Reteta cu fructe de mare

[CristianR]

Mă tem că e o traducere forțată, determinată de o scrupulozitate excesivă față de înțelesul postului. În edițiile recente ale Bibliei n-am găsit nicio notă cum că lăcustele erau, de fapt, plante.

Între timp, am dat peste un comentariu din ziarul Lumina:
„Hrana lui, constituită din miere sălbatică şi lăcuste, animale socotite curate în cartea Leviticului, dar care aveau gust şi miros neplăcute, ne arată că nu mâncarea şi gustul bun sunt scopurile activităţii sale, ci că Proorocul Ioan mănâncă doar ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce“, sublinia la 4 ianuarie 2009 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel.”

NOTE ADIŢIONALE LA CAPITOLUL 3

NOTA 1

Conform celor spuse de Matei 3,4 şi Marcu 1,6 dieta lui Ioan Botezătorul consta din lăcuste (gr. akrides, pluralul de la akris) şi miere sălbatică. Nu ştim dacă scriitori Evangheliei înţelegeau că Ioan nu mânca nimic altceva sau numai că acestea constituiau articolele lui principale de dietă. De asemenea, este posibil ca lăcustele şi mierea sălbatică să fi fost considerate ca fiind dieta distinctivă a unui profet, tot aşa cum haina de păr de cămilă şi un brâu de curea îl distingeau ca succesor al vechilor profeţi (vezi DA 102). S-ar putea ca Ioan să se fi hrănit cu lăcuste şi miere sălbatică numai atunci când alte alimente nu erau la îndemână. Iarăşi, lăcustele şi mierea sălbatică s-ar putea doar să reprezinte diferitele articole de hrană ce se găseau în pustie şi exprimă în felul acesta un fel oriental plastic de a scoate în evidenţă viaţa lui singuratică şi abstinentă, departe de locurile de întâlnire ale oamenilor.

Din pricină că cuvântul din limba engleză lăcustă însuşi denotă atât a) o insectă, cât şi b) un anumit fel de pomi, în chip natural se naşte întrebarea cu privire la ce constituia dieta lui Ioan împreună cu mierea.

În altă parte din Scriptură, precum şi în literatura greacă contemporană, relativ la chestiunea aceasta, cuvântul akris se referă totdeauna la o insectă, lăcusta. Faptul acesta de netăgăduit a determinat pe cei mai mulţi comentatori să tragă azi concluzia că în relatarea cu privire la Ioan Botezătorul este vorba de insecta aceasta. Este, de asemenea, o realitate că lăcusta a făcut parte din dieta popoarelor din Orientul Mijlociu din antichitate. Potrivit cu legea lui Moise, anumite feluri de lăcuste constituie o hrană curată (Levitic 11,22) şi deci ar fi putut fi permise în dieta unui iudeu. Faptele acestea au determinat pe comentatorii din vremea noastră ca în mod aproape uniform să tragă concluzia că akris din Matei şi Marcu ar trebui să fie înţeles că desemnează insecta cu numele lăcustă şi nu o specie de pom.

Totuşi, din vremuri creştine foarte timpurii a ajuns până la noi o tradiţie răspândită, accentuată şi stăruitoare, în sensul că, în Matei şi Luca, cuvântul akris denotă altceva decât o insectă. Au fost sugerate păsărele, crabi, languste, pere şi alte fructe sălbatice, turte de pâine, roşcove, etc. Diatesaronul lui Tatian (vezi p. 122) zice lapte în loc de lăcuste. Mare parte din acestea sunt evident numai presupuneri, dar pentru una – roşcovă – pare să fie o bază de dovadă lingvistică şi antropologică.

Roşcovul (Ceratonia siliqua) este cultivat extensiv în ţările din jurul Mării Mediteraneene şi este obişnuit în Palestina, de la Hebron spre nord. Fructul, care se coace primăvara târziu, este în formă de teci late ca de fasole şi atinge lungimea de şase până la zece degete. Roşcovele pot fi consumate crude, gătite sau măcinate ca făină şi apoi făcute pâine. Ele pot fi uscate şi păstrate fără termen. Deşi nu deosebit de gustoasă, roşcova are o valoare nutritivă substanţială şi de multă vreme a fost un articol de hrană de bază pentru clasele mai sărace din Orientul Apropiat. Tosephta (Ma’aseroth 2.19 [84]) înscrie roşcovele în lista unor feluri de mâncare şi Mişna (Ma’aseroth 1.3, ed. Soncino a Talmudului, p. 256) specifică faptul că, fiind un aliment, ele trebuie să fie zeciuite. Fiul rătăcitor hrănea porcii cu roşcove (vezi la Luca 15,16). Întâmplător, în limba engleză, roşcovele sunt cunoscute sub numele de locusts, iar fructele acestea sunt numite popular St.- John’s – bread (Pâinea Sf. Ioan). Se spune că negustorii de cereale englezi procură roşcove ca hrană pentru vite sub numele de locusts.

Dovezile tinzând să favorizeze fructul roşcovului ca lăcustele pe care le consuma Botezătorul sunt după cum urmează:

1. Dovezile existente arată că insecta lăcustă este o sursă foarte săracă de hrană şi că ea singură nu ar fi în stare să întreţină viaţa omenească. Conform lucrării lui Hasting Encyclopaedia of Religion and Ethics (art. Locust), valoarea nutritivă a insectei lăcustă este extrem de mică şi este neîndestulătoare, (chiar) cu mierea, să întreţină viaţa. Faptul că lăcustele pe care le consuma Ioan par să fi constituit un element major al dietei sale este împotriva insectei lăcustă şi tinde să favorizeze fructul roşcovului. Faptului acestuia al insuficienţei insectelor lăcustă ca hrană trebuie să-i fie dată o considerabilă pondere în argumentaţia că vreun alt aliment decât insecta este indicat de cuvântul akris.

Este un fapt interesant acela că roşcovele erau un aliment al celor mai săraci din diferite ţări ale Orientului Apropiat şi încă mai este. Iudeii din antichitate aveau o vorbă că atunci când un iudeu trebuie să recurgă la roşcove este semn că trebuie să se pocăiască (Midraş Rabbah, la Levitic 11,1, ed. Soncino, p. 168). Nu este lipsit de însemnătate să observăm în legătură cu aceasta că Ioan era marele predicator al pocăinţei şi că o dietă de roşcove şi de miere sălbatică ar fi corespunzătoare în lumina concepţiei curente de atunci cu privire la a ceea ce ar mânca un predicator al neprihănirii. După cum deja s-a observat, dieta austeră a lui Ioan ar putea, ca şi îmbrăcămintea lui simplă, să fi urmărit să-l caracterizeze în concepţia populară ca asemănându-se profeţilor din vechime.

1. 2. Printre cei dintâi care să combată ideea că dieta lui Ioan cuprindea lăcuste insecte au fost ebioniţii, o grupare creştino-iudaică din Siria a cărei origine poate fi legată cu elementele iudaizante din timpurile NT. Ca şi Esenieni (vezi p. 53), ei erau oarecum ascetici în tendinţele lor şi susţineau o dietă vegetariană. În aparenţă ebioniţii omiteau cu totul menţionarea lăcustelor în cap. 3,4, deşi Epifaniu, un scriitor creştin din secolul al IV-lea, îi acuză că au pus egkrides, turte, în loc de akrides, lăcuste (vezi M. R. James, The Apocryphal New Testament, p. 9; H. A. W. Meyer, Comentariu la Noul Testament, la Matei 3,4). Nu pare că ebioniţii să fi primit manuscrise ale Evangheliei zicând ekrides, ci că ei se poate să fi făcut această substituire în armonie cu principiile lor dietetice. Toate manuscrisele vechi ale Bibliei zic akrides.

2. 3. Părinţii bisericeşti greci, despre care s-ar putea presupune că au avut o cunoaştere mai bună a folosirii limbii greceşti biblice decât scriitorii de mai târziu, erau foarte departe de a fi de acord că akris din Matei şi Marcu înseamnă insecta căreia noi îi zicem acum lăcustă. De fapt, cei mai mulţi dintre ei pare să fi gândit altfel. De exemplu, mulţi considerau akrides (sau akridas) din Evanghelii ca fiind echivalente cu akrodrua, fructe, sau vârfurile fragede ale ramurilor de pomi sau de ierburi.

Într-o predică asupra profeţiei lui Zaharia eronat atribuită lui Crisostom (c. anul 400 d.Hr.) se face o comparaţie între Ilie şi Ioan Botezătorul în care se spune că unul a trăit în munţi, celălalt şi-a petrecut timpul în pustiu; unul a fost hrănit de corbi, celălalt a mâncat lăcuste de plante (akridas botanon). Expresia akridas botanon este tradusă în limba latină herbarum summitates, însemnând vârfuri sau mlădiţe de plante (vezi Migne, Patrologia Graeca, vol. 50, col. 786, 787). În altă predică asupra lui Ioan Botezătorul, atribuită la fel lui Crisostom, expresia akridas ek botanon apare într-o descriere a dietei lui şi este tradusă în limba latină ca summitates plantarum, mlădiţe de plante (ibid., vol. 59, col. 762). O notă la traducerea latină explică cum că Vulgata latină are locustas pentru akrides şi adaugă că prin locustas, Vulgata înţelege nu numai lăcuste dar şi summitates plantarum, vârfuri de plante. O notă la textul grec afirmă că Isidor din Pelusiota, de repetate ori şi mulţi alţi scriitori, dau aceeaşi explicaţie pentru akrides. Isidor de Pelusiota (c. anul 425 d.Hr.) afirmă în mod specific (Epistola 132) că lăcustele pe care le-a mâncat Ioan nu sunt aşa cum cred unele persoane ignorante, vietăţi de soiul cărăbuşilor. Departe de aşa ceva, deoarece în realitate ele sunt vârfuri (gr. akremones; latin. summitates) de plante sau pomi (ibis., vol. 72, col. 270). În Epistola 5 Isidor din nou vorbeşte despre hrana lui Ioan ca fiind vârfuri de plante şi frunze (ibid. COL 183, 184). În Comentariu la Matei (la cap. 3,4), Teofilact din Bulgaria (c. anul 1075) observă: Unii spun că lăcustele (akrides) sunt plante, care sunt numite coarne negre; alţii (spun că ele sunt) fructe sălbatice de vară (ibid. vol. 123, col. 173, 174). În Istoria Bisericească (i. 14) Calistus Nicephorus (c. anul 1400 d.Hr..) spune că Ioan s-a retras în pustii sălbatice, folosinduse de părţile fragede ale pomilor ca hrană (ibid., vol. 145, col. 675, 676). Numeroşi alţii ar putea fi citaţi în aceeaşi direcţie. Scriitorii greci şi traducătorii lor latini par a înţelege prin lăcuste din cap. 3,4, a fi un articol vegetarian de dietă.

Nu se poate spune despre aceşti părinţi ai bisericii că gândirea lor era influenţată, aşa cum pare să fi fost aceea a ebioniţilor, de vreo ezitare de a accepta ideea că Ioan Botezătorul ar fi mâncat alimente cu carne. În măsura în care se cunoaşte, părinţii bisericeşti nu erau vegetarieni. Ar părea să fie cât se poate de dificil de procurat o explicaţie valabilă pentru acordul oarecum general al părinţilor că akrides-urile Evangheliilor înseamnă ceva deosebit decât lăcustele insecte, decât dacă ar fi fost un oarecare temei lingvistic sau că ar fi fost în obiceiurile oamenilor primelor secole creştine.

1. 4. Pare că numele pâinea Sf. Ioan, aplicat la fructul roşcovului, a fost introdus în diferitele limbi europene de peregrinii medievali care se reîntorceau din Ţara Sfântă. În limba germană, de exemplu, acesta este numele specific al fructului. Potrivit cu dicţionarul englez Oxford pâinea Sf. Ioan a apărut într-un dicţionar englez-spaniol din anul 1591, ca sinonim pentru roşcovă.

2. 5. T. K. Cheyne, un învăţat biblic eminent care a scris la începutul secolului, adoptă poziţia că hrana lui Ioan Botezătorul consta din roşcove şi miere sălbatică. El raţionează că cuvântul akrides, în toate cazurile cunoscute ale folosirii lui, înseamnă specific insecta, că lăcustele insecte au fost consumate din timpuri străvechi, dar că bunul simţ, însă, ne spune că lăcustele nu vor fi fost preferate de Botezătorul ca hrană a lui obişnuită faţă de produsele solului. Umilinţa n-ar trece peste hrana obişnuită a clasei celei mai sărace, adică roşcovele (Enciclopedia biblică, art. Roşcove).

[CristianR]

Mulțumesc, crinrin, pentru documentare. Avem toți dreptate, se pare. Sau, cum zicea o anecdotă: Hector vine sau nu vine :)

[sophia]

Mierea este totusi facuta de albine. Ele prelucreaza nectarul cules din flori cu substante din corpul (saliva lor). Asa ca strict luat nu ar fi de post.
Uleiul este total vegetal.
De ce este interzis in post?

Eu nu fac parastase in post, tocmai pentru ca nu se poate.
Totusi se spune ca se fac in post.
Si oamenii aduc produse facute si cu ulei.

Multa lume consuma ulei in post, nu in zilele cu dezlegare.
Inainte se spunea ca numai la manastiri este interzis si uleiul in post.
Acum m-am uitat si eu pe net si am gasit un singur preot care mai spune asa. Peste tot se spune ca uleiul nu este de post. Inseamna ca s-au mai schimbat niste lucruri.
N-am vazut/auzit pe nimeni sa tina post fara ulei.

In fine. Fiecare face cum crede.
In toate produsele de post este ulei.

Am comparat cu hrana veganilor pentru ca mie mi se pare ca postul este totusi un regim vegan si pentru ca am vazut ca Yasmine este foarte impotriva uleiului.

Am impresia ca se cade iar in extrema.

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Se pot face mancaruri in care legumele sunt la inceput calite in putina apa; salatele se pot face cu seminte ,avocado si nuci - nimeni nu le-a interzis , nu mai dramatiza!
Daca exista cat de cat vointa se poate tine post fara ulei macar o zi pe saptamana sau macar o jumatate de zi.

O salata cu naut fiert,ceapa, sfecla fiarta si masline ,cu sare si lamaie este foarte hranitoare si buna la gust fara a simti nevoia sa-i pui ulei.

Nu stiu de ce vorbim de vin si de ulei in parastase deoarece in posturi sunt dezlegari de ulei si vin de obicei Sambata si/sau Duminica ( iar parastasul se face in sambata mortilor nu??) .
Poti sa faci parastase si in afara postului, la praznice mari nimeni nu te tine!

Vezi ca tu singura spui de masline. Pai si din masline si din nuci si din seminte (de floarea soarelui pe care multi le mananca prajite) se face ulei. Unde este diferenta?

Nu stiu daca in Postul Pastelui sunt tot timpul dezlegari la ulei si vin.

[Iorest]

În prealabil postat de crinrin

Se mai intampla ca informatia sa nu poate fi primita ca atare, nu-i bai.
Deci mierea e de post. De asemenea, versetul dat de Iorest e un bun argument!

Ma bucur ca ti-a mai trecut supararea pe mine, bine ca inimile noastre nu s-au inchis dialogului.
Slava Domnului!

Cand am citit in biblie ca sfantul manca lacuste, nu m-am gandit la altceva decat la lacuste ca insecte. Apoi am aflat dintr-o predica, la biserica, ca lacustele erau de fapt niste plante saracacioase si rele la gust, n-am retinut exact exprimarea parintelui. Am fost foarte surprinsa si impresionata sa aud ca nu manca nici macar insecte ci doar niste buruieni amare si miere. Si de atunci, in suflet asa mi-a ramas - ca Sf. Ioan Botezatorul a fost din cale afara de ascetic, un inger!
Sa inteleaga cineva de aici ca daca ar fi mancat insecte n-ar mai fi fost ascet, e cale lunga. Va multumesc insa pentru comentarii! Asa sunt eu, mai glumeata.

Documentarea aia nici nu stiu cat e de corecta, am extras-o din versiunea Cornilescu.

În prealabil postat de Iorest

Ma bucur ca ti-a mai trecut supararea pe mine, bine ca inimile noastre nu s-au inchis dialogului.
Slava Domnului!

N-am nimic cu tine, sincer. Scrii foarte frumos pe diferite subiecte, dar la altele devii sensibil, semn ca ceva scartaie. E doar o parere.
Si eu am din astea si nu numai..., de aceea cer sfat de la duhovnic pentru unele critici primite pe forum. In felul asta incerc sa ma corectez, avand sfatul si parerea unui om avizat si de incredere.

A, si te tog sa ma ierti! Aia cu pers. de genul feminin a fost intr-adevar o rautate. Iertare!

[Iorest]

În prealabil postat de crinrin

N-am nimic cu tine, sincer. Scrii foarte frumos pe diferite subiecte, dar la altele devii sensibil, semn ca ceva scartaie. E doar o parere.

La asta lucrez, n-am voie sa fiu sensibil in sensul bolnavicios al cuvantului, chiar daca raspund repede dupa nu tin rautate, ma pot deconecta cu gandul de la forum chiar daca intalnesc situatii stresante, eu din polemica invat, trebuie sa fiu si mustrat.

Chiar ma intrebam acum cateva zile la Eghina la mormantul Sfantului Nectarie daca e bine sa scriu pe forum.
Aia cu genul feminin a fost o dovada ca te-am enervat atat de tare incat ai jucat dur, te-am scos si eu din echilibru ma gandeam ca ma provoci sa te jignesc pt a fi banat, pana la urma forumul si orice modalitate de comunicare e o sabie care ne cerne.

Eu sunt multumit daca orice discutam ramane pe forum si nu apune soarele peste mania interlocutorilor, daca forumul ma face sa acumulez ura atunci mai bine ma retrag.