Voi va rugati impreuna in familie?

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că e nevoie şi de rugăciune colectivă, şi de rugăciune individuală. S-a vorbit de multe ori de „biserica de acasă”, însemnând că omul trebuie să plece de la liturghie, de la rugăciunea comună ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru jertfa Sa, şi să o continue acasă, în familie, între vecini şi colegi. Deci dacă Biserica reprezintă (sau trebuie) comuniunea întru Hristos a celor ce se roagă şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, nu trebuie ca şi familia să reprezinte acelaşi lucru? Eu tare mă tem de individualism, care e spiritul ce pare să cuprindă tot mai mult lumea actuală, mai ales în oraşe. E trist că ne ducem şi ne întoarcem singuri de la Biserică şi că, de multe ori, aşa petrecem şi în familie.

Dar poate ca nu e intotdeauna vina noastra.
Mai e si alt aspect: poate ca nu e absolut necesar sa stam in genunchi ore intregi toata familia si sa rostim cu voce tare acatiste si paraclise; poate insasi faptul ca comunicam unii cu altii si suntem la curent cu nevoile si cu greutatile celorlalti ne fac sa ne unim energiile si sa ii incurajam in ceea ce au de facut.

În prealabil postat de N.Priceputu

E trist că ne ducem şi ne întoarcem singuri de la Biserică şi că, de multe ori, aşa petrecem şi în familie.

Este trist ca totusi cuplurile nu-si gasesc maturitatea si nu inteleg rostul si sensul lor adanc din viata. Este trist ca de multe ori ne dam seama cat de importanta e familia numai cand suntem incercati de vreun necaz. Cat este de important sa ne cladim familia dupa cuvintele parintilor nostri, a Sfintilor Parinti si nu dupa tot felul de obiceiuri si idei lumesti. De aici putem trage si concluzia ca noi singuri ne-am creat o lume a noastra si tot noi ne plagem de ea, dar vina suntem numai noi. Noi suntem cei care o putem schimba aducandu-ne la Iisus Hristos si o data cu noi sa-i aducem si pe altii. Si asta numai prin pocainta si multa rugaciune. Pana nu ne aducem pe noi in fata lui Dumnezeu nu o sa putem sa-i aducem nici pe altii. De aceea parintele meu drag spunea cam asa: "Aproape întotdeauna cei care se plâng de alţii ar trebui să se plângă de ei înşişi, căci fiecare e artistul vieţii sale şi viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră." Si tot el mai spunea: "Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul."
Iertare daca am lugit putin cuvantul off topic.

[anita]

În prealabil postat de glykys

Mai astept parerile voastre si vreau sa citesc si eu despre familii care se roaga impreuna. O idee buna, de pus in practica de catre cine poate, fireste, ar fi sa spunem cu totii Tatal nostru atunci cand ne asezam la masa. Sau macar sa ne inchinam impreuna. Asta functioneaza la mine si cred ca ar functiona si Tatal nostru. De asemenea, imi aduc aminte ca atunci cand mergeam cu totii la cimitir, bunica ne punea sa spunem impreuna Tatal nostru, cu voce tare. I-a pus sa zica si in timpul cutremurului din 1977. Masa si prezenta mortii, acestea doua imi raman pentru mine, asadar, cadrele in care se poate manifesta comuniunea in rugaciune cu familia. La biserica e altceva, fireste.

Sunt de parere si ca rugaciunea creeaza niste punti. Se realizeaza o relatie sufleteasca foarte apropiata cu persoana alaturi de care te rogi, chiar daca nu se regaseste si in sfera sociala. De pilda, mie imi sunt mai apropiate sufleteste persoanele din biserica, desi cu majoritatea nu am schimbat nicio vorba, decat persoanele cu care petrec foarte mult timp si despre care stiu vrute si nevrute. Acelasi lucru pentru persoanele (vii sau moarte) pentru care ma rog ocazional, desi poate ca nu le-am vazut de mult timp sau nu le voi mai vedea niciodata.

Glykys ,daca doi soti se roaga impreuna , puntile sunt deja create.
In general sotii au si acelasi duhovnic si aceleasi preocupari duhovnicesti
Merg impreuna pe drumul mantuirii.
Rugaciunea se poate face in aceeasi camera ,cu candela aprinsa ,fiecare citind din cartea de rugaciuni sau psaltire.
Nu inteleg de ce ar trebui mers in alta incapere .
Efectele rugaciunii se vad in viata de zi cu zi ,normal ca acolo unde e mai multa rugaciune si diavolul are mai putina putere ,dar pot aparea si ispite.
Ana21 spune ca are piedici de la copii ,se poate face o intelegere cu ei ,sa li se dea o ocupatie ,ceva si seara dupa o anumita ora ei dorm.
Eu de ex.ma rog dupa ora 22.30 ,nu pentru ca asa mi-am propus ci pentru ca atunci ma degrevez de anumite responsabilitati.
Si pe mine m-ar interesa efectele rugaciunii comune in viata celor din familie ,daca s-a produs vreo schimbare in bine la copii ,parinti ,etc.

[fallen]

[quote=ovidiu b.;427430 De aceea parintele meu drag spunea cam asa: "Aproape întotdeauna cei care se plâng de alţii ar trebui să se plângă de ei înşişi, căci fiecare e artistul vieţii sale şi viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră." Si tot el mai spunea: "Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul."
Iertare daca am lugit putin cuvantul off topic.[/QUOTE]

De aceea Parintele era considerat clarvazator.
De aceea putea sa opreasca tinerii de la casatorii nepotrivite, de exemplu. (probabil in special pe cei care ii cunostea, dintre enoriasi, sau care se spovedeau la dansul).
Ba chiar Acatistul spune ca isi dadea seama si cine se va intoarce din razboi; nu stiu cum ar fi putut sa faca asta, dar cred ca ii vedea cumva, ii "ghicea" pe cei care aveau taria necesara sa treaca prin aceasta incercare.

[anita]

În prealabil postat de ovidiu b.

Este trist ca totusi cuplurile nu-si gasesc maturitatea si nu inteleg rostul si sensul lor adanc din viata. Este trist ca de multe ori ne dam seama cat de importanta e familia numai cand suntem incercati de vreun necaz. Cat este de important sa ne cladim familia dupa cuvintele parintilor nostri, a Sfintilor Parinti si nu dupa tot felul de obiceiuri si idei lumesti. De aici putem trage si concluzia ca noi singuri ne-am creat o lume a noastra si tot noi ne plagem de ea, dar vina suntem numai noi. Noi suntem cei care o putem schimba aducandu-ne la Iisus Hristos si o data cu noi sa-i aducem si pe altii. Si asta numai prin pocainta si multa rugaciune. Pana nu ne aducem pe noi in fata lui Dumnezeu nu o sa putem sa-i aducem nici pe altii. De aceea parintele meu drag spunea cam asa: "Aproape întotdeauna cei care se plâng de alţii ar trebui să se plângă de ei înşişi, căci fiecare e artistul vieţii sale şi viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră." Si tot el mai spunea: "Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul."
Iertare daca am lugit putin cuvantul off topic.

Ai dreptate ,dar in multe familii ,unul din soti a luat-o mai tarziu pe drumul credintei ,dupa casatorie.Celalalt nu are nici o inclinatie spre viata spirituala si nu vrea sa se schimbe .
Citeam o carte a parintelui Argatu ,despre avorturi si desfrau .Acolo e vorba de o femeie de la tara careia Maica Domnului i-a aratat cum e in iad deoarece facuse multe avorturi.
Nici dupa aceea femeia nu a vrut sa faca un canon pentru a scoate copiii avortati din iad si a-si salva sufletul ,in timp ce sotul ei a inceput sa tina posturi aspre.
"Daca nu asculta de Moise si de profeti nici daca va invia cineva nu vor crede"

[Florin-Ionut]

Eu sînt mai mult pentru rugăciunea de laudă şi de mulţumire, mai puţin pentru cea de cerere. Ştie Domnul ce avem nevoie.

De aceea uneori cînd o iau pe Teodora în braţe să o plimb prin cameră, aşa, ca la patru luni jumate, îi spun: haide Teodora să ne rugăm. Şi zic aşa: Mulţumim Ţie Doamne Iisuse Hristoase că sîntem cu toţii sănătoşi, îndeosebi Teodora cea micuţă, care nu s-a îmbolnăvit niciodată. Mulţumim că avem o casă unde să locuim, că e călduţ şi bine, că avem ce mînca, mulţumesc pentru serviciul pe care l-am primit de la Tine. Şi apoi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău, că ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre. Îţi mulţumim că pentru rugăciunile tale cele preaputernice ne este nouă bine şi că ne aduci mare ajutor prin mijlocirile tale.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi toţi de tot răul. Amin.

În prealabil postat de anita

Ai dreptate ,dar in multe familii ,unul din soti a luat-o mai tarziu pe drumul credintei ,dupa casatorie.Celalalt nu are nici o inclinatie spre viata spirituala si nu vrea sa se schimbe .

Probabil ca sunt cele mai multe cazuri in ziua de astazi. Cuplurile intra in viata de familie cu stangul (si eu sunt printre ei). Am sa postez o povestioara a parintelui Paisie Aghioritul care mi-a placut tare mult si poate este spre invatatura noastra. Imi cer iertare ca este putin cam lunga, dar merita citita.

Soţia credincioasă
"Un tânăr oare*care a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. In cele din urmă s-au căsătorit. Insă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari – un băiat la facul*tate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu – el continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o întreprindere mare şi câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia cu viaţa sa desfrânată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi, dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai spună? Dar ce făcea acest om fără frică de Dum*nezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. Ii telefona femeii sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate, pentru a nu intra la gânduri copi*ii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi a adus-o la ei cu maşina. Ii trimitea pe copii în camerele lor să înveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi în casă. Iar aceasta se întâmpla în fiecare zi la amiază. Şi acesta atât de des îşi schimba prietenele, încât copiii au ajuns s-o întrebe pe mama lor: “Mamă, dar câte prietene ai?”. “Ne cunoaştem de mai demult”, le spunea aceea. Pe lângă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău decât pe o servitoare, deoarece se purta cu ea cu multă barbarie. Gândiţi-vă, această mamă să slu*jească în fiecare zi la două dobitoace, care îi necin*steau casa, iar ea să pună mereu gânduri bune în mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: “Voi face răbdare”, şi astfel să aibă puţină mângâiere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani. Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti. Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea, într-o zi, alergând ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut într-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o pri*etenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devota*ta lui soţie şi mama cea bună îl îngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa lui cea desfrânată. Fapta aceasta a ei l-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte câţiva ani, în pace sufletească, apoi s-a odihnit în Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi întreţinea familia. Şi împreună cu surorile lui au trăit în dragoste, pentru că primise învăţături bune de la buna lor mamă. Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma familiei, l-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată în ceruri. Dum*nezeu o va aşeza pe această femeie în locul cel mai bun din rai."

În prealabil postat de ioan cezar

Da, frate Vlad, miezul versetului este mereu mai bogat decat ne pare uneori, cata vreme ne aflam in Ocean...:), in Oceanul Scripturii! Cu barcuta noastra mica... Iar sfintii, tocmai de aceea au putere de lamurire pentru noi, intrucat in barcuta lor a incaput, prin Duhul Sfant, uneori intreaga Dumnezeirea...
Ma bucur ca ai deschis un pic din evantaiul interpretarilor. Ceea ce nazuiam era tocmai a da atentie smerita textului, pentru a preveni opiniile grabite, curioase chiar, unele de-a dreptul straine de Dumnezeu.
Cat priveste cuvantul sfantului meu cel mai drag, Isaac Sirul, desi nu am textul la indemana acum, imi pare ca talcuirea e in acord cu mesajul mai larg al capitolului. Fonful dominant al textului se refera la relatiile dintre semeni, la lupta lumeasca pentru ierarhii si prioritati, la goana dupa preamariri si cinstiri. La certuri, la pedepse si iertare... Tocmai pentru a aduce pacea aici, Domnul vine si spune ca mai este si El, cand ne razboim intre noi, aratind ca aceia care se aduna pentru vreo pricina in numele Lui, chemindu-l deci ca Judecator, vor bate ispita de a deveni ei insisi judecatorii aproapelui. Acest aspect cred ca nu trebuie omis din nici o talcuire, deoarece e limpede care e cadrul versetului, contextul, mesajul central transmis de Domnul.
Iar sfantul Isaac, om al isihiei, asadar al linistii si pacii prin Duhul lui Hristos, fireste ca pune aceeasi problema - problema conflictului, pe care o muta din planul exterior al relatiilor interumane, in planul intern, subiectiv, dinlauntrul sufletului. In noi e razboi. Adam cel vechi se razboieste cu omul duhovnicesc, mintea cu inima. Si cata vreme Hristos nu este chemat, razboiul interior nu va cunoaste pacea.
Domnul se arata in acest verset Facatorul de pace. Si intre noi, si inlauntrul nostru.
Asa imi pare, iti multumesc Vlad ca mi-ai dat prilejul sa imi expun opinia si cer iertare ca m-am abatut de la topic.
Domnul fie cu noi!

Eu am deschis evantaiul interpretarilor cu citatele parintilor si tu ai dezvoltat acolo unde nu m-am priceput eu. Ma bucur ca am zabovit putin impreuna asupra cuvintelor lui Hristos. O sa incerc sa imi aduc aminte sa il chem pe Hristos ca sa imi spuna care e judecata Lui, desi dupa cum ma stiu mi-e ca la mine gandurile o sa capete o nuanta de „loveste-i Tu Doamne ca eu nu am voie” :)

Hristos in mijlocul nostru!

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu sînt mai mult pentru rugăciunea de laudă şi de mulţumire, mai puţin pentru cea de cerere. Ştie Domnul ce avem nevoie.

De aceea uneori cînd o iau pe Teodora în braţe să o plimb prin cameră, aşa, ca la patru luni jumate, îi spun: haide Teodora să ne rugăm. Şi zic aşa: ......

Foarte frumos exemplul, insa as vrea sa adaug ceva. Cand multumim pentru sanatate, mancare, caldura si toate binefacerile primite de la Dumnezeu, sa ne gandim si la cei care duc lipsa de acestea si sa-L rugam pe bunul si milostivul Dumnezeu sa aia grija si de cei care nu au sanatate, nu au ce manca, nu au unde locui si asa mai departe. Sa dau un exmplu: cand ma pun la masa dupa rugaciunea Tatal nostru si cea de multumire il rog pe Dumnezeu sa hraneasca si gurile celor infometati. Cand ma apropii de calorifer ma gandesc cati n-or fi fara caldura - si atunci zic "Doamne ai grija de cei ce duc lipsa de caldura si sufera de frig" si asa mai departe.

[lore86]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu sînt mai mult pentru rugăciunea de laudă şi de mulţumire, mai puţin pentru cea de cerere. Ştie Domnul ce avem nevoie.

Si eu cred la fel.
Dar e bine sa invatam copilasii ca atunci cand sunt in fata unei situatii mai speciale sa isi intoarca privirea spre Domnul, si sa il roage sa ii ajute sa iasa din situatia ceea. Sa stie ca doar la El gasesc sprijin si El ii poate izbavi din orice rau. Sa cheme numele Lui atunci cand vre-un gand rau ii supara.
Copiii trebuie sa se gandeasca si la cei in suferinta.E induiosator sa vezi cum se roaga ptr toata lumea, in special ptr cunoscuti. Cred ca asta e rugaciunea care te sfinteste.Cand te rogi ptr aproapele tau si ptr binele lui.
Nu ceri Domnului ptr tine, ca El stie ce iti trebuie, ci il rogi ptr fratele tau, care trece printr-o incercare si care doar prin ajutorul rugaciunii se poate intari.
Rugaciunea unora ptr altii e porunca biblica.De aceea si dam pomelnice pe la manastiri pe unde mergem.