Despre pedeapsa capitala !

[dannsan]

Pedeapsa capitala si inchisoarea au aparut ca mijloc de protejare a societatii umane de anumiti indivizi periculosi pentru viata sociala. Si aceste metode de pedeapsa au fost inventate de OM, nu de divinitate. AAa! Ca biserica, in general vorbind, a folosit aceste mijloace pentru pedepsirea "proscrisilor", care de multe ori au fost oameni de stiinta celebri, (recunoscuti acum)... Dar biserica, in timp, a facut multe greseli. Si mai face inca. Bine ca, mai nou, din ce in ce mai putin oameni o baga in seama. Ea a reprezentat tot timpul o frana pentru dezvoltarea spiritualitatii omenesti, incercand sa incarcereze spiritul uman in canoane rigide. Dar, sincer, nu prea a reusit. Ca altfel, inca mai trimiteam mesaje prin porumbei, si mai mergeam cu trasuri cu cai.
Dar hai sa revenim la pedeapsa capitala. Pentru anumiti infractori, cred ca asta ar fi singura solutie. Cine inca mai crede ca in inchisoare se pot indrepta constiintele umane... Adica acolo unde se invata adevarata arta de a face rau...

[MARIUS_DANIEL]

Ai citit mesajul meu?Noi suntem de vina ca in inchisoare oamenii nu se indreapta ci chiar se inrautatesc!

Egiptenii l-au trimis pe regele lor in exil, motivand ca nu vor ca poporul egiptean sa aiba o crima pe constiinta. Ideea de a avea mai intai grija de propria constiinta, chiar si colectiva, mi s-a partut extraordinara.
Eu cred ca executarea fostilor presedinti, vinovati ce-i drept, s-a facut pentru a exclude eventuala posibilitate de revenire la putere a acestora.
Inchisoarea pe viata mi se pare mai onorabila.

Dannsan: In tarile scandinave foarte multi din cei inchisi sunt tinuti in izolatie, ceea ce le scurteaza considerabil perioada de sedere.

Probabil tocmai din acest motiv, dupa o peioada de sedere, le da voie in permisie, la inceput o zi, apoi mai multe, tocmai pentru a se readapta la viata din afara inchisorii. Mie mi s-a parut foarte ciudat, cand am auzit ca primesc liber,dar acum prin prisma celor scrise de tine, Dannsan, inteleg ca exista o ratiune si in perioadele de acomodare cu libertatea.

Prin 92 am participat la o intrunire a studentilor cu cativa supravietuitori ai inchisorilor comuniste.
La un moment dat un student a intrebat-o pe maicuta Rizea, care facuse multi ani de temnita, fiind torturata, batjocorita, cumplit chinuita, asa cum ne putem imagina sau cum refuzam sa ne imaginam: ce simtiti acum fata de tortionarii dumneavoastra?
Maicuta a raspuns incet, cu capul plecat: "mila, domnii mei, vai foarte multa mila..."
Eu unul (mare destept pe atunci) am izbucnit in plans.
Ce pot sa spun mai mult?