Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Umanitare
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 27.09.2013, 00:06:56
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.101
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
"Cel ce va primi un prunc ca acesta în numele Meu pe Mine Mă primește" - a spus Mântuitorul nostru Hristos.
Cred că una dintre faptele cele mai bine plăcute în fața lui Dumnezeu este aceea de a adopta un copilaș, de a-l lua dintr-o instituție a statului (unde va fi crescut, ca vai de lume, până la majorat, când va fi lăsat, la propriu, pe străzi) sau dintr-o familie iresponsabilă și de a-i oferi dragostea părintească după care orice suflet de copilaș tânjește din toată ființa lui!
Dumnezeu să le ajute tuturor celor care au această frumoasă, creștinească intenție să aibă copilași adoptivi buni, recunoscători, iubitori de părinți!
P. S. Cunosc personal mai multe cupluri care, după ce au adoptat un copil, au avut și proprii copii biologici. Desigur, după ce ai ales să înfiezi un copilaș, acela îți aparține, îți este fiu/ fiică, în aceeași măsură ca un copil natural (de vreme ce ți-ai asumat, în fața lui Dumnezeu, responsabilitatea de părinte). Totuși, cred că aceste "întâmplări" (neîntâmplătoare...) sunt semne din partea lui Dumnezeu că fapta adopției a fost... scrisă-n Cartea Vieții. :)
Doamne ajută!
P. S. 2. Mi-am pus de multe ori întrebarea: din ce motiv, oare, unii copii adoptați, atunci când află că părinții lor nu le sunt părinți biologici (ca și cum asta ar fi important...), vor să-și cunoască "părinții" naturali.
Adică pe cine vreți să cunoașteți? Pe ăia care v-au abandonat?!...
Cred că, dacă mâine mi s-ar spune că mama și tata îmi sunt părinți adoptivi (nu biologici), nu aș avea nici cea mai mică tresărire, în sensul unei dorințe de a recunoaște alți părinți în afară de ei! Părinții adevărați, așa cum atât de frumos scria Sfântul Ioan Gură de Aur, sunt nu doar cei care dau naștere unui copil (de fapt, viața o dă Domnul, Tatăl ceresc), ci cei care-și câștigă calitatea de părinți prin faptul că-i cresc pe copii cu dragoste, oferindu-le afecțiunea, protecția și educația de care au nevoie.
Părinților adoptivi Mântuitorul le va spune, neîndoielnic, în ziua Judecății:
"străin am fost și M-ați adus la voi".
Eu nu cred ca este nimic in a-ti dori sa cunosti parintii biologici.
Multe caracteristici personale pot fi explicate/elucidate doar cunoscundu-i,doar mostenirea genetica de la ei vine.Este o curiozitate fireasca,as spune.

Apoi copiii,nu sunt atat de intransigent moraliceste cum suntem noi adultii,ei isi iubesc parintii biologici si ii iarta de crima abandonului.Se va vedea ca culpabilizarea si ura care provine din motivul abandonului isi va face aparitia prin adolescent sau chiar mai tarziu.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #22  
Vechi 27.09.2013, 01:25:21
Parascheva16's Avatar
Parascheva16 Parascheva16 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.924
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
"Cel ce va primi un prunc ca acesta în numele Meu pe Mine Mă primește" - a spus Mântuitorul nostru Hristos.
Cred că una dintre faptele cele mai bine plăcute în fața lui Dumnezeu este aceea de a adopta un copilaș, de a-l lua dintr-o instituție a statului (unde va fi crescut, ca vai de lume, până la majorat, când va fi lăsat, la propriu, pe străzi) sau dintr-o familie iresponsabilă și de a-i oferi dragostea părintească după care orice suflet de copilaș tânjește din toată ființa lui!
Dumnezeu să le ajute tuturor celor care au această frumoasă, creștinească intenție să aibă copilași adoptivi buni, recunoscători, iubitori de părinți!
P. S. Cunosc personal mai multe cupluri care, după ce au adoptat un copil, au avut și proprii copii biologici. Desigur, după ce ai ales să înfiezi un copilaș, acela îți aparține, îți este fiu/ fiică, în aceeași măsură ca un copil natural (de vreme ce ți-ai asumat, în fața lui Dumnezeu, responsabilitatea de părinte). Totuși, cred că aceste "întâmplări" (neîntâmplătoare...) sunt semne din partea lui Dumnezeu că fapta adopției a fost... scrisă-n Cartea Vieții. :)
Doamne ajută!
P. S. 2. Mi-am pus de multe ori întrebarea: din ce motiv, oare, unii copii adoptați, atunci când află că părinții lor nu le sunt părinți biologici (ca și cum asta ar fi important...), vor să-și cunoască "părinții" naturali.
Adică pe cine vreți să cunoașteți? Pe ăia care v-au abandonat?!...
Cred că, dacă mâine mi s-ar spune că mama și tata îmi sunt părinți adoptivi (nu biologici), nu aș avea nici cea mai mică tresărire, în sensul unei dorințe de a recunoaște alți părinți în afară de ei! Părinții adevărați, așa cum atât de frumos scria Sfântul Ioan Gură de Aur, sunt nu doar cei care dau naștere unui copil (de fapt, viața o dă Domnul, Tatăl ceresc), ci cei care-și câștigă calitatea de părinți prin faptul că-i cresc pe copii cu dragoste, oferindu-le afecțiunea, protecția și educația de care au nevoie.
Părinților adoptivi Mântuitorul le va spune, neîndoielnic, în ziua Judecății:
"străin am fost și M-ați adus la voi".
Eu consider ca este normal sa doresca sa isi cunoasca adevratii parinti. Asta nu inseamna ca nu isi iubesc parintii adoptivi, ci vor sa stie cine sunt, de unde provin. Sa nu uitam ca, copiii mostenesc multe de la parintii si bunicii lor. Chiar daca sunt adoptati, mostenirea nu se sterge. Nu cred ca este usor ptr. nimeni sa afle ca parintii tai nu sunt ai tai. Poate vor sa intrebe de ce nu i-a crescut, daca i-au iubit. Sa aibe un fel de inchidere si lamurire.

Parintele Jar, cel care are grija de copiii abandonati, a spus ca o fetita care era de ceva vreme la ei, brusc l-a rugat sa mearga sa o vada pe mama, desi pana atunci nu mai intrebase. Simtea ea acea nevoie sa o vada. Si in acel timp, tatal ii taia mamei gatul cu cutitul.

Tot el a spus ca multi oameni merg la ei si vorbesc de rau pe cei care au abandonat acei copii. El mereu le spune sa nu mai zica asa ceva, mai ales de fata cu copiii. A spus sa nu ii judecam pe cei care isi abandoneaza pruncii, caci nu stim de ce fac asta. El ii invata pe copii sa isi iubeasca parintii, chiar daca nu sunt cu ei. Si Pr.Tanase a spus similar: vin oameni la el si ii critica pe acei parinti. Si dansul mereu ii intreaba cate avorturi au facut?!

O maica din Rusia povestea cum o fata care a fost abandonata de mama ei, s-a dus sa o caute si sa se certe cu ea. Un fel de razbunare, sa ii scoata ochii ca a abandonat-o. Dupa ce s-a dus sa o cunoasca, s-a linistit si s-a impacat sufleteste. Nu a mai certat-o pe mama ei.
Reply With Quote
  #23  
Vechi 27.09.2013, 12:38:08
lore86's Avatar
lore86 lore86 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.05.2009
Locație: timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.203
Implicit

Si eu cred ca nasterea unui copil si abandonarea lui este mai acceptabila decat uciderea lui in pantece. chiar daca parasit de mama biolgica, copilul are dreptul la viata. Si cu un copil viu, Domnul poate face planuri mari.

Intunecarea mintii apare la multi oameni, doar ca la majoritatea e un fenomen de scurta durata. Dar atunci cand i se intuneca omului mintea se panicheaza si comite fapte nepotrivite, asta nu inseamna ca automat omul acela e condamnat la iad. Domnul asteapta intoarcerea fiecaruia. Nici odata nu stii ce presiuni/caderi/ depresii au stat in spatele mamei cand a abandonat un copil.
Dar repet un copil abandonat este o alegerea mult mai buna decat unul avortat.
Desi firesc e nici sa nu se puna problema abandonului,locul fiecarui copil e acolo, langa mamica lui.
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Reply With Quote
  #24  
Vechi 27.09.2013, 23:18:34
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AlinB Vezi mesajul
Hehe, am fost indopati cu filme de doi bani in care copilul afla ca nu parintii care l-au crescut cu dragoste pana atunci nu sunt parintii biologici si atunci tragedii si furtuni. acuzatii ca "de ce nu mi-ati spus", spate intors celor adevarati si cautar a celor biologici, ca deh.. "glasul sangelui".

Si din pacate indoctrinarea asta prinde la multi care se tem sa infieze copii.
Da, așa este, din păcate... Cunosc și eu persoane care ar vrea să înfieze copii, dar au anumite prejudecăți...
Desigur că mulți (poate chiar cei mai mulți) dintre copiii adoptați nu se comportă ca-n filme, ci își iubesc părinții adoptivi.
Și mai depinde, fără îndoială, de atitudinea pe care o au părinții (adoptivi) față de copiii lor.
Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #25  
Vechi 27.09.2013, 23:28:44
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Yasmina Vezi mesajul
Eu nu cred ca este nimic in a-ti dori sa cunosti parintii biologici.
Multe caracteristici personale pot fi explicate/elucidate doar cunoscundu-i,doar mostenirea genetica de la ei vine.Este o curiozitate fireasca,as spune.

Apoi copiii,nu sunt atat de intransigent moraliceste cum suntem noi adultii,ei isi iubesc parintii biologici si ii iarta de crima abandonului.Se va vedea ca culpabilizarea si ura care provine din motivul abandonului isi va face aparitia prin adolescent sau chiar mai tarziu.
Da, desigur că nu mă refeream la cei aflați încă la vârsta copilăriei, ci la adolescenții și adulții care ar avea această atitudine.
Este o curiozitate firească, putem spune, gândind din perspectiva acelor persoane.
În schimb, dacă am încerca să empatizăm și cu părinții adoptivi...
Cum ne-am simți noi, oare, dacă propriul copil, pe care-l creștem de când era bebeluș (sau, în orice caz, de la o vârstă foarte fragedă), ne-ar spune că el vrea să-și cunoască "părinții" (biologici), doar așa, din curiozitate etc?
Oare nu s-ar naște, în mintea noastră, întrebarea: "cum, el crede că are mai multe rânduri de părinți? Ne pune pe noi, cei care i-am fost în permanență alături, pe același plan cu cei care i-au dat viață din greșeală și apoi l-au părăsit?"...
Dar desigur, nefiind nici în situația de copil adoptat, nici în aceea de părinte adoptiv, nu pot judeca, nu pot înțelege în totalitate (oricât de bogată mi-ar fi imaginația) trăirile și frământările celor implicați în acest gen de relații (părinte adoptiv - copil adoptat).
Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #26  
Vechi 27.09.2013, 23:40:24
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.130
Implicit

Asta deja e un caz de infantilism parental.

E normal sa vrei sa-ti cunosti parintii biologici, chiar si din pura curiozitate in plus, ideea ca cei care ti-au dat viata te-ai si abandonat nu e ceva care sa intelegi sau sa accepti pur si simplu fara sa incerci sa afli aevaratele motive din spatele acestui gest.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Reply With Quote
  #27  
Vechi 27.09.2013, 23:45:29
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Parascheva16 Vezi mesajul
Eu consider ca este normal sa doresca sa isi cunoasca adevratii parinti. Asta nu inseamna ca nu isi iubesc parintii adoptivi, ci vor sa stie cine sunt, de unde provin. Sa nu uitam ca, copiii mostenesc multe de la parintii si bunicii lor. Chiar daca sunt adoptati, mostenirea nu se sterge. Nu cred ca este usor ptr. nimeni sa afle ca parintii tai nu sunt ai tai. Poate vor sa intrebe de ce nu i-a crescut, daca i-au iubit. Sa aibe un fel de inchidere si lamurire.

Parintele Jar, cel care are grija de copiii abandonati, a spus ca o fetita care era de ceva vreme la ei, brusc l-a rugat sa mearga sa o vada pe mama, desi pana atunci nu mai intrebase. Simtea ea acea nevoie sa o vada. Si in acel timp, tatal ii taia mamei gatul cu cutitul.

Tot el a spus ca multi oameni merg la ei si vorbesc de rau pe cei care au abandonat acei copii. El mereu le spune sa nu mai zica asa ceva, mai ales de fata cu copiii. A spus sa nu ii judecam pe cei care isi abandoneaza pruncii, caci nu stim de ce fac asta. El ii invata pe copii sa isi iubeasca parintii, chiar daca nu sunt cu ei. Si Pr.Tanase a spus similar: vin oameni la el si ii critica pe acei parinti. Si dansul mereu ii intreaba cate avorturi au facut?!

O maica din Rusia povestea cum o fata care a fost abandonata de mama ei, s-a dus sa o caute si sa se certe cu ea. Un fel de razbunare, sa ii scoata ochii ca a abandonat-o. Dupa ce s-a dus sa o cunoasca, s-a linistit si s-a impacat sufleteste. Nu a mai certat-o pe mama ei.
Sunt convinsă că atitudinea acestor părinți duhovnicești este foarte corectă.
Un copil orfan, căruia i s-ar inocula ideea că a fost abandonat, că nu este iubit etc, ar putea suferi grav atât spiritual, cât și psihic. Sigur că un copilaș aflat într-o astfel de situație e bine să învețe să ierte, să nu judece. Și acești copii sunt chiar iubiți și îngrijiți, fiind în custodia unor părinți duhovnicești minunați, cu o vocație specială în acest sens!
În mesajele anterioare, m-am referit, însă, la cei care au deja părinți (adoptivi), astfel încât nu mai au nevoie de cei biologici.
Încercând să-și cunoască "părinții" biologici (care i-au abandonat, dintr-un motiv sau altul), îi întristează, poate, pe părinții lor adevărați (adoptivi) și, la fel de grav, este posibil să aibă o mare dezamăgire văzându-i pe cei care i-au adus pe lume.
Vor putea afla că aceia sunt ori depravați moral, poate chiar certați cu legile statului, ori în altfel de situații penibile. Ce șoc emoțional ar putea suferi un tânăr care ar afla, de pildă, că a fost născut de o prostituată, sau că a venit pe lume în urma unui incest... sau alte lucruri urâte și degradante!
Și de ce?
Pentru a-și satisface o curiozitate, în loc să păstreze convingerea că familia lui, singurii lui părinți adevărați sunt aceia care l-au primit și l-au crescut cu dragoste (cei care l-au înfiat).
Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #28  
Vechi 28.09.2013, 00:11:19
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

Citat:
În prealabil postat de lore86 Vezi mesajul
Si eu cred ca nasterea unui copil si abandonarea lui este mai acceptabila decat uciderea lui in pantece. chiar daca parasit de mama biolgica, copilul are dreptul la viata. Si cu un copil viu, Domnul poate face planuri mari.

Intunecarea mintii apare la multi oameni, doar ca la majoritatea e un fenomen de scurta durata. Dar atunci cand i se intuneca omului mintea se panicheaza si comite fapte nepotrivite, asta nu inseamna ca automat omul acela e condamnat la iad. Domnul asteapta intoarcerea fiecaruia. Nici odata nu stii ce presiuni/caderi/ depresii au stat in spatele mamei cand a abandonat un copil.
Dar repet un copil abandonat este o alegerea mult mai buna decat unul avortat.
Desi firesc e nici sa nu se puna problema abandonului,locul fiecarui copil e acolo, langa mamica lui.
"Desi firesc e nici sa nu se puna problema abandonului,locul fiecarui copil e acolo, langa mamica lui"
Sunt întru totul de acord cu dvs.
În privința gravității celor două păcate (avort și abandon), îmi amintesc un pasaj foarte interesant dintr-o carte a lui C. S. Lewis, "Creștinismul redus la esențe", în care erau discutate, pare-mi-se, păcatele totalitarismului și individualismului (nu sunt sigură că-mi amintesc corect).
Ei, autorul avea o poziție care mi s-a părut interesantă și convingătoare. În concepția sa, încercarea de a ierarhiza păcatele grave este o ispită: aceea de a scuza (sau chiar de a alege, după caz) un păcat, cu gândul că, în comparație cu alte păcate, acela ar fi mai puțin grav.
Altfel spus, diavolul, cel mai iscusit manipulator al omenirii, încearcă să ne creeze iluzia libertății, oferindu-ne două (sau chiar mai multe) alternative, dar ambele (sau toate) imorale și anesteziindu-ne conștiința cu ideea că, alegând una dintre posibilități, ne situăm într-o poziție etică acceptabilă, de vreme ce am evitat celălalt păcat, care era mai grav.
De exemplu, el, adversarul, i-ar putea sugera unei tinere aflate în stare de depresie, teamă etc că are doar două alternative: avortul sau abandonarea copilului. După aceea, i-ar putea zugrăvi păcatul avortului în culori atât de întunecate (pentru că o minciună devine cu atât mai verosimilă, cu cât este combinată mai mult cu adevărul), încât cea de-a doua alternativă să pară chiar corectă din punct de vedere moral (copilului i s-a respectat dreptul la viață).
Și astfel, ea ar ajunge să-și ducă bebelușul la orfelinat, în loc să caute o soluție (oricare ar fi aceea) de a-l ține lângă ea.
Sigur că avortul este un păcat cumplit de grav (strigător la Cer, de vreme ce este ucidere), chiar mai grav decât abandonarea copilului, dar... cred că, exceptând anumite situații extreme (cazuri în care mama ar fi, efectiv, obligată să-și abandoneze copilul, ar fi bătută, alungată de acasă etc), sunt, până la urmă, păcate de o gravitate revoltătoare. Și cred că o persoană aflată într-o astfel de situație, nu ar trebui să-și pună problema în acești termeni (repet, în cazul în care nu ar acționa din constrângere...).
Altfel, ar fi ca și cum un violator ar începe să mediteze: "ce păcat o fi mai grav, crima, sau violul? Crima, desigur. Atunci, doar o violez și o las în viață; iată, sunt o persoană parțial morală, așa, pe jumătate". :)
Nu știu, poate că mă înșel...
Are sens ceea ce spun?
Doamne ajută!
P. S. Și dacă există un moment de întunecare a minții sau de depresie, acela poate trece și, recăpătându-și în totalitate discernământul, mama își poate aduce copilul acasă, vărsând lacrimi de pocăință pentru clipa de rătăcire în care a căzut inițial...
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #29  
Vechi 29.09.2013, 12:14:43
lore86's Avatar
lore86 lore86 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.05.2009
Locație: timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.203
Implicit

Foarte corect rationamentul, Laura.
Chiar invatatura Bisericii este foarte aspra cu parinti care(atentie!) isi neglijeasca copiii. Cei sa mai vorbim de abandonarea lor.
Ceea ce voiam sa sublinez e ca un copil abandonat are totusi o sansa la viata pe care unul avortat nu o mai are. O sansa de ase bucura de viata, de a-l cunoaste pe Dumnezeu, de a se impartasi din Potir.
Faptul ca exista pacate mai mici sau mai mari, asta nu e o noutate. Desigur ca pacatul tot pacat ramane, adica o intinare a constiintei, dar un pacat este judecat dupa urmarile lui.
Dumnezeu a ingaduit sa ajung foarte aproape de oamenii bolnavii pshici, sa fiu inconjurata de ei chiar in cercul familial si al prietenilor foarte apropiati.. Sa ajung sa-i cunosc mai bine, ca sa ii pot intelege mai bine. Iar atunci cand un om sufera de o afectiune pshica, chiar si usoara: ca depresia, gandirea si judecata lui sunt puternic tulburate.E usor de judecat un om, dar e cumplit de greu sa te pui in pielea lui, sa-i intelegi starile ca sa-i judeci actiunile. de aceea si judecata Domnului e diferita de a omului, deoarece El cunoaste dedesupturile, cunoaste inima omului si starea cu care savarseste pacatul.

Iar patristica ne invata ca si din copiii abandonati au iesit sfinti. Ex sfantului Coprie, cel abandonat pe o groapa de gunoi.
IAr in privinta ammelor care ii abnadoneaza, nu stimnoi starea in care le-a gasit ceasul mortii. "Cum te voi gasi, asa te voi judeca" zice Domnul.
Avortul e crima, si in conceptia mea de parinte tot o crima e sa si abandonezi copilul, sau-stiu ca e dur- sa ii neglijezi educatia.
Dar Hristos ne invata sa uram pacatul si sa-l iubim pe pacatos. Condamnam pacatul ca fiind rau, dar incercand sa intrezarim o parte din sufletul ticalos care l-a comis. Si sa avem un pic de intelegere fata de om.
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Reply With Quote
  #30  
Vechi 29.09.2013, 13:02:48
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.610
Implicit

Ca una care s-a framantat mult si a citit mult in acest domeniu pot sa spun ca temerile celor care nu pot adopta nu sunt prejudecati, sunt realitati.
La fel anumite sentimente si intrebari ale parintilor adoptatori nu sunt infantilisme sau prostii.

Din nou judeca unii care nu au trecut prin astfel de situatii.
Poate macar daca ati citi cate ceva, sau v-ati uita pe vreun forum de specialitate...

Cateodata si mie imi vine sa judec pe unii care nu au copii pentru ca nu vor, sau sa judec pe unii care au posibilitati si totusi nu vor sa faca nimic, nici sa adopte.
Nu poti stii ce este in sufletul omului si ce traume se ascund.

Unii spun: ei ce, un copil este un copil, indiferent de unde este. Nu este asa!!!
Una este copilul tau propriu si alta copilul adoptat, un copil strain.
Ca dovada: pe parintii naturali nu-i controleaza nimeni la nastere si si nici dupa, ce fac cu el. Numai in situatii critice ii mai reclama careva si intervin institutiile in drept.

Pe cei care vor sa adopte in schimb ii controleaza pana in firul de par si inainte si dupa adoptie. Dar ce e mai grav, nimanui nu-i pasa de fapt de ei.
Da, trebuie sa fie parintii potriviti pentru copii. Dar trebuie sa fie multumiti si unii si altii ca sa functioneze relatia fara probleme.
Parintii adoptatori nu sunt sfatuiti (sau nu suficient). Iti da o poza si trebuie sa hotarasti daca iei sau nu copilul. Si daca refuzi e posibil sa nu mai capeti altul. Sau iti respinge dosarul pentru te miri ce.

Un parinte natural are timp 9 luni de zile sa se obisnuiasca si sa se pregateasca pentru copilul ce va veni. Si tot mai apar probleme. Unul adoptiv trebuie sa fie perfect si numai actele (o gramada) conteaza.
Si de multe ori nici nu ti se spune adevarul: cu parintii, cu sanatatea etc.

Parintii si rudele naturale au voie sa suceasca procesul adoptiei cum vor ei. Au dreptul sa intervina si sa se opuna. De ce? Daca l-au abandonat, daca nu-l pot creste?

Adoptia este un lucru foarte greu si delicat, un lucru de suflet. Si daca nu-l faci pe deplin constient si informat si multumi, mai bine nu-l faci. Poti sa faci mi mult rau si tie si copilului.

Un copil adoptat este mai dificil decat unul natural, el vine cu un bagaj mai mult sau mai putin cunoscut, cu boli si traume.
Parintii adoptivi au o mai mare raspundere decat cei naturali.
Ce se intampla la o anumita varsta, de obicei la pubertate este o realitate si trebuie luata in calcul.

Nici eu nu prea inteleg de ce copii adoptati reactioneaza atat de negativ atunci cand afla adevarul. Ca se duc sa caute parintii naturali mai inteleg. Vor sa-si cunoasca radacinile, rudele. Unii mai au frati surori si pot sa nu mai fie singuri pe lume (in sensul asta). Pentru multi este si un soc intalnirea cu rudele naturale, daca ei se gasesc in conditii proaste (droguri, alcool, pe strazi, penali, etc.). Si te intrebi de ce totusi? De ce vor sa-i afle? Asta este natura.
Unii vad, afla ce vor si apoi sunt mai departe fericiti in familia adoptiva, altii dimpotriva...Nu stiu.
Am cunoscut pe cineva care a fost abandonat intr-un orfelinat (in alta tara) si a fost apoi adoptat. Este un caz mai rar de reactie: aceasta persoana nu doreste sa-si cunoasca parintii. Pur si simplu nu poate intelege si ierta faptul ca l-au abandonat. Asta simte.

Exista o vorba: "sangele apa nu se face." Si cred ca este o explicatie reala in multe cazuri. Si pentru cei care nu doresc sa infieze copii. Care nu vor decat un copil natural.

Sunt sentimente firesti, omenesti.

Si tot foarte controlate sunt si dadacele - doar dam copii pe maini straine. Si aici se pot pune niste intrebari. Ca uite ca se pot intampla probleme exact de la rude, mai degraba decat de la straini (ex. bunici, unchi, matusi care nu numai ca neglijeaza copiii, dar le mai si fac rau uneori (vezi violurile)

Avort versus abandon. Totusi sa diferentiem. Abandonul nu este o crima. Nu este omorat nimeni. Nici macar nu este in toate cazurile un pacat. Sunt situatii unde este necesar. Daca un parinte nu are posibilitatea materiala sau morala sa se ocupe de copil, mai bine renunta la el si il da la altcineva care poate sa-i ofere o viata mai buna.
Nu intotdeauna cel care renunta la copil o face din rautate, sau depravare.

Aici ar trebui mai degraba sa ne punem alta problema: da, luptam impotriva avortului, dar nu este suficient. Copilul poate fi abandonat dupa nastere. Si atunci ce s-a rezolvat? Oamenii trebuie ajutati sa accepta copilul si sa-l poata creste cum se cuvine, ei insisi.
Si nu numai parintii vor fi judecati la o adica, vom fi judecati noi toti care nu am facut ce trebuia.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Stie cineva? delia31 Biserica Ortodoxa Romana 8 06.12.2013 20:08:13
Stie cineva...? Noesisaa Generalitati 14 07.05.2011 12:05:14
Poate stie cineva... mister_nashoo Botezul 0 25.10.2006 21:31:53
Stie cineva? Laurentiu Generalitati 0 29.09.2006 14:07:52