Faptele bune - in lumina ortodoxiei

[dobrin7m]

Postat de iliegh:

Daca tot veni vorba, te intreb eu ce e mai bine: sa faci un bine pentru iubirea de Dumnezeu (sau in numele lui Isus), sau sa faci un bine pentru iubirea pentru aproapele tau ? Deschide un topic nou ca sa-mi raspunzi, aici e off-topic.

Poate te va surprinde raspunsul meu. A infaptui binele cu adevarat doar din iubire de aproapele fara sa cunosti iubirea de Dumnezeu este imposibila. Si asta ma refer nu la faptul simplu, a darui ceva cuiva, caci si un criminal daruie, sau nu stiu, cel mai mare pacatos, cine o fi acela, poate darui; si deci prin prisma celui care primeste , se simte si se vede o fapta buna.

Insa pentru ca fapta sa fie buna cu adevarat trebuie sa fie buna si pentru cel care daruie. Si asta ne invata Dumnezeu.

Asa cum numai Dumnezeu ne invata cum sa iubim cu adevarat semenii la fel este si cu fapta cea buna. Fapta cea buna trebuie sa aiba in sufletul nostru virtutea. Roadele virtutii sunt faptele cele bune.
degeaba la exterior sunt bun, daruiesc si ajut, si lumea ma lauda si spune ca sunt bun, daca eu in mine ma bucur de lauda, ma slavesc singur, ma mandresc ca uite ce bun sunt eu, si chiar am nevoie de multumirile celor saraci care imi satisfac egoul meu.
Tu spui , pot fi bun si sa fac fapte bune si fara Dumnezeu. dar esti tu oare bun cu adevarat? oare simpla daruire ne face buni? Pentru a fi bun cu adevarat trebuie sa vina Bunul sa ne invete sa fim buni.
daca fac fapte bune selectiv, sau dupa dispozitie, sau pentru a ma maguli pe mine insumi, sau a fi laudat de oameni, sau pentru a satisface o mila dispretuitoare, caci am vazut si asa ceva, sau pentru a-mi hrani vanitatea, sau pur si simplu, egoul meu interior, nu este fapta buna pentru tine.
Adevarata fapta buna vine din iubire curata. Iar daca eu am pacate, si iubirea mea poate fi la fel de pacatoasa. Si atunci asa imi sunt si faptele.

Deci raspunsul meu este urmatorul: nu din dragoste de Dumnezeu sau din dragoste de aproapele ci din ambele. Numai prin dragostea de Dumnezeu vine si dragostea de aproapele.

Cine spune iubesc aproapele dar nu iubesc pe Dumnezeu si nu cred in El, acela minte, ca nu iubeste aproapele, chiar daca faptele lui exterioare arata asta. Caci in inima care nu vrea sa cunoasca pe Dumnezeu este cuibarita mandria, caci din mandrie nu vrea sa cunoasca si sa recunoasca pe Dumnezeu. Ori un om mandru nu poate face fapte bune decat din mandrie, la exterior sunt fapte bune, in interior este mandrie.

"Uite cat sunt de bun, pot face fapte bune si sunt bun si fara Dumnezeu. Eu sunt un dumnezeu?"

[aubergine]

Foarte adevarat ce ati scris aici!

Doamne ajuta!

Pentru un crestin perfect cele doua ipostaze coincid: iubirea de aproapele deriva din iubirea de Dumenzeu si viceversa.

Cine este un crestin perfect ? Isus.

Pentru un crestin obisnuit e mai indicat sa faca bine din iubire de Dumnezeu.
Un ateu care face bine, o face din pura compasiune sau din iubire pentru aproape, nu are nici o treaba mandria despre care vorbesti.

Desigur, sunt cazuri in care atat in randul crestinilor cat si in randul ateilor facerea de bine este denaturata dar nu vorbim despre acele cazuri. Vorbim pur teoretic.

Si cum presimt ca o sa te legi de atei, mandria despre care vorbesti nu are sens. El nu stie sau nu a aflat, sau nu vrea sa creada ca exista Dumenzeu, si nu din mandrie, ci din convingerile sale. Doar in cazurile in care unii nu vor sa creada din ambitie, atunci da, dar, din nou , sa ne limitam la a vorbi despre cazurile ideale, ca exemple negative putem gasi in ambele tabere.


Un crestin care e in situatia de a face bine e intr-o situatie mai delicata decat un ateu. el trebuie sa reziste tentatiei de a face bine pentru scopul de a castiga raiul si tentatiei de a face bine pentru propria satisfactie. De exemplu, de regula cand fac un bine simt o bucurie in suflet pentru ca il vad pe aproapele meu bucuros. Acea bucurie este de fapt o stare de bine in care ma regasesc. Corpul meu simte acea bucurie. Corpului meu (si spiritului meu) ii place acea stare. "A place" este foarte aproape de iubirea de sine. Sa nu cumva sa capat obiceiul de a face bine altora pentru a-mi face bine mie.

De aceea zic ca crestinii ar trebui sa acorde o mai mare pondere iubirii de Dumnezeu, ca sa se pazeasca intr-un fel de iubirea de sine.


Si pentru ca presimt ca nu esti de acord cu lipsa de mandrie a ateilor, o sa aman discutia pe tema mandriei privita din ambele perspective pentru un alt post pentru ca este o discutie mai elaborata in care trebuie disecata notiunea de mandrie pornind de la cauzele acesteia.

[Danette]

Dupa Sf. Cuvios Daniil Sihastrul faptele bune ale crestinului sunt:

-rugaciunea;
-pocainta;
-cantarea bisericeasca;
-participarea la slujbe;
-sfanta spovedanie;
-sfanta impartasanie;
-ajutorarea celorlalti pe orice cale, cu cuvantul sau cu lucrul si indosebi prin lucrarile dragostei care se fac cu cuget smerit.

Ma gandesc ca atunci cand respecti cele de mai sus pomenite, Harul lui Dumnezeu este cu tine, lucreaza impreuna cu tine atunci cand esti ( te porti) neconditionat bine cu aproapele, cu cel de langa tine si nu numai.

Am incercat sa aplic Rugaciunea pentru vrajmasi a Sf. Nicolae Velimirovici, in viata personala. Intr-adevar este greu sa rasplatesti cu bine si sa te daruiesti cu gand smerit aproapelui care iti este vrajmas- de fapt, el este doar un prieten sever al tau.

Astfel ca..." Binecuvanteaza Doamne pe prietenii si pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu ii blestem! " cu acestea eu las totul in grija lui Dumnezeu, si-mi vad de viata mea de crestin.

[Corinusha]

Danette, vorbesc din perspectiva mea acum, iar asta nu inseamna ca am dreptate:

urmatoarele (rugaciunea; pocainta; cantarea bisericeasca; participarea la slujbe; sfanta spovedanie; sfanta impartasanie) eu personal nu levad ca fapte bune neaparat. Le vad ca niste fapte care mi se par firesti la un crestin practicant. Nu vad de ce e o fapta buna cantarea bisericeasca, cand prin asta, e fapt nu iti faci decat cel mult tie un bine, pe cand cei din jurul tau au nevoie de fapte adevarate, cum ar fi ajutorul, suportul moral, o vorba buna, o fapta concreta. Parerea mea e ca cele scrise in paranteza sunt ca o completare pentru propria mantuire, nu si pentru intrajutorarea aproapelui.

Nu mi-o luati in nume de rau, e pur si simplu o parere. La fel cum cred ca, atunci cand vorbim de fapte bune, ar trebui sa ne concentram pe intr-ajutorarea aproapelui in primul rand.
Da, si rugaciunea, participarea la slujbe, impartasania etc. sunt fapte bune, dar care nu au legatura deloc cu ajutorul spre aproapele nostru. Eu cand ma gandesc la o fapta buna, ma gandesc in primul rand ce pot face pentru cineva astfel incat sa il ajut, sa-i dau o farama de speranta...

[catalin2]

În prealabil postat de Corinusha

Da, si rugaciunea, participarea la slujbe, impartasania etc. sunt fapte bune, dar care nu au legatura deloc cu ajutorul spre aproapele nostru. Eu cand ma gandesc la o fapta buna, ma gandesc in primul rand ce pot face pentru cineva astfel incat sa il ajut, sa-i dau o farama de speranta...

Parintii, in special Parintele Cleopa spun ca cea mai mare fapta buna este rugaciunea. Cum ne ajuta sfintii? Cu rugaciunea.

[catalin2]

În prealabil postat de dobrin7m

Poate te va surprinde raspunsul meu. A infaptui binele cu adevarat doar din iubire de aproapele fara sa cunosti iubirea de Dumnezeu este imposibila. Si asta ma refer nu la faptul simplu, a darui ceva cuiva, caci si un criminal daruie, sau nu stiu, cel mai mare pacatos, cine o fi acela, poate darui; si deci prin prisma celui care primeste , se simte si se vede o fapta buna.

Sfantul Serafim de Sarov (si invatatatura ortodoxa) ne spune ca faptele bune sunt fapte bune indiferent cine le face, dar doar cele facute din credinta adevarata sunt si mantuitoare. Cei care fac fapte bune dar fara credinta sunt ajutati sa fie luminati sa afle adevarul, datorita faptelor lor bune. Avem multe exemplu din sfinti, cand li se spune ca in urma faptelor lor bune vor capata credinta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de catalin2

Sfantul Serafim de Sarov (si invatatatura ortodoxa) ne spune ca faptele bune sunt fapte bune indiferent cine le face, dar doar cele facute din credinta adevarata sunt si mantuitoare. Cei care fac fapte bune dar fara credinta sunt ajutati sa fie luminati sa afle adevarul, datorita faptelor lor bune. Avem multe exemplu din sfinti, cand li se spune ca in urma faptelor lor bune vor capata credinta.

Sigur, de aceea am si amintit ca exemplu de fapta buna facuta de un criminal, manat poate de o dragoste patimasa , pentru o alta persoana, fara legatura cu pocainta si credinta. acesta este de obicei argumentul adus de atei, spunand ca si ei infaptuie binele, incercand astfel sa sustina, iata se poate si fara credinta.

Sigur iarasi, faptele bune la inceput facute fara credinta, vor ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu sa fie facute sa prisoseasca virtutea si dragostea de Dumnezeu, insa numai daca totusi omul alege sa fie credincios si nu ateu de exemplu, altfel ramane o fapta buna dar nemantuitoare. Desi nu poti cere unui om sa inteleaga mai mult decat poate el intelege la un moment dat. deci fiecare suflet astfel nu poate fi judecat de noi, mai ales in legatura cu mantuirea caci toate tainitele sufletului lui doar Dumnezeu le stie.

Faptele bune sunt faptele trupesti: a hrani, a ajuta, a imbraca, a adaposti; si fapte sufletesti: a converti la pocainta, a invata pe nestiutor, rugaciunea, a mangaia descurajatii, iertarea, rabdarea, iubirea, blandetea.

"752. -"Dintre virtuti, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pilda: postul, privegherea, culcarea pe jos, slujirea, lucrul miinilor, spre a nu ingreuna pe cineva sau spre a darui si pe cele urmatoare. Iar ale sufletului sunt de pilda: iubirea, indelunga rabdare, blindetea, infranarea, rugaciunea si cele urmatoare. Daca, prin urmare, din vreo nevoie sau imprejurare trupeasca, de pilda din pricina de boala, sau altceva de felul acesta, ni s-ar intampla sa nu putem sa implinim pomenitele virtuti ale trupului, avem iertare de la Domnul, care cunoaste si pricinile. Dar neimplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici-o aparare, caci sunt supuse nevoii, necesitatii". -Filoc. II, p. 67,57." Pravila bisericeasca - faptele cele bune

[dobrin7m]

În prealabil postat de Corinusha

Danette, vorbesc din perspectiva mea acum, iar asta nu inseamna ca am dreptate:

urmatoarele (rugaciunea; pocainta; cantarea bisericeasca; participarea la slujbe; sfanta spovedanie; sfanta impartasanie) eu personal nu levad ca fapte bune neaparat. Le vad ca niste fapte care mi se par firesti la un crestin practicant. Nu vad de ce e o fapta buna cantarea bisericeasca, cand prin asta, e fapt nu iti faci decat cel mult tie un bine, pe cand cei din jurul tau au nevoie de fapte adevarate, cum ar fi ajutorul, suportul moral, o vorba buna, o fapta concreta. Parerea mea e ca cele scrise in paranteza sunt ca o completare pentru propria mantuire, nu si pentru intrajutorarea aproapelui.

Nu mi-o luati in nume de rau, e pur si simplu o parere. La fel cum cred ca, atunci cand vorbim de fapte bune, ar trebui sa ne concentram pe intr-ajutorarea aproapelui in primul rand.
Da, si rugaciunea, participarea la slujbe, impartasania etc. sunt fapte bune, dar care nu au legatura deloc cu ajutorul spre aproapele nostru. Eu cand ma gandesc la o fapta buna, ma gandesc in primul rand ce pot face pentru cineva astfel incat sa il ajut, sa-i dau o farama de speranta...

Corinusha, daca un om nu poate face nimic ca fapta buna a celor trupesti, le poate face pe cele sufletesti. Dumnezeu stie starea in care se afla. De exemplu un puscarias care se indreapta si care nu mai poate darui nimanui nimic material, neavand nici pentru el decat ce i se ofera ca hrana sau imbracaminte acesta poate face o multime de fapte bune sufletesti, a mangaia, a intelege, a iubi, a se ruga pentru oameni, a sfatui, etc. Noi judecam prin prisma noastra, avem , deci putem, insa cand nu ai si tu insuti de zbati? atunci poti face faptele cele sufletesti.

[Corinusha]

În prealabil postat de dobrin7m

Corinusha, daca un om nu poate face nimic ca fapta buna a celor trupesti, le poate face pe cele sufletesti. Dumnezeu stie starea in care se afla. De exemplu un puscarias care se indreapta si care nu mai poate darui nimanui nimic material, neavand nici pentru el decat ce i se ofera ca hrana sau imbracaminte acesta poate face o multime de fapte bune sufletesti, a mangaia, a intelege, a iubi, a se ruga pentru oameni, a sfatui, etc. Noi judecam prin prisma noastra, avem , deci putem, insa cand nu ai si tu insuti de zbati? atunci poti face faptele cele sufletesti.

Adevarat graiesti. La asta situatia data de tine ca exemplu nu m-am gandit.