Smerenia - intrare la Tronul indurarilor

[NECTARIE]

Numită de unii gânditori temelia Crucii, ea este filosofia creștină, sarea virtuților, fiind însăși viața sfinților. Părinții din spiritualitatea răsăriteană afirmă că fără smerenie nu poți vedea fața lui Dumnezeu, nu te poți ridica la înălțimea cerului, la patria cerească. Dacă lipsește smerenia nu se poate simți cu adevărat gustul dulce al iertării când păcatele sunt acoperite de bunătatea lui Dumnezeu.
Acest mărgăritar al virtuților este însăși viața lui Hristos, pilda cea vie și nemuritoare, iar părinții spun că „cel care nu se smerește, alungă de la dânsul harul lui Dumnezeu“. Și îmi vine în minte o pildă din Pateric în care Avva Ilarion din Palestina a mers la Avva Antonie, și i-a zis lui Avva Antonie: „-Bine ai venit, luceafărule cel ce răsari dimineața !“ Și i-a zis lui Avva Ilarion: „-Pace ție, stâlpule de lumină care luminezi lumea !“ Oare acesta este salutul dintre cei mai smeriți oameni din lume ?! Și dacă vom citi în Pateric, vom găsi mărturii că erau cu adevărat smeriți, însă acest salut mă duce cu gândul la salutul Arhanghelului Gavriil către Preacurata Fecioara Maria: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.“ (Luca 1,28) Smerenia înseamnă slavă începută ! Pentru că legea smereniei lucrează contra ei însăși: din scântei iese foc, din picături de apă, bălți, din milă, milostenie, iar din smerenie, iese slavă și lumină.