|
#11
|
||||
|
||||
Citat:
Dupa un timp in care a trait in acest fel, o boala grea a venit peste barbat incat a ramas la pat. Toate amantele l-au parasit si n-au mai vrut sa stie de el, doar sotia i-a ramas alaturi si l-a ingrijit. Dragostea si bunatatea sotiei l-au trezit pe barbat din starea in care se afla, s-a pocait pentru greselile sale si a murit impacat cu Dumnezeu. Nobletea, dragostea si jertfa femeii i-au salvat sufletul. |
#12
|
||||
|
||||
Citat:
Inafara extremelor pe care le punem in discutie,oare nu ne vin in minte si exemple din lumea inconjuratoare,de la prieteni,rude sau cunostiinte ? Nu ati vazut si cazuri in care cel divortat este fortat sa ajunga acolo,chit ca el ar fi luptat sa salveze relatia?Oare nu cumva este nevoie de 2 pt o casatorie reusita?Daca celalalt are o alta optiune si isi doreste sa iasa din uniunea respectiva I te poti opune? Cu toate dramele,lacrimile si rugile din lume,drumul lui este liber,caci liberi suntem sa ne croim viata cum dorim-chair daca suntem total neinspirati in alegerile noastre. Cat despre copiii celor divortati,ar fi ideal sa editati randurile. Nu numai ca ei sunt victimele colaterale ale problemelor parintilor,mai ii etichetati si dvs ca fiind persoane de "ocolit". Dar este parerea dvs si daca vreti sa-i ocoliti nu aveti decat,nici ei nu prea au prea multe de pierdut din asta,se gasesc alti doritori la o adica.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#13
|
||||
|
||||
Citat:
A spune ca nu ai fost inspirat sa te casatoresti cu persoana potrivita nu este neaparat un adevar;oamenii pot adopta obiceiuri proaste pe parcursul vietii insemnand ca nu au fost dintotdeauna rai,sau vicerversa. Strabunicul meu,Domnul sa-i ierte inima buna,a fost un afemeiat si un violent pana cand a avut un accident greu,care a coincis si cu o strafulgerare spirituala.Chiar atunci s-a pocait si a murit pt lume,traindu-si toti anii vietii in post si lacrimi. Asa il stiu eu,plangand tot timpul pt pacatele lui si a altora.Cum ajungea vestea la el ca cineva a pacatuit ,se punea pe un plans sora cu moartea si se ruga pt persoana respectiva. A fost un sot rau poate in tinerete dar in timp a devenit o persoana a carui figura a facut centrul si interesul intregii familii.Bunatatea dansului cat si pacea interioara au devenit arhicunoscute. Desi ramasese cu o majora infirmitate dupa accidentul cu pricina,era nelipsit Duminica de la slujba si avea de mers pe jos foarte mult.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#14
|
|||
|
|||
Citat:
Dacă nu, ce să zic... Nimic. Oricum ar fi flecăreală pe marginea unei teme sfinte. P.S. Din câte știu (iar acum încep să flecăresc), Taina Cununiei nu se dezleagă pentru neînțelegeri... Practic, a te căsători cu un om divorțat pentru neînțelegeri (situație frecventă, omenească, dar în nici un caz treabă bisericească), înseamnă a trăi experiența adulterului. Așa îmi pare... |
#15
|
|||
|
|||
Citat:
Situatia concreta in detaliile ei, este cea care face diferenta. Daca cineva a dat-o in bara cu prima casatorie, ce te face sa crezi ca nu o va face a doua oara? Desigur, poate nu e neaparat vina persoanei in cauza, dar cum poti sti sigur? Cel care face pocinogul de obicei este f. talentat si in a-si acoperi urmele.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#16
|
|||
|
|||
Aș mai face o completare care nu cred că e offtopic, deși voi începe cu o generalizare: multe subiecte care țin, prin natura lor, de relația cu părintele duhovnic, sunt expuse discuțiilor pe forum.
M-am întrebat de multe ori ce poate să însemne aceasta... M-am întrebat inclusiv care să fie explicația pentru faptul că mă implic eu însumi în astfel de situații... Mă refer strict la situațiile care, în mod evident, țin de ascultare și de Taina Spovedaniei. Am crezut că pot identifica mai multe explicații posibile. Dar cred că, poate, cea mai importantă și mai gravă eroare (că despre asta cred că-i vorba) constă în gândul de genul: "ce să mai merg la duhovnic, că știu oricum ce o să-mi spună... mai bine întreb pe alții, că am auzit că pe forum sunt uniii mai înduhovniciți decât restu lumii..." Acestui gând eu îi opun un altul: e mare deosebire între "a ști" ce spune duhovnicul și "a experimenta" sfatul duhovnicesc. E cam aceeași diferență între a ști despre Dumnezeu și a fi în Dumnezeu. A ști ce spune duhovnicul este un act psihologic care ține de memoria fiecăruia, cu tot ce implică subiectivismul ei și relativa ei fidelitate. Îmi amintesc că în situațiile trecute duhovnicul meu a spus așa și așa... Pare evident că va spune din nou același lucru, deci, logic, la ce bun să merg din nou ca să îmi spună același lucru? A experimenta Taina Spovedaniei este un act duhovnicesc, iar nu doar psihologic. Aceasta e deosebirea centrală, îmi pare mie acum. În solitudinea cugetului meu care gândește și simte în baza datelor furnizate de memorie eu mă aflu în cu totul altă situație decât în relația duhovnicească. Eu, unul și același om, sunt cu totul altul atunci când mă aflu în relație cu duhovnicul, la Spovedanie. Nu numai psihologia individuală e diferită de psihologia relațiilor interpersonale, ci cu atât mai mult ea e diferită de Taina Spovedaniei. Dar noi credităm mai mult solitudinea independentă a eului personal decât Taina întâlnirii duhovnicești. Poate pentru simplul motiv că Spovedania ne solicită eul, mai precis narcisismul eului, platoșa aceasta groasă a suprafeței pieritoare a sufletului nostru. În Taina Spovedaniei, eu cel solitar mor. Frica de această moarte mă îndeamnă să caut întărire efemeră în alte euri, la fel de solitare și înfricoșate. Cu trupul nu e de glumit! Măcar că are oase tari. Last edited by cezar_ioan; 08.05.2013 at 02:23:03. |
#17
|
|||
|
|||
Ce îmi place în mod deosebit la topicul ăsta este senzația că fiecare, cu excepția lui Alin care rămâne fidel rolului de procuror-șef la Înalta Curte de Casație și Justiție, dialoghează de fapt cu sine, încercând să-și consolideze fundalul de motivații pentru situația în care se află. Nu e foarte greu de descifrat contextul fiecăruia: tânăra pură formal și ritual care refuză să se mânjeacă iubind un lepros(= divorțat), femeia familistă a cărei opțiuni duhovnicești nu sunt pe deplin împărtășite de consort, bărbatul hotărât să reziste mucenicește într-un mariaj, pesemne, amenințat de faliment, divorțatul retras într-o pustnicie urbană fragilă încercând să reziste orientându-și viața după principii cât mai aspre, soția nemulțumită moderat de postmoderna amorțeală a căsniciei......toate însă având un numitor comun: o acută lipsă de comunicare în viața de dincoace de tastaturi, absența prietenilor de încredere, așteptarea unei stări de comuniune fertile, a liturghiei de după liturghie. Încerc să înțeleg suferințele exprimate printre rânduri, din interiorul durerii mele care, dacă-mi permiteți o indiscreție, are, sau a avut cândva, conținuturi asemănătoare cu fiecare caz în parte. Citind postările voastre, am recunoscut etape ale vieții mele, cu întreaga lor țesătură de sentințe teoretice, impasuri insolubile, nădejdi aproape disperate, adăpostiri pasagere în acreală și scârbă de viață, încordări idealiste de mușchi duhovnicești insuficient antrenați și atâtea alte încercări de a face față examenelor existențiale ratate ale vieții. Cel puțin un lucru am învățat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ți poți imagina cum e să zaci în abisurile ei.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 08.05.2013 at 03:56:26. |
#18
|
||||
|
||||
Citat:
Ca de obicei, mă bucur să te citesc, Mihai, și îmi place când lași un pic și tu garda (mai) jos. |
#19
|
|||
|
|||
Sper sa nu am o judecata prea ingusta, e doar o parere; nu cumva Mantuitorul a zis "singura pricina pt care barbatul isi poate lasa femeia este adulterul"? Nu a zis nimic despre pricipnile pt care femeia isi poate lasa barbatul (violenta, amenintari, alcoolism, etc). Si acum pe bune, cam astea sunt cele mai frecvente situatii care duc la parasirea barbatului de catre femeie, poate chiar mai frecvente ca adulterul ("necomplicat").
|
#20
|
||||
|
||||
Citat:
Eu nu am intalnit, nici in Biblie, nici in Sfanta Traditie, conceptul de divort ca disolutie facuta de om a legaturii casatoriei facuta de Dumnezeu. Prin urmare, persoanele divortate continua sa fie subiect al legaturii casatoriei, legatura care isi exercita efectele "pana ce moartea ii va desparti". Prin urmare, intrebarea dv se reduce la "oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana deja casatorita, care nu se intelege bine in fostul cuplu?". Raspuns afirmativ: da, este pacat. Inca din vremea misiunii publice a lui Isus poligamia, permisa o vreme in perioada Vechiului Testament, fusese deja abolita. Sfanta Biserica nu a permis poligamia nici chiar daca a fost vorba de regele Henric al VIII-lea. "Prefer sa pierd Anglia decat sa imi pierd sufletul" ar fi spus Papa de atunci.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|