Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #241  
Vechi 09.02.2014, 23:43:56
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.461
Implicit

Predica evangheliei de astazi cred ca am auzit-o de foarte multe ori si ma intrebam, ce mai poate aduce nou. Si totusi, Dumnezeu ne pune de fiecare data in fata unor slujitori cu totul deosebiti, care au harul de a nu fi "repetabili", ci mereu ei, dar mereu diferiti.
Vorbind despre fariseu, amintea ca de fapt si el venise sa se roage. Si el facea fapte bune: nu desfrana, nu fura, tinea post, dadea zeciuala, si totusi... a plecat la casa lui "nefolosit". Sfantul apostol Pavel spunea in acest sens ca putem sa impartim toata averea saracilor, daca nu avem dragoste de aproape, la nimic nu foloseste milostenia noastra. Rugaciunea este ca si mancarea. Mancarea e buna. Dar daca adaugam doua picaturi de otrava, efectul este altul. Iata, mandria, o compară Dumnezeu cu otrava care omoară toată osteneala noastră, oricât ar fi de mare. Si iarăși - spunea - Sfantul apostol Pavel intr-o alta epistolă: Nimic pe lume nu este mai folositor pentru cei mici (slabi, incepatori, rataciti), decat rabdarea celor mari (care au deja experienta sau har).
Am plecat cu aceasta predica in minte si mi-am propus sa retin comparatia pentru tot restul vietii. Si cu atat mai mult ma bucuram, fiindca toti cei din familie au putut avea sansa sa fie acolo in biserica si sa asculte aceasta predică minunată, care in timp, prinde radacini adanci in inima celui care stie ce caută!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #242  
Vechi 14.02.2014, 23:38:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit Duminica Fiului Risipitor - Nicolae Steinhardt

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...dt-128809.html
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #243  
Vechi 23.03.2014, 21:24:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit Predică a Părintelui Petroniu Tănase la Duminica Sfintei Cruci

Privită dumnezeiește, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și diavolului, „armă nebiruită“, „viața și învierea“. Săptămâna a treia continuă să ne îndemne cu pildele marilor postitori ai Vechiului Testament, ca să ne învrednicim și de darurile lor. „Veniți popoare, și întărindu-ne cu postul ca Samson, să ucidem pe dracul pântecelui, ca să nu fim batjocoriți de Dalila patimilor. Suflete, aseamănă-te lui Ghedeon cel minunat, având credința, nădejdea și dragostea în Hristos, ca să ucizi ca și acela patimile cele de alt neam...“ Totodată însă, săptămâna aceasta ne pune iarăși pilda Fiului risipitor, spre a ne pleca spre căință și întoarcere la Părintele ceresc. Păcatul ne face robi diavolului și patimilor celor rușinoase. „Părinte bunule, de toate cele ce mi-ai dat m-a golit nebunia mea; depărtatu-m-am de la Tine și m-am făcut rob unui cetățean străin. Animale necurate am păscut, și nici de hrana lor nu m-am săturat. Pentru aceasta am alergat la Tine, știind milostivirea Ta. Acoperă goliciunea mea cu iubirea Ta de oameni și mă mântuiește“ (marți la Vecernie). Păcatul însă nu satură și sufletul tânjește după bogăția harului de care s-a lipsit. „În țara răutății plecând eu, desfrânatul, ... mă topesc de foamea faptelor bune. Iată că m-am îmbrăcat cu rușinea neascultării, golindu-mă de harul cel dumnezeiesc, și strig către Tine: Greșit-am, dar știu bunătatea Ta. Primește-mă ca pe unul din argații Tăi, îndurate Hristoase... “ (joi, la Vecernie). Dar evenimentul cel mare al acestei săptămâni este prăznuirea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. „Mare este taina Crucii și cine a cunoscut-o, zice Sf. Maxim Mărturisitorul, a înțeles adâncul Scripturilor și știința tuturor celor văzute și cugetate“. (Capete teologice, 1, 66). Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruință, de bucurie și de viață. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viață și înviere este pentru poporul Tău... “ (Vecernia dum. gl. 7). Cele două înțelesuri au rămas împreună; în viața noastră pământească, cele două cruci se suprapun și alcătuiesc Crucea mântuirii noastre, Crucea pe care trebuie s-o ducă tot creștinul în urma Hristosului său, după cuvântul Domnului: „Cine vrea să vină după mine... să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie“ (Lc. 9, 23). Privită omenește deci, Crucea este osteneală, răbdare, suferință, luptă împotriva răului; și fiindcă acestea nu pot fi ocolite în viață, nici crucea nu poate fi ocolită, tot omul trebuie să-și poarte crucea sa. Plata păcatului este moartea: crucea ispășirii și a suferinței este firească în acest veac. Prin suferința Sa, Mântuitorul însă a deschis o nouă perspectivă asupra Crucii: suferință, dar nu spre moarte, ci spre viață, popas spre bucuria Învierii. Puțina suferință a Crucii ne scapă de veșnicia morții. De aceea Hristos aștepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau și se bucurau de chinuri, știind că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi“ (Rom. 8, 18). Privită dumnezeiește, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și diavolului, „armă nebiruită“, „viața și învierea“. „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne“ se minunează Biserica. Și, într-adevăr, tot harul și puterea lui Dumnezeu ni se împărtășesc sub semnul Crucii. De la naștere, până la moarte și până la învierea cea de obște, toată viața creștinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăți a harului. Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa și a dăruit-o ca pe darul cel mai de preț prietenilor Săi. Dându-ne Sf. Euharistie, Domnul ne spune: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea“; dându-ne Crucea, ne spune: „Aceasta s-o aveți întru amintirea Mea, în amintirea dragostei Mele pentru voi, pentru care Mi-am dat viața“; căci Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu brațele întinse, să ne îmbrățișeze, să ne arate de-a pururi iubirea Sa cea mare pentru noi, pe care ne așteaptă să ne întoarcem la El. Reamintirea pildei Fiului Risipitor în săptămâna dinaintea Dumi-nicii Crucii își descoperă acum înțelesul. Crucea de necaz și de suferință a omului, împlinită cu Crucea - putere și biruință a Domnului, se preface în Cruce a nepătimirii. „Crucea este semnul nepătimirii“ zice Maxim Mărturisitorul (Ambigua), arătându-ne lucrarea păcatului și omorârea morții celei omorâtoare de viață, care sunt semnele omului duhovnicesc, izbăvit de păcat și reînnoit prin har. Prăznuirea Crucii în mijlocul ostenelilor postului tocmai aceste lucruri vrea să ne învețe, precum ne arată și sinaxarul duminicii: - Crucea, ca lemn al vieții, ne aduce aminte de Pomul vieții din mijlocul Raiului, din care Adam n-a mai gustat, pentru ne-ascultare și nepostire, pentru ca noi, prin puțină înfrânare, să ne învrednicim a ne împărtăși din el, ca să nu mai murim, ci să fim vii. - Ostenelile postului sunt un fel de răstignire, însă aducându-ne aminte de răstignirea și Patimile Domnului pentru noi, ne îmbărbătăm și ne mângâiem: dacă Domnul Hristos S-a răstignit pentru noi, cu cât mai mult datori suntem noi să ne răstignim împreună cu El, ca să și înviem și să ne proslăvim împreună cu El. - Postul este amar, ca și apele Merei din pustie. Ci precum acelea s-au îndulcit prin lemnul băgat în ele, tot așa și amără-ciunea postului este îndulcită de dulceața Crucii. - În vremea postului, lupta cu vrăjmașul este tot mai înverșunată și avem nevoie de ajutor din afară. Stăpânul și comandantul oștilor duhovnicești ne trimite Crucea, armă nebiruită, de care se scutură și se cutremură puterile drăcești. - Vremea postului este chipul călătoriei noastre prin pustia acestui veac, spre Ierusalimul ceresc. Și în chipul în care un călător pe cale lungă, ostenit de greutatea ei, dacă află un copac umbros, se odihnește și-și reînnoiește puterile pentru restul călătoriei, tot așa și noi, cei osteniți de calea postului: Crucea înfiptă în mijlocul lui ne întărește și ne face voioși pentru a urma călătoria în postul ce urmează. - Crucea este sceptrul lui Hristos. Și precum un împărat când merge undeva își trimite înainte steagul și sceptrul, ca semne vestitoare, tot așa și Împăratul Hristos, vrând să ne vestească apropiata Sa sosire, biruința cea mare asupra morții și slava Învierii, ne trimite sceptrul împărătesc - Crucea, ca să ne bucure și ne pregătește pentru primirea Împăratului Ceresc, Cel biruitor. La sfârșitul utreniei duminicii se face scoaterea și închinarea Sfintei Cruci, căreia ne închinăm și cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim“. Cântările de aici ne aduc aminte de sfintele lui Hristos Patimi, de tânguirea Prea Curatei Sale Maici și de darurile aduse de Sfânta Cruce. „Veniți, credincioșilor, să ne închinăm lemnului celui de viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bună voie întinzându-Și mâinile, ne-a înălțat la fericirea cea dintâi... Veniți credincioșilor să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele nevăzuților vrăjmași... Veniți, toate neamurile, Crucea Domnului cu cântări să o cinstim și cu frică sărutând-o să slăvim pe Dumnezeu Cel ce S-a pironit pe dânsa...“. „Prea Cinstită Cruce, sfințește sufletele și trupurile noastre cu puterea Ta și ne păzește de toată vătămarea potrivnicilor, pe cei ce ne închinăm Ție cu credință“.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #244  
Vechi 27.04.2014, 21:11:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit “Domnul Meu și Dumnezeul meu!“ – Sfantului Luca al Crimeei la Duminica lui Toma

Ați văzut cât de greu le-a fost Sfinților Apostoli să creadă în învierea lui Hristos. Stiți că, chiar si atunci când au văzut cu ochii lor pe Domnul, unii dintre ei s-au îndoit, gândind că este duh.

Cel mai greu i-a fost să creadă Apostolului Toma. Cum se explică această necredință a lui? Putem gândi că mintea lui era asemenea minții materialiștilor, care cred doar în ceea ce pot pipăi, în ceea ce pot cunoaște printr-o gândire rațională? Sigur că nu! Sfântul Toma, ca și toți Apostolii, a fost departe de o astfel de gândire. Și totuși, ați văzut cât de greu i-a fost să creadă.
Cert este că Apostolul Toma avea o minte ascuțită, aprinsă. Această ascuțime a minții sale s-a manifestat în dese rânduri si în mod deosebit atunci când Domnul Iisus Hristos, la invitația Martei și a Mariei, a hotărât să meargă în Betania, să-l învieze pe fratele lor, Lazăr, mort de patru zile. Ucenicii Lui s-au fricoșat și I-au spus:

Rabbi, nu de mult iudeii Te căutau să Te ucidă cu pietre, si Tu din nou mergi acolo?

Iar Apostolul Toma a spus:

Să mergem să murim si noi impreună cu El!

Nu denotă aceasta iuțimea minții apostolului? O minte iute nu primește atât de ușor ca una liniștită tot ce este neobișnuit. Minții Apostolului Toma i-a fost mai greu decât minții liniștite a Apostolului Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, să creadă în Invierea Domnului. Și doar atunci când Toma L-a văzut pe Domnul înviat și a pus degetele lui în rănile cuielor, a exclamat cu încântare:

Domnul Meu și Dumnezeul Meu!

Acum Domnul ni Se arată. Nu suntem în situația Apostolului Toma, să punem degetele în urmele cuielor. Prin credință știm că Domnul este viu, că Se află împreună cu Tatăl Său, știm că locuiește în fiecare inimă curată care Il iubește. Știm că Domnul și astăzi este printre noi, în Biserica Lui, și că ia aminte la rugăciunile noastre.

Credința noastră este mult mai slabă decât credința Apostolilor, deși nu avem nici o îndoială că Hristos a înviat, fiindcă acest adevăr sfânt este primit de multă vreme de întreaga lume creștină. Dar credința noastră necesita o întărire și o încălzire permanente. Cu ce o vom întări? Cu ce o vom încălzi? Cumva prin atingerea de rănile lui Hristos?

Cum se poate întâmpla aceasta? Doar noi nu putem pune degetele în aceste răni. Dar putem să le pipăim prin credință, prin duh, prin dragoste fierbinte față de Hristos. Putem să ne aplecăm cu gândul la aceste răni, să ne concentrăm asupra lor gândurile sufletului nostru, să ne îndreptăm duhul spre contemplarea lor. Și cu această contemplare, cu această pipăire duhovniceasca vom întări credința.

Să privim dar la mâinile lui Hristos, să privim cu frică și cu cutremur la mâinile Domnului însângerate, sfâșiate de cuie! Acestea sunt acele mâini care, cu atingerea lor, vindecau pe cei orbi. Acestea sunt mâinile care îi ridicau din patul suferinței pe cei slăbănogiți, degetele care au fost puse în urechile celui surd și gângav și l-au vindecat.

Acestea sunt aceleași mâini care s-au atins de sicriul fiului mort al văduvei din Nain – si a fugit moartea, si duhul vieții a intrat în cel mort. Aceste maini s-au întins ca să ne primească pe noi toți, fiii Săi risipitori! Ele s-au întins pe cruce ca să ne izbăvească de blestemul veșnic fi de moarte. Ele țin cu puterea lor întreaga lume, întregul univers. Aceste mâini conduc viața întregii lumi, binecuvântează de sus tot pământul, tot universul. Și aceste mâini sunt pironite de cuie, aceste mâini sunt însângerate!

Cum să nu privim cu frică și cu cutremur la ele, gândindu-ne la cea mai mare fărădelege care s-a săvârșit vreodată în lume!

Să cădem, dar, la mâinile lui Hristos, să le sărutăm cu gândul!

Să privim și la picioarele lui Hristos! Și ele au fost pironite în cuie. Pentru ce au fost pironite? Pentru că Domnul a mers cu sfintele Sale picioare prin toată Palestina, binevestind despre Impărăția lui Dumnezeu, chemând oamenii la pocăință, propovăduind lumii Sfânta Sa Evanghelie.

Această propovăduire a iscat o răutate diabolică din partea sinagogii evreiești, fiindcă prin Dumnezeiasca Evanghelie, prin demascarea vicleniei carturarilor, a fariseilor și a arhiereilor, Domnul le-a distrus autoritatea în ochii poporului iudeu, o autoritate falsă, nemeritată. Astfel că s-au aprins de ura cărturarii și fariseii și au hotărât să pironească aceste picioare, pentru ca ele stea pe loc, să nu mai meargă niciodată nicăieri. Și au pironit aceste picioare pe Cruce.

Ce să facem noi, văzând aceste răni ale cuielor?

Nu trebuie, oare, să cădem la picioarele lui Hristos, cum a căzut femeia desfrânată, care le-a spălat cu lacrimile și le-a șters cu părul capului ei? Nu trebuie, oare, să cădem cu frică si cu cutremur la aceste răni ale Domnului si să primim iertarea păcatelor, la fel ca acea femeie desfrânată? Ea n-a primit doar iertarea păcatelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ea a devenit din nou fecioară. S-a auzit așa ceva vreodată în lume? Iar aceasta este dovadă: desfrânata n-a devenit doar fecioară, ci și soră a lui Hristos!

Dacă este așa, dacă astfel este puterea închinării la picioarele lui Hristos, atunci cum să nu cădem noi, cei împovărați de păcate nu mai puține decât cea desfrânată, la sfintele răni ale picioarelor Domnului, cum să nu le spălăm in lacrimile pocăinței, cum să nu-I cerem din toată inima Domnului iertarea păcatelor? Doar pentru noi, pentru păcatele noastre Domnul a fost piro*nit pe Cruce!

Să ne îndreptăm privirile spre cumplitele răni de pe pieptul lui Hristos, cele de la sulița cu care a fost străpunsă coasta Dumnezeu-Omului, din care au curs sânge și apă – acel Sânge care a spălat păcatele întregii lumi, acel Sânge care și astăzi ni se dă în Taina Impărtășaniei!

Să ne apropiem de această inimă deschisă a lui Hristos! Doar ea este plină de dragoste nemăsurată, dumnezeiască, care cuprinde întreaga lume, dragoste de care au fost învredniciți toți păcătoșii, dragoste care acoperea și curățea totul!

Să ne apropiem de această rană cumplită a lui Hristos, să ne amintim cuvintele Domnului, spuse în Templul din Ierusalim în ziua înjumătățirii sărbătorii Cinzecimii:

Dacă însetează cineva, să vină la Mine si să bea! (Ioan 7, 37).

Să ne apropiem dar și să bem Sângele lui Hristos, să ne umplem de dragostea care se revarsă la nesfârșit din inima Lui! Iată ce înseamnă să pipăi duhovnicește rănile lui Hristos. Doar acela le pipăie cu adevărat, care, asemenea Apostolului Pavel, poate spune:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #245  
Vechi 27.04.2014, 21:12:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit << continuare >>

Viața mea este Hristos.

Au existat o mulțime de sfinți care au putut spune aceste cuvinte. Acest lucru îl puteau spune Cuviosul Serafim de Sarov, Sfântul Dimitrie al Rostovului, Sfântul Pitirim al Tambovului. Toți au trăit numai cu Domnul Iisus Hristos, toți au putut spune: Viața mea este Hristos.

Să ne adresăm dar oamenilor în mijlocul cărora trăim și să-i întrebăm pe fiecare:

„Cu ce trăiești?”

Dacă îl vom întreba pe un învățat, el va răspunde:

„Eu traiesc cu știința”.

Și noi cu tulburare îi vom răspunde:

„Doar cu atât? Pentru tine este importantă doar cunoașterea naturii? Domnul Iisus Hristos pentru tine nu reprezintă nimic? De rănile lui Hristos nu-ți amintești niciodată?”

El va spune:

„Sunt prea ocupat ca să ma gândesc la aceasta”.

Să ne adresăm oamenilor politici și să-i întrebăm:

„Cu ce trăiți voi?”

Ei vor spune:

„Noi trăim pentru a transforma, pentru a perfecționa viața omenească, pentru a face reforme care îi vor face pe oameni mai fericiți”.

Iar noi vom spune:

„Da, este o sarcină demnă, dar oare nu știți că Domnul Iisus Hristos, cu mult timp înaintea voastră, a rezolvat această sarcină în așa fel cum nimeni dintre voi nu poate s-o facă? El a arătat singura cale pe care, dacă vom merge, viața noastră va fi plină de lumină”.

Ei cu siguranță nu vor fi de acord cu noi, ci vor continua să se ocupe cu propriile lor activități.

Să ne adresăm oamenilor simpli și să-i întrebăm:

„In ce constă viața voas*tră?”

Ei ne vor spune:

„Viața noastră constă în grija de familie, de pâinea cea de toate zilele, de îmbrăcăminte”.

Iar noi îi vom întreba:

„Oare n-ați auzit niciodată că nu doar cu pâinea cea de toate zilele va fi viu omul, că Dumnezeu cunoaște toate necesitățile tale, că dacă Ii vei sluji Lui cu toată inima nu va trebui să te îngrijești de ziua de mâine?”

Să ne îndreptăm spre cartierele întunecate, sumbre ale orașelor și să-i intrebăm pe cei ce locuiesc acolo:

„Cu ce trăiți?”

Unul ne va răspunde:

„Viata mea consta in bautura și in tutun”.

Altul va spune:

„Viața mea constă în ho*ție și în ucidere”.

Doamne, cât mai curând să ne întoarcem de la întuneric, să plecăm din acel întuneric în care trăiesc oamenii nefericiți! Cât de puțini sunt cei care in aceste zile sfinte ale Săptămânii Patimilor, sau măcar în ziua Vinerii Mari, au respectat postul, gândind că în această zi Domnul a fost pironit pe Cruce!

Cât de puțini sunt cei care își amintesc de Hristos, cât de mulți sunt cei despre care s-a spus de către Apostolul Pavel un cuvânt cumplit, cutremură*tor:

Dacă cineva încalcă legea lui Moise și fără mila este ucis pe cuvântul a doi sau trei martori, cu cât mai aspră credeți voi că va fi pedeapsa meritată de cel ce L-a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu si I-a nesocotit sangele testamentului prin care s-a sfințit, și a batjocorit Duhul harului? (Evrei 10, 28-29)

O, Doamne! Cât de mulți, sunt cei din popor care L-au calcat in picioare, care au nesocotit Sângele lui Hristos și chiar l-au batjocorit!

Va auzi oare cineva dintre noi, în ziua înfricoșătoarei Judecăți, aceasta condamnare a lui Pavel? Oare va muri cineva dintre noi cu moarte veșnica pentru că L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a gândit la ranile lui Hristos, nu s-a închinat lor, nu le-a pipăit cu credința lui?

Să nu fie!

Să ne îndreptăm cu toată inima spre rănile lui Hristos, să primim din acest izvor veșnic al dragostei, dragostea sfântă!

Să pătrundă și în inimile noastre șuvoiul dragostei Dumnezeiești din inima lui Hristos!

Și va fi cu noi ceea ce spune Solomon în Pildele sale:

Ii iubesc pe cei ce Ma iubesc.

El ii iubește pe toti care Il caută, le dă harul Său tuturor celor care își amintesc de rănile Lui și le sărută duhovnicește.

Cu noi va fi Insuși Domnul Iisus Hristos, precum a spus:

Cel ce Mă iubește pe Mine iubit va fi de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui (Ioan 14,21).

Orice om, care-L va iubi pe Hristos, va fi iubit de Dumnezeu, i Se va arăta Hristos Insuși, precum S-a arătat multor sfinți, aleșilor Săi.

El Se va arăta celui care cu dragoste fierbinte sărută rănile Lui, care … va exclama împreună cu Apostolul Toma:

Domnul Meu și Dumnezeul meu!“.

Extras din Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #246  
Vechi 18.05.2014, 08:28:45
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.221
Implicit Duminica samarinencei

Când predica, părintele Galeriu te conducea întâi, în duh, la locul și la timpul în care Mântuitorul a petrecut printre noi. Deveneai unul dintre cei care Îl înconjurau pe Hristos, sorbindu-i cu sete cuvintele:

Te așază întâi în starea potrivită a inimii, ca să poți înțelege:
Citat:
Vrednicilor de iubire, cu inimile curate pe care le aveți și, în rugăciune și în stare de veghe pururea, să primim luminați, învățați de Duhul Sfânt și întăriți, cuvântul adevărului Lui.
După care începe „povestea”, o incursiune în evenimentele de la fața locului, cu identificarea timpului și a spațiului în care se petreceau:
Citat:
Iisus fusese în Iudeea. Se întâlnise noaptea cu Nicodim, mai-mare între farisei, și i-a descoperit lui nașterea din nou – nașterea din apă și din Duh, cum îi spusese: “De nu se va naște cineva de sus (...) de nu se va naște cineva din apă și din Duh (Sfânt), nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3,5). Și acolo mărturisise, iarăși, că “Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (nouă), ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
După acestea urmează o descriere a Samariei, a periferiei Iudeii în context istoric.
Apropierea de Hristos se face treptat. Ajungem la fântâna lui Iacov:
Citat:
Acolo, la acea fântână, în acel loc unde se descoperise patriarhului poarta cerului, acum vorbește Cel care S-a coborât din cer, Care îi spusese lui Nicodim, cu o zi mai înainte: “nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan 3, 13).
și descoperă tâlc adânc în cuvintele Lui:
Citat:
Iar acum, altă mărturie: Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu-Omul, cere și primește, însetat de cale – însetat de noi (ca pe cruce: “Mi-e sete”): “Dă-Mi să beau” – ca să-ți descopăr taină a tainelor, cum vom vedea și cum am auzit.
Apoi - că tot se discută pe alte topice despre libertatea pe care creștinul n-ar avea-o:
Citat:
Mulți vorbesc, setoși, de libertate. Dar sub legile lumii acesteia nu ești liber. Voi toți, care vorbiți de libertate și o vreți, care-i adevărata libertate? – Numai aceea a vieții care a biruit moartea, pe care Mântuitorul o făgăduia atunci: “Apa aceasta pe care i-o voi da Eu se va preface în izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” – spre viața care a biruit ultima robie, a morții.
Atunci, înțelegem că apa aceea despre care vorbește Mântuitorul, pe care o împărtășește El, e apa harului dumnezeiesc, iubiților, pe care i-a dat-o întâi femeii, și apoi pe noi toți ne-a învățat. Cu gustul cunoști apa sensibilă, te ridici apoi la judecata minții – cele două lumini și cele două vederi pe care le avem: ochiul trupesc și ochiul minții. Apoi îi vorbește de apa vieții de veci – lumina vieții de veci, lumina divină, adevărul divin, darul dumnezeiesc. Dar cu o zi înainte îi vorbise lui Nicodim despre “nașterea din apă și din Duh”.
Am dat doar câteva fraze din acest minunat cuvânt al părintelui, care are în el puterea de a schimba gândiri, mentalități, vieți.
Puteți asculta predica aici.
De asemenea, pun și fișierul text în ataș.
Attached Files
File Type: doc 01 Duminica Samarinencei.doc (34,0 KB, 2 views)

Last edited by CristianR; 18.05.2014 at 08:33:54.
Reply With Quote
  #247  
Vechi 18.05.2014, 21:57:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit

Sfantul Nicolae Velimirovici in predica la Duminica Samarinencei:


“Atunci el S-a simtit în aceasta lume, “în pamânt pustiu si neumblat si fara de apa“ (Psalm 62:3), si a strigat catre Dumnezeu ca spre singurul Izvor de bautura nemuritoare, dupa care tânjeste sufletul care are judecata si s-a trezit. “Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?”.

Nu este nevoie sa dovedim ca hrana cea trupeasca nu poate astâmpara sufletul omului, nici ca bautura trupului nu poate potoli setea sufletului. Dar pâna si tot acest duh al vietii, care straluceste prin toate lucrurile facute, dându-le viata si armonie, este întru neputinta de a hrani si înviora sufletul.

Trupul primeste hrana în chip nemijlocit, care este în esenta de acelasi fel cu trupul. Trupul este din tarâna, si hrana pentru trup este tot din tarâna. De aceea trupul se simte bine în lume, unde se afla cele ce sunt asemenea lui.

Dar sufletul se afla în suferinta; el este îngretosat si se împotriveste ca sa primeasca hrana în chip mijlocit, si aceasta hrana este diferita de suflet. De aceea, sufletul se simte în aceasta lume ca într-o tara straina, printre straini”.

Tocmai pentru că,oamenii s-au amestecat cu lumea și cu faptele lumii acesteia și-n loc să ducă biserica în lume – “Cu pace să ieșim” – în loc să ducă ei duhul păcii pe care îl primim de la Hristos în Liturghie, să-l ducă-n lume, au adus lumea în biserică. Și în acest fel ne-am încălzit așa de binișor cu toată spurcăciunea lumii, încât neavând învățători care să ne spună că nu aceasta este viețuirea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, am luat de bună și am considerat că ăsta este creștinismul, dar creștinismul este ceva mult mai adânc, mai răscolitor. Așa că dacă oamenii au ajuns să nu mai caute pe Duhul Sfânt, este pentru că socotesc că ceea ce au ei este suficient, și că ce fac ei este chiar creștinismul și viața bisericească. Dar se înșeală amarnic. Pentru că ‘sunt mulți așa’, da, sunt mulți așa, dar Ioan Gură de Aur atunci când a fost întrebat: “Dar ce noi nu ne vom mântui? Numai călugării cei din munți?”. Și Ioan Gură de Aur cu multă ironie duhovnicească le spune: “Dar cine-a zis că toți se vor mântui?“.

Așa și noi, să nu cădem în ispita autosuficienței, că ceea ce facem noi este ceea ce trebuie chiar dintru început, (ispita) să lăsăm la o parte sfinții, să lăsăm la o parte Evanghelia și să nu cădem în ispita de a spune: ‘Aceasta a fost cândva, astăzi nu se poate, sunt alte vremuri. Atmosfera culturală ne impune un alt fel de trai și de a vedea lucrurile și credem că și Biserica este timpul să se adapteze și să nu mai fie așa de închistată‘. Așa că din cauza ispitei acesteia prostești, oamenii ajung să nu mai caute pe Duhul Sfânt și ajung să-și irosească viata. Se ostenesc, se scoală dimineața, merg la biserică, măcar singura osteneală pe care o fac, dar o fac degeaba pentru că nu știu de ce o fac.

Așa că să ne întoarcem, să lepădăm prostiile astea de la noi și să primim Evanghelia și sfinții chiar dacă noi vedem că nu facem ceea ce citim, vedem că ne mustră ceea ce citim, și chiar dacă nu vrem să începem a face, dar măcar să nu spunem: “Astea-s prostii din patericuri, povești, așa ceva nu se poate face”. Dar să spunem: “Eu nu pot face, dar fericiți cei care au făcut. Rugați-vă pentru mine, sfinților Macarie, Arsenie, care puteați să stați în stările astea. Eu nu pot”. Dar cinstește pe Sfinții lui Dumnezeu. Nu da cu piciorul, așa încât ajungi pe la facultate și sunt profesori care spun că patericurile astea-s invenții. ‘Cum se poate face așa? Ce-s cu proștii ăia că or stat în Lavra la Pecerska și s-or închis așa? Oare Dumnezeu vrea așa ceva?’. Bine, tu nu poți face asta, dar nu huli. Și zic, este un bun început că “duhul umilit și smerit Dumnezeu nu-l va urgisi”. Nu zic acuma ca toți să ne apucăm să facem, bine ar fi, dar totuși Dumnezeu nu ne-a cerut să stăm pe stâlpi. E adevărat că nu ne-a cerut să stăm pe stâlp, e adevărat că nu ne-a cerut să stăm zece ceasuri în picioare. Toate astea sunt adevărate și nimeni nu ne cere și nici până astăzi nu le cere. Omul le-a făcut de bună voie, dar să nu-l hulesc pe cel care le-a făcut. Când am văzut că Dumnezeu a binevoit în el, îi văd moaștele, mă închin la ele, să nu hulesc Duhul Sfânt, chiar dacă eu nu voiesc să fac (urmez) asta.

Și este un bun început și socotesc că Dumnezeu va căuta la inima smerită. Asta-i viața. Și Dumnezeu dă Duhul Sfânt, Cel pe care nu-l caută creștinii noștri, pentru o astfel de atitudine decentă măcar, cuvioasă. Pentru că este moștenirea Bisericii la care tu mergi, moștenire de mii de ani și dacă tu așa de ușor o calci în picioare, de ce mai mergi la biserica asta? Dacă socotești că ea 2000 de ani a greșit, de ce mai mergi la ea?”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #248  
Vechi 18.05.2014, 21:57:37
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.963
Implicit Duminica samarinencii - astăzi!

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Când predica, părintele Galeriu te conducea întâi, în duh, la locul și la timpul în care Mântuitorul a petrecut printre noi. Deveneai unul dintre cei care Îl înconjurau pe Hristos, sorbindu-i cu sete cuvintele:
[...]
Am dat doar câteva fraze din acest minunat cuvânt al părintelui, care are în el puterea de a schimba gândiri, mentalități, vieți.
Puteți asculta predica aici.
De asemenea, pun și fișierul text în ataș.
Multumim pentru predică, Cristian. Sper să îmi fac timp azi să o citesc integral.

Una din pildele mele preferate - după cea a celui căzut între tâlhari - și în care mă recunosc.

Să ne străduim să-i călcăm și noi pe urme lui Fotini, femeia samarineancă de la Fântâna lui Iacov, care din eretică (așa erau văzuți samarinenii de către iudei) s-a sfințit în creștinism și este considerată întocmai cu Apostolii.

PS: Am aflat că cei 5 bărbați ai femeii sunt o trimitere la cele 5 cărți ale Pentateuhului - singurele recunoscute de către samarineni.

Last edited by mirela.t; 18.05.2014 at 22:15:26.
Reply With Quote
  #249  
Vechi 28.05.2014, 22:32:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Implicit Sfântul Luca al Crimeii: Înălțarea Domnului - „Eu sunt cu voi”

Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de astăzi, atât de bogat în înțelesuri. Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul acesta (corul cântă): "Plinind rânduiala cea pentru noi și pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărțit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră".
Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi?
Iată la ce se referă lucrul acesta: Când Domnul Iisus Hristos, prin toate lucrările vieții Sale pământești și prin moartea Sa pe cruce, a împlinit ceea ce ne-a fost rânduit de Dumnezeu în Sfatul veșnic, când a unit cele de pe pământ cu cele cerești, când a unit oamenii de pe pământ cu îngerii din ceruri.
El ne-a unit cu îngerii Săi. Ne-a dat posibilitatea de a fi părtași vieții cerești. Și au fost o mulțime de oameni care au devenit încă de pe pământ îngeri în trup. Știți bine că marele Ioan Botezătorul în Sfânta Scriptură este numit înger. Au fost o mulțime de oameni pentru care viața de acum nu prezenta niciun interes, care și-au curățit inimile, care s-au înălțat atât de mult și s-au desăvârșit, încât au devenit prin duhul lor asemenea îngerilor, au devenit îngeri în trup.
Oare nu așa au fost toți cuvioșii? Oare Maria Egipteanca nu a fost un înger în trup? Oare nu așa au fost mulțimea părinților, cei mai mari pustnici, precum Antonie cel Mare, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfințit, precum cel mai mare cuvios al nostru, Serafim de Sarov, cuvioșii noștri Antonie și Teodosie de la Pecerska? Ei au devenit cu toții îngeri în trup. Desigur, încă de pe pământ erau uniți cu cele cerești. Au vorbit cu îngerii și Maica Domnului li s-a arătat lor.
Și mulți, mulți au fost aceia pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a unit cu cele cerești, cu toate puterile cerești.
"Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărțit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră."
Domnul nostru Iisus Hristos Se înalță în mare slavă de pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii Săi, așa cum ați auzit în citirea Apostolului și a Evangheliei de astăzi, despărțindu-se de El, nu și-au pierdut speranța. Nu numai că nu s-au întristat, dar au plecat acasă cu bucurie, cu mare veselie.
De aceea, cum să înțelegem noi aceasta: cum au putut ei să se veselească și să se bucure, dacă s-au despărțit de Hristos? Acest lucru a fost posibil pentru că Domnul le-a spus că va trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt, care le va aminti tot ce le-a spus El și va fi cu ei pentru totdeauna.
Și se spune în condac: "de unde nicicum nu Te-ai despărțit, ci rămânând nedepărtat". Acest lucru înseamnă că, înălțându-Se, El nu ne-a lăsat, ci rămâne cu noi mereu, neîncetat.
Trebuie să ne amintim cuvintele Însuși Domnului Iisus și niciodată să nu le uităm: "cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și vom veni la el și vom face locaș la el".
Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El spune că la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui, El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni in inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului Sfânt.
"Strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră."
Cine Îl va iubi pe Hristos cu toată inima sa, cine va trăi după Cuvântul Său, împlinind toate poruncile Lui, acela va fi în comuniune continuă cu El, va fi sub ocrotirea Sa veșnică, va fi întotdeauna protejat de Însuși Hristos și de îngerii lui Dumnezeu; pe acela nu îl va atinge niciun rău, pentru că Hristos va fi cu el neîncetat.
Dar gândiți-vă: dar oare și marii sfinți nu au avut parte de prigoane, oare nu au fost atâția cei care s-au ridicat împotriva lor, oare nu au fost atâtea mii de mucenici ai lui Hristos?
Aduceți-vă aminte cum marele cuvios Serafim de Sarov a fost bătut până la moarte de către tâlhari. Și ce, a fost aceasta în defavoarea Sfântului Serafim? A fost în detrimentul Bisericii lui Hristos? Nu, a fost cel mai mare beneficiu al nostru pe care l-am primit prin Cuviosul Serafim, căci atunci când însăși Fecioara Maria i s-a arătat și i-a vindecat fractura de craniu și coastele rupte, iar tâlharii au fost trimiși la judecată, Cuviosul Serafim, aflând despre aceasta, se ruga cu lacrimi pentru ei: "Nicum, nicicum nu vreau să fie judecați! Dacă vor fi condamnați, voi pleca din pustia Sarovului".
Vedeți cum acest act de sfințenie ar trebui să servească ca învățătură! Ce exemplu mare am primit, un mare exemplu care ne arată cum să ne purtăm cu cei care ne provoacă suferințe!
Dar cu sfinții mucenici cum se împlinesc cuvintele cântării "Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră"?
Da, s-au ridicat asupra lor, s-au ridicat împărați, s-au ridicat conducători, i-au supus la chinuri de mare cruzime. Dar cuvintele lui Hristos s-au adeverit și, pe când erau torturați, Hristos însuși era cu ei, ușoarându-le chinurile îndurate.
Foarte adesea, ei nu ardeau în cuptoarele acelea groaznice a căror flacără îi dogorea chiar pe chinjuitori. De ce? Pentru că Hristos era cu ei, nimeni nu a fost părăsit. El i-a trimis pe îngerii Săi și El Însuți a mers în teminiță, la mucenicii chinuiți până la moarte, și i-a vindecat, iar în ziua următoare călăii i-au văzut vindecați. Vedeți voi, și cuvântul acesta s-a adeverit.
Credeți că tot cel ce Îl iubește pe Hristos și îndeplinește Cuvântul Său va fi iubit de Tatăl și El va veni și va locui împreună cu el. Iubiți-L, așadar, pe Hristos, mergeți după El, împliniți poruncile Lui!
Iar acum ascultați condacul praznicului pe care tocmai l-am explicat și sper să-l înțelegeți mult mai profund decât îl înțelegeați înainte. (Cântă corul.)
"Plinind rânduiala cea pentru noi și pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărțit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră".
Țineți minte, țineți minte acest condac. Amintiți-vă, amintiți-vă mereu această mare zi a Înălțării la cer a Domnului Iisus.
Să ne îndreptăm inimele către El, pentru ca și pe noi să ne înalțe după El la cer.
Amin.
(14 mai 1953)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #250  
Vechi 11.07.2014, 20:50:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.810
Thumbs up

http://www.crestinortodox.ro/predici...dici-ortodoxe/
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Predica despre iertare Ioana Amariucai Intrebari utilizatori 4 29.06.2012 11:08:05
o predica frumoasa marius.b. Generalitati 1 31.07.2011 23:18:41
Predica de pe Munte catalinabalhui Din Noul Testament 1 17.03.2009 16:58:46
Predica Hartford Despre Biserica Ortodoxa in general 3 06.02.2008 12:14:30