Suferinta ne face mai buni sau mai rai?

Daca, avand parte de o suferinta mare, ridicam ochii spre Cer si Il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute, ca fiind Singurul in stare de acest lucru, atunci cu siguranta ca suferinta ne va face mai buni.
Si Pr. Arsenie Papacioc spune, ca atunci cand suferinta e prea mare, incat viata iti e in pericol si te afli la limita dintre viata si moarte, cum a fost dumnealui in inchisoare, atunci nu te mai preocupa propria persoana, ci gandul ca cel, care iti face rau tie, l-ai vrea si pe el mantuit.
Depinde in mare parte de noi, Dorina draga, de felul in care reactionam la suferinta, daca vom deveni buni sau rai. Daca inloc sa intoarcem si obrazul celalat, spunand ca meritam pe deplin suferinta, vom da vina pe altul si ne vom considera nedreptatiti, intreband la nesfarsit "De ce eu?!?", atunci nu avem prea mari sanse sa devenim buni. Acestea sunt examenele grele ale vietii, carora trebuie sa le facem fata.

[silverstar]

În prealabil postat de windorin

Pentru cei ce inca mai caute motive si cauze suferintei, si nu le gasesc: Daca nu iti asumi suferinta, daca nu o duci zambind (sau cel putin incercand sa zambesti) si daca te revolti pentru si din cauza ei, nu te mai doare? Dispare si te lasa linisit?

Pe mine ma doare si daca nu mi'o ridic, ma doare si daca urlu impotriva si din cauza ei.
Asa ca mi'o asum ca pe un tovaras de suflet, de langa care nu pot pleca.

[COLOR=green]Văd că eşti foarte stăpân pe tine şi te pricepi de minune la dat sfaturi. Dar, permite-mi să te întreb: [/COLOR]
[COLOR=green]- câţi copii ţi-au murit ţie? [/COLOR]
[COLOR=green]- de câte ori, în viaţă, ţi-a fost dat ca, după ce ai pierdut tot, tot, s-o iei de la capăt, de la 0, de la hotel-parchet?[/COLOR]
[COLOR=green]- câte lupte ai dus tu cu un sistem corupt, viciat, bolnav ca să-i arăţi racilele şi limitele şi asta numai şi numai pentru că iubeşti oamenii şi profesiunea aleasă? [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Şi toate, cel mai adesea, singură... [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt totuşi un om puternic şi echilibrat, dar şi stânca, cât e ea de stâncă, tot e măcinată de intemperii şi ajunge, cu timpul, nisip...[/COLOR]

[coralina]

Cele scrise de tine nu sunt deloc in contradictie cu postarea fratelui Windorin, draga Silverstar! Ce altceva poti face daca, Doamne fereste, iti moare un copil, sau daca pierzi totul si trebuie s-o iei de la capat.... decat sa-ti accepti soarta si sa mergi mai departe?!
Asta e solutia, alta nu exista: iti plangi durerea, ti-o strigi, ti-o urli si apoi iti asumi suferinta si-ti reiei rugaciunea catre Domnul.

Doamne ajuta!!

[sia]

Suferinta ar trebui sa ne faca mai buni .Tocmai pentru ca stim ce-i suferinta ,fie ea fizica sau morala ,sa ne straduim sa nu-i facem pe cei de langa noi sa sufere.Suferinta ar trebui sa ne faca mai intelepti. S-o privim ca pe o lectie.De obicei ,dupa o lectie ti se da si o tema .Daca nu intelegi lectia e firesc sa nu -ti faci tema bine si atunci mai primesti o lectie .si inca o lectie ...asa ca unii simt asta ca pe o nedreptate si tot intrebandu-se ,,de ce mi se intampla mie ,,nu fac altceva decat sa acutizeze suferinta initiala.Cu cat inveti mai multe lectii esti mai bun ,mai intelept.

[windorin]

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Văd că eşti foarte stăpân pe tine şi te pricepi de minune la dat sfaturi. [/COLOR]

Ma straduiesc sa dau altora ce am primit si eu de la altii. Nu sunt stapan pe mine, atat cat mi'as dori, insa ma straduiesc sa le duc pe toate. Cu toate acestea, nu reusesc sa o fac asa cum ar trebui.

Parintele Nicolae Steinhardt: "Daruind vei dobandi. [SIZE=2]Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai (credinta, lumina, incredere, nadejde) le vei dobandi si tu. [/SIZE][SIZE=2]Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai. Dand lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu. [/SIZE][SIZE=2]Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc."[/SIZE]

Pe aceste cuvinte ma straduiesc sa imi intemeiez viata. Sfatuind pe altul, incep sa cred si mai mult in cuvintele pe care i le spun. Ridicand pe altul, simt ca ma ridic impreuna cu el. Daca nu as crede aceasta (ca ridicand pe cel de langa mine, ma ridic si eu cu el) as tacea si m'as gandi numai la barna din ochiul meu. Insa simt ca ma ridic cu cel de langa mine, mai mult atunci cand ii vorbesc decat atunci cand tac.

Iarta'ma, daca am parut ca fac pe cel intelept.

În prealabil postat de windorin

Ma straduiesc sa dau altora ce am primit si eu de la altii. Nu sunt stapan pe mine, atat cat mi'as dori, insa ma straduiesc sa le duc pe toate. Cu toate acestea, nu reusesc sa o fac asa cum ar trebui.

Parintele Nicolae Steinhardt: "Daruind vei dobandi. [SIZE=2]Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai (credinta, lumina, incredere, nadejde) le vei dobandi si tu. [/SIZE][SIZE=2]Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai. Dand lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu. [/SIZE][SIZE=2]Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc."[/SIZE]

Pe aceste cuvinte ma straduiesc sa imi intemeiez viata. Sfatuind pe altul, incep sa cred si mai mult in cuvintele pe care i le spun. Ridicand pe altul, simt ca ma ridic impreuna cu el. Daca nu as crede aceasta (ca ridicand pe cel de langa mine, ma ridic si eu cu el) as tacea si m'as gandi numai la barna din ochiul meu. Insa simt ca ma ridic cu cel de langa mine, mai mult atunci cand ii vorbesc decat atunci cand tac.

Iarta'ma, daca am parut ca fac pe cel intelept.

Adevărat ai grăit frate Dorin(vezi tu şi pe mine mă chiamă tot Dorina şi tocmai am descoperit că acest nume vine de la "doros" din limba greacă care înseamnă dar).
Este necesar să ne vedem micimea noastră raportată la ce vrea Dumnezeu de la noi.
Cel mai mult mi-a plăcut când ai spus"aş tăcea şi m-aş gândi numai la bârna din ochiul meu,însă simt că mă ridic mai mult cu cel de lângă mine atunci când vorbesc, decât atunci când tac"deoarece aşa simt şi eu.Aş dori ca toţi oamenii pe care îi cunosc şi pe care îi voi cunoaşte de acum încolo să înţeleagă ce am înţeles eu .
Aş dori mai concret spus, să ajungă fiecare să simtă că numai prin credinţă viaţa are sens şi că rostul nostru pe Pământ ,această gară în care aşteptăm trenul spre veşnicie sau spre nicăiei, este darul pe care Iisus Hristos nu l-a lăsat nouă oamenilor prin jertfa sa pe Cruce.
E testul pe care îl trecem sau nu.
Căci felul cum depăşim suferinţele şi încercărle ne poate zidi sau ne poate pierde.
Eu personal cel mai mult regret timpul irosit, pe lucruri nefolositoare pe care l-am cheltuit, până am înţeles aceastea.

În postarea anterioară am vrut să arăt cât de pricepută sunt în a mânui cuvintele,şi mulţi fac aceasta cu mare pricepere dar în realitate sunt un om cu limite pe care suferinţa în prima fază mă umple de revoltă,de neputinţă şi de câte alte păcate.
Este anevoie să primeşti o încercare senin şi chiar fericit căci fierea noastreă pământească ne ţine legaţi de cele lumeşti de care ne lipim sufletul şi este anevoie să ni-l dezlipim.

Dorina, cand ai o boala sau o suferinta de orice fel, spuneti: "am meritat cu prisosinta acest lucru, si chiar mai mult de atat", in loc sa te revolti. Repeta de multe ori si pana la urma devine modul tau de a privi lucrurile. Dar cred ca stii acest lucru...

[Marius22]

In mod paradoxal, credinta noastra ortodoxa este definita deopotriva de suferinta si de bucurie, de moarte si inviere. Numai printr-o credinta profunda si numai in Biserica putem transforma suferinta in bucurie, deoarece atunci cand suferinta lui Hristos este si a mea, iar cand suferinta mea este si a lui Hristos, ea este de fapt bucurie.

Dar de multe ori, in suferinta fiind, atunci cand Hristos ne spune: Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi, noi ramanem indiferenti. Aceasta indiferenta naste in suflet singura si adevarata suferinta, aceea care urmeaza unei vieti fara Hristos.

Cum sa mai vorbim noi despre martirii si mucenicii din primele secole, care-si dadeau viata pentru Hristos, cand noi, in prezent, nu mai putem nici macar trai pentru EL?

M-a impresionat o poezie scrisa de Radu Gyr, un poet care au suferit mult in temnitele comuniste.

Ruga

Doamne, fa din suferinta
Pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta
Ca-ntr-un pat adanc si cald.

Din nelegiuiri nedrepte
Roade faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul strans in cana
Fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana
O cadelnita spre cer.

Si din orisice dezastru
Ori crepuscul strans in piept
Doamne, fa lastun albastru
Si fa zambet intelept.

Suferintele mari cred ca ne pot sfinti sau ne pot dezumaniza. Cele mici ne pot inrai, ne pot afecta si sanatatea, daca nu ni le asumam duhovniceste. Oare suntem noi mai importanti decat Iisus? Nu. Cel Ce ne-a zidit ar fi putut evita suferinta daca S-ar fi gandit mai mult la El decat la noi. A suferit din dragoste pentru noi. Cred ca modul cum este asumata suferinta defineste caracterul uman.

Cand s-a anuntat sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, un soldat entuziast a inceput sa sara-n sus de bucurie si sa danseze facand niste piruete, avand bratele larg deschise. Preocupat de dansul sau, l-a lovit din greseala pe un general care se apropia de grupul respectiv de soldati. Sodatul respectiv s-a ingalbenit de frica. Dar generalul i-a spus zambind: ,,Bucura-te ca n-ai dat peste un plutonier, ca vedeai tu ..."

Dumnezeu sa ne ajute sa valorificam duhovniceste fiecare lectie de viata pe care ne-o da Dumnezeu cu un rost!