Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă Română se află în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, post rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Postul şi sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, ‘căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului’, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită şi prin mulţimea de biserici care poartă acest hram.
Din informaţiile publicate de Tudor Pamfile, în ‘Sărbători de toamnă şi Postul Crăciunului’, 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.
Cu privire la perioada postului, muscelenii ‘nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Faţă n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.’ De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, ‘la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi’.
Semnificaţia sărbătorii
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.
Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni şi nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toţi credincioşii. Nici timpul, nici spaţiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndureraţi şi inspirând Biserica Fiului ei.
Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre această taină a prezenţei Fecioarei în inima lumii şi în viaţa Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământeşti şi cele cereşti, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, naşterea Fiului lui Dumnezeu din ea fecioreşte firea umană şi sfinţeşte întreaga creaţie, iar moartea ca despărţire vremelnică a sufletului de trup arvuneşte viaţă, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie şi veşnicie, dintre timp şi eternitate, dintre libertate şi har. Adormirea Maicii Domnului este aşadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veşnică pentru noi se împleteşte cu prezenţa permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viaţa lumii, până la sfârşitul veacurilor.
Sursa: basilica.ro

[cristiboss56]

- Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic. Ce înseamnă aceasta ?
- Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războieşte, putând chiar să le răpună.
Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei şapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, şi dascălul lor, Sfântul Eleazar, din pricina cugetării evlavioase, tocmai ca să arate puterea gândului bun.
Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri . Are mare putere . Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea, încercaţi pe cât puteţi, să plantaţi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre .
Atunci când cineva ține, fie şi pentru puţin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoință ar face, fie post, priveghere etc., se pierde. La ce îl va ajuta asceza, dacă în paralel nu se nevoieşte să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, şi doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor, stricându-l în acest fel?
Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință . Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Însă un gând curat, ce îl va aduce, are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient .
(Cuviosul Paisie Aghioritul)

[ioan67]

Da, pentru ca lupta crestinului nu e in primul rand cu trupul (asta e adjuvant, auxiliar totusi) ci cu duhurile. Postul, toata asceza sunt treburi duhovnicesti (sufletesti), nu trupesti. De sunt trupesti e, inca, si mai rau!

[cristiboss56]

Primul stadiu este rostirea rugăciunii cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Pe cât putem, o rostim cu voce tare şi repede. Şi aceasta pentru că începătorul este neputincios, iar ispititorul încearcă să-i tulbure mintea cu diferite imaginaţii. Rostind rugăciunea repede şi continuu, nu lasă să se lipească de mintea lui imaginaţiile. Aici vreau să fii foarte atent. Chiar şi atunci când ţi se par a fi bune, alungă-le departe, căci şi acolo îşi bagă dia*volul coada. Încearcă numai să înţelegi cele pe care le spui. Nimic altceva.

Închipuieşte-ţi, de pildă, că nişte tâlhari vor să jefuiască o casă. Ce va face omul acela? Va fi nevoit să strige cu toată puterea: „Ajutor!... Tâlharii!... Sunt în primejdie!... Ajutor!...”

La fel face şi începătorul, rosteşte repede (uneori şi cu voce tare): „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” sau „Preasfântă născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă”.

Unii călugări îmi mărturisesc că, uneori, ispititorul îi războieşte cu închipuiri desfrânate şi alte deşertă*ciuni. Ei, tocmai acest război li s-a făcut pricină să dobândească rugăciunea curată, pentru că au fost nevoiţi să-L roage pe Dumnezeu cu toată puterea lor. Altor călugări, din îngăduinţa lui Dumnezeu, li se arată satana aievea, având un chip sălbatic şi o înfăţi*şare înfricoşătoare şi îi ameninţă, îi bate şi îi strânge de gât pentru a nu rosti rugăciunea. Atât de mult se cutremură de numele lui Hristos. Atunci să vezi cum se învârte şiragul de metanii şi atât de curată se face rugăciunea, încât mintea este absorbită de Hristos.

Un călugăr mi-a mărturisit că odată, în timp ce rostea rugăciunea, satana i-a îngreuiat atât de tare inima, încât credea că îl apasă o stâncă. L-a strâns atât de tare, încât nu putea să se roage nici cu gura, nici cu mintea. Atunci s-a gândit să facă semnul Sfintei Cruci. Dar în acea clipă diavolul i-a legat şi mâinile, ca să nu le poată mişca. Dar Dumnezeu l-a luminat să facă semnul Crucii cu capul. Aceasta a fost. Îndată satana i-a slobozit pieptul şi mâinile şi s-a făcut nevăzut. În acea clipă, călugărul a început să rostească cu mintea rugăciunea, repede şi curat. Când mi-a mărturisit aceasta, eu i-am spus:

- Eşti dator satanei, pentru că te-a învăţat rugăciunea. Acum, străduieşte-te să nu o pierzi.

Rugăciunea minţii se numeşte şi a inimii. Mă în*trebi dacă şi rugăciunea rostită cu vocea se poate numi a inimii.

Dacă rugăciunea nu este curată, nici cea a minţii, nici cea rostită nu se poate numi a inimii.

Rugăciunea este a inimii atunci când mintea este înghiţită de inimă. Atunci, chiar dacă ar cădea bombe sau ar arde casa, mintea nu vrea să iasă din inimă, chiar dacă este în primejdie să ardă.

Pentru a înţelege aceasta, citeşte viaţa Sfintei Irina Hrisovalantu. Diavolul a dat foc hainelor ei şi, cu toate că îi ardea trupul, ea stătea nemişcată ca o lumânare, cu mintea ridicată la Dumnezeu.

Aceasta este adevărata rugăciune, care străbate cerul şi ajunge la tronul lui Dumnezeu. Moise, fără să-şi deschidă gura, a auzit pe Dumnezeu spunându-i: „Ce strigi către Mine?” (Ieşire 14, 5). Aceasta înseamnă că striga dinlăuntrul lui, înseamnă că străpungea cerul cu ini*ma lui.

(Monahul Iosif Dionisiatul)

[cristiboss56]

Cand te rogi, tine aceasta pravila: ca e mai bine sa zici cinci cuvinte din inima, decat zece mii de cuvinte numai cu gura. Daca simti ca inima ti s-a racit si n-are chef sa se roage, opreste-te, incalzeste-ti inima in vreun fel, de pilda aducandu-ti aminte cat esti de ticalos, mizerabil, sarac si orb sufleteste, sau gandeste-te la nenumaratele binefaceri de care ai parte tu si neamul omenesc, si mai cu seama crestinii, in fiecare zi de la Dumnezeu, si apoi roaga-te fara graba, simtit, cu caldura; chiar daca nu vei reusi sa citesti toate rugaciunile in timpul pe care il ai la indemana, nu va fi nici o nenorocire; in schimb vei dobandi un nemasurat mai mare folos, rugandu-te fara graba, cu caldura, decat daca te vei ruga la repezeala, citind toate rugaciunile fara participare. “VREAU SA GRAIESC CINCI CUVINTE CU MINTEA MEA (…) DECAT ZECI DE MII DE CUVINTE INTR-O LIMBA STRAINA” (1 Corinteni 14, 9).

Se intelege de la sine ca n-ar fi rau daca am putea grai cand ne rugam si zeci de mii de cuvinte. Domnul nu-i paraseste pe cei ce ostenesc pentru El, pe cei ce staruie in rugaciune inaintea Lui, caci cu masura cu care au masurat El le masoara stradania, rasplatindu-le din belsug cuvintele spuse cu sinceritate, trimitandu-le in suflet belsug de lumina si de caldura duhovniceasca, pace si bucurie. Bine este sa ne rugam indelung si neincetat, dar “NU TOTI PRICEP CUVANTUL ACESTA, CI ACEIA CARORA LE ESTE DAT“. “CINE POATE SA INTELEAGA, SA INTELEAGA” (Matei 19, 11-12). CEI CE NU SE POT RUGA INDELUNG, SA SE ROAGE CU RUGACIUNI SCURTE, DAR CU DUH FIERBINTE.

Sfantul Ioan de Kronstadt

[cristiboss56]

„De obicei legea prieteniei face ca cei ce se unesc să se asemene. De aceea pe bună dreptate s-a spus: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. După cum aerul respirat în locuri infectate de boală transmite încetul cu încetul celor sănătoşi boala, tot aşa tovărăşiile rele pricinuiesc mare rău sufletelor, chiar dacă nu se simte îndată vătămarea.” (Sf. Vasile cel Mare)

[cristiboss56]

La spovedanie Parintele nu se grabea niciodata. Avea multa rabdare si il lasa pe credincios sa spuna ce voia el, ce era pregatit sa marturiseasca. Şi la urma intervenea si-i spunea:

– Ai mai facut si altele. Asta de ce n-o spui?… Astalalta de ce n-o arati, ca si asta ai facut-o?…

Prin aceasta se dovedea ca este si un cunoscator al gandurilor, ceea ce pe multi ii uimea. Şi nu mai indrazneau oamenii sa nu spuna tot ce aveau rau asupra lor, fie ca era vorba de defecte, pacate sau patimi, fie ca gresisera cu lucrul, cu cuvantul ori cu gandul:

„NO VEZI, PENTRU TOATE ASTEA TREBUIE SA PLATESTI. SA PLATESTI CU SUFERINTE, CU CANON, PENTRU CA PACATELE TREBUIE PLATITE. NU BANI LA PREOT, CI OSTENEALA. VOI TREBUIE SA VA SCHIMBATI PURTAREA. VOI CAUTATI MINUNI AICI, DAR EU VA ROG SA VA SCHIMBATI PURTARILE, CA ASTA VREA DUMNEZEU, SA VA SCHIMBATI PURTARILE, NU MINUNI”.

Spunea ca duhovnicul e bine sa-l mangaie pe credincios, sa-l imbarbateze, sa-i arate calea cea buna, sa nu ingramadeasca piedici prin multe canoane, care fac sufletul si mai chinuit:

„Nu sunt bune nici multe si repetate spovedanii generale, ca acestea infig in suflet o adevarata patimire, ca si cand cele marturisite nu sunt iertate.
Ma doare sufletul cand vad rautate si incapatanare in om. cand ii vad ca vin cu probleme de trup, ca au certuri in familie, ca au judecati sau multe de felul acesta si nu vin pentru mantuirea sufletului, pentru imbunatatire sufleteasca, pentru credinta, pentru dragostea de dumnezeu, ca acestea sunt cele care le dau putere. toata puterea si mandria lumii nu sunt decat stramtorare si robie.

NU TREBUIE SA PUNEM NIMIC IN CUMPANA CU DUMNEZEU“.

Sfantul Parinte Arsenie Boca

[cristiboss56]

CUM LUPTĂM CU GÂNDURILE ÎN TIMPUL RUGĂCIUNII?

În momentul când te aşezi la rugăciune, diavolul te atacă şi după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îţi pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumeşti. Până şi curiozitatea de a şti cât e ceasul lucrează în mintea ta sau curiozitatea de a şti dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca nişte acţiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră. Părintele Porfirie spune că aceste gânduri care ne vin în minte în timpul rugăciunii sunt ca nişte avioane. Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot fără insistenţă puternică, apoi zgomotul creşte, şi creşte, şi creşte, şi când ajung deasupra capului tău te copleşesc cu vuietul lor şi apoi trec mai departe. Dar dacă intri în conversaţie cu aceste gânduri, ele fac din inima ta aeroport.

Mă întreabă unii credincioşi cum să facă să lupte împotriva gândurilor care le vin în minte când se roagă. Primul lucru este să nu le dai atenţie. Adică să le laşi să treacă peste capul tău. Al doilea lucru este să chemi ajutorul lui Dumnezeu şi al îngerului păzitor. Şi al treilea lucru este să nu deschizi inima ta pentru o conversaţie cu gândurile rele. Fiindcă demonul e mai puternic decât noi. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă. Aşa se explică de ce suntem atât de atacaţi când ne rugăm. E o armată de demoni care ne aduc toate gândurile acestea josnice.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 25)
(doxologia ro)

[cristiboss56]

Poetul şi scriitorul Tudor Arghezi – care cândva a fost vieţuitor de mănăstire, a fost călugăr şi diacon, dar nu s-a ţinut de rânduiala aceasta, ci s-a întors în lume şi şi-a făcut viaţă de familie – a avut o sclipire deosebită, o sclipire pe care, ca formulă, n-am găsit-o nici la Sfinţii Părinţi, cât am citit eu. Are într-o scriere, printre Psalmi, următoarea afirmaţie: „Înţeleg, fratele meu, greşeală, dar să fie greşeală adevărată. Că dacă greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr, atunci nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte”.
Ce vrea să spună prin aceasta? Vrea să spună că o greşeală adevărată e atunci când faci un lucru rău fără să ştii că e lucru rău. Aceasta e o greşeală adevărată.
Sfântul Isaac Sirul spune: „Pe un om înţelept nu trebuie să-l sfătuieşti şi a doua oară asupra aceluiaşi lucru. De la început când îi spui, el ia aminte şi ştie ce are de făcut”. Asta ar fi o
greşeală adevărată . Dar, zice mai departe Tudor Arghezi: „Că dacă greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr, atunci nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte”. Ce înseamnă aceasta, aşezare şi adevăr ? Adică ai făcut de multe ori răul respectiv şi a devenit o deprindere, deci o aşezare, şi îl şi justifici ca lucru bun, ca adevăr. Atunci nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte.
( Arhimandrit Teofil Părăian

[cristiboss56]

De ce Schimbarea la Față este în contrast cu Adormirea Maicii Domunlui? Hristos vine viața și ne arată, că El este Dumnezeul Vieții, și ne arată cum este omul perfect, Adam înainte de cădere!
Maica Domnului ne arată, cum era Eva înainte de cădere. Pentru că așa ar fi trebuit să fim și noi, nu să murim, ci să adormim! Nu să ne descompunem în pământ și să înviem la obșteasca judecată, ci să trecem de la starea pământească desăvârșită, la starea îngerească preaslăvită! Și iat-o pe Fecioara Maria întinsă pe catafalc, iar într-o clipire de ochi, așa cum arată Troparul «Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre» (Troparul Adormirii Maicii Domnului). Maica Domului închide ochii către lume și deschide ochii către cer! Simbolizând, trecerea din moarte la viață și de pe pământ la cer!
https://www.youtube.com/watch?v=rnVZ...nteleCalistrat