Suferinta ne face mai buni sau mai rai?

Deoarece felul în care primim suferinţa ne poate aduce pe calea cea dreaptă sau ne poate duce la deznădejde vă provoc acum când se apropie Săptămâna Patimilor cu o întrebare.
Suferinţa ne face mai buni sau scoate ce este mai rău din noi?

[mihailt]

Logica aristoteliana cu ceva e sau asa sau altfel nu se aplica la cele duhovnicesti.
Mi se pare aiurea intrebarea.
Ca sufletul uman e o taina.

[georgeval]

Pe talharul cel care rabdat fara cartire, suferinta la mantuit. Teologia rasariteana nu considera suferinta o pedeapsa din partea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu imparte recompense si pedepse, asta se intampla in teologia juridica apuseana. Suferinta este permisa de Dumnezeu in mod pedagogic ca si in cazul lui IOV sau poate fi chiar o consecinta a pacatului.

[Thheo]

Suferinţa ne face mai buni sau mai răi?
Cel ce l-a descoperit pe Dumnezeu şi cu timpul a invaţat să-l iubească şi să respecte învăţătura Sfinţilor Părinţi, suferinţa îl face cu timpul mai bun, mai înţelegator.
Dar sunt mulţi care doar suferind işi intorc faţa catre Dumnezeu, chiar dacă o fac ptr un scurt timp.

[ory]

Poate ca suferinta nu ne face neaparat mai rai sau mai buni,dar cu siguranta ca trebuie sa ne intelepteasca mai mult,fiindca ea reprezinta un botez al fiintei noastre,unul care atinge toata sensibilitatea omului,trupeasca si sufleteasca.

[ory]

Hmm!..."unii care se ingrijesc,mai rau sa imbolnavesc"...NU PREA CRED!
Este adevarat ca exista exceptii in acest sens,dar nimic mai aberant in a crede omul ca daca nu se ingrijeste de sanatate,are a fi fericit.Pana la urma,o neingrijire reprezinta un abuz,de regula datorita abuzurilor ne imbolnavim,exista explicatii concrete in acest sens.
In sat la soacramea,ma sperii cum mor barbatii pe capete,la varsta de 50-60 de ani,chiar este vorba de un procent semnificativ,si aceasta se datoreaza consumului de alcool in exces,majoritatea au inlocuit apa cu vinul si rachiul.(si ma intriga,cand aud pe sateni zicand;"atat a vrut Dumnezeu sa traiasca!")
Sedentarismul,alcoolismul,tabagismul,obezitatea,ma lnutritia,toate sunt abuzuri care ne subrezesc sanatatea vazand cu ochii,ori Dumnezeu nu prea are ce sa mai faca,daca noi suntem natangi,neinfranati,egoisti,nesatui si prosti,ajungand astfel la consecintele nefavorabile ale propriilor fapte.

În prealabil postat de mihailt

Logica aristoteliana cu ceva e sau asa sau altfel nu se aplica la cele duhovnicesti.
Mi se pare aiurea intrebarea.
Ca sufletul uman e o taina.

Când am deschis acest topic nu m-am gândit câtuşi de puţin la logica lui Aristotel.Sinceră să fiu m-am gândit la o persoană de aici de pe forum pe care mă obişnuisem în fiecare diminaţă când intram pe forum să o văd la cei logaţi şi pe care de câteva zile nu o mai văd după ce a avut un schimb scurt de replici cu cineva care îi punea această îintrebare.
Mi-am pus şi eu întrebarea aceasta în momente de gerea încercare acum exact trei ani în Joia Mare.Dacă ar fi acum să răspund aş spune răspicat suferinţa mi-a dat şansa de a-mi cunoaşte limitele şi a descoperi multe lucruri despre mine pe care nici nu le bănuiam.

[windorin]

Pentru cei ce inca mai caute motive si cauze suferintei, si nu le gasesc: Daca nu iti asumi suferinta, daca nu o duci zambind (sau cel putin incercand sa zambesti) si daca te revolti pentru si din cauza ei, nu te mai doare? Dispare si te lasa linisit?

Pe mine ma doare si daca nu mi'o ridic, ma doare si daca urlu impotriva si din cauza ei.
Asa ca mi'o asum ca pe un tovaras de suflet, de langa care nu pot pleca.

[silverstar]

În prealabil postat de windorin

Pentru cei ce inca mai caute motive si cauze suferintei, si nu le gasesc: Daca nu iti asumi suferinta, daca nu o duci zambind (sau cel putin incercand sa zambesti) si daca te revolti pentru si din cauza ei, nu te mai doare? Dispare si te lasa linisit?

Pe mine ma doare si daca nu mi'o ridic, ma doare si daca urlu impotriva si din cauza ei.
Asa ca mi'o asum ca pe un tovaras de suflet, de langa care nu pot pleca.

[COLOR=green]Văd că eşti foarte stăpân pe tine şi te pricepi de minune la dat sfaturi. Dar, permite-mi să te întreb: [/COLOR]
[COLOR=green]- câţi copii ţi-au murit ţie? [/COLOR]
[COLOR=green]- de câte ori, în viaţă, ţi-a fost dat ca, după ce ai pierdut tot, tot, s-o iei de la capăt, de la 0, de la hotel-parchet?[/COLOR]
[COLOR=green]- câte lupte ai dus tu cu un sistem corupt, viciat, bolnav ca să-i arăţi racilele şi limitele şi asta numai şi numai pentru că iubeşti oamenii şi profesiunea aleasă? [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Şi toate, cel mai adesea, singură... [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt totuşi un om puternic şi echilibrat, dar şi stânca, cât e ea de stâncă, tot e măcinată de intemperii şi ajunge, cu timpul, nisip...[/COLOR]

[coralina]

Cele scrise de tine nu sunt deloc in contradictie cu postarea fratelui Windorin, draga Silverstar! Ce altceva poti face daca, Doamne fereste, iti moare un copil, sau daca pierzi totul si trebuie s-o iei de la capat.... decat sa-ti accepti soarta si sa mergi mai departe?!
Asta e solutia, alta nu exista: iti plangi durerea, ti-o strigi, ti-o urli si apoi iti asumi suferinta si-ti reiei rugaciunea catre Domnul.

Doamne ajuta!!