Despre simplitate

Multi parinti ne sfatuiesc, chiar in aceste vremuri, sa ne deprindem sa traim mai simplu. Usor de zis, dar greu de facut. Ne complicam existenta adesea cu sau fara folos. Cert este ca multi dintre noi suntem foarte ocupati! De aici ni se pot trage multe alte ispite.

[sophia]

La ce te referi concret si ce propui?
In principiu ai dreptate, dar vino cu exemple.
In alta parte este critica lenea/trandavaia, aici se critica munca, faptul ca suntem ocupati.
Pai cum este mai bine atunci?
De complicat ne complicam mult si adesea fara rost...chiar si in credinta din pacate. Alegem asa cai complicate!

[anna21]

Exemplific eu. In ziua de sambata m-am trezit devreme ca sa sortez si spal mormane de haine, sa fac ordine si curatenie..
Sunt sufocata in lucruri!!! (si totusi sunt dintre cei care incearca sa tina minimum de mobilier si obiecte). Tot e prea mult si consuma enorm timp.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

La ce te referi concret si ce propui?
In principiu ai dreptate, dar vino cu exemple.
In alta parte este critica lenea/trandavaia, aici se critica munca, faptul ca suntem ocupati.
Pai cum este mai bine atunci?
De complicat ne complicam mult si adesea fara rost...chiar si in credinta din pacate. Alegem asa cai complicate!

Nu caile sunt complicate , ci intelegerea noastra limitata . . . !

Din cate am inteles deocamdata, daca o fi bine cum am inteles, crestinii folosesc termenul "simplitate" in primul rand cu referire la neamestec, la curatirea de orice element patimas, la sfintire (ca proces neincetat de-a lungul vietii).
Pot duce o viata simpla, imi pare acum, in sensul ordinar al termenului, adica sa fac cat mai putine lucruri si in afara confortului, dar aceasta inca nu e simplitate crestina. Pot de pilda sa stau in pat o luna si sa ma uit in tavan dar sa nu am simplitate ci o multime confuza, pestrita, de ganduri si imagini si o multime de emotii contrarii, un intreg zbucium. Sau, poate, vid sufletesc care, desigur, nu e simplitate. Caci simplitatea nu e golire ci, dimpotriva, plinire (umplere de Dumnezeu).
Faptul cu nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu si lui mamona, cred ca se refera exact la simplitate. Tot la ea si fericirea saraciei cu duhul.
Dar daca merg la Sfanta Liturghie si acolo vorbesc cu tanti Zambila despre pretul la taitei, asta nu mai e un fapt al simplitatii. E imprastiere prin combinarea de nedorit a "ingredientelor" sufletesti, a tintelor, a cailor.
Similar, daca ma rog la Dumnezeu si in acelasi timp fac planuri de razbunare pe nevasta sau vecin, iar nu mai e simplitate.
In fine, simplitatea nu e un fapt ordinar ci unul cu adevarat extraordinar. Sfintii ne ilustreaza din plin aceasta.
Tinerea poruncilor Mantuitorului netezeste drumul spre simplitate.
Pacatul e cadere din simplitate, din har.
In afara Bisericii nu cred ca exista simplitate. Cel mult simplificari, anulari, negari si amputari pana la deplina desfiintare a umanului. Pana la caricatura si monstru.
Domnul nu spune lasa toate si urmeaza mie, ci "lasa toate ale tale", asadar despatimire, dezlipire de atasamente, daramarea idolilor. Iar pentru asta avem atat de MULT de facut, nu e deloc simplu... Nu e simpla simplitatea si nu-i simplu sa devin unit, unitar, consecvent, cu totul daruit vietii crestinesti.
Un om "simplu" e un om golit de amestecuri in sensul sustragerii definitive din perpelirea intre Dumnezeu si mamona. In sensul indumnezeirii, desigur, ca daca e golit de Dumnezeu e un om mort, de-o avea fie si 1000 de ani de "trait".
Teribil nu imi pare ca Noe avea 800 ani, ci ca a trait 800 de ani simplitatea! De-as trai-o macar o zi, o clipa macar...
Domnul sa ne ajute intru simplitate. AMIN+

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Din cate am inteles deocamdata, daca o fi bine cum am inteles, crestinii folosesc termenul "simplitate" in primul rand cu referire la neamestec, la curatirea de orice element patimas, la sfintire (ca proces neincetat de-a lungul vietii).
Pot duce o viata simpla, imi pare acum, in sensul ordinar al termenului, adica sa fac cat mai putine lucruri si in afara confortului, dar aceasta inca nu e simplitate crestina. Pot de pilda sa stau in pat o luna si sa ma uit in tavan dar sa nu am simplitate ci o multime confuza, pestrita, de ganduri si imagini si o multime de emotii contrarii, un intreg zbucium. Sau, poate, vid sufletesc care, desigur, nu e simplitate. Caci simplitatea nu e golire ci, dimpotriva, plinire (umplere de Dumnezeu).
Faptul cu nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu si lui mamona, cred ca se refera exact la simplitate. Tot la ea si fericirea saraciei cu duhul.
Dar daca merg la Sfanta Liturghie si acolo vorbesc cu tanti Zambila despre pretul la taitei, asta nu mai e un fapt al simplitatii. E imprastiere prin combinarea de nedorit a "ingredientelor" sufletesti, a tintelor, a cailor.
Similar, daca ma rog la Dumnezeu si in acelasi timp fac planuri de razbunare pe nevasta sau vecin, iar nu mai e simplitate.
In fine, simplitatea nu e un fapt ordinar ci unul cu adevarat extraordinar. Sfintii ne ilustreaza din plin aceasta.
Tinerea poruncilor Mantuitorului netezeste drumul spre simplitate.
Pacatul e cadere din simplitate, din har.
In afara Bisericii nu cred ca exista simplitate. Cel mult simplificari, anulari, negari si amputari pana la deplina desfiintare a umanului. Pana la caricatura si monstru.
Domnul nu spune lasa toate si urmeaza mie, ci "lasa toate ale tale", asadar despatimire, dezlipire de atasamente, daramarea idolilor. Iar pentru asta avem atat de MULT de facut, nu e deloc simplu... Nu e simpla simplitatea si nu-i simplu sa devin unit, unitar, consecvent, cu totul daruit vietii crestinesti.
Un om "simplu" e un om golit de amestecuri in sensul sustragerii definitive din perpelirea intre Dumnezeu si mamona. In sensul indumnezeirii, desigur, ca daca e golit de Dumnezeu e un om mort, de-o avea fie si 1000 de ani de "trait".
Teribil nu imi pare ca Noe avea 800 ani, ci ca a trait 800 de ani simplitatea! De-as trai-o macar o zi, o clipa macar...
Domnul sa ne ajute intru simplitate. AMIN+

Ai zugravit foarte frumos simplitatea crestina.
Simplitatea crestina consta intr-o inima curata, incredere deplina in Dumnezeu , iubirea curata si simpla pe care trebuie sa o nutrim fata Dumnezeu si fata de oameni. Acestea le putem dobandi prin neamestecul, asa cum frumos ai spus, de elemente patimase. practic este cam asa:
"Întrebare:
Cum trebuie să îmi trăiesc viața?


Răspuns:
Să-ți trăiești viața așa: când te scoli din somn, să-i
mulțumești și să te rogi lui Dumnezeu. Când vii de la Biserică
să citești dintr-o carte ceva spre folosul sufletului tău, apoi să
te apuci de lucru. După ce ai lucrat destul să te rogi din nou.
După ce te-ai rugat să citești iar și să te apuci iar de lucru.
Și așa să faci totul pe rând, să te rogi, să citești, să
lucrezi. Dar și la lucru și în osteneli să îți ridici mintea ta
la Hristos, să te rogi Lui ca El să te miluiască și să te ajute.
Dacă vei face totul așa pe rând, atunci față de toate - și față
de citire, și de rugăciune, și de lucru - vei avea tragere de
inimă și sârguință. Schimbarea provoacă tragerea de inimă și
sporește râvna. Să pomenești deseori moartea, judecata lui
Hristos și veșnicia. Cu aceste gânduri ca și cu un bici se alungă
tristețea și plictiseala. (Sfântul Tihon de Zadonsk)

„Întrebare:
Cum să transformăm trupul nostru în instrument al dreptăţii?


Răspuns:
Păcătosul se uită la ceea ce este ispititor, la ceea ce este
necurat, la imagini imorale (statui dezgolite, afişe păcătoase),
se uită la ceea ce îi stârneşte pofta (spectacole smintitoare),
iar dreptul îşi îndreaptă ochii săi către imaginile sfinte care
trezesc gândurile sfinte, către fotografiile stareţilor, ale
asceţilor, ale mănăstirilor. Păcătosul ascultă şi spune
lucruri deşarte şi păcătoase, cântă cântece ispititoare,
ascultă muzică săltăreaţă şi din gura lui, în afară de
acestea se aud des fie osândiri, fie vorbe de ocară, iar dreptul
iubeşte cântarea duhovnicească, discuţiile despre credinţă,
serioase şi îndeosebi tot ce este bisericesc. Păcătosul merge în
locuri de distracţii, de veselie, iar picioarele dreptului nu cunosc
căile necredincioşilor şi cele către faptele cele rele; paşii
lui se îndreaptă spre Biserica lui Dumnezeu, spre mănăstiri,
spre locurile sfinte unde au vieţuit şi s-au nevoit plăcuţii lui
Dumnezeu. Mâinile păcătosului slujesc ca instrument al
nedreptăţii: el răpeşte cu ele avutul străin, îi face rău
aproapelui; iar mâinile dreptului slijesc ca instrument al binelui:
el ba îşi face cu ele semnul crucii, ba îşi săvârşeşte lucrul
pentru folosul familiei sale, spre folosul societăţii. Păcătosul
îşi odihneşte, îşi răsfaţă, îşi desfată şi îşi hrăneşte
cu bunătăţi trupul său, iar dreptul nu socoteşte că trupul e al
său, ci al Domnului. El îl osteneşte prin muncă neîncetată,
prin metanii şi îl păzeşte în curăţie şi sfinţenie.” (1000
de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească)

[dobrin7m]

Cap. IX Despre simplitate

Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său.
Când s-a întors, a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
– De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi.
Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi. O dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. De fapt, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.

Un părinte a spus:
– O simplitate naturală devine sfinţire într-un mod natural. Un om simplu, dar sfânt, când a îngrijit odată un sărman om bolnav, s-a dus pe ţărmul mării, la Biserica Înălţării, şi-a ridicat braţele şi a început să se roage: «Sfânta mea Înălţare13 (El credea că «Înălţarea» este o sfântă a cărei hram îl avea biserica.), dăruieşte-mi un peşte mic pentru cel bolnav». Şi, deodată, o minune – un peşte a căzut în mâinile sale. El l-a gătit, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi Sfintei Înălţări.
– Un om simplu, dar sfânt, care nu are discernământ, îl poate socoti sfânt şi pe unul rătăcit, în vreme ce un sfânt înţelept, având multă minte, are şi discernământ, putând astfel să facă diferenţa dintre un om sfânt şi unul rătăcit. Mintea este dar şi harismă de la Dumnezeu, ca şi puterea trupească. De aceea se cade să le întrebuinţăm aşa cum voieşte Dumnezeu, adică spre mântuire şi sfinţire.
– Cei pe care îndeobşte oamenii îi socotesc nedreptăţiţi (adică cei orfani, invalizi etc.) sunt ajutaţi de Dumnezeu, Care îi acoperă cu daruri, căci nu există nedreptate la Dumnezeu.

Părintele pustnic Filaret din Karulia a fost dus la Salonic pentru a apărea în instanţă, fiind acuzat pe nedrept de furtul unei cărţi vechi, care de fapt fusese furată de un turist. Nu avea nici un ban pentru a plăti amenda.
– Părinte, ori plăteşti amenda, ori mergi la închisoare, i-a spus judecătorul.
– Prefer să merg la închisoare. Nu am nici un ban. Şi, pe lângă asta, îmi voi aminti de închisoarea veşnică, a răspuns părintele.
Când, într-un final, cineva dintre credincioşi i-a plătit amenda, el a spus:
– Am fost eliberat din închisoarea pământească. Mă întreb dacă voi fi lăsat liber din cea veşnică?
Cineva l-a întrebat:
– Cum a fost, părinte, la Salonic? Cum au fost oamenii acolo?
El nu mai mersese la Salonic de 50 de ani şi i-a răspuns:
– Ce pot să vă spun, părinţi? Se grăbeau cu toţii după mântuire. Eu am fost singurul nepăsător şi leneş…

[guardian knight]

intreaga noastra societate post-moderna nu este deloc una care sa ne impinga inspre simplitate !
plecand de la consumismul capitalismului, pana la avalansa informationala media,ajungand la globalizare si la era vitezei informatice si mecanice...

noi nu mai putem functiona si gandi in cadrele exitentiale ale omului antic sau medieval care haladuia prin paduri cat era ziua de lunga si traia in comunitati minuscule unde toti se cunosteau !
noi, dincolo de faptul ca traim in aglomerari urbane anonime, mai traim si in bloc, aceasta nascocire draceasca,comunista, facuta sa-l indeparteze pe om de dumnezeu !

[sophia]

Eu nu stiu daca la simplitatea asta a gandurilor s-a referit intrebarea initiala.
Drept sa spun nici nu mi-a trecut prin minte acest gen de abordare.
Si nu prea inteleg ce legatura au povestirile acelea cu simplitatea.

Eu ma refer, pentru ca asta ma deranjeaza pe mine, la modul in care omul isi complica viata in mod concret cu tot felul de lucruri, activitati, reglementari, sisteme etc.

Faptul ca ma duc la biserica si mai vorbesc dupa sau inainte de slujba si cu lumea, nu are a face cu simplitatea.
La fel statul in pat. Ca am multe ganduri, da. Dar nu inseamna neaparat ca ma complic.
Ar insemna ca totul in viata asta este o complicatie, caci presupune multe ganduri si actiuni: de la spalatul pe dinti, la cititul unei carti si mai departe la munca.

Iar povestirile acelea cu parintele - chiar n-am inteles ce vor sa arate.
Nici macar credinta, pentru ca omul a facut pacatul sa se manie si sa se razbune pe Sf. Nicolae.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de antoniap

Multi parinti ne sfatuiesc, chiar in aceste vremuri, sa ne deprindem sa traim mai simplu. Usor de zis, dar greu de facut. Ne complicam existenta adesea cu sau fara folos. Cert este ca multi dintre noi suntem foarte ocupati! De aici ni se pot trage multe alte ispite.

Simplitatea este povatuitoarea catre nepatimire.

Nepatimirea este calea spre extazul neschimbator.

Sursa simplitatii se afla in minte.

Simplitatea pogoara in inima cand se identifica in culorile lumii, aceeasi esenta.

Un trai simplu este cel mai bun povatuitor pentru cel incepator.

Insa sa fim atenti:

Poti sa ai o viata simpla si sa nu gusti simplitatea.

Dar cand formele sunt intelese in miezul lor,
poti sa ai o viata bogata absorbita in simplitate.