Sfanta Cetate a Noului Ierusalim si cele 7 Trambitze

[vsovi]

uite pe cineva care a cunoscut cateva trambitze:

"Şi acum să vedem ce scrie maica Teodosia despre cerul cel nou:

[SIZE=2]Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi şi i-am spus:[/SIZE]
[SIZE=2]De noi, cum nu Ţi-e silă, preascumpul meu Iisus?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi cum mai vrei să suferi, făptura de noroi?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,[/SIZE]
[SIZE=2]Cel care peste aripi de înger a călcat?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o fereşti,[/SIZE]
[SIZE=2]În tină omenească să nu ţi-o murdăreşti?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poţi să suferi Doamne miros de putregai,[/SIZE]
[SIZE=2]Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?[/SIZE]
[SIZE=2]Cum suferi bezna noastră Tu, Soare strălucit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Doamne preaslăvit?[/SIZE]
[SIZE=2]Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,[/SIZE]
[SIZE=2]În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?[/SIZE]
[SIZE=2]Tu, cel ce stai în cerul cu mari luminători,[/SIZE]
[SIZE=2]În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să te cobori?[/SIZE]
[SIZE=2]Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu[/SIZE]
[SIZE=2]Ieşi de la mine Doamne că păcătos sunt eu.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul Tău curat[/SIZE]
[SIZE=2]Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.[/SIZE]
[SIZE=2]Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu focul Tău pe mine cel rece m-ai aprins,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi peste sărăcia mea goală ai întins,[/SIZE]
[SIZE=2]Un colţ al hainei Tale, şi m-ai făcut bogat,[/SIZE]
[SIZE=2]Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat,[/SIZE]
[SIZE=2]Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput,[/SIZE]
[SIZE=2]Şi sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut,[/SIZE]
[SIZE=2]În sufletul meu astăzi, Tu însuţi locuieşti,[/SIZE]
[SIZE=2]Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti.[/SIZE]
[SIZE=2]Şi pentru toate-acestea Iisuse prea iubit[/SIZE]
[SIZE=2]În cerul nou din suflet, să fii în veci slăvit."[/SIZE]

se observa acel cuvant "putregai" de care vorbea Parintele Cleopa dar shi par prooroc Arsenie Boca.

[vsovi]

Deshi cuvintele Moshului erau mai mult pentru vremurile acelea, pentru ocarmuirea de atunci, pentru maimarii acelor ani, totushi cuvintele trambitzei nr.2 a Domnului sunt valabile shi astazi, iar ciobanashul Petrache Lupu pazind mereu "Taina vorbei cele Mari" a dat multe minuni shi proorocii adevarate, curate, oamenilor:

http://www.rostonline.org/blog/razva...-maglavit.html

"...
Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor. [...]
Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, că sîntem răi. [...] Să vă pocăiţi! [...] Nu rîdeţi de bătrînii voştri, nu rîdeţi de nimeni! Nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că e rău de noi, fraţilor! Ne canoneşte fără muncă [...] Dacă nu-i muncă [...] n-ai cu ce ţine nimic. Mor vitele, mor oamenii, mor copiii. Nu-i ce mînca. Boierii au bani mulţi, dar n-au ce face cu ei, dacă nu-i muncă... [...]
Pare rău de lume, de vorba ce am, că nu pot spune la nimeni, că nu am voie...
Lumea care e bolnavă, e de la Dumnezeu, că trăieşte în răutate, în duşmănie, şi e contra, nu crede... [...]
Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată Rumânia... […] Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor... Pentru vorba lui Moşu mă-njură lumea […] De ce nu credeţi? Pentru mine e dată porunca? De voi e rău! […] Eu n-am luat bani de la nimeni, n-am luat nimic. Habar n-am de cel ce nu crede. La urmă o să vă căiţi… Ce ne-a spus ciobanul Petre Lupu? Ce-am făcut de nu l-am ascultat?… Să nu vă căiţi, la urmă… Cel mai mare om din ţară trebuie să se pocăiască! […] Carte nu ştiu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră!…"

[vsovi]

[SIZE=4][SIZE=4][SIZE=2]Trambitza nr 3 (Par.proor. Arsenie Boca)[/SIZE][/SIZE][/SIZE]

[SIZE=4]Cărarea Sfântului Pavel[/SIZE]
[SIZE=4]Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, [/SIZE][SIZE=4]dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite pe care o au unii creştini despre [/SIZE][SIZE=4]"mântuirea în dar", pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu [/SIZE][SIZE=4]urmează că noi trebuie doar să "credem" că suntem mântuiţi şi cu asta am făcut totul cear [/SIZE][SIZE=4]atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după [/SIZE][SIZE=4]cuvintele Sf. Maxim: "Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, care lucrează în trup [/SIZE][SIZE=4]plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul [/SIZE][SIZE=4]biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la uşă, stăruind [/SIZE][SIZE=4]împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i [/SIZE][SIZE=4]facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: "Ocărâţi fiind binecuvântăm; prigoniţi, [/SIZE][SIZE=4]noi răbdăm; huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până [/SIZE][SIZE=4]astăzi" (1 Corinteni 4, 12-13). Dracii au pus la cale hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte [/SIZE][SIZE=4]la ura celui ce-l ocărăşte, îl urăşte şi-l prigoneşte. El avea ca scop să-l facă să calce [/SIZE][SIZE=4]porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, [/SIZE][SIZE=4]răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze dincolo pe [/SIZE][SIZE=4]dracii care lucrau aceasta, şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci, pe potrivnicii care [/SIZE][SIZE=4]lucrau aceasta, îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după [/SIZE][SIZE=4]asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea [/SIZE][SIZE=4]viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi Apostoli, biruind prin înfrângerile lor pe [/SIZE][SIZE=4]cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să [/SIZE][SIZE=4]iubeşti pe cei ce te urăsc, iar de nu, e cu neputinţă." Darul mântuirii se dobândeşte chiar [/SIZE][SIZE=4]ca dar, cu mare luptă. [/SIZE][SIZE=4]Pilda Mântuitorului, i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data [/SIZE][SIZE=4]aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă, fără să se fi [/SIZE][SIZE=4]povestit, "credinţa am păzit ... de-acum aştept cununa" - unirea desăvârşită cu Hristos. [/SIZE][SIZE=4]Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu, şi aşa [/SIZE][SIZE=4]a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii.[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=3]"Despre dragoste[/SIZE]
[SIZE=3]Nu dori să fi stimat şi iubit de oameni cu deosebire, că aceasta se cuvine numai [/SIZE][SIZE=3]lui Dumnezeu care n-are Luişi asemănare. Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, că [/SIZE][SIZE=3]aceasta se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să cuprindă în inima ta [/SIZE][SIZE=3]locul acesta ci Hristos să-l cuprindă în tine şi-n tot omul bun. [/SIZE][SIZE=3]În vremea ispitelor să nu părăseşti mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile [/SIZE][SIZE=3]gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu [/SIZE][SIZE=3]bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de-o vei [/SIZE][SIZE=3]părăsi, te ve afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic. [/SIZE][SIZE=3]De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău [/SIZE][SIZE=3]să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi [/SIZE][SIZE=3]te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune [/SIZE][SIZE=3]stăruitoare, darul dragostei.[/SIZE]
[SIZE=3]Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de [/SIZE][SIZE=3]ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi [/SIZE][SIZE=3]din dragostea dumnezeiescă şi să te afli străin de viaţa veşnică. [/SIZE][SIZE=3]Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte [/SIZE][SIZE=3]pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor [/SIZE][SIZE=3]vii. [/SIZE][SIZE=3]Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit [/SIZE][SIZE=3]împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l [/SIZE][SIZE=3]de a flecări împotriva aproapelui. [/SIZE][SIZE=3]Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, [/SIZE][SIZE=3]ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea [/SIZE][SIZE=3]conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi [/SIZE][SIZE=3]mintea de la dumnezeiasca îndrăznire. [/SIZE][SIZE=3]Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. [/SIZE][SIZE=3]Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără [/SIZE][SIZE=3]de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei [/SIZE][SIZE=3]ce o iubesc pe ea. [/SIZE][SIZE=3]Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. [/SIZE][SIZE=3]De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; [/SIZE][SIZE=3]sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini. [/SIZE][SIZE=3]Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de [/SIZE][SIZE=3]ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe [/SIZE][SIZE=3]cel virtuos cât şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe [/SIZE][SIZE=3]copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau [/SIZE][SIZE=3]pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru [/SIZE][SIZE=3]plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este [/SIZE][SIZE=3]vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe. [/SIZE][SIZE=3]Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi [/SIZE][SIZE=3]iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate [/SIZE][SIZE=3]cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel [/SIZE][SIZE=3]deopotrivă. [/SIZE][SIZE=3]Dragostea ne face să iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, şi aceasta [/SIZE][SIZE=3]nu se poate decât numai prin lepădarea de sine şi de toate. Fiecare din voi dacă se [/SIZE][SIZE=3]leapădă de tot ce are, nu poate să nu fie Mie ucenic. "Iată acum ce este bun sau ce este [/SIZE][SIZE=3]frumos, fără numai a locui fraţii împreună", că întru aceasta a făgăduit Domnul viaţa de [/SIZE][SIZE=3]veci.[/SIZE]
[SIZE=3]Deşertăciunea deşertăciunilor[/SIZE]
[SIZE=3]Fie de-a cunoaşte toată Biblia pe de rost, precum şi toate pildele înţelepţilor, la[/SIZE]
[SIZE=3]ce-ţi foloseşte de n-ai dragostea lui Dumnezeu şi Harul Lui. Toate sunt deşertăciuni, [/SIZE][SIZE=3]afară de a iubi pe Dumnezeu şi de a sluji numai Lui. [/SIZE][SIZE=3]Înţelepciunea de mai sus este să năzuieşti la Împărăţia Cerurilor, dispreţuind [/SIZE][SIZE=3]lumea. [/SIZE][SIZE=3]Deşertăciunea este aşadar, a umbla după bogăţiile cele pieritoare şi a nădăjdui în [/SIZE][SIZE=3]ele; deşertăciune este a nădăjdui la slavă şi a te ridica la locuri de frunte; deşertăciune [/SIZE][SIZE=3]este a merge după dorinţele trupului - şi-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă [/SIZE][SIZE=3]grea îţi vor aduce; deşertăciune este a dori o viaţă lungă - şi a nu te gândi ca să trăieşti [/SIZE][SIZE=3]cum se cuvine; deşertăciune este a cugeta numai la viaţa de acum, fără să cugeţi la ceea [/SIZE][SIZE=3]ce va veni după ea; deşertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - şi a nu te [/SIZE][SIZE=3]grăbi către bucuria, cea care sfârşit nu are. [/SIZE][SIZE=3]Fie de-aş avea toată ştiinţa lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi foloseşte aceasta în [/SIZE][SIZE=3]faţa lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte."[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=4]"Iubirea e cărarea[/SIZE]
[SIZE=4]Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin [/SIZE][SIZE=4]slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele [/SIZE][SIZE=4]momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc [/SIZE][SIZE=4]chipul dintâi al vrăjmaşului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. Tot războiul [/SIZE][SIZE=4]potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu [/SIZE][SIZE=4]ca Tată. Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are [/SIZE][SIZE=4]drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre [/SIZE][SIZE=4]plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de [/SIZE][SIZE=4]ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de [/SIZE][SIZE=4]vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aceea.[/SIZE][SIZE=4]După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei, a venit ca să-l bată şi [/SIZE][SIZE=4]între oameni. Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, [/SIZE][SIZE=4]viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu [/SIZE][SIZE=4]putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar [/SIZE][SIZE=4]împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta e, cum zice Sf. [/SIZE][SIZE=4]Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnită de potrivnicul, cu menirea de a învrăjbi [/SIZE][SIZE=4]pe Iisus cu oamenii şi pe oameni înreolaltă. Iată cuvintele Sf. Maxim mărturisitorul [/SIZE][SIZE=4]despre acest numit al doilea fel de ispită, pe care l-a avut Mântuitorul de învins: [/SIZE][SIZE=4]"După ce aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea prin plăcere, a zădărnicit [/SIZE][SIZE=4]planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în [/SIZE][SIZE=4]lucrare şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, ispita prin [/SIZE][SIZE=4]durere".[/SIZE][SIZE=4]Să urmărim deci uneltirile protrivnicului, să vedem metoda lui şi metoda lui [/SIZE][SIZE=4]Dumnezeu, tot după cuvintele Sf. Maxim: [/SIZE][SIZE=4]"Neputând vrăjmaşul să-l facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, [/SIZE][SIZE=4]prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce-a venit în lume, cu [/SIZE][SIZE=4]ajutorul nelegiuiţilor iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni. Satana (care [/SIZE][SIZE=4]însemnează potrivnic) îi îndemna pe cărturari şi farisei la felurite meşteşuguri împotriva [/SIZE][SIZE=4]lui Iisus, ca, neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-I [/SIZE][SIZE=4]întindeau curse şi aşa să calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, [/SIZE][SIZE=4]cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi [/SIZE][SIZE=4]făcut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe [/SIZE][SIZE=4]cei purtaţi de el, nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe [/SIZE][SIZE=4]unii ce puteau să nu se lase conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare. [/SIZE][SIZE=4]Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ce nimeni altul, însă nu i-a urât nici o clipă, [/SIZE][SIZE=4]de vreme ce diavolul din ei îl certa şi-l umilea dându-l la iveală şi arzându-l cu adevărat, [/SIZE][SIZE=4]iar pe ei îi iubea şi-i învăţa înainte. Pătimea cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii, îi [/SIZE][SIZE=4]învăţa căile vieţii şi zugrăvea prin fapte chipul vieţuirii cereşti; vestea învierea morţilor [/SIZE][SIZE=4]şi făgăduia viaţa veşnică şi Împărăţia Cerurilor celor ce cred; iar necredincioşilor [/SIZE][SIZE=4](ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îi [/SIZE][SIZE=4]bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i şi pe ei deşi-i ducea acela. [/SIZE][SIZE=4]O, minunat război! În loc de ură Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii prin [/SIZE][SIZE=4]bunătate. În acest scop, răbdând atâtea rele de la ei - mai adevărat vorbind, pentru ei - Sa [/SIZE][SIZE=4]străduit până l-a moarte, în chip omenesc, pentru porunca iubirii, şi dobândind biruiţa [/SIZE][SIZE=4]deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a [/SIZE][SIZE=4]înnoit pe cel vechi."[/SIZE]
[SIZE=4]Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit, încât acesta răscoală [/SIZE][SIZE=4]puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiţi de el, şi-i [/SIZE][SIZE=4]năpăstuieşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. Iar prin lege, prin stăpânitorii [/SIZE][SIZE=4]lumii acesteia, prin slujitorii templului: arhiereii Ana şi Caiafa, prin Iuda vânzătorul, [/SIZE][SIZE=4]diavolul nu-L mai putea răbda să-i facă împărăţia de jaf, şi-I cere nedreaptă răstignire pe [/SIZE][SIZE=4]cruce, în rând cu tâlharii. [/SIZE][SIZE=4]Când războiul nevăzut între iubire şi ură a ajuns aci, Iisus bate pe diavol - tot ca [/SIZE][SIZE=4]om, să nu uităm - prin neputinţa şi nepreţul trupului, adică prin desăvârşita lepădare de [/SIZE][SIZE=4]sine, sau prin primirea de bunăvoie a morţii. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, [/SIZE][SIZE=4]durerea însă a primit-o cu dorire mare. Amin."[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=3]"Semnul crucii[/SIZE]
[SIZE=3]În calea mântuirii sau a întoarcerii noastre Acasă, se mai ridică o stavilă:vrăjmaşul însuşi, puterea răului în persoană, sau îngerul rău. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său, că totuşi trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat după zeci de ani de lupte dinăuntru, din trup şi din suflet, atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se războiască cu noi. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. Spre războiul acesta însă să nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre război, căci nu e un război de glumă. Deocamdată să ne mulţumim a şti că asupra diavolului avem acestea trei: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, Sfânta Cruce (Aş întreba pe cei care nu-şi fac semnul crucii: cu ce semn vă apăraţi voi de diavolul?) Ei însă n-au semn, că nu-i lasă să-l facă. Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale să zici în adâncul inimii tale: "Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne izbăveşte-mă de cel rău". Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă ...[/SIZE]

[SIZE=3]Lupta mântuirii[/SIZE]
[SIZE=3]Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii, ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că oricine s-a hotărât să iasă din calea păcatelor, sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul: lumea, trupul şi diavolul. Prin lume se înţelege categoria păcatului, se înţelege turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei cu un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii, au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, planul oamenilor şi slava deşartă. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu, sau la ostenelile mântuirii, făceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori la aceleaşi. Deci, acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere, ceea ce am făcut odinioară cu plăcere. Multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră, sau spre stingerea păcatelor noastre trecute, sau spre îndreptarea neatenţiei prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare. Cel ce socoteşte aşadar că pentru una din acestea i-a venit încercarea, nu se răzvrăteşte când este lovit - mai ales dacă-i conştient de păcatul său - nici nu învinovăţeşte pe acela prin care i-a venit încercarea, nu se răzvrăteşte când e lovit. Fie prin acela, fie prin altul, el a vrut să bea paharul judecăţilor dumnezeieşti. Nebunul însă roagă pe Dumnezeu să-l miluiască; dar venind mila n-o primeşte, fiindcă n-a venit cum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit că e de folos. Şi de aceea se face nesimţitor şi se tulbură şi uneori se războieşte aprins cu oamenii, alteori huleşte pe Dumnezeu. El se arată nemulţumit şi nu vede decât bâta. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele ţi-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru că biruie El în ascuns omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. Rugăciunea nu judecă ci se smereşte, aducându-ne aminte greşalele noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu; pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face-o şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ţi dă darul răbdării, al iertării din inimă şi al rugăciunii. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea dreaptă după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, căci ei sunt ostaşii Împăratului, care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânirea morţii. Iar despre nevoinţa care doreşte răbdarea şi credinţa sfinţilor, putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume."[/SIZE]

[vsovi]

[SIZE=5]FECIOARA DE LA VLADIMIRESTI[/SIZE]

[SIZE=4]de Lascarov Moldoveanu[/SIZE]

[SIZE=4]CUVANT INAINTE[/SIZE]
[...] “Pana cand a murit mama, am dus o viata plina de zburdalnicie si nepasare copilareasca. Cand eram de sapte ani si mergeam la scoala, intr-o dimineata, dupa ce am trecut calea ferata, am vazut cum a venit de la rasarit un norisor alb si m-a invaluit cu totul, dar n-am vazut si n-am auzit nimic. Ma simteam in el ca intr-o baie, dar nu stiam ce poate fi si am strigat, speriata, pe mama mea. Apoi, norul s-a ridicat tot spre rasarit si eu am mers mai departe la scoala. Cand am ajuns in clasa, domnisoara invatatoare m-a intrebat de ce am intarziat si ce am de sunt schimbata si palida la fata. Eu i-am spus cele intamplate pe drum si tin minte ca dansa mi-a spus asa:

“As vrea, Vasilico, sa traiesc, sa stiu ce va fi cu tine.”

“Eram de 9 ani, cand a murit mama. Imi aduc aminte, cand tragea sa moara, eu nu intelegeam ce ar putea urma pentru mine. Stateam pe-afara, mirata si plangeam. M-a chemat la patul ei si mi-a zis:

“Eu mor, Lico si n-ai sa mai ai pe nimeni, dar sa stii ca te-am predat, cand te-am nascut, MAICII DOMNULUI si roaga-te ca Ea sa-ti fie MAMA.”

M-am oprit atunci din plans si ca prin sita, am privit icoana MAICII SFINTE de la capataiul ei, Care, parca, Se uita la mine cu blajinatate si ma primea sa fiu copila Ei. “Dupa moartea mamei, a inceput pentru mine, o viata plina de chinuri, un adevarat calvar. Ceilalti frati nu voiau sa-mi dea nimic, nici perna primita de la nana, nasa mea de botez. Atunci, m-am dus in iatac, in bucataria de iarna unde a zacut si a murit mama si-am plans mult la MAICA DOMNULUI, zicandu-I:

“MAICA DOMNULUI, ajuta-ma, ca asa a spus mama mea !”
Deodata, am auzit o voce, oftand:“Of, nu mai plange, vei fi mai fericita ca toti !”


Ingropand pe mama sa,Vasilica a ingropat orice nadejde de la oameni. A inceput greul vietii... Fratii ei mai mari, au scos-o afara din toate si la toti le era sila de ea. Cu toate ca era foarte dornica de scoala si de-abia facuse doua clase primare, ea fu scoasa si adusa acasa. Cand plangea ca vrea sa se duca la scoala, fratele ei, la care statea, o batea si-i spunea sa se duca in Lume, ca nu mai vrea sa stie de ea, si Maicuta povestea mai departe:

“Doua ierni am stat numai intr-o camasuta si seara ma goneau din casa si ma duceam de dormeam in ieslea vacii. Vaca aceasta era rea cu toti si-i impungea; pe mine, insa, cand ma vedea ca vin la ea, ma privea cu drag, iar cand ma asezam in paie, isi tinea botul in dreptul meu si sufla atat de tare, incat, ma incalzeam ca la o soba. Si nu manca paiele, pana dimineata, cand plecam. Atunci, se uita iar cu ochii blanzi la mine. Acolo, am dormit doua ierni si ma trimiteau sa scot apa de la fantana. Era ghetusca si eu eram in camasuta si in picioarele goale. Dar, ca si cu vaca, MAICA DOMNULUI ma ferea de frig. Mergeam pe gheata si-mi era cald la talpi. Marturisesc in fata lui Dumnezeu, ca si in iesle si pe ghetusca imi era cald. Dar, iata, tot asa marturisesc, ca nici atunci, nici acum, nu am tinut de rau pe nimeni; nici un cuvant de blestem, sau de ocara, nu au iesit din gura mea. Ma rugam MAICII DOMNULUI si Ea nu ma lasa, nu ma parasea. Ma lasau nemancata, ma puneau la munci peste puterea mea, ma bateau... Nu intelegeam rautatea lor, ci plangeam singura, gandindu-ma la mama, pe care o iubeam foarte tare.”

Dupa doi ani, o femeie din sat o lua la sine si o ingriji cu dragoste. Dar copilul acestei femei, dupa cateva luni, o alunga din ograda lor, de teama, ca nu cumva sa le fie amenintata mostenirea. Copila, tot asa goala si nemancata, ramase din nou pe drumuri. Atunci, fu luata de o ruda a mamei sale, care nu avea copii si care mai crestea o alta fata, ceva mai mica decat ea si cu care Vasilica se imprieteni curand, traind ca surorile. De aici, incepu o viata ceva mai blanda pentru ea. Maicuta urma, zicand:

“Cu aceasta sora de suflet a mea, mergeam deseori la Biserica si ne duceam in taina si ingrijeam de o vaduva ce statea la cimitir. Dar n-am putut sa ducem mai departe milostenia noastra, fiindca, pe langa ca eram sarace, ne temeam sa nu-i suparam pe cei ai casei, noi insine, fiind o povara pentru ei.”

Dar, cu toata aceasta viata plina de asupriri si de plansete, Vasilica fu mangaiata de Bunul Dumnezeu cu niste vise si cu niste “Vedenii”, prin care voia sa-i faca unele descoperiri ceresti. Imi spunea Maicuta:

“Se facea ca eram pe un camp si aud un glas: “Coboara MANTUITORUL pe Pamant !” Atunci, am ingenuncheat si m-am rugat cu mainile intinse, zicand:

“Coboara DOAMNE, pe mainile mele !”

Si deschizandu-se o usa, am vazut inauntru pe DOMNUL IISUS Prunc, intr-o iesle cu paie, jucandu-Se cu manutele la gura si razand la mine. Maicuta Domnului, ca la varsta de 15 ani, tinea un val in jurul capului Pruncului. De atunci, am primit o dragoste deosebita pentru pruncul Iisus.”

“Si tot pe atunci, am inceput sa ma duc la adunarile “Oastei Domnului.” Biserica si “Oastea Domnului”, erau pentru mine, singura mangaiere. Dar, curand, incepu vrajmasia celor din casa, pentru mine. La icoana MAICII DOMNULUI si in cantarile “Oastei Domnului” imi varsam tot necazul strainatatii mele. O simteam pe MAICA DOMNULUI ca vie, vorbeam cu Ea ca si cu mama mea. Si, de multe ori, cand eram coplesita de necaz, izbucneam in hohote de plans si nemangaiata, strigam la Maica Domnului:

“Eu numai pe Tine Te am, lasata de mama mea, de ce ma lasi ?! Eu sunt slaba si n-am pe nimeni, nu ma lasa, caci de toti sunt lasata si alungata, ajuta-ma !”

Si cand ma ridicam de la icoana, eram alta, ma intaream si capatam nadejde.” [...] Intr-una din zilele de la inceputul lunii octombrie 1937, Vasilica avu inca un vis minunat. Iata, cum il descrie ea insasi:

<“Am visat, ca eram pe o campie verde si vad ca vine spre mine o femeie inalta si subtire, cu rochie neagra, lunga pana la pamant, parul pe spate, atarnand pana la genunchi si cu o naframa neagra pe cap, care atarna in jos. Eu, cand am vazut-O de departe, am zis:

“Este mama mea, care e moarta !”

Si cand am zis aceste cuvinte, apare imprejurul ei o raza de lumina. Atunci, am zis:

“Nu este mama mea ! Nu este mama mea ! “

Ea venea cu pasi rari in fata mea si-mi zice: “Vasilica, tu n-ai sa te mai duci cu fetele, unde te-ai dus pana acum ! De ce ti-ai taiat parul capului ? Nu stii, ca este podoaba lui Dumnezeu ?“

Eu am raspuns:
“Nu stiu, PREA SFANTA, dar sa ma ierti, ca la noi in sat, toate fetele sunt retezate - si mi-am retezat si eu parul.”

Prea Sfanta, imi zise cu voce blanda:
“Tu n-ai sa fii la fel cu fetele de la voi. Vezi, cum ma port Eu ?”
“Da, vad”!
“Iti place tie“?
Eu Ii raspund: “Da, imi place !”
“Asa ai sa te porti in veci: in negru si cu parul pe spate si imbrobodita; capul tau descoperit, Soarele sa nu-l vada”.

Eu am inceput sa plang si I-am zis: “PREA SFANTA, eu doar nu sunt femeie maritata, sa stau imbrobodita.”

Dansa imi zice: “Asa ai sa stai, ca destul, femeile maritate, vin cu capul descoperit in fata Sf.Altar. Tu sa te rogi cu naframa neagra pe cap !”

Apoi, m-am desteptat din acest vis si ma gandeam cu mare atentie la aceste cuvinte”.>

[vsovi]

Si povestirile MAICUTII se insirau mai departe :

<“Pe urma, cand Dumnezeu a binevoit a mi se arata in Vedenie, s-a ridicat necazul strainatatii mele. In una din “Vedenii”, mi-a poruncit sa-mi fac o chilioara in afara casei. De atunci, in singuratatea chilioarei mele, simteam mai aproape pe DUMNEZEU si pe MAICA DOMNULUI si eram prea fericita.

Dar diavolului nu-i placea lucrul acesta, ca iata, intr-o zi, cand ma aflam la plivit in gradina, cineva m-a strigat pe nume. Ridicandu-ma, sa vad cine ma striga, am vazut in infatisarea unui Inger, pe cineva, care mi-a aratat un scaun cu totul de aur si mi-a zis:
“Iata, Vasilico,ce ti s-a pregatit tie de Tatal Ceresc !”
Eu, m-am temut atunci foarte mult si nu am vrut sa ma bucur in inima mea, ci facandu-mi semnul crucii, m-am rugat, zicand:
“Doamne, nimic bun n-am facut inaintea Ta ! Sunt o pacatoasa! Primeste-ma, ca pe cel din urma din robii Tai !”
La acestea, inchipuitul Inger, a disparut.

A doua zi dupa Vedenia aceasta, pe cand imi faceam rugaciunea in chilie, vad ca apare Prea Sfanta Fecioara. Eu, cu frica de la Ingerul din ajun, am ridicat Imnul de slava catre Sfanta Fecioara:

“Bucura-Te !...”
Atunci, Prea Sfanta Fecioara, a dat raze de lumina atat de puternice, ca eu n-am putut sa privesc si am lasat capul in jos. Apoi, aud vocea Sfintei Fecioare:

“Iata, iti dau voie, sa te uiti la Mine !”

Eu, ridic ochii catre Prea Sfanta Fecioara. Dansa imi zice:
“Ce te rogi pentru Dumitra ? (Ma rugam pentru aceasta copila de 4 ani, care fusese arsa si murise). Ci roaga-te, pentru oamenii care slujesc pacatului ! ”

Eu, Ii raspund:
“Prea Sfanta Fecioara, mama ei mi-a spus, ca sa ma rog.”

Prea Sfanta Fecioara, aud ca-mi zice: “Scris a fost, asa sa fie ! Scris este, ca la Ziua Judecatii, Eu voi intampina pe Domnul Judecator cu fecioarele si Ingerii cu pruncii. Prunc sau fecioara, ce va fi pentru Intampinare, trebuie sa plece de pe acest Pamant in dureri si in suferinte grele.”

Apoi, O intreb: “Prea Sfanta Fecioara, ce fel de Inger a fost acela de aseara ?”

Prea Sfanta, imi raspunde: ”Acela, este dusmanul sufletului tau. Baga de seama, cele trei virtuti ce ti-ai ales (postul, rugaciunea, milostenia).
Lupta-te cu dansele pana la sfarsit, ca il vei invinge !”

Pe urma, Prea Sfanta a disparut. Atunci, am vazut eu, ca diavolul poate lua chiar chip de Inger. Viata in chiliuta, insa, nu era lipsita de ispite. Asa, intr-o zi, niste credinciosi din sat, m-au sfatuit sa ajunez un timp mai indelungat, daca vreau sa sporesc in cele duhovnicesti. Dupa cinci zile de ajunare, mi s-a aratat un Inger, care tinea in mana o bucatica de paine alba si mi-a zis:

“Deschide gura, ia si mananca painea aceasta, intareste-te si nu mai ispiti pe Domnul !”
Pe urma, a disparut, lasand in urma, un prea frumos miros de smirna. Am intrerupt atunci ajunarea si m-am hotarat, ca pe viitor, sa las totul in voia lui Dumnezeu.

“Altadata, tot pe cand eram in chiliuta, ispitirea a fost in alt fel. Unii preoti m-au sfatuit, ca atunci cand voi avea iar vreo Vedenie, sa pipai persoana vazuta, ca sa vad, ce voi simti. Eu, copila fiind, le-am fagaduit ca voi face acest lucru. La prima Vedenie de dupa aceea, am incercat sa pipai pe Domnul. In clipa cand am intins mana sa fac lucrul acesta, am simtit un vant usor, care m-a trantit la pamant, lasandu-ma in nesimtire si nemaizicind nimic, a trebuit sa vina cineva din casa, ca sa ma ridice.” Si multa vreme dupa aceea, n-am mai avut Vedenii.>


Si asa, frati crestini, cuvintele Maicutii, se insirau ca intr-o lunga si dulce povestire de credinta. O ascultam in adanca tacere si-mi simteam sufletul invaluit intr-un strai nevazut de mangaieri duhovnicesti, inima mi se induiosa mereu, oftand, cat de mari suferinte avusese aceasta copila, inca din zorii vietii ei, dar, cum din aceste grele incercari, ea se ridicase din ce in ce mai intarita si mai plina de intelegere.

Imi spunea intotdeauna:

“Am fost lipsita de mila oamenilor, ca sa cunosc mai bine mila lui Dumnezeu si am primit rautatea oamenilor, ca sa ma bucur mai tare, de nesfirsita bunatate a lui Dumnezeu.”

Ii raspundeam: “Si ca sa vadeasca, Maicuta, lucrarile lui Dumnezeu, asa precum, Insusi Domnul Hristosa spus, cand a dat vedere orbului din nastere.”

Si din nou, Maicuta tinea sa ma incredinteze, spunand cu o emotie inlacrimata:

“Marturisesc cu inima sloboda, ca n-am pastrat in sufletul meu nici un fel de pornire impotriva nimanui, ci m-am rugat pentru ei - si am multumit lui Dumnezeu pentru toate.”

Si-si pecetluia cuvintele simple si sincere, lasand sa-i picure din ochi lacrimile, pe mainile ei, tinute lant pe genunchi. Curand, frati crestini, Maicuta incepu sa fie daruita de Sus, cu un sir neintrerupt de “Vedenii” ceresti, din care, ca dintr-un nevazut caier duhovnicesc, s-au tors toate acele asezari materiale si sufletesti, care alcatuiesc astazi, Sfanta Manastire “ADORMIREA MAICII DOMNULUI” de la Vladimiresti, in care, de aproape zece ani de zile, vin si-si adapa sufletul intru mantuire, mii si mii de pelerini, din toate colturile tarii noastre.

Si acum, frati crestini, multumind BUNULUI DUMNEZEU si MAICII DOMNULUI pentru acest scump si sfant dar pe care ni l-au facut noua, tuturor, va doresc din toata inima, sa cititi cu folos sufletesc aceasta carte, pe care si eu am scris-o, ca si prin ea, sa-mi mantuiesc sufletul.

[SIZE=4]DOMNUL SA FIE SLAVIT PENTRU TOATE ![/SIZE]

[andrei25]

Bai nene Vsovi, nu mai incerca sa ne convingi de interpretarile tale, si nici nu mai rataci pe altii. Modul de gandire este exact ca al unui sectar, interpretati cum vreti voi, si mai adaugati si nu stiu ce scrieri. Numai sectarii fac asta. Tu singur demonstrezi ca esti plin de mandrie si subiectivism. Daca cineva iti spune ca gresesti, sari ca ars. Pai inainte sa faci afirmatii si acuzatii, cerceteaza bre, si cauta, nu mai lua de buna ce-ti spun altii. Mai spunea cineva ca sunt calugari inainte vazatori de la Ierusalim si de la muntele Athos, care il cinstesc pe nu stiu ce parinte, dar ce calugarii aia daca sunt de la Athos sau Ierusalim, nu pot fi pacaliti de diavol? Fii un pic echilibrat, si stai si analizeaza un pic lucrurile ca nu-ti vrea nimeni raul, sa stii. Nu fii pornit, pt ca asa, n-ai sa intelegi multe in viata, si mai ales pt suflet. Doamne ajuta!

[sergiu]

În prealabil postat de vsovi

shtii pentru ce te poticneshti? pentru ca unii lovesc shi "latra"...
dar nu e vorba de romani asha cum pricepi dumneata cu un natzionalism trufash ci e vorba de romani-creshtini ai Israelului cel Nou... deci vezi dumneata e vorba ca Noul Ierusalim este Romania... shi misiunea ei este sfanta printre neamuri... dar noi nu vedem rabdarea de 2000 de ani in slujba mantuirii ci au fost suficientzi 60-70 de ani ca sa ne shtearga memoria, sa ne formateze cu minciuna incat nici creshtinii-ortodocshi nu mai deosebesc minciuna de adevar ci cu minciuna luata drept adevar lovesc mereu in Trambitzele Domnului ca sa nu ia nimeni aminte la ele...

shi cine te-a invatzat ca Apocalipsa este eretica? cine te-a invatzat ca VT este Depashit? cine te-a Invatzat ca Domnul nu mai vine la copiii Lui in vremuri grele...

deci Iata, Domnul este cu noi in cele mai grele timpuri...

nu-tzi fie teama sa cautzi Calea-Adevarul ca sa ajungi candva la Viatza shi sa fi laudat de Domnul cand va veni ca un fur... shi sa-tzi primeshti rasplata cea buna, shi nu ceea ce or sa patzeasca cele cinci fecioare neintzelepte... patimashe... mincinoase... fariseice... fatzarnice... necredincioase... inshelatoare... rele.... marshave... suficiente... shi impodobite cu toate relele ce decurg din dracul mandriei shi al imbuibarii shi neascultarii....

deci timpurile Apocaliptice sunt de pe vremea parintelui Iosif Trifa Trambitza nr.1, iar Hristos-Duhul a sosit in 1938 la Vladimireshti la Trambitza nr.4...

dar sfarshitul s-a produs in 1992, caci de atunci a inceput Sfarshitul, caci Domnul vazand pierzarea omului, din mila pentru el, Trimis de Tatal a frant acest veac pe la mijloc... dupa 7500 de ani de la intemeierea lumii, de la creatzie, de la Adam sau de la cadere shi alungarea din Rai... nu shtiu exact...

deci vezi dumneata? Trambitzele au sunat despre Adevar... dar Calea-Adevarul nu a fost primit in gLume... ca nu cumva oile sa ajunga la pashune shi sa aiba Viatza... veshnica, intru Dumnezeu.

Hai sa incercam sa fim seriosi...