «la timpuri, la semne, la zile şi la ani».

„După cum se dă numirea anului de sideral şi tropic, asemenea şi ziua este de 2 feluri: Zi solară sau firească, şi zi siderală adică politicească, sau astronomică.

Ziua firească este vremea cea dela răsăritul soarelui deasupra orizontului, până la apunerea lui sub orizont; a căruia împotrivnică vreme, adică cea dela apusul soarelui până la răsărirea lui deasupra orizontului, noapte se numeşte. Iar ziua politicească sau astronomică adică siderală este vremea de 24 ceasuri (ore), - timpul ce trece de când o stea pleacă de la un meridian adică dintr-un punct oarecare, şi ajunge din nou în acel punct: - pentru aceea zilele siderale sunt de o potrivă una cu alta, pe când cele fireşti, dela schimbarea cea de iarnă până la cea de vară, zilele cresc, şi iarăşi dela aceasta până la cea de iarnă se micşorează.”... (Schimonahii Arsenie şi Teofilact)

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

17. Precizaţi durata anului terestru (în funcţie de zile). Care sunt factorii care determina această durată?

R: Acelaşi ca şi mai sus, nu există nici „an terestru”, ci doar „an solar” şi „an sideral”.
Anul solar este durata rotaţiei ciclice soarelui în cercul zodiacal de la un semn la acelaşi. Durata sa medie este de 365¼ — 1/300 de zile siderale.

Anul sideral este durata învârtirii ciclice a cerului înstelat de la un semn la acelaşi, timp de 365 de zile siderale.

18. Precizaţi care este argumentul Sfântului Ioan Damaschin pentru faptul că nu se poate măsura durata temporală a primelor trei zile ale creaţiei.

R: Aici avem de face cu o gafă teologică de proporţii a autorului (dacă nu cumva făcută intenţionat…). Acesta a repetat-o în diverse împrejurări, ceea ce arată o anumită persistenţă în această eroare evidentă.

Pasajul cu pricina sună astfel: “înainte de întemeierea lumii, când nu era soare care să despartă ziua de noapte, nu era un veac care să se poată măsura.” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 1.)

„Înainte de întemeierea lumii” nu înseamnă câtuşi de puţin primele trei zile ale creaţiei, lumea (cosmosul, universul, Pământul) s-a întemeiat „la început”, adică în ziua 1!
Durata temporală a primelor trei zile se măsura exact şi era aceeaşi cu celelalte 4 zile ale săptămânii facerii:

„Acum, [după ziua a 4-a a Facerii] după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul este luminat de soare şi când soarele străluceşte în emisfera de deasupra pământului; este noapte când soarele ascunzându-se face umbră pământului. Atunci [în primele 3 zile ale Facerii], la început, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui, ci se făcea zi şi urma noapte când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început şi când iarăşi se retrăgea, potrivit măsurii rânduite ei de Dumnezeu.” (Sfântul Vasile, Hexaimeron), etc.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

19. Pentru a putea vorbi de timp în general, precum şi despre durata temporală a zilelor creaţiei aşa cum apar ele descrise in Sfânta Scriptura în Facere cap 1, ce trebuie să precizăm mai întâi?

R: Chiar, ce trebuie să precizăm mai mult decât am făcut-o până acum?

20. Precizaţi care sunt cele două postulate ale Teoriei Relativităţii Restrânse. Cum au fost revizuite conceptele fundamentale ale fizicii teoretice, cum sunt timpul, distanţa, masa, energia, cantitatea de mişcare?

R: Suntem cumva la politehnică?

21. Ce spune echivalenţa masei şi a energiei din Teoria relativităţii despre materie? Precizaţi exemple practice care se bazează pe acest principiu?

R: Se pare că da!

22. Care au fost primii atomi ai materiei (ordinare) şi din ce sunt ei constituiți? Unde anume şi in urma cărui proces s-au sintetizat atomii din sistemul periodic (Mendeleev)?

R: Sau la chimie?

23. Precizaţi care sunt cele 3 stadii finale corespunzătoare sfârşitului ciclului de viaţa al unei stele?

R: Ba nu, poate la astronomie!

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

24. Explicaţi teologia ortodoxa cu privire la natura omului, pornind de la următoarele citate ale Sfântului Pavel:
“duhul minţii voastre” (Efeseni 4, 23);
“despărţitura sufletului si duhului” (Evrei 4, 12);
“întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” (I Tesaloniceni 5, 23).
“Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […] Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă“ ” (I Corinteni 15,40-45.)

R: Se pare că am revenit la teologie. Ne îngăduim atunci să tragem cu ochiul pe furiş la răspunsul chestionarului:

„Omul nu are doar un suflet simplu (cu activitate psihică, emoţii sufleteşti: bucurie, tristeţe, iubire, ură etc.) precum au animalele, ci a primit un suflet spiritual (cugetător, gânditor, raţional, deci cu conştiinţa existenţei fiinţiale şi nemuritor, cu posibilitatea unei vieţi duhovniceşti) direct de la Dumnezeu, fiind astfel o creatura directă a Lui.
Astfel, doar mintea face diferenţa între om si animale căci “omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”. (Psalmul 48,12, 21.)”

Stop. Afirmaţie pripită şi superficială, argumentată scripturistic eronat. Nu doar mintea face această diferenţă, mai sunt multe: omul e făcut chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este cununa creaţiei, are suflet nemuritor, este inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie, e microcosmos, e microtheos, etc. Animalul nu este nimic din toate acestea!

Citatul este „tâlcuit” evoluţionist, şi induce ideea greşită că omul ar fi devenit şi el animal, „dobitoc fără de minte”, asemenea lor. Păi atunci nici cu mintea nu se mai deosebeşte?

Trecem mai departe.

„Astfel, pentru om, duhul si sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură; în timp ce prin suflet se înţelege, în general, sediul emoţiilor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune în contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş.

Antropologia paulină face distincţii terminologice intre psyhč= suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhč), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, raţiune (partea superioara a lui pnēuma si cea mai fina a lui psyhč), toate în opoziţie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx).

Terminologia paulină trebuie citită şi înţeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuieşte atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferită ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară)”;

Nou stop. De unde reiese în terminologia paulină că, „carnea” animalelor şi a omului diferă ca aspect doar în funcţie de specie, dar este identică ca structură (atomică şi moleculară)? Ce Sfinţi au afirmat acest lucru? Unde?

Până apar acele citate, să vedem ce ne spune pr. Stăniloae, (o cinste a Sibiului!):
„Omul, după învăţătura creştină, e adus la existenţă de la început ca spirit întrupat, sau ca unitate constituită din suflet şi trup, printr-un act creator special al lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuia să existe lumea ca natură, dar omul nu e opera naturii, deşi e legat de ea… Actul de creare a omului se deosebeşte de actul de creare a naturii chiar şi în componenta lui referitoare la trup. Dumnezeu a făcut trupul luând ţărână din pământ, deci n-a poruncit simplu pământului să-l producă, dându-i putere în scopul acesta. Prin aceasta a deosebit trupul de restul naturii, mai mult decât se deosebesc trupurile diferitelor animale, de natură. A făcut trupul pentru un suflet înrudit în mod special cu Dumnezeu.”

Deci, trupul omului se deosebeşte şi structural de cel al animalelor, deşi, după cădere s-a apropiat incontestabil de acesta. Omul are ceva în plus şi se deosebeşte de acestea chiar şi la acest nivel.

"trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăieşte doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilităţii psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil să participe la slava lui Dumnezeu.

Singura caracteristică comună a celor două firi, cea dumnezeiască şi cea umană, este raţiunea întrucât omul a fost făcut „după chipul” (Facerea 1, 26) lui Dumnezeu,“adică gânditor şi liber” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea IV-a, cap 4), şi “după asemănarea” (Facerea 1, 26),“adică desăvârşit în virtuţi atât cat este cu putinţă firii omeneşti” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea IV-a, cap 4), căci formă au doar cele materiale din Univers, iar Dumnezeu fiind mai presus de Univers nu are cum să aibă formă.

Astfel Sfântul Ioan Damaschin, spune: “aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul minţii, care stă la mijloc între curăţenia lui Dumnezeu şi grosolănia trupului. Căci mintea este puterea conducătoare a sufletului şi a trupului. [...]Mintea s-a făcut lăcaş Dumnezeirii unite cu ea după ipostasă, după cum şi trupul” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea VI-a, cap 6.)

Sf. Ioan Damaschin, în “Dogmatica”, în Cartea II-a la cap 12, mărturiseşte: “Lumea spirituală este înrudită cu El, căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea.”Astfel în om “[…]Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi ii dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. [...] Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale.”

Hristos Domnul spune clar că "Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6, 63) subliniind că măreţia omului, "chipul si asemănarea" (Facerea 1, 26-27) lui cu Dumnezeu este exclusiv în sufletul său. Trupul omului (ca şi cel al animalelor), e făcut din pământ ca "să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiaticul 12, 7). Învierea morţilor (Marcu 12, 25) va fi cu trup şi suflet la a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Tot Domnul ne avertizează "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28.)”

Idei acceptabile, dar în spatele cărora musteşte mesajul evoluţionist potrivit căruia omul a fost iniţial un fel de mamifer primat, un animal pur şi simplu, care la un moment dat (ziua a 6-a, pentru aceştia o eră geologică) a fost făcut „om” cu suflarea dumnezeiască, idee exprimată clar de către medicul Kalomiros, reeditat cu asemenea blasfemii la editura Deisis.

vezi continuarea ...

[neica_nimeni_altul]

25. Precizaţi ce este ADN-ul şi care este rolul lui?

R: Ajungem şi la biologie!

26. Argumentaţi cu citate scripturistice de ce numărul speciilor şi varietăţilor (vietăţile biologice vegetale şi animale) nu este constant şi nici limitat la cel al “zilelor creaţiei”, însă omul este cununa creaţiei?

R: Dacă înţelegem noi corect această întrebare, se insinuează cumva că apar specii noi după ziua a 6-a? În acest caz respingem din plecare această „ipoteză de lucru” kakodoxă. Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale în ziua a şaptea:

„Şi se săvârşiră cerul şi pământul şi toată podoaba lor. Şi săvârşi Dumnezeu a şasea zi faptele Lui care le-au făcut; şi odihni Dumnezeu a şaptea zi de toate faptele Lui care au făcut. Şi blagoslovi Dumnezeu ziua a şap¬tea şi o sfinţi pre ea, pentru că într-însa încetă de toate faptele Lui care începu Dumnezeu a face.”

Învăţătura de credinţă bisericească ne spune că în ziua a şaptea Dumnezeu a încetat de a aduce la existenţă ceva nou, deci specii noi. De atunci au apărut fele şi fel de variaţii (rase) în cadrul speciei respective. Chiar şi la om, „cununa creaţiei” au apărut mai târziu „rasele” albă, galbenă, neagră, roşie, care evident nu existau în ziua a 6-a, dar aceasta nu înseamnă nicidecum specii noi. În schimb putem vorbi de specii pe cale de dispariţie, sau chiar dispărute.

Ajunşi la final confruntăm răspunsurile noastre cu cele sugerate de Eugen7 – puteţi şi dumneavoastră să faceţi acest lucru parcurgând materialul - http://www.scribd.com/doc/58108638/C...Eugen-Gantolea - şi ne temem că am picat cu succes acest „examen de teologie dogmatică” de nivelul anului III.

Sperăm să nu fim puşi să repetăm testul propus de un (sau un colectiv?) creativ cu fantezie bogată, care însă nu ne inspiră câtuşi de puţin vreun duh ortodox.

[neica_nimeni_altul]

Autorii raspunsurilor la acest chestionar original sunt "Nişte absolvenţi de teologie ortodoxă"

Va recomand sa aveti rabdarea necesara parcurgerii cu atentie a textului de mai sus, concluziile le va trage fiecare in felul sau ...

Daca nu sunteti interesati de acest subiect, sa stiti ca nu intereseaza pe nimeni daca ati avut timp, chef sau ambele in momentul in care v-ati hotarat sa parasiti acest topic.

Nu folositi atacul la persoana ca tactica diversionista, nu deviati subiectul acestui topic spre discutii sterile despre geocentrism, masonerie, ateism, sau alte lucruri fara legatura cu subiectul.

Nu sunteti obligati sa postati comentarii din solidaritate..., nici macar autorul chestionarului original nu mai trebuie sa dea vreun raspuns, consider ca tacerea acestuia este suficienta.

Doamne ajuta !

[ioanna]

12. Ce este timpul? Precizaţi daca este posibil, definiţii de dicţionar ale timpului?
Raspunsul unor absolventi de teologie: Decât definiţiile sterile de dicţionar, cu mult mai ziditoare sunt cuvintele Sfinţilor (...)

Timpul este durata care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment (conf. DEX) , fiind mediul prin care Dumnezeu conduce creaturile spre odihna in eternitatea Sa (cf. Dumitru Staniloae, Dogatica vol1). Pentru Dumnezeu timpul este durata intre asteptarea Sa la poarta si fapta noastra de a o deschide:Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa: 3:20), pentru noi este o gratie data pentru cainta si pentru speranta.

Acei absolventi de teologie (cum i-a prezentat neica_nimeni_altul) n-au stiut nici macar o definitie data timpului de Sfintii Parinti, citatul lor din Fericitul Augustin spunand ce nu este timpul. Sfantul Maxim Marturisitorul, „Ambigua”:"Timpul cand se opreste din miscare este eon si eonul cand masoara , este timp purtat de miscare. (...)Timpul, ca desfasurare a eonului, e scara intinsa de eternitatea lui Dumnezeu , pusa la dispozitia mea , dupa masura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”.

Ce este timpul propriu?

Raspunsul unor absolventi de teologie: Acesta nu pare a fi o întrebare din domeniul teologiei dogmatice, sărim peste.

Timpul propriu (cheros) e miscarea persoanei dincolo de ea insasi, e timpul real, progresiv care inainteaza spre plenitudinea adevaratei eternitati, timpul sinergiei divino-umane. Timpul impropriu (cronos) sau al non-sensului e cel cazut din raza eternitatii, timpul lipsit de succesiunea cu un sens, e inaintarea persoanei in desertul propriu.

13. Care este definiţia timpului în fizică? De ce doar această definiţie este potrivită pentru cosmologie (şi cosmogonie)?

Raspunsul unor absolventi de teologie : Nu înţelegem sensul acestei întrebări. Pentru ce cosmologie (şi cosmogonie) este potrivită „doar această definiţie a fizicii”? Întrucât ni se pare evident că nu poate fi vorba de cosmologia (şi cosmogonia) bisericească, trecem mai departe.

In fizica timpul e o dimensiune a naturii ce poate fi vazuta ca o masura a schimbarii. Definitia e potrivita pentru cosmologia (cosmogonia) pentru ca aceasta implica un proces dinamic de aparitie, dezvoltare si prefacere.

__________________________________________________ ___________________________________
Tinand cont ca unii absolventi de teologie au preferat la multe intrebari sa-si arate impertinenta, in locul unui raspuns, cred ca oricine cu o minima cultura teologica si cultura generala ar fi luat mai mult decat ei la examenul asta. Si de nu mai tii minte exact experimentele lui Einstein, ce spunea el despre timpul propriu sau dilatarea temporala, tot puteai divaga si aluneca spre ceea ce stii tu, spre comprimarea si dilatarea timpului in functie de experienta prezentei lui Dumnezeu, scotand astfel un punctaj Geocentrismul nu poate fi folosit ca scuza pentru necunoastere, pentru ignoranta, deci chiar si un absolvent de teologie cu viziuni geocentrice ar fi putut raspunde la intrebarea 15 (de exemplu), precizand sistemul de referinta (modelul).

Ii recomand lui neica_nimeni_altul sa nu posteze din solidarietate cu acei anonimi ale caror raspunsuri le-a postat , nici sa recurga la atac la persoana, asa cum face de obicei, ci sa se abtina de la comentarii, daca nu are ceva de spus strict pe subiect. Daca subscrie pozitiei acelor anonimi, atunci nu mai trebuie sa dea vreun raspuns sau completare, tacerea sa e suficienta.

[DragosP]

Don't feed the troll!

[neica_nimeni_altul]

Ioanna, iar dai copy-paste (cu mici modificari) fara sa mentionezi sursa, e frumos asa ?

[ioanna]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Ioanna, iar dai copy-paste (cu mici modificari) fara sa mentionezi sursa, e frumos asa ?

Am mentionat sursa atunci cand am facut referire la o idee exprimata de altii , cand am dat un citat (a se vedea postarea anterioara referitoare la Sf. Maxim Marturisitorul) sau am mentionat cartea ( a se vedea refrinta la pr. Staniloae), atunci cand n-am preluat un citat ad litteram, ci mai multe idei, spre deosebire de tine care ai dat copy-paste la niste raspunsuri, a unor asa zisi teologi, fara a mentiona de unde ai preluat raspunsurile. Daca ilustrii teologi anonimi si reprezentantul lor pe acest site nu se multumesc cu indicarea volumului de dogmatica a pr. Staniloae (desi cine l-a citit stie unde sa caute) si doresc o referinta si mai precisa, le-o pot da: partea 1, cap.II, subcapitolul B, punctul 3 (Eternitatea lui Dumnezeu si timpul ca interval intre El si creatura si ca mediu de crestere a creaturii spre participare la ea)

În prealabil postat de DragosP

Don't feed the troll!

ok :)